― Normal.
― Da. Îl calmez. L-am ţinut într-o stare de buimăceală acolo, pe planetă. Aici am avut grijă să doarmă, şi încerc să-i abat un pic gândurile de la Jemby, pe care, după toate aparenţele, l-a iubit foarte mult.
― În cele din urmă îi va place aici.
― Sper. Este adaptabil, pentru că este tânăr, şi îl încurajez în această privinţă atât cât pot. Îl voi învăţa să vorbească Galactica.
― Atunci spălă-l tu. Ai înţeles?
Bliss dădu din umeri:
― Dacă insişti... dar mi-aş dori să se împrietenească cu toţi. Ar fi bine dacă fiecare dintre noi ne-am asuma unele funcţii de părinte. Sunt sigură că poţi coopera în acest sens.
― Da, dar numai până la un anumit punct. Şi după ce îl speli, scapă de el. Vreau să-ţi vorbesc.
Bliss spuse, cu un neaşteptat aer de ostilitate:
― Cum adică, să scap de el?
― Nu-ţi propusesem să-l arunci în spaţiu. Instalează-l în camera ta. Undeva într-un colţ. Vreau să-ţi vorbesc.
― Îţi voi sta la dispoziţie, spuse ea cu răceală.
Privi în urma ei, lăsând mânia să-i crească, apoi se duse în cabina de pilotaj şi activă ecranul.
Solaria era un cerc întunecat, cu un pătrar luminos în stânga. Trevize aşeză mâinile pe pupitru şi mânia i se potoli instantaneu. Trebuia să fii calm pentru o legătură între minte şi computer, iar reflexul condiţionat sfârşise prin a asocia contactul cu pacea mentală.
În jurul navei, pe o rază egală cu distanţa până la planetă, nu existau obiecte artificiale. Solarienii (sau, mai plauzibil, roboţii lor) nu puteau, sau nu erau dispuşi, să-i urmărească.
Foarte bine. Putea deci să iasă din umbră. Oricum, dacă ar fi continuat să se îndepărteze, umbra ar fi dispărut pe măsură ce discul Solariei s-ar fi micşorat în raport cu discul soarelui în jurul căruia orbita.
Puse computerul să scoată nava din planul planetar, îndreptându-se spre o regiune în care curbura spaţiului să fie suficient de redusă pentru a asigura un Salt precis.
Şi, ca de multe alte ori în asemenea ocazii, se trezi studiind stelele. Erau aproape hipnotice, în imobilitatea lor liniştită. Toată turbulenţa şi instabilitatea erau şterse de distanţă, care făcea din ele doar nişte puncte luminoase.
Unul dintre acele puncte putea fi foarte bine soarele în jurul căruia orbita Pământul... soarele original, sub radiaţia căruia a apărut viaţa, şi sub ale cărui efecte binefăcătoare a evoluat omenirea.
Lumile Spaţiene orbitau în jurul unor aştri strălucitori. Aceştia făceau parte dintr-o categorie importantă a stelelor, însă nu erau menţionaţi în harta Galactică a computerului. Desigur, acelaşi lucru ar putea fi valabil şi pentru soare.
Sau sorii lumilor Spaţiene au fost omişi doar din cauza unor acorduri datând din epoca primitivă, şi care stabileau ca acestea să fie lăsate în pace? Să fie soarele Pământului inclus în harta Galactică, dar imposibil de distins printre miriadele de stele asemănătoare lui, şi în jurul cărora nu orbitează totuşi nici o planetă locuibilă?
În Galaxie existau aproximativ treizeci de miliarde de stele asemănătoare soarelui, şi doar una dintr-o mie avea planete locuibile. Pe o rază de câteva sute de parseci în jurul navei ar putea exista o mie de planete locuibile. Să cutreiere toate stelele asemănătoare soarelui, una câte una?
Sau soarele original nici nu exista în această parte a Galaxiei? Câte alte regiuni erau la fel de convinse că soarele se afla în preajma lor, că acolo trăiau urmaşii primilor Coloni?
Avea nevoie de informaţii, şi până acum nu obţinuse nici una.
Nu credea că o examinare, oricât de amănunţită, a ruinelor milenare ale Aurorei îi va da vreo informaţie cu privire la coordonatele Pământului. Se îndoia şi mai puternic că Solarienii puteau fi convinşi să furnizeze informaţii.
Dacă toate informaţiile despre Pământ au dispărut din marea Bibliotecă de pe Trantor, şi din marea Memorie Colectivă a Gaiei, părea puţin probabil să fi fost scăpată din vedere vreo informaţie existentă pe lumile pierdute ale Spaţienilor.
Şi dacă ar găsi soarele Pământului şi apoi chiar Pământul însuşi, prin cel mai pur noroc...? Nu va exista oare ceva care să-l facă să nu-şi dea seama de acest lucru? Apărarea Pământului era perfectă? Hotărârea de a rămâne ascuns era de nestrămutat?
De fapt, ce căuta el?
Pământul? Sau o breşă în Planul Seldon? Breşă pe care el credea (fără vreun motiv clar) că o va găsi pe Pământ?
Planul Seldon funcţiona de cinci secole, şi va purta specia umană (aşa se spunea) într-un port sigur, în pântecul unui Al Doilea Imperiu Galactic, mai mare decât primul, mai nobil şi mai liber... şi totuşi, el, Trevize, votase împotriva lui, în favoarea Galaxiei.
Galaxia ar trebui să fie un imens organism, în timp ce Al Doilea Imperiu Galactic, oricât de mare ca dimensiuni şi varietate, ar trebui să fie o simplă uniune de organisme individuale, de dimensiuni microscopice în comparaţie cu întregul. Al Doilea imperiu Galactic ar fi un alt exemplu al formelor de uniune pe care omenirea le-a cunoscut de-a lungul timpului. Al Doilea Imperiu ar putea fi cel mai mare şi cel mai bun din familia sa, dar nu va fi decât un exemplu în plus.
Pentru ca Galaxia, o formă de organizare complet diferită, să fie mai bună decât Al Doilea Imperiu Galactic, trebuie să existe o fisură în Plan, ceva ce însuşi marele Hari Seldon a omis.
Dar dacă Seldon omisese ceva, ce putea face Trevize? Nu era matematician; nu ştia nimic, dar nimic, despre detaliile Planului; mai mult, chiar dacă i s-ar explica, tot nu ar înţelege.
Nu cunoştea decât ipotezele: că trebuie implicat un mare număr de fiinţe umane, şi că ele nu trebuie să fie conştiente de concluziile obţinute. Prima ipoteză era evident adevărată, având în vedere imensa populaţie a Galaxiei, iar a doua probabil că era adevărată: doar cei din A Doua Fundaţie cunoşteau detaliile Planului, şi nu le divulgau nimănui.
Mai rămânea oare o ipoteză neverificată, una general acceptată, atât de acceptată încât nimeni nu o menţionase şi nici nu se gândise la ea... şi care totuşi putea fi falsă? O ipoteză care, dacă într-adevăr era falsă, ar altera măreaţa concluzie a Planului şi ar face din Galaxia o variantă preferabilă Imperiului?
Dar dacă ipoteza era atât de evidentă şi de acceptată încât nu fusese niciodată exprimată, cum putea ea fi falsă? Dacă nimeni nu o menţionase, sau nu se gândise la ea, cum putea Trevize să ştie că există? Sau să aibă vreo idee despre natura sa, chiar dacă îi ghicise existenţa?
Să fi fost Trevize într-adevăr omul cu intuiţia infailibilă, aşa cum insistase Gaia? Ştia ce trebuia făcut, chiar dacă nu ştia din ce motiv?
Acum cerceta toate lumile Spaţiene de care aflase... Era corect? Lumile Spaţiene deţineau răspunsul? Sau, cel puţin, începutul răspunsului?
Ce se afla pe Aurora, în afară de ruine şi câini sălbatici? (Şi, probabil, alte creaturi sălbatice. Tauri turbaţi? Şobolani uriaşi? Feline prădătoare cu ochi verzi?) Solaria era populată cu oameni, dar ce puteai găsi acolo în afară de roboţi şi fiinţe umane capabile să transducă energia? Ce legătură să existe între fiecare dintre aceste lumi şi Planul Seldon, în afară de secretul coordonatelor Pământului?
Dar ce legătură are Pământul cu Planul Seldon? Nu era totul o nebunie? Nu cumva aplecase prea mult urechea la basmele privind propria sa infailibilitate?
