― Hermafrodiţi, spuse Pelorat.
― Aşa se spune în limbajul vostru? întrebă indiferent Bander. N-am mai auzit niciodată acest cuvânt.
― Hermafroditismul opreşte evoluţia, spuse Trevize. Fiecare copil este dublul genetic al părintelui său hermafrodit.
― Tu consideri evoluţia ca fiind supusă hazardului. Noi ne putem proiecta copiii aşa cum dorim. Putem modifica sau ajusta genele şi, din când în când, o facem... Dar aproape că am ajuns la locuinţa mea. Hai să intrăm. S-a făcut târziu. Soarele deja nu mai oferă
căldură, şi ne vom simţi mai bine înăuntru.
Trecură printr-o uşă fără încuietori dar care se deschise la apropierea lor şi se închise în urmă. Nu existau ferestre, dar la intrarea într-o încăpere cavernoasă, pereţii începură să
strălucească, oferind o lumină vie. Podeaua părea goală, dar era moale şi elastică la atingere. În fiecare dintre cele patru colţuri ale camerei stătea nemişcat un robot.
Bander arătă cu degetul spre peretele opus uşii, care nu părea deloc diferit de ceilalţi trei pereţi:
― Acel perete este video-ecranul meu. Lumea se deschide în faţa mea prin acel ecran, dar aceasta nu îmi limitează în nici un fel libertatea, pentru că nu sunt obligat să-l folosesc.
― Şi nici nu poţi obliga pe altul să-l folosească, chiar dacă tu doreşti, spuse Trevize.
― Să oblig? spuse Bander cu aroganţă. Celelalte fiinţe complete fac cum vor, şi este cu atât mai bine dacă ceea ce fac eu le convine. Te rog să ţii cont că nu folosim pronumele personale atunci când vorbim despre noi.
În cameră se afla un scaun, cu faţa spre video-ecran, iar Bander luă loc în el.
Trevize privi în jur, ca şi cum se aştepta ca din podea să răsară alte scaune.
― Ne putem aşeza şi noi? întrebă el.
― Dacă doriţi..., spuse Bander.
Bliss, zâmbind, se aşeză pe podea. Pelorat se aşeză lângă ea. Trevize, încăpăţânat, rămase în continuare în picioare.
― Spune-mi, Bander, începu Bliss, câte fiinţe umane trăiesc pe această planetă?
― Spune "Solarieni", jumătate-de-om Bliss. Cuvântul "fiinţă umană" este compromis, pentru că jumătăţile-de-oameni îşi spun şi ele la fel. Ne putem spune "oameni compleţi", dar este mai puţin practic. Termenul potrivit este "Solarian".
― Atunci, câţi Solarieni trăiţi pe această planetă?
― Nu sunt sigur. Nu ne numărăm. Poate o mie două sute.
― O mie două sute pe o întreagă lume?
― O mie două sute. Din nou vă interesează numărul, în timp ce noi suntem preocupaţi de calitate... şi nici nu înţelegeţi ce este libertatea. Dacă ar exista vreun Solarian cu care să-mi disput stăpânirea absolută asupra oricărei porţiuni din teritoriul meu, sau asupra oricărui robot, sau vieţuitoare, sau obiect, libertatea mea ar fi limitată. Din moment ce există şi alţi Solarieni, limitarea libertăţii trebuie îndepărtată cât mai mult posibil, separându-ne până la punctul la care contactul este virtual nonexistent. Solaria păstrează o mie două sute de Solarieni în condiţii care se apropie de ideal. Dacă ar fi mai mulţi, libertatea ar fi simţitor limitată, până la un nivel insuportabil.
― Asta înseamnă că trebuie numărat fiecare copil, iar decesele trebuiesc compensate, spuse deodată Pelorat.
― Desigur. Acest lucru se face pe orice lume cu populaţie stabilă... chiar şi pe a voastră, cred.
― Şi din moment ce probabil că sunt mai puţine decese, trebuie să fie mai puţini copii.
― Într-adevăr.
Pelorat dădu din cap şi se cufundă în tăcere.
― Vreau să ştiu cum ai făcut armele mele să zboare prin aer, spuse Trevize. Nu mi-ai dat nici o explicaţie.
― Ţi-am oferit o explicaţie: vrăjitorie sau magie. Refuzi să o acceţi?
― Bineînţeles că refuz. Drept ce mă iei?
― Atunci, crezi în conservarea energiei şi în creşterea entropiei?
― Asta da. Nu cred că în douăzeci de mii de ani aţi schimbat aceste legi, sau le-aţi modificat măcar cu un singur micron.
― Ai dreptate, jumătate-de-persoană. Dar gândeşte-te. Afară străluceşte soarele.
Făcu un gest încărcat cu o stranie graţie, ca şi cum ar fi arătat lumina soarelui, pretutindeni în jurul său. După care continuă:
― Dar este şi umbră. La lumină este mai cald decât în întuneric, iar căldura se scurge spontan dinspre zona luminată spre zona întunecată.
― Îmi spui lucruri cunoscute, făcu Trevize.
― Probabil că le cunoşti atât de bine încât nu te mai gândeşti la ele. Noaptea, suprafaţa Solariei este mai caldă decât obiectele de dincolo de atmosfera sa, şi căldura se scurge spontan dinspre suprafaţa planetei înspre spaţiu.
― Ştiu şi asta.
― Şi, zi sau noapte, interiorul planetei este mai cald decât suprafaţa ei. În consecinţă, căldura se scurge spontan de la interior spre suprafaţă. Îmi închipui că ştii şi acest lucru.
― Unde vrei să ajungi, Bander?