Era foarte sumar îmbrăcată, ceea ce confirma spusele lui Bliss în privinţa climatului. Sandalele păreau a fi din pânză, şi în jurul şoldurilor avea înfăşurată o fustă dintr-un material pe care erau imprimate flori. Picioarele îi erau descoperite, şi nu purta nimic de la brâu în sus.

Avea păr negru, lung, foarte strălucitor, coborându-i până aproape de talie. Culoarea pielii era măslinie, iar ochii îi erau înguşti.

Trevize cercetă împrejurimile. Nici o altă fiinţă umană nu se afla prin apropiere. Ridică din umeri şi spuse:

― Ei bine, este dimineaţa devreme, iar majoritatea locuitorilor ar putea fi în casele lor, probabil dormind. Totuşi, n-aş spune că zona asta este foarte populată.

Se întoarse spre ceilalţi şi spuse:

― Am să ies pentru a vorbi cu femeia, dacă mă pot înţelege cu ea. Voi ceilalţi...

― Cred că am putea ieşi şi noi, spuse Bliss cu hotărâre. Femeia aceea pare complet inofensivă şi, oricum, aş vrea să-mi dezmorţesc picioarele şi să respir aer planetar. Poate obţin şi nişte hrană. Aş vrea ca şi Fallom să ia din nou contactul cu o lume, şi cred că Pel ar dori sa examineze mai îndeaproape femeia.

― Cine? Eu? spuse Pelorat roşind uşor. Absolut deloc, Bliss, însă sunt lingvistul micului nostru grup.

Trevize ridică din umeri:

― Faceţi cum vreţi. Totuşi, deşi pare inofensivă, intenţionez să-mi iau armele cu mine.

― Nu cred că vei fi tentat să le foloseşti asupra acelei tinere.

Trevize zâmbi:

― Este frumoasă, nu-i aşa?

Ieşi primul din navă, urmat de Bliss, care ţinea mâna întinsă înapoi trăgând-o pe Fallom. Aceasta coborî cu grijă treptele, în urma lui Bliss. Pelorat rămase ultimul.

Tânăra cu părul negru continua să îi fixeze cu interes. Nu se retrase nici măcar un centimetru.

― Bine, hai să încercăm, murmură Trevize.

Depărtă mâinile de arme şi spuse:

― Salutări.

Tânăra se gândi un moment, apoi spuse:

― Binecuvântată fie sosirea voastră.

Pelorat spuse, bucuros:

― Ce minunat! Vorbeşte Galactica Clasică, ba chiar cu un accent corect.

― O înţeleg şi eu, spuse Trevize agitând mâna pentru a arăta că nu înţelegea chiar perfect. Sper că ea mă înţelege pe mine.

Spuse, zâmbind, şi compunându-şi o expresie prietenoasă:

― Venim din spaţiu. Venim de pe o altă lume.

― Bine, spuse tânăra cu voce limpede de soprană. Nava din Imperiu vine?

― Vine de pe o stea îndepărtată, şi se numeşte Far Star.

Tânăra ridică privirea spre literele imprimate pe învelişul navei:

― Astea înseamnă? Dacă aşa este, şi dacă litera dintâi este F, atunci luaţi aminte că fost-a imprimat pe dos.

Trevize era pe punctul de a protesta, dar Pelorat, într-un acces de bucurie, spuse:

― Are dreptate. Litera F a fost inversată acum aproximativ două mii de ani. Ce şansă nemaipomenită de a studia în detaliu Galactica Clasică! Este un limbaj viu încă.

Trevize o privi cu atenţie pe tânăra din faţa sa. Nu avea mai mult de l,5 metri înălţime, iar sânii frumoşi erau mici. Totuşi, părea matură: sfârcurile erau mari şi înconjurate de o aureolă întunecată, deşi acest lucru se putea datora şi tonului închis al pielii.

― Numele meu este Golan Trevize, spuse el. Prietenul meu se numeşte Janov Pelorat; femeia este Bliss; iar copilul este Fallom.

― Pe steaua îndepărtată din care venit-aţi, obiceiul este ca bărbaţii să poarte două nume? Eu mi-s Hiroko, fiica lui Hiroko.

― Şi tatăl tău? interveni deodată Pelorat.

La care Hiroko răspunse cu o ridicare indiferentă din umeri:

― Numele lui, după cum spune mama, este Smool, dar nu are nici o importanţă. Nu îl cunosc.

― Unde sunt ceilalţi? întrebă Trevize. Se pare că eşti singura care ne întâmpină.

― Mulţi bărbaţi au plecat cu bărcile de pescuit, spuse Hiroko. Multe femei îs pe câmp. Mi-am luat liber aste ultime două zile, şi am avut noroc să văd acest lucru nemaipomenit. Totuşi, oamenii îs curioşi şi nava trebuie să fi fost zărită atunci când a coborât, chiar de la mare distanţă. Vor veni şi alţii aici, în curând.

― Sunteţi mulţi pe această insulă?

― Peste douăzeci şi cinci de mii, spuse Hiroko cu o mândrie nedisimulată.

― Mai sunt şi alte insule în ocean?

― Alte insule, bunule domn?

Fata părea nedumerită. Trevize consideră că primise un răspuns destul de clar. Acesta era singurul loc de pe întreaga planetă unde locuiau oameni.

― Cum se numeşte lumea voastră? întrebă el.

― Alfa, bunule domn. Fost-am învăţaţi că numele întreg este Alfa Centauri, dacă vă lămureşte mai mult, însă noi îi spunem doar Alfa şi, vedeţi, este o lume cu faţă frumoasă.

― O lume cum? spuse Trevize întorcându-se interzis spre Pelorat.

― O lume minunată, asta a vrut să spună, îl lămuri Pelorat.

― Într-adevăr, spuse Trevize, cel puţin aici, şi în acest moment.

Ridică privirea spre cerul senin al dimineţii, cu rare zdrenţe de nori.