― Inteligenţă.
― Inteligenţă?
― Da, dar limitată, cred. Totuşi, nu asta recepţionez cel mai intens, ci altceva.
― Ce anume? făcu Trevize stăpânindu-şi încă odată nerăbdarea.
― Spaimă! O spaimă insuportabilă! şopti Bliss.
53
Trevize aruncă o privre jalnică împrejur. Ştia pe unde intraseră, dar nu-şi făcea iluzii că vor putea reface drumul pe care veniseră. Dăduse puţină atenţie întoarcerilor şi ocolurilor. Cine s-ar fi gândit că se vor găsi în situaţia de a trebui să refacă drumul parcurs, singuri, fără ajutor, ghidaţi doar de o lumină slabă şi pâlpâindă?
― Crezi că poţi activa automobilul, Bliss?
― Desigur, Trevize, spuse Bliss, dar asta nu înseamnă că îl pot conduce.
― Cred că Bander l-a condus mental, spuse Pelorat. Nu l-am văzut atingând ceva, la venire.
Bliss spuse, cu blândeţe:
― Da, l-a condus mental, Pel, dar cum a făcut-o? Dacă nu cunoşti detaliile, nu-ţi foloseşte la nimic, nu-i aşa?
― Ai putea încerca, spuse Trevize.
― Dacă încerc, va trebui să-mi concentrez întreaga atenţie asupra acestui lucru; mă
îndoiesc că voi fi capabilă să ţin luminile aprinse. În întuneric, automobilul nu ne va fi de nici un folos, chiar dacă învăţ să îl conduc.
― Deci, va trebui să hoinărim pe jos?
― Mă tem că da.
Trevize trase cu ochiul la întunericul gros şi ameninţător care se întindea dincolo de lumina slabă ce îi înconjura. Nu vedea nimic, nu auzea nimic.
― Bliss, spuse el, tot mai simţi mintea înspăimântată?
― Da.
― Îţi poţi da seama unde este? Ne poţi duce până la ea?
― Undele mentale se propagă în linie dreaptă. Nu sunt refractate de materia obişnuită, deci pot spune că vin din direcţia aceea.
Arătă cu degetul spre o pată de pe peretele întunecat şi spuse:
― Dar nu putem merge prin perete. Cel mai bun lucru pe care îl putem face este să
mergem pe coridoare şi să găsim drumul urmărind direcţia în care intensitatea devine din ce în ce mai puternică. Pe scurt, ar trebui să jucăm "cald-rece".
― Atunci, hai să începem chiar acum.
Pelorat bătu în retragere:
― Aşteaptă, Golan. Eşti sigur că vrei să găsim lucrul acesta, orice ar fi? Ceea ce îi provoacă lui spaima, este foarte probabil să ne provoace şi nouă acelaşi sentiment.
Trevize dădu nervos din cap:
― Nu avem de ales, Janov. Este o minte, înspăimântată sau nu, şi poate este dispusă
― sau poate fi convinsă ― să ne îndrume spre suprafaţă.
― Îl părăsim pe Bander? întrebă stânjenit Pelorat.
Trevize îl apucă de cot:
― Haide, Janov. Nu avem de ales. Un Solarian va reactiva locul, un robot îl va descoperi pe Bander şi va avea grijă de el... nu înainte, sper, ca noi să fim departe, în siguranţă.
O lăsă pe Bliss în frunte. Lumina era întotdeauna mai puternică în imediata ei vecinătate. Se oprea la fiecare uşă, la fiecare bifurcaţie, încercând să simtă direcţia din care venea spaima. Uneori intra pe o uşă sau făcea un viraj, apoi se întorcea şi încerca un drum alternativ, în timp ce Trevize o privea neajutorat.
De fiecare dată când Bliss ajungea la o decizie şi se deplasa hotărâtă într-o anumită
direcţie, lumina strălucea înaintea ei. Trevize observă că acum era un pic mai strălucitoare
― fie din cauză că ochii săi se adaptaseră la obscuritate, fie din cauză că Bliss învăţase să
lucreze mai eficient cu transducţia. La un moment dat, când trecu pe lângă una dintre tijele de metal înfipte în sol, puse mâna pe ea şi luminile străluciră puternic. Dădu din cap, ca şi
cum ar fi fost mulţumită de ea însăşi.