― Inelele sunt subţiri.
― Sunt de dimensiuni medii, spuse Trevize.
― Conform legendei, inelele care încercuiesc giganta gazoasă din sistemul planetar al Pământului, sunt mult mai late, mai strălucitoare, şi mai complexe decât acestea. Prin comparaţie, acele inele fac ca giganta gazoasă să pară mult mai mică decât este în realitate.
― Nu mă surprinde, spuse Trevize. Când o poveste se transmite din om pe o perioadă de mii de ani, te aştepţi să nu apară exagerări?
― Este minunat, spuse Bliss. Când priveşti sectorul de cerc, ai impresia că se mişcă şi se contorsionează în faţa ochilor.
― Furtuni atmosferice, spuse Trevize. Se pot vedea mai clar dacă alegi o lungime de undă potrivită. Ia, lăsaţi-mă să încerc.
Puse mâinile pe pupitru şi ordonă computerului să parcurgă spectrul şi să se oprească la lungimea de undă potrivită.
Sectorul de cerc, acum un pic mai luminos, intră într-o succesiune rapidă de culori. Atât de rapidă, încât dacă încercai să îl priveşti cu atenţie, te alegeai cu o durere de ochi. În cele din urmă, imaginea se stabiliză la un roşu-portocaliu, şi, în interiorul sectorului de cerc, apărură turbioane clare, răsucindu-se şi descolăcindu-se.
― Incredibil, murmură Pelorat.
― Încântător, spuse Bliss.
Foarte credibil, gândi Trevize cu amărăciune, şi deloc încântător. Nici Pelorat, nici Bliss, cuceriţi de imaginea spectaculoasă, nu îşi făceau probleme că planeta pe care o admirau scădea şansele rezolvării misterului pe care el, Trevize, încerca să-l limpezească. Dar, de fapt, pentru ce să-i intereseze? Amândoi erau convinşi că decizia lui fusese corectă, şi îl însoţiseră în această căutare fără vreun ataşament emoţional. N-avea nici un rost să le reproşeze acest lucru.
― Partea umbrită pare întunecată, spuse el, dar dacă ochii noştri ar fi sensibili la frecvenţe imediat sub limita undelor lungi obişnuite, am putea vedea că de fapt are o culoare roşie întunecată, profundă, sângerie. Planeta emite în spaţiu mari cantităţi de radiaţie infraroşie, pentru că, din cauza masivităţii, este aproape incandescentă. Nu este o simplă gigantă gazoasă, ci o sub-stea.
Mai aşteptă puţin, apoi spuse:
― Şi acum, hai să ne scoatem din minte acest obiect, şi să căutăm planeta care ar putea exista.
― Poate că există, spuse zâmbind Pelorat. Nu te da bătut, amice.
― Nu m-am dat bătut, spuse Trevize fără prea mare convingere. Formarea planetelor este prea complicată, şi nu e cazul să tragem concluzii simpliste. Vorbim doar în termeni probabilistici. Cu monstrul acesta în spaţiu, şansele scad, însă nu până la zero.
― De ce nu gândeşti altfel? spuse Bliss. Din moment ce primele două seturi de coordonate ţi-au oferit fiecare câte o planetă Spaţiană locuibilă, atunci acest al treilea set, care ţi-a dat deja o stea de tipul G, ar trebui să-ţi ofere şi el o planetă locuibilă. Pentru ce să vorbim de probabilităţi?
― Sper din tot sufletul că ai dreptate, spuse Trevize care nu se simţea deloc mai consolat. Acum vom ieşi din planul planetar şi ne vom apropia de stea.
Computerul se ocupă de acest lucru, aproape imediat ce Trevize îşi formulă intenţia. Acesta se lăsă pe spate în scaun şi se gândi, o dată în plus, că singura nenorocire în pilotarea unei nave gravitice cu un computer atât de evoluat era că după aceea, niciodată ― niciodată ― nu ai mai putea pilota un alt tip de navă.
Ar mai putea avea vreodată răbdarea să facă singur calculele? Să ia în consideraţie acceleraţia, şi să o limiteze la un nivel rezonabil?... Mai mult ca sigur, va uita şi va comanda o tracţiune care îi va strivi de pereţii navei, pe el şi pe ceilalţi de la bord.
Ei bine deci, va continua să piloteze mereu această navă ― sau una exact la fel, dacă va avea ocazia.
Şi, pentru că vroia să îşi ţină mintea departe de problema existenţei planetei locuibile, se gândi că impusese navei să se deplaseze deasupra planului, şi nu dedesubtul lui. În lipsa unui motiv întemeiat, piloţii alegeau întotdeauna să meargă pe deasupra planului planetar. De ce?
Şi, că tot veni vorba, pentru ce să se considere o direcţie ca fiind deasupra, şi cealaltă dedesubt? În simetria spaţiului, asta era o pură convenţie.
Totuşi, întotdeauna căuta să afle sensul în care o planetă aflată sub observaţie se rotea în jurul axei proprii, şi orbita în jurul stelei sale. Atunci când ambele erau în sens contrar rotirii acelor de ceasornic, direcţia braţului ridicat desemna nordul, iar direcţia picioarelor desemna sudul. Şi, în întreaga Galaxie, nordul era considerat ca fiind sus, iar sudul jos.
O pură convenţie, care se pierdea în ceţurile epocii primitive, şi era respectată mecanic. Dacă cineva privea o hartă cunoscută cu sudul în sus, nu o mai recunoştea. Trebuia să o întoarcă pentru a o putea citi. Deci o întorcea cu nordul... în sus.
Trevize se gândi la o bătălie purtată de Bel Riose, generalul Imperiului de acum trei secole, care, într-un moment crucial, virase cu o întreagă escadrilă sub planul planetar, şi capturase o escadră de nave nepregătite pentru o astfel de manevră. Au fost plângeri că manevra nu fusese cinstită... plângerile au venit din partea celor capturaţi, desigur.
O convenţie atât de puternică şi atât de veche trebuie să se fi născut pe Pământ ― şi cu asta, gândurile lui Trevize reveniră brusc la problema planetei locuibile.
Pelorat şi Bliss continuară să privească giganta gazoasă cum se mişca pe ecran, încet, foarte încet, spre marginile acestuia. Zona luminată de soare se mări şi, cum Trevize menţinuse spectrul în domeniul lungimilor de undă roşii-portocalii, suprafaţa acesteia, răscolită de furtuni, deveni mai agitată şi mai hipnotică.
Apoi intră Fallom, care nu-şi găsea locul, şi Bliss decise că venise vremea să-l trimită la culcare. De altfel, şi ea avea nevoie de somn.
Trevize îi spuse lui Pelorat, care rămăsese:
― Trebuie să renunţ la giganta gazoasă, Janov. Vreau să pun computerul să se concentreze asupra vreunui centru de atracţie gravitaţională de o intensitate adecvată.
― Desigur, bătrâne, spuse Pelorat.
Dar lucrurile erau mai complicate. Computerul nu trebuia să caute doar o amprentă gravitaţională de mărime adecvată, ci de asemeni aflată şi la o distanţă convenabilă. Vor mai trece câteva zile până să obţină o certitudine.
61
Trevize pătrunse în cameră, grav, solemn,... posomorât,... şi tresări vizibil.
Bliss îl aştepta; imediat lângă ea se afla Fallom, cu slipul şi roba purtând mireasma inconfundabilă de prospeţime dată de spălarea şi presarea în vid. Tânărul arăta mai bine în îmbrăcămintea proprie decât în cămăşile de noapte sumare ale lui Bliss.
― Lucrai la computer şi n-am vrut să te deranjez, spuse Bliss, dar acum ascultă... Dă-i drumul, Fallom.
Fallom spuse, cu vocea sa subţire şi muzicală:
― Te salut, Protector Trevize. Cu mare plăcere te ap... ad... acompaniez pe această navă călătoare în spaţiu. Sunt fericit, de asemenea, că prietenii mei, Bliss şi Pel, sunt atât de buni cu mine.
Fallom termină cu un surâs drăguţ, şi încă o dată Trevize se întrebă în sinea sa: Mă gândesc la el ca la un băiat, sau o fată, sau amândouă, sau nici una?
