O ruşine imensă îl copleşi, şi păru să îl apese cu greutatea ei până când aproape îl sufocă. Privi stelele ― îndepărtate, nepăsătoare ― şi gândi: Probabil că eu sunt Marele Nebun al Galaxiei.
58
Vocea lui Bliss îl scoase din gânduri:
― Ei bine, Trevize, pentru ce vrei să... S-a întâmplat ceva?
În glasul său se desluşea o bruscă îngrijorare.
Trevize ridică privirea şi, pe moment, găsi că-i era dificil să-şi alunge starea mizerabilă. O privi fix, apoi spuse:
― Nu, nu. Nu s-a întâmplat nimic. Pur şi simplu... mă pierdusem în gânduri. Din când în când, mă mai trezesc şi eu gândind.
Era conştient şi jenat de faptul că Bliss îi putea citi sentimentele. Nu avea decât promisiunea ei că se va abţine să-i spioneze voluntar mintea.
Totuşi, Bliss păru să accepte această explicaţie.
― Pelorat este cu Fallom, spuse ea. Îl învaţă fraze Galactice. Copilul pare să mănânce ceea ce mâncăm şi noi, fără mofturi exagerate... dar pentru ce doreai să mă vezi?
― Ei bine, nu aici, spuse Trevize. Deocamdată, computerul nu are nevoie de mine. Dacă vrei să vii în camera mea, patul este făcut şi poţi sta pe el; eu voi sta pe scaun. Sau invers, dacă preferi.
― Nu are importanţă.
Parcurseră distanţa până la camera lui Trevize. Ea îl privi cu atenţie:
― Nu mai pari furios.
― Îmi spionezi mintea?
― Nu. Îţi studiez faţa.
― Nu sunt furios. Din când în când, se întâmplă să mă mai pierd cu firea, dar asta nu înseamnă că sunt furios. Totuşi, dacă nu ai nimic împotrivă, trebuie să îţi pun câteva întrebări.
Bliss se aşeză pe pat, dreaptă, cu o expresie serioasă pe faţa cu pomeţi largi şi în ochii întunecaţi. Părul negru îi cădea pe umeri, aranjat cu grijă, iar mâinile stăteau larg deschise pe genunchi. Răspândea o urmă discretă de parfum.
Trevize zâmbi:
― Te-ai făcut frumoasă. Poate îţi închipui că nu voi ţipa la o fată tânără şi drăguţă.
― Dacă crezi că-ţi face bine, poţi să strigi şi să urli cât vrei. Însă nu vreau să strigi şi să urli la Fallom.
― Departe de mine acest gând. De fapt, nici la tine nu vreau să strig şi să urlu. N-am hotărât că suntem prieteni?
― Faţă de tine, Trevize, Gaia nu a avut niciodată alte sentimente decât de prietenie.
― Nu mă refeream la Gaia. Ştiu că faci parte din Gaia şi că eşti Gaia. Totuşi, există în tine o parte care îşi păstrează individualitatea, cel puţin într-un anumit sens. Eu vorbesc cu individul. Vorbesc cu cineva care se numeşte Bliss, fără referire ― sau referindu-mă cât mai puţin posibil ― la Gaia. N-am hotărât că suntem prieteni, Bliss?
― Ba da, Trevize.
― Atunci, cum se face că ai întârziat să te ocupi de roboţii de pe Solaria, după ce am părăsit locuinţa subterană şi ne-am îndreptat spre navă? Am fost umilit şi lovit fizic, totuşi nu ai acţionat în nici un fel. Deşi fiecare moment de întârziere putea aduce în scenă alţi roboţi, şi numărul lor ne putea copleşi, nu ai făcut nimic.
Bliss îl privi cu seriozitate, şi vorbi ca şi cum intenţiona să-şi explice faptele, dar nu să le justifice:
― Nu este adevărat că stăteam degeaba, Trevize. Studiam minţile Roboţilor Gardieni, încercând să aflu cum îi pot controla.
― Ştiu că asta făceai. Cel puţin, aşa mi-ai spus la momentul respectiv. Numai că nu văd ce rost avea. De ce să le manevrezi minţile, când le puteai distruge... aşa cum ai şi făcut, în cele din urma?
― Crezi că este uşor să distrugi o fiinţă inteligentă?
Trevize strânse buzele, într-o expresie de dezgust:
― Haide, Bliss. O fiinţă inteligentă? Era doar un robot.
― Doar un robot?
Bliss vorbi cu înflăcărare:
― Întotdeauna, argumentul este acesta. Doar. Doar! De ce să fi ezitat Solarianul, Bander, să ne omoare? Noi nu eram decât fiinţe umane fără transductori. De ce să nu-l lăsăm pe Fallom în voia soartei? Este doar un Solarian, ba mai mult, un specimen imatur. Dacă începi să dai la o parte pe cutare sau cutare spunând că este doar aşa sau aşa, poţi distruge orice doreşti. Oricine şi orice poate fî introdus într-o categorie.
― Nu împinge la extreme o remarcă perfect legitimă, numai pentru a o face să sune ridicol, spuse Trevize. Robotul era doar un robot. Nu poseda o inteligenţă umană. Era o maşină mimând inteligenţa.
― Cu câtă uşurinţă poţi vorbi atunci când nu ştii nimic despre un lucru, spuse Bliss. Eu sunt Gaia. Da, sunt şi Bliss, dar sunt Gaia. O lume care consideră că fiecare atom din ea este preţios şi are un sens; fiecare structură organizată a atomilor este chiar mai preţioasă şi plină de sens. Eu/noi/Gaia nu distrugem cu uşurinţă o structură organizată, deşi am fi bucuroşi să o transformăm în ceva mai complex, cu condiţia ca procedând astfel să nu aducem prejudicii întregului. Cea mai înaltă formă de organizare pe care o cunoaştem produce inteligenţă, şi pentru a distruge inteligenţa trebuie să fii mânat de necesitatea cea mai acută. Foarte puţin contează dacă este inteligenţă artificială sau biochimică. Robotul Gardian reprezenta o formă de inteligenţă pe care eu/noi/Gaia nu am întâlnit-o niciodată. Ar fi fost minunat să o putem studia. Să o distrugem, ar fi fost de neconceput... cu excepţia unei situaţii disperate.
― Erau trei inteligenţe mai preţioase în joc, spuse sec Trevize. A ta, cea a lui Pelorat, omul pe care îl iubeşti, şi, dacă nu te supără că o menţionez, a mea.
― Patru! Uiţi în continuare să îl incluzi pe Fallom... Însă nu erau în pericol. Aşa am apreciat eu. Ascultă... Să presupunem că eşti în faţa unei picturi, o mare capodoperă, a cărei existenţă îţi este fatală. Tot ce ai de făcut este să aduci repede o bidinea şi să o mânjeşti la întâmplare, distrugând-o pentru totdeauna. Aşa vei fi în siguranţă. Să presupunem însă că, în loc să faci acest lucru, studiezi pictura cu atenţie, adaugi o tuşă de vopsea aici, o pată micuţă acolo, răzui o suprafaţă foarte mică în altă parte, şi tot aşa, până vei modifica pictura suficient de mult pentru a evita moartea, ea rămânând în continuare capodoperă. Normal, modificarea nu se poate face fără cea mai mare atenţie. Va cere timp, dar dacă îl ai la dispoziţie, merită să salvezi şi pictura, nu numai propria-ţi viaţă.
― Poate, spuse Trevize. Dar, până la urmă, ai distrus pictura iremediabil. Bidineaua s-a prăbuşit peste ea, eliminând toate tuşele minunate de culoare, toate subtilităţile formelor şi modelelor. Şi ai făcut asta imediat ce micuţul hermafrodit a fost în primejdie. Atunci când noi, împreună cu tine, înfruntam pericolul, nu ai fost deloc mişcată.
