Se opri şi, fără a întoarce privirea, spuse în şoaptă:
― Pel, vorbeşte-i în limbajul lui. Spune-i că suntem roboţi şi am venit să avem grijă de el, din cauză că s-a întrerupt energia.
― Roboţi! spuse şocat Pelorat.
― Da! De roboţi nu îi este frică. Şi nu a văzut niciodată o fiinţă umană, poate nici nu concepe că aşa ceva ar putea exista.
― Nu ştiu dacă mă pot gândi la expresia potrivită, spuse Pelorat. Nu cunosc care este cuvântul arhaic pentru "robot".
― Atunci spune "robot", Pel. Dacă nu merge, spuse "lucru metalic". Spune ce poţi.
Încet, cuvânt cu cuvânt, Pelorat vorbi pe limba copilului. Acesta îl privea, încruntându-se puternic, ca şi cum încerca să înţeleagă.
― Ce-ar fi să-l întrebi cum facem să ieşim, spuse Trevize, dacă tot te înţelegi cu el.
― Nu, spuse Bliss. Nu încă. Mai întâi încrederea, şi după aceea informaţia.
Copilul, privind acum spre Pelorat, slăbi strânsoarea şi vorbi cu o voce ascuţită, muzicală.
― Vorbeşte prea repede pentru mine, spuse alarmat Pelorat.
― Cere-i să-ţi repete, mai rar, spuse Bliss. Fac tot posibilul să îl calmez şi să-i înlătur temerile.
Pelorat, ascultând din nou vorbele copilului, spuse:
― Cred că a întrebat de ce s-a oprit Jemby. Jemby trebuie să fie robotul.
― Verifică şi asigură-te, Pel.
Pelorat vorbi, apoi ascultă, apoi spuse:
― Da. Jemby este robotul. Copilul îşi spune Fallom.
― Bun!
Bliss zâmbi spre copil. Un zâmbet luminos, fericit. Arătă spre el cu degetul, şi spuse:
― Fallom e bun. Fallom e curajos.
Duse mâna la piept, şi spuse:
― Bliss.
Copilul surâse. Era drăguţ atunci când zâmbea.
― Bliss, spuse el pronunţând "s"-ul puţin imperfect.
― Bliss, spuse Trevize, dacă ai activa robotul, pe Jemby, poate că ne va da el informaţiile necesare. Pelorat poate vorbi cu el la fel de uşor.
― Nu, spuse Bliss. Ar fi o greşeală. Prima datorie a robotului este să apere copilul.
Dacă îl activez şi îşi dă seama de prezenta noastră, fiinţe umane străine, ne-ar putea ataca imediat. Fiinţele umane străine nu au ce căuta aici. Dacă voi fi forţată să îl dezactivez, nu ne va oferi nici o informaţie, iar copilul, confruntat cu această a doua dezactivare a singurului părinte pe care îl cunoaşte... Ei bine, nu am s-o fac.
― Dar ni s-a spus, interveni Pelorat cu blândeţe, că roboţii nu pot face rău fiinţelor umane.
― Aşa este, replică Bliss, dar nu ni s-a spus ce fel de roboţi au conceput aceşti Solarieni. Şi chiar dacă roboţii au fost concepuţi să nu facă nici un rău, atunci acesta ar avea de ales între copil ― sau ceea ce i se pare lui că seamănă cel mai mult cu un copil ― şi trei obiecte pe care s-ar putea chiar nici să nu le recunoască drept fiinţe umane, ci doar ca pe nişte intruşi ilegali. Normal, va alege copilul şi ne va ataca pe noi.
Se întoarse din nou spre copil:
― Fallom, Bliss.
Apoi arătă cu degetul spre cei doi bărbaţi.
― Pel... Trev.
― Pel, Trav, spuse ascultător copilul.
Bliss se apropie de copil, întinzând încet braţele spre el. Acesta o privi, apoi făcu un pas înapoi.
― Calm, Fallom, spuse Bliss. Bine, Fallom. Atinge-mă, Fallom. Cuminte, Fallom.
Copilul făcu un pas spre ea şi Bliss oftă:
― Bravo, Fallom.
Atinse braţul gol al lui Fallom, căci acesta purta, ca şi părintele său, doar o robă
lungă, deschisă în faţă, şi un slip. Atingerea fusese delicată. Bliss îşi trase braţul înapoi, apoi îl atinse din nou, mângâindu-l uşor.