― De unde să ştiu? Nimeni nu ştie unde ar putea fi Pământul. Eu... Eu trebuie să vă părăsesc acum. Mâine îmi vine rândul să lucrez la câmp, înainte de festivalul plăjii. Ne vom vedea cu toţii acolo, imediat după prânz. Da? Da?

― Bineînţeles, Hiroko.

Ea plecă deodată, aproape în fugă, dispărând în întuneric. Trevize privi în urma ei, apoi îi urmă pe ceilalţi, intrând în coliba slab luminată.

― Ţi-ai putut da seama dacă nu cumva minţea în privinţa Pământului, Bliss? întrebă el.

Bliss dădu din cap.

― Nu cred că minţea. Este într-o stare de puternică tensiune nervoasă, lucru de care mi-am dat seama de-abia după concert. Tensiunea exista dinainte de a întreba tu de stele.

― Din cauză că a renunţat la flaut, crezi?

― Poate. Nu-mi dau seama.

Se întorse spre Fallom:

― Fallom, vreau să mergi acum în camera ta. Când eşti gata de culcare, mergi în camera de baie, foloseşti toaleta, te speli pe mâini, pe faţă, şi pe dinţi.

― Aş vrea să cânt la flaut, Bliss.

― Numai puţin, şi foarte încet. Înţelegi, Fallom? Iar atunci când îţi voi spune să încetezi, încetezi.

― Da, Bliss.

Cei trei erau acum singuri; Bliss stătea aşezată pe singurul scaun din cameră, iar cei doi bărbaţi ocupară fiecare câte un pat.

― Are vreun rost să mai rămânem pe planeta asta? întrebă Bliss.

Trevize ridică din umeri:

― N-am apucat să discutăm despre legătura dintre Pământ şi instrumentele străvechi. Poate aflăm ceva interesant. De asemenea, poate merită să aşteptăm întoarcerea flotei de pescuit. Bărbaţii ar putea cunoaşte ceva în plus faţa de cei care stau acasă.

― Foarte improbabil, după părerea mea, spuse Bliss. Eşti sigur că nu ochii negri ai lui Hiroko sunt cei care te ţin legat?

Trevize spuse, iritat:

― Nu te înţeleg, Bliss. Ce treabă ai tu cu ceea ce am eu de gând să fac? Pentru ce îţi arogi dreptul de a-mi face morală?

― Nu mă interesează moralitatea ta. Această problemă afectează expediţia noastră. Vrei să descoperi Pământul pentru a lua o decizie finală privind corectitudinea alegerii Galaxiei în detrimentul lumilor Izolate. Eu doresc să iei decizia. Spui că ai nevoie să vizitezi Pământul pentru a o lua, şi pari convins că Pământul se învârte în jurul acelei stele de pe cer. Bun, atunci să mergem acolo. Recunosc că ar fi fost util să avem ceva informaţii în plus înainte de a face acest pas, dar pentru mine este clar că de aici nu avem ce informaţii să primim. Nu vreau să rămân doar din cauză că ţie îţi place compania lui Hiroko.

― Poate că o să plecăm, spuse Trevize. Dă-mi timp de gândire, şi Hiroko nu va avea nici o influenţă asupra hotărârii mele, te asigur.

― Eu simt că ar trebui să ne îndreptăm spre Pământ, spuse Pelorat, fie şi numai pentru a vedea dacă este sau nu radioactiv. Nu văd ce rost mai are aşteptarea.

― Eşti sigur că nu eşti influenţat de ochii negri ai lui Bliss? făcu Trevize puţin înciudat.

Apoi, imediat:

― Nu, Janov, retrag ceea ce am spus. M-am purtat ca un copil. Totuşi... lumea asta este încântătoare, făcând chiar abstracţie de Hiroko, şi vreau să spun că în alte împrejurări aş fi fost tentat să rămân pentru totdeauna... Nu ai impresia, Bliss,că Alfa distruge teoria ta despre Izolaţi?

― În ce fel? întrebă Bliss.

― Ai susţinut că fiecare lume izolată devine periculoasă şi ostilă.

― Chiar şi Comporellon, spuse Bliss pe un ton neutru, care este cam desprinsă de curentul principal al activităţii Galactice, deşi, teoretic, este o Putere Asociată a Federaţiei Fundaţiei.

― Dar nu Alfa. Această lume este complet izolată, dar te poţi plânge de prietenia şi ospitalitatea lor? Ne hrănesc, ne îmbracă, ne adăpostesc, organizează festivaluri în cinstea noastră, ne îmbie să rămânem. Ce rău vezi la ei?

― Nici unul, după toate aparenţele. Hiroko îţi dă chiar şi trupul ei.

Trevize replică, mânios:

― Bliss, ce te deranjează pe tine în asemenea hal chestia asta? Nu mi-a dat trupul ei. Ne-am oferit reciproc trupurile. Amândoi am căzut de acord, şi a fost extrem de plăcut. Nici tu nu eziţi să-ţi oferi trupul, atunci când ai chef.

― Te rog, Bliss, spuse Pelorat, Golan are perfectă dreptate. Nu ai nici un motiv să-i critici plăcerile personale.

― Atâta vreme cât nu ne afectează pe noi, se încăpăţână Bliss.

― Nu ne afectează, spuse Trevize. Vom pleca, te asigur. Întârzierea pentru căutarea unor informaţii în plus nu va fi lungă.

― Şi totuşi, nu am încredere în Izolaţi, spuse Bliss, nici măcar atunci când fac cadouri.

Trevize ridică braţele, exasperat:

― Tu tragi o concluzie, după care deformezi realitatea astfel încât să i se potrivească. Ce-ar fi să...

― Să nu mai spui aşa ceva, spuse ameninţătoare Bliss. Eu nu sunt o simplă femeie. Eu sunt Gaia. Gaia, şi nu eu, se simte neliniştită.

― Nu există nici un motiv să...

În acel moment auziră pe cineva făcând zgomot la draperie. Trevize îngheţă.

― Ce a fost asta? întrebă el în şoaptă. Bliss ridică uşor din umeri:

― Dă la o parte draperia şi vezi. Ai zis că oamenii de aici sunt amabili, şi nu prezintă nici un pericol.

Trevize ezită totuşi, până când se auzi o voce slabă spunând, de cealaltă parte:

― Vă rog. Sunt eu!

Era vocea lui Hiroko. Trevize se grăbi să dea draperia la o parte.

Hiroko intră repede. Avea obrajii umezi.

― Ce s-a întâmplat? întrebă Bliss.

Hiroko se agăţă de Trevize: