― Pe care ţi le vei petrece agonizând în supoziţii. Mai bine află acum. Aşteptarea nu va schimba lucrurile.

Trevize rămase o clipă locului, cu buzele strânse, apoi spuse:

― Ai dreptate. Foarte bine, atunci... Îi dăm drumul.

Se întoarse spre computer, puse mâinile pe pupitru, şi ecranul se întunecă.

― Bine, te las, spuse Bliss. Am impresia că prezenţa mea este de natură să te irite.

Plecă, fluturând din mână.

― Problema este, murmură el, că vom verifica mai întâi harta Galactică a computerului, şi chiar dacă soarele Pământului se află în poziţia calculată, harta probabil nu îl include. Dar atunci vom...

Vocea i se stinse, uimită, în timp ce pe ecran apăru o puzderie de stele. Erau foarte numeroase şi slabe ca strălucire în afară de câteva. Acopereau uniform suprafaţa ecranului. Dar chiar aproape de centru se afla o stea mai strălucitoare decât toate celelalte.

― Am găsit-o, jubilă Pelorat. Am găsit-o, bătrâne. Uite ce strălucitoare este!

― Orice stea aflată în centrul coordonatelor pare mai strălucitoare, spuse Trevize încercând să-şi înfrâneze un sentiment de bucurie care putea să nu aibă un fundament real. Imaginea, la urma urmelor, este luată de la un parsec distanţă faţă de centru. Steaua aceea nu este o pitică roşie, sau o gigantă roşie, sau o albastră-albă fierbinte. Să aşteptăm informaţiile; computerul le verifică în banca de date.

Preţ de câteva secunde se făcu tăcere, apoi Trevize spuse:

― Clasa spectrală G-2.

Altă pauză, apoi:

― Diametrul, l.400.000 kilometri... masa, de l,02 ori mai mare decât soarele Terminus-ului... temperatura superficială 6.000 grade Kelvin... rotaţie înceată, un pic sub treizeci de zile... nici un fel de activitate neobişnuită, nici o neregularitate.

― Nu aşa sunt stelele în vecinătatea cărora este plauzibil să găseşti planete locuibile? întrebă Pelorat.

― Ba da, spuse Trevize aprobând cu un semn al capului. Şi, în consecinţă, ar putea fi soarele Pământului. Dacă acolo s-a născut viaţa, soarele Pământului a impus standardul original.

― Deci există o şansă destul de mare să găsim o planetă locuibilă acolo.

― Nu e cazul să facem speculaţii pe tema asta, spuse Trevize.

Părea de-a dreptul nedumerit:

― În Harta Galactică este menţionată ca adăpostind viaţă umană.... Însă cu un semn de întrebare.

Entuziasmul lui Pelorat crescu:

― Exact la asta ne aşteptam şi noi, Golan. Planeta vieţii este acolo, dar încercările de a o ascunde ridică îndoieli asupra datelor referitoare la ea. Cei care au realizat harta nu au fost siguri.

― Nu, de fapt chiar asta mă deranjează, spuse Trevize. Nu la asta ne aşteptam. Ne aşteptam la ceva mai radical. Având în vedere eficienţa cu care au fost şterse datele referitoare la Pământ, cei care au realizat harta nu ar fi trebuit să afle deloc că în acest sistem există viaţă, şi mai ales viaţă umană. Nici măcar nu ar fi trebuit să ştie că soarele Pământului există. Lumile Spaţiene nu apar pe hartă. De ce să apară soarele Pământului?

― Ei, uite că totuşi este acolo. Ce rost mai are să discutăm? Mai există şi alte informaţii referitoare la stea?

― Un nume.

― Aha! Care?

― Alfa.

Se făcu o scurtă pauză, apoi Pelorat spuse înflăcărat:

― Asta este, bătrâne. Ăsta este indiciul decisiv. Gândeşte-te la semnificaţia lui.

― Are vreo semnificaţie? întrebă Trevize. Pentru mine nu este decât un nume neobişnuit. Nu pare a fi Galactic.

― Nu este Galactic. Este într-un limbaj preistoric de pe Pământ, acelaşi care care a dat planetei lui Bliss numele de Gaia.

― Bine, deci ce înseamnă Alfa?

― Alfa este prima literă a alfabetului în acel limbaj preistoric. Aceasta este una din rarele informaţii atestate pe care le avem referitoare la Pământ. În vremurile străvechi, “alfa” se folosea uneori pentru a da semnificaţia de “primul”. A spune unui soare “Alfa”, înseamnă că acela este primul soare. Şi nu în jurul primului soare orbita planeta pe care s-a născut viaţa umană? Pământul?

― Eşti sigur?

― Absolut sigur! spuse Pelorat.

― Există ceva în vechile legende ― la urma urmelor, tu eşti mitologul ― care să spună că soarele Pământului avea o caracteristică foarte puţin obişnuită?

― Nu, de unde să existe aşa ceva? Soarele Pământului trebuie să fie standard prin definiţie, iar caracteristicile pe care ni le-a oferit computerul sunt dintre cele mai standard posibile, nu?

― Soarele Pământului este o stea simplă, cred. Nu-i aşa?

― Păi da, desigur! spuse Pelorat. Din câte ştiu eu, toate planetele locuite orbitează în jurul unei stele simple.

― Aşa aş fi zis şi eu, spuse Trevize. Necazul este că acea stea din centrul ecranului nu este o stea simplă; este o stea binară. Cea mai strălucitoare stea din cuplu este, într-adevăr, standard, şi informaţiile primite de la computer se referă la ea. Însă în jurul acestei stele se învârte o alta, cu patru cincimi din masa ei. Cu ochiul liber nu se poate vedea că sunt două stele separate, dar dacă mărim imaginea, le vom distinge.

― Eşti sigur, Golan? întrebă Pelorat luat prin surprindere.

― Asta îmi spune computerul. Şi, dacă ceea ce privim noi acum este o stea binară, atunci nu este soarele Pământului. Nu poate fi.

71

Trevize întrerupse contactul cu computerul, şi luminile din cabină străluciră din nou.

Acesta fusese parcă semnalul pentru revenirea lui Bliss, cu Fallom pe urmele sale.

― Ei, care sunt rezultatele? întrebă ea.

Trevize spuse pe un ton neutru:

― Dezamăgitoare, într-o anumită măsură. Acolo unde mă aşteptam să găsesc soarele Pământului, am găsit de fapt o stea binară. Soarele Pământului este o stea simplă. Deci, cea din centrul ecranului nu este ţinta căutării noastre.

― Şi acum ce facem, Golan? întrebă Pelorat.

Trevize ridică din umeri: