― Aveţi o zi frumoasă şi însorită, Hiroko, spuse el, dar am impresia că este o situaţie rară pe Alfa.

Hiroko ripostă:

― Avem câte dorim, domnule. Norii pot veni atunci când avem nevoie de ploaie, dar în majoritatea zilelor, ne place să avem cer senin. Este lucru ştiut că un cer limpede şi un vânt liniştit îs de dorit atunci când bărcile de pescuit îs pe mare.

― Deci, Hiroko, semenii tăi pot controla vremea?

― Dacă nu am fi în stare, Domnule Golan Trevize, ploaia ne-ar mura tot timpul.

― Dar cum faceţi asta?

― Nu-s inginer specialist, domnule, nu-ţi pot spune.

― Şi cum se cheamă aiastă insulă pe care trăiţi tu şi semenii tăi? întrebă Trevize trezindu-se prins în capcana Galacticii Clasice (şi întrebându-se cu disperare dacă vorbise corect).

― Insulei noastre paradisiace din mijlocul imensului ocean, îi spunem Noul Pământ, răspunse Hiroko.

La care Trevize şi Pelorat se priviră unul pe altul cu surpriză şi încântare.

76

Nu mai aveau timp să continue cu întrebările în această direcţie. Soseau alţii. Cu zecile. Erau probabil aceia, gândi Trevize, care nu se aflau cu bărcile sau pe câmpuri, şi care avuseseră mult de mers până la navă. Majoritatea soseau pe jos, deşi se puteau observa şi două vehicole terestre ― destul de vechi şi de caraghioase.

Evident, această societate avea un nivel tehnologic scăzut. Cu toate acestea, putea controla vremea.

Se ştia bine că tehnologia nu era obligatoriu un bloc omogen în toate direcţiile; că lipsa de progres în anumite direcţii nu excludea neapărat un avans considerabil în altele ― dar, cu siguranţă, acest exemplu nu era edificator.

Dintre cei care priveau acum nava, cel puţin jumătate erau bătrâni; se mai aflau de asemenea trei sau patru copii. În rest, mai multe femei decât bărbaţi. Nici unul nu arăta vreun semn de frică sau de nesiguranţă.

Trevize spuse încet spre Bliss:

― Îi manipulezi? Par... senini.

― Absolut deloc, spuse Bliss. Nu mă ating niciodată de alte minţi, decât dacă sunt obligată. Acum sunt atentă la Fallom.

Deşi noii-veniţi erau puţini ca număr, pentru Fallom reprezentau un număr copleşitor. Şi aşa se obişnuise destul de greu cu cei trei adulţi de pe Far Sar. Acum respira rapid şi superficial, cu ochii aproape închişi. Părea cuprinsă de un fel de stare de şoc.

Bliss o mângâia, încet şi ritmic, emiţând sunete liniştitoare. Trevize era sigur că acest gest era însoţit de o infinit mai blândă rearanjare a conexiunilor mentale.

Fallom inspiră deodată adânc, ca şi cum până atunci stătuse fără aer, şi fu străbătută de un tremur probabil involuntar. Înălţă capul şi îi studie pe cei prezenţi cu o privire aproape normală, după care îşi înfundă capul în spaţiul dintre braţul şi trupul lui Bliss.

Bliss o lăsă în pace; braţul cu care îi înconjurase umărul o strângea din când în când, amintindu-i că era mereu acolo, pentru a o proteja.

Pelorat părea cuprins de uimire, în timp ce-şi plimba ochii de la un Alfan la altul.

― Golan, spuse el, sunt atât de deosebiţi între ei!

Trevize observase şi el acest lucru. Erau prezente diverse tonuri de culoare a pielii şi a părului, inclusiv o podoabă de păr roşcat şi strălucitor, însoţită de ochi albaştri şi piele pistruiată. Cel puţin trei presupuşi adulţi erau la fel de scunzi ca şi Hiroko, iar unul sau doi erau mai înalţi decât Trevize. O mulţime de persoane de ambele sexe aveau ochi ca ai lui Hiroko. Trevize îşi aminti că oamenii de pe una dintre planetele comerciale supraaglomerate ale sectorului Fili aveau ochii la fel, însă nu vizitase niciodată acel sector.

Toţi Alfanii erau goi de la talie în sus, iar femeile aveau, toate, sânii mici. Părea cea mai răspândită caracteristică fizică a celor prezenţi.

Bliss spuse deodată:

― Domnişoară Hiroko, tânăra mea însoţitoare nu este obişnuită cu călătoriile spaţiale şi este confruntată dintr-o dată cu mai multe noutăţi decât poate asimila. Nu ar exista posibilitatea să stea jos şi, poate, să obţină ceva de mâncat şi de băut?

Hiroko păru nedumerită, şi Pelorat repetă ceea ce spusese Bliss, în limbajul mai înflorit al perioadei de mijloc a Imperiului.

Apoi Hiroko duse mâna la gură şi căzu graţios în genunchi.

― Iertarea îţi implor, respectată doamnă, spuse ea. Nu m-am gândit la necesităţile copilului, nici la ale voastre. Fost-am prea acaparată de acest eveniment neobişnuit. Vreţi ― cu toţii ― ca vizitatori şi oaspeţi, să intraţi în refectoriu pentru a lua masa de dimineaţă? Vă putem însoţi şi noi, pentru a vă servi, ca gazde?

― Foarte amabil din partea voastră, spuse Bliss.

Vorbise încet şi pronunţase cu grijă cuvintele, sperând să le facă mai uşor de înţeles.

― Ar fi totuşi mai bine, continuă ea, dacă ai servi doar tu singură ca gazdă, de dragul copilului, care nu este obişnuit să stea laolaltă cu mulţi oameni.

Hiroko se ridică în picioare:

― Va fi aşa precum ai spus.

Îi conduse, fără grabă, prin iarbă. Câţiva Alfani se apropiară. Păreau interesaţi în special de îmbrăcămintea noilor veniţi. Trevize îşi scoase vesta uşoară şi o înmâna unui bărbat care se întorsese spre el şi îndreptase un deget întrebător în direcţia vestei.

― Uite, spuse el, cerceteaz-o, dar să mi-o dai înapoi.

Apoi, către Hiroko:

― Ai grijă să mi-o dea înapoi, Domnişoară Hiroko.

― Îţi va fi înapoiată, respectat domn.

Tânăra dădu din cap cu seriozitate.

Trevize zâmbi şi îşi continuă drumul. Se simţea mai bine fără vestă, în briza uşoară şi călduţă.

Nu văzuse arme în jurul său, şi i se păru interesant că nimeni nu arăta vreun semn de teamă sau de jenă faţă de ale lui. Nici măcar nu manifestară curiozitate vizavi de ele. Era posibil ca ei să nu-şi fi dat seama că acele obiecte erau arme. Din cele văzute deocamdată, Alfa era o lume pe care violenţa nu-şi avea locul.

O femeie, deplasându-se rapid înainte pentru a ajunge în faţa lui Bliss, se întoarse pentru a-i examina bluza cu atenţie:

― Ai sâni, respectată doamnă?

Şi, ca şi cum nu mai putea aştepta un răspuns, puse uşor mâna pe pieptul lui Bliss. Bliss zâmbi şi spuse:

― După cum ai descoperit, am. Probabil că nu sunt la fel de frumoşi ca ai tăi, dar nu acesta este motivul pentru care îi ascund. Pe lumea mea, nu se cade descoperiţi cu ei să stau.

Şopti spre Pelorat, care era alături:

― Ce zici de mine, cum mă descurc cu Galactica Clasică?