― Bliss, eu sunt Spaţian?

Fallom stătea în uşa îngustă dintre cele două camere, cu părul ciufulit. Cămaşa de noapte pe care o purta (croită după formele mai generoase ale lui Bliss) îi căzuse pe un umăr, descoperind un sân nedezvoltat.

― Ne facem griji de cei care trag cu urechea din afară, spuse Bliss, şi îi uităm pe cei de dinăuntru... Fallom, de ce întrebi asta?

Se ridică şi se îndreptă spre tânără.

― Nu am ceea ce au ei, spuse Fallom arătând cu degetul spre cei doi bărbaţi, şi nici ceea ce ai tu, Bliss. Eu sunt altfel. Cumva din cauză că sunt Spaţian?

― Da, Fallom, eşti Spaţian, spuse Bliss cu blândeţe încercând să-i înlăture tensiunea. Dar micile diferenţe nu au importanţă. Du-te la culcare.

Fallom se supuse, ca întotdeauna când Bliss dorea să o vadă liniştită. Se întoarse:

― Sunt un demon? Ce este un demon?

Bliss spuse peste umăr:

― Aşteptaţi-mă o clipă. Mă întorc imediat.

Se întoarse după cinci minute, dând din cap:

― Acum va dormi până o voi trezi eu. Cred că ar fi trebuit să procedez astfel de la început, dar orice modificare a minţii trebuie să decurgă dintr-o necesitate.

Adăugă, ca şi când s-ar fi scuzat:

― Nu vreau să-şi bată capul cu diferenţele dintre echipamentul ei genital şi al nostru.

― Într-o zi va trebui să afle că este hermafrodită, spuse Pelorat.

― Într-o zi, spuse Bliss, dar nu acum. Continuă-ţi povestea, Pel.

― Da, spuse Trevize, înainte să fim întrerupţi din nou.

― Ei bine, Pământul a devenit radioactiv, sau, cel puţin, crusta sa. Pe vremea aceea, Pământul avea o populaţie enormă, concentrată în oraşe uriaşe construite în cea mai mare parte în subteran...

― Ei, spuse Trevize, dar astea sunt gogoriţe. Probabil că aici intervine patriotismul local, care glorifică epoca de aur a Pământului, iar detaliile sunt pur şi simplu o deformare a ceea ce a fost pe Trantor în epoca sa de aur, când era capitala unui sistem de lumi care ocupa aproape întreaga Galaxie.

Pelorat se opri, apoi spuse:

― Serios, Golan, nu e cazul să mă înveţi tu pe mine meserie. Noi, mitologii, ştim foarte bine că miturile şi legendele conţin elemente împrumutate, lecţii morale, elemente supranaturale, şi o sută de alte influenţe deformante, şi ne străduim să fe înlăturăm pentru a rămâne cu ceea ce ar putea fi un sâmbure de adevăr. De fapt, aceleaşi metode trebuiesc aplicate şi celor mai oficiale relatări, pentru că nimeni nu scrie adevărul clar şi evident ― dacă se poate spune că aşa ceva există. Până acum, ţi-am relatat mai mult sau mai puţin din ceea ce mi-a spus mie Monolee, deşi presupun că şi eu vin cu distorsiunile mele, oricât de mult aş încerca să nu o fac.

― Bine, bine, spuse Trevize. Continuă Janov. Nu vroiam să te jignesc.

― Nici nu m-am considerat jignit. Oraşele uriaşe, presupunând că au existat, s-au prăbuşit şi au dispărut pe măsură ce radiaţia se intensifica, până când populaţia a devenit o rămăşiţă a ceea ce fusese, trăind riscant în regiunile mai puţin afectate. Populaţia era menţinută la un nivel scăzut prin controlul riguros al naşterilor şi prin eutanasia oamenilor trecuţi de şaizeci de ani.

― Oribil, făcu Bliss indignată.

― Fără îndoială, spuse Pelorat, dar se pare că aşa au procedat, din cele spuse de Monolee, şi ar putea fi adevărat, pentru că nu reprezintă un prilej de laudă pentru Pământeni, şi nu este plauzibil să fie confecţionată o minciună rău voitoare. Pământenii, după ce fuseseră dispreţuiţi şi oprimaţi de către Spaţieni, erau acum dispreţuiţi şi oprimaţi de către Imperiu, deşi aici ar putea interveni o exagerare datorată auto-compătimirii, un sentiment foarte tentant. Este cazul...

― Da, da, Pelorat. Altă dată. Acum te rog să continui cu Pământul.

― Îmi cer scuze. Imperiul, într-un acces de bunăvoinţă, a fost de acord cu importarea de sol neiradiat şi cu evacuarea solului contaminat. Inutil să mai spun, era o acţiune de foarte mare amploare şi care cerea eforturi imense, de care Imperiul s-a săturat curând. Mai ales că această perioadă (dacă bănuielile mele sunt corecte) coincide cu căderea lui Kandar V, după care Imperiul a avut prea multe alte lucruri pe cap ca să se mai intereseze de Pământ. Radioactivitatea a continuat să crească, populaţia a continuat să scadă, şi în cele din urmă, Imperiul, într-un alt acces de bunăvoinţă, s-a oferit să transfere rămăşiţele populaţiei pe o lume nouă ― adică pe această lume. Într-o perioadă anterioară, se pare că o expediţie a adus peşti în acest ocean, astfel încât în momentul în care planurile pentru transferarea Pământenilor erau gata, aici, pe Alfa, exista o atmosferă cu oxigen şi imense surse de hrană. Nici una dintre lumile Imperiului Galactic nu invidia această lume, pentru că există o anumită antipatie naturală faţă de planetele care orbitează în jurul unui sistem binar. Într-un astfel de sistem cred că există atât de puţine planete adecvate vieţii, încât chiar şi cele adecvate sunt ignorate, presupunându-se că totuşi trebuie să fie ceva în neregulă cu ele. Este un mod de gândire foarte larg răspândit. De exemplu, este bine cunoscut cazul în care...

― Mai târziu cu bine-cunoscutul caz, Janov, spuse Trevize. Zi-i mai departe cu transferul populaţiei.

― Nu mai rămânea, spuse Pelorat accelerând puţin debitul verbal, decât pregătirea unui continent. A fost identificată cea mai puţin adâncă porţiune a oceanului şi au fost aduse sedimente din porţiunile adânci în porţiunea cea mai puţin adâncă, şi, în final, s-a ivit insula Noul Pământ. Au fost dragaţi bolovani, au fost aduşi corali. Au fost însămânţate plante astfel încât rădăcinile lor să ajute ia formarea unui teren ferm. Din nou, Imperiul s-a înhămat la o treabă enormă. Probabil că la început au fost planificate continente, dar la vremea când a fost înălţată această insulă, momentul de bunăvoinţă al Imperiului trecuse. Ceea ce a mai rămas din populaţia Pământului, a fost adusă aici. Flota Imperiului a adus oamenii şi maşinile, după care nu s-a mai întors niciodată. Pământenii, trăind pe Noul Pământ, s-au trezit complet izolaţi.

― Complet? spuse Trevize. A spus Monolee că nimeni altcineva din Galaxie nu a mai sosit aici înaintea noastră?

― Aproape complet, spuse Petorat. Nimeni nu are pentru ce să vină aici, bănuiesc, chiar dacă nu ţinem cont de dezgustul superstiţios faţă de sistemele binare. Din când în când, la intervale mari de timp, mai venea câte o navă, aşa cum a venit a noastră, dar pleca în cele din urmă şi nu era urmată de altele. Cam asta ar fi tot.

― L-ai întrebat pe Monolee unde se află Pământul? se interesă Trevize.

― Desigur că l-am întrebat. Nu ştie.

― Cum poate şti atât de multe despre istoria Pământului şi nu ştie unde se află?

― L-am întrebat în mod special, Golan, dacă steaua care se află la doar un parsec depărtare de Afla ar putea fi soarele în jurul căruia se roteşte Pământul. Habar n-avea ce-i aia parsec, iar eu i-am explicat că este o distanţă scurtă, astronomic vorbind. El a spus că, scurtă sau lungă, nu ştia unde se află poziţionat Pământul. Nimeni nu ştie. După părerea lui, este o greşeală că încercăm să îl găsim. Ar trebui să fie lăsat în pace de-a pururi, să-şi continue mişcarea în spaţiu.

― Eşti de acord cu el? întrebă Trevize.

Pelorat dădu din cap, cu tristeţe:

― Nu chiar. Dar el a spus că în ritmul în care radioactivitatea continua să crească, planeta trebuie să fi devenit complet nelocuibilă la puţină vreme de la efectuarea transferului de populaţie, iar acum probabil că este puternic incandescent, astfel încât nimeni nu se poate apropia de el.

― Prostii, spuse hotărât Trevize. O planetă nu poate deveni radioactivă. Radioactivitatea ei nu poate creşte.

― Dar Monolee este atât de sigur! Atât de mulţi oameni cu care am vorbit pe diferite lumi sunt în consens în această privinţă ― că Pământul este radioactiv! Cu siguranţă, nu are rost să continuăm.

80

Trevize inspiră adânc, după care vorbi, controlându-şi cu atenţie vocea:

― Prostii, Janov. Nu este adevărat.

― Ei prietene, spuse Pelorat, acum nu trebuie să crezi un anumit lucru doar pentru că vrei să-l crezi.

― Dorinţele mele nu intervin câtuşi de puţin. Pe fiecare planetă, una după alta, descoperim că informaţiile despre Pământ au fost şterse. Pentru ce să fie şterse dacă nu este nimic de ascuns? Dacă pământul este mort, radioactiv, şi nimeni nu se poate apropia de el, pentru ce să fie ascuns?

― Nu ştiu, Golan.

― Ba da, ştii. Atunci când ne apropiam de Melpomenia, spuneai că povestea cu radioactivitatea ar putea fi a doua metodă. Distrugerea arhivelor pentru a elimina informaţiile precise cu privire la Pământ, zvonul cu radioactivitatea pentru a introduce informaţii false, ambele sunt de natură să descurajeze orice încercare de a găsi Pământul. Dar noi nu trebuie să ne lăsăm cuprinşi de descurajare.

― De fapt spuse Bliss, după impresia ta de nezdruncinat, steaua din apropiere este soarele Pământului. Atunci, pentru ce să mai facem speculaţii cu privire la radioactivitate? Ce mai contează? De ce să nu mergem spre steaua învecinată, să verificăm dacă acolo se găseşte Pământul, şi, în acest caz, în ce stare este?

― Pentru că cei de pe Pământ, spuse Trevize, trebuie să fie, în felul lor, extraordinar de puternici. Aş prefera să mă apropii având ceva informaţii despre Pământ şi locuitorii lui. Deocamdată, din moment ce continui să nu aflu nimic, ar fi periculos să mă apropii de el. Propunerea mea este să vă las pe voi aici pe Alfa, şi să merg de unul singur. Riscul unei singure vieţi este şi aşa suficient.

― Nu, Golan, spuse Pelorat cu aprindere. Bliss şi copilul ar putea aştepta aici, dar eu trebuie să merg cu tine. Eu caut Pământul încă dinainte de a te naşte tu şi nu pot sta deoparte când capătul drumului este atât de aproape, oricare ar fi pericolele care ne ameninţă.