Face ceea ce am şi eu de gând să fac cu voi, însă, sunt sigur, într-o manieră mult mai crudă
şi dureroasă. L-ai folosi fără ezitate asupra mea, chiar acum, dacă nu l-aş fi golit de energie, şi dacă aş fi atât de nesăbuit încât să îţi permit libertatea de mişcare.
Trevize spuse cu disperare, temându-se să arunce o nouă privire spre Bliss, pentru a nu atrage atenţia lui Bander asupra ei:
― Îţi implor mila, nu face aşa ceva!
Bander, deodată hotărât, spuse:
― În primul rând trebuie să am milă de mine şi de lumea mea. Iar pentru asta, voi trebuie să muriţi.
Ridică mâna şi, instantaneu, întunericul coborî asupra lui Trevize.
52
Pentru o clipă, simţi cum întunericul îl înăbuşă, şi gândi, răvăşit: Asta este moartea?
Şi, ca şi cum gândurile sale dăduseră naştere unui ecou, auzi o şoaptă:
― Asta este moartea?
Era vocea lui Pelorat.
Trevize încercă să şoptească, şi descoperi că poate.
― De ce întrebi? spuse el cu un sentiment de imensă uşurare. Simplul fapt că poţi întreba arată că nu ai murit.
― Unele legende străvechi spun că există viaţă după mparte.
― Prostii, murmură Trevize. Bliss? Eşti aici, Bliss?
Nu primi nici un răspuns.
Din nou, Pelorat se făcu ecoul lui:
― Bliss? Bliss? Ce s-a întâmplat, Golan?
― Bander trebuie să fi murit, spuse Trevize. Nu mai este în măsură să-şi alimenteze moşia cu energie. De aceea s-au stins luminile.
― Dar cum...? Vrei să spui că Bliss a făcut-o?
― Aşa bănuiesc. Sper că nu a păţit ceva din cauza asta.
Se târa în patru labe, în întunericul total al subteranului.
Apoi atinse cu mâna ceva cald şi moale. Pipăi în continuare şi recunoscu un picior, pe care îl prinse. Era prea mic pentru a fi al lui Bander.
― Bliss?
Piciorul se zbătu, obligându-l pe Trevize să-i dea drumul.
― Bliss? spuse el. Vorbeşte!
― Trăiesc, spuse Bliss.
Vocea îi era puternic deformată.
― Dar eşti bine? făcu Trevize.
― Nu.
Şi cu aceasta, fură înconjuraţi din nou de lumină... o lumină atenuată. Pereţii străluceau slab, cu o intensitate variabilă, neregulată.
Bander zăcea chircit, într-o zonă de umbră. Lângă el, ţinându-i capul în mâini, se afla Bliss.
Ridică privirea spre cei doi bărbaţi.
― Solarianul este mort, spuse ea.
Şi în lumina difuză, lacrimi îi străluciră pe obraji.
Trevize era uluit:
― Pentru ce plângi?
― Plâng pentru că am ucis o creatură vie, inteligentă. Nu asta era intenţia mea.
Trevize se aplecă pentru a o ajuta să se ridice, dar ea îl respinse.