― Pe planeta asta nu există nici o informaţie utilă referitoare la Pământ. Doar o altă
variantă pe tema radioactivităţii.
Dădu apoi din umeri:
― Va trebui să ne îndreptăm spre al treilea set de coordonate.
În faţa lor se deschise o uşă; de cealaltă parte se zărea o cameră micuţă.
― Haideţi, jumăţi-de-oameni, spuse Bander. Vreau să vă arăt cum trăiesc eu.
― Se afişează ca un copil, şopti Trevize. Tare mi-ar place să-i pocnesc una!
― Nu te întrece cu el în copilării, spuse Bliss.
Bander îi introduse pe toţi în cameră. Intră şi unul dintre roboţi. Bander le făcu semn celorlalţi roboţi să plece, apoi intră şi el. Uşa se închise în urma sa.
― Este un ascensor, spuse Pelorat încântat de descoperire.
― Da, spuse Bander. După ce am intrat în subteran, noi, Solarienii, nu am mai ieşit niciodată cu adevărat. Nici nu ne dorim aşa ceva, deşi, din când în când, găsesc că este plăcut să simţi lumina soarelui. Dar nu îmi plac norii, şi nici noaptea sub cerul liber. Îţi dă
senzaţia că eşti în subteran, fără a fi cu adevărat, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Într-un fel, este o disonanţă cognitivă, şi o găsesc destul de dezagreabilă.
― Pământul a construit subterane, spuse Pelorat. Cavernele de Oţel, aşa şi-au denumit oraşele. Şi Trantorul, la rândul lui, a construit subterane, la o scară mult mai extinsă, în vechile zile Imperiale... Şi Comporellon a construit subterane, în zilele noastre.
Este o tentaţie comună, dacă stai să te gândeşti.
― Jumătătile-de-oameni viermuind sub pământ, şi noi trăind în subteran intr-o splendidă izolare, sunt două lucruri complet diferite, spuse Bander.
― Pe Terminus, locuinţele se află la suprafaţă, spuse Trevize.
― Expuse capriciilor climei, spuse Bander. Foarte primitiv.
Ascensorul, după senzaţia iniţială de scădere a atracţiei gravitaţionale, care îl făcuse pe Pelorat să ghicească în ce anume intraseră, nu mai dădea nici o senzaţie de mişcare.
Trevize tocmai se întreba cât de mult se vor afunda, când avu o scurtă impresie de creştere a greutăţii proprii, după care uşa se deschise.
În faţa lor se afla o cameră vastă, luxos mobilată. Slab luminată, deşi sursa de lumină
nu era evidentă. Ca şi cum aerul însuşi era luminos.
Bander plimbă degetul, şi acolo unde arătă el, lumina deveni un pic mai intensă.
Îndreptă degetul în altă parte, şi se întâmplă acelaşi lucru. Puse mâna stângă pe o tijă
groasă aflată lângă uşă şi, cu mâna dreaptă, făcu un gest larg, circular. Întreaga încăpere se lumină ca şi cum s-ar fi aflat în lumina soarelui, însă fără senzaţia de căldura.
Trevize se strâmbă şi spuse, cu voce aproape tare:
― Omul ăsta este un şarlatan.
― Nu "Omul", spuse aspru Bander, ci "Solarianul". Nu ştiu ce înseamnă "şarlatan", dar dacă interpretez corect tonul vocii, are un sens peiorativ.
― Desemnează un farseur, spuse Trevize. Care aranjează efecte pentru ca totul să
pară mai impresionant decât este în realitate.
― Recunosc că îmi place să impresionez, spuse Bander, dar ceea ce v-am arătat nu este o iluzie. Este real.
Bătu cu palma tija pe care îşi sprijinise mâna stângă:
― Această tijă conductoare de căldură se afundă câţiva kilometri în jos; există tije pe întreaga moşie. Pe celelalte moşii sunt tije asemănătoare. Ele cresc viteza cu care căldura parcurge drumul dinspre interiorul Solariei spre suprafaţă, şi uşurează transformarea ei în energie utilă. Nu am nevoie de gesturi ale mâinii pentru a produce lumină, dar asta face ca totul să pară spectaculos, iar mie îmi place.
― Ai des ocazia de a gusta astfel de efecte spectaculoase? întrebă Bliss.
― Nu, spuse Bander. Pe roboţii mei nu îi impresionază astfel de lucruri. Nici pe colegii mei Solarieni. Această şansă nemaipomenită de a întâlni jumătăţi-de-oameni şi a le face o demonstraţie este foarte... amuzantă.
― Lumina din cameră era foarte slabă când am intrat, spuse Pelorat. Este aşa tot timpul?
― Da, un mic consum de energie ― pentru a menţine roboţii în funcţiune. Moşia funcţionează continuu, iar acele părţi care nu sunt angajate într-o muncă activă, merg în gol.
― Iar tu furnizezi în mod continuu energia pentru această vastă moşie?
― Energia este furnizată de soare şi de nucleul planetei. Eu sunt doar un conductor.
Iar moşia nu este în întregime productivă. Cea mai mare parte o ţin în stare sălbatică, populată cu o mare diversitate de animale, în primul rând pentru că îmi protejează
graniţele, şi în al doilea rând pentru că găsesc în acest lucru o valoare estetică. Câmpurile şi fabricile mele sunt mici. Nu trebuie decât să-mi satisfacă mie nevoile. Ofer câteva