― Transferul căldurii dinspre mai cald spre mai rece, care trebuie să aibă loc în virtutea legii a doua a termodinamicii, poate fi folosit pentru a dezvolta lucru mecanic.
― În teorie, da, dar lumina soarelui este dispersată, căldura suprafeţei planetei este şi mai dispersată, şi viteza cu care căldura se extinde din interior face din aceasta din urmă
cea mai slabă sursă de căldură. Cantitatea de căldură utilizabilă probabil că nu va fi suficientă aici pentru a ridica o pietricică.
― Depinde de echipamentul folosit în acest scop, spuse Bander. Instrumentul nostru a fost creat într-un interval de mii de ani, şi nu este altceva decât o porţiune a creierului.
Bander îşi ridică părul de pe părţile laterale ale capului, expunând vederii acele porţiuni ale craniului aflate în spatele urechilor. Întoarse capul într-o parte şi într-alta; în spatele fiecărei urechi se afla o umflătură de mărimea şi forma unui ou de găină, văzut dinspre capătul mai rotund.
― Această protuberanţă a creierului meu, şi absenţa ei la creierul vostru, reprezintă
diferenţa dintre un Solarian şi voi.
48
Trevize arunca din când în când o privire spre Bliss, care părea concentrată total
asupra lui Bander. Îşi dădea bine seama ce se întâmpla.
Bander, în ciuda imnului pe care-l închinase libertăţii, nu putuse rezista acestei ocazii. Nu putea vorbi cu roboţii de pe o poziţie egală din punct de vedere intelectual, şi în nici un caz cu animalele. Să vorbească celorlalţi Solarieni îi era neplăcut, iar comunicarea ar fi fost forţată şi nu spontană.
Cât despre Trevize, Bliss, şi Pelorat, or fi fost ei jumătăţi-de-oameni, după aprecierea lui Bander, şi poate că ― în mintea sa ― nu îi limitau libertatea mai mult decât un robot sau o vacă, dar îi erau egali (sau aproape egali) ca intelect, şi ocazia de a le vorbi reprezenta un lux unic pe care nu îl mai experimentase vreodată.
Nu e de mirare, gândi Trevize, că Solarianul se lăsase dus de val. Iar Bliss (Trevize era de două ori sigur) îl încurajase, împingând uşor mintea lui Bander să facă ceea ce oricum îşi dorea foarte mult.
Bliss, probabil, considera că dacă Bander şi-ar da drumul la gură, le-ar putea spune ceva util referitor la Pământ. Lui Trevize i se părea o atitudine bine motivată, aşa că, deşi nu era cu adevărat curios despre subiectul în discuţie, făcu efortul de a continua conversaţia.
― Ce fac acei lobi cerebrali? întrebă el.
― Sunt transductori, spuse Bander. Activaţi de fluxul de căldură, îl transformă în energie mecanică.
― Nu pot crede aşa ceva. Fluxul de căldură este insuficient.
― Micuţă jumătate-de-om, nu vrei deloc să gândeşti. Dacă ar exista o mulţime de Solarieni, îngrămădiţi laolaltă, fiecare încercând să se folosească de fluxul de căldură, atunci da, cantitatea de căldură ar fi insuficientă. Însă eu am peste patruzeci de mii de kilometri pătraţi la dispoziţie, doar ai mei. Eu pot asimila fluxul de căldură de pe orice porţiune din această suprafaţă a mea, fără să o împart cu nimeni; cantitatea este suficientă.
Înţelegi?
― Este chiar aşa de simplu să asimilezi fluxul de căldură de pe o suprafaţă întinsă?
Simplul fapt al concentrării acestui flux necesită o mare cantitate de energie.
― Poate, dar eu nu sunt conştient de acest lucru. Lobii-transductori concentrază în mod continuu fluxul de căldură atunci când este nevoie. Când ţi-am ridicat armele în aer, un anumit volum al atmosferei luminate de soare şi-a pierdut excesul de căldură în beneficiul unui volum din partea întunecată, astfel încât m-am folosit de energia solară. În loc să mă folosesc de un instrument mecanic sau electronic, m-am folosit de un instrument neuronic.
Atinse uşor unul dintre lobii-transductori:
― Lucrează repede, eficient, continuu... şi fără efort.
― Incredibil murmură Pelorat.
― Nu este deloc incredibil, spuse Bander. Gândeşte-te la fineţea ochiului şi urechii, şi cum pot acestea transforma cantităţi mici de fotoni sau vibraţii ale aerului în informaţii.
Pare incredibil, dacă nu aţi fi aflat niciodată despre aceste lucruri. Lobii-transductori nu sunt deloc mai misterioşi.
― Ce faceţi cu aceşti lobi-transductori care funcţionează continuu? întrebă Trevize.
― Administrăm planeta, spuse Bander. Fiecare robot de pe această vastă moşie obţine energia de la mine; sau, mai degrabă, de la fluxul natural de căldură. Un robot, fie că apasă
pe un contact, fie că taie un copac, obţine energia prin transducţie mentală ― transducţia mea mentală.
― Şi dacă dormi?
― Procesul de transducţie nu se opreşte, micuţă jumătate-de-om, spuse Bander.
Încetezi să mai respiri atunci când dormi? Inima încetează să mai bată? Noaptea, roboţii mei continuă să muncească, cu preţul unei extrem de mici răciri a interiorului Solariei.
Efectul este nedetectabil la scară globală iar noi nu suntem decât o mie două sute; energia pe care o folosim nu scurtează apreciabil durata de viaţă a soarelui nostru, şi nici nu epuizează căldura internă a planetei.
― Te-ai gândit vreodată că aţi putea-o folosi ca armă?
Bander îl privi pe Trevize ca pe o arătare greu de identificat:
― Probabil prin asta vrei să spui că Solaria ar putea înfrunta alte lumi, folosindu-ne de arme energetice bazate pe transducţie? Pentru ce? Chiar dacă am putea înfrânge armele lor energetice bazate pe alte principii ― ceea ce cu siguranţă că putem face ― unde ar fi câştigul? În controlul asupra altor lumi? Ce să facem cu celelalte lumi, când o avem pe a noastră, ideală? Să ne impunem dominaţia asupra jumătăţilor-de-oameni şi să-i folosim la muncă forţată? Avem roboţi. Avem totul. Nu vrem nimic... decât să fim lăsaţi în pace. Uite...
să vă mai spun încă o poveste...
― Dă-i drumul, spuse Trevize.
― Acum douăzeci de mii de ani, când jumătăţile-de-creaturi de pe Pământ au început să invadeze spaţiul iar noi ne-am retras în subteran, celelalte lumi Spaţiene erau hotărâte să-i înfrunte pe noii Coloni-Pământeni. Aşa că au lovit Pământul.