Prin urmare, un proiect care ar fi trebuit să se încheie odată cu primăvara mi-a acaparat vara şi apoi toamna şi iarna. Interacţiunile dintre părţile componente ale sistemului imunitar erau prea elegante, iar dansul lor era prea frumos ca să mă pot opri din studiu. Acest progres a schimbat în mod fundamental modul în care îmi percepeam corpul.
Când m-am îmbolnăvit de gripă, nu m-am mai putut limita doar să mă plâng, ci a trebuit să-mi privesc corpul, să-mi ating ganglionii limfatici umflaţi şi să încerc să vizualizez ce făceau chiar atunci celulele mele imunitare, ce parte a reţelei era activată şi felul în care celulele T ucideau milioane de intruşi pentru a mă proteja. Când m-am tăiat din neatenţie în pădure, am fost recunoscător macrofagelor, celule uriaşe ale sistemului imunitar care vânează bacteriile înspăimântate şi le sfâşie în bucăţi pentru a proteja rana de infectare. După ce am muşcat din batonul de cereale greşit şi am suferit un şoc alergic, pe când eram transportat în viteză spre spital, m-am gândit la mastocite, la anticorpii IgE şi la felul în care aproape că m-au ucis în încercarea lor necugetată de a mă proteja de alimente înfricoşătoare!
Când am fost diagnosticat cu cancer la vârsta de treizeci şi doi de ani şi a trebuit să trec prin două operaţii şi apoi prin chimioterapie, obsesia mea pentru imunologie a devenit chiar mai intensă. Una dintre funcţiile sistemului meu imunitar este aceea de a ucide celulele canceroase. În acest caz, el eşuase.
Dar, cumva, n-am putut să simt mânie, sau să fiu prea supărat, când am aflat cât de grea este această sarcină pentru celulele mele imune şi cât de mult trebuie să lucreze cancerul pentru a le ţine sub control. Iar pe când chimioterapia topea cancerul, gândurile mi s-au îndreptat din nou către celulele mele imune care invadau tumorile muribunde şi le înghiţeau, celulă cu celulă.
Boala şi suferinţa sunt înfricoşătoare şi neliniştitoare, iar eu am avut parte din plin de ambele în viaţa mea. Dar faptul că ştiam despre felul în care mă apărau celulele mele, sistemul meu imunitar, această parte fundamentală şi intimă a fiinţei mele, despre felul în care luptau, mureau, vindecau şi restaurau acest corp în care locuiesc, toate acestea îmi ofereau o stare de confort. Faptul că am învăţat despre sistemul imunitar mi-a făcut viaţa mai bună şi mai interesantă şi a ameliorat în mare măsură anxietatea care vine odată cu boala. Cunoaşterea sistemului imunitar aşază întotdeauna lucrurile în perspectiva corectă.
Aşadar, datorită acestui efect pozitiv şi ca urmare a plăcerii de a învăţa şi de a citi despre sistemul imunitar, el s-a transformat într-un hobby permanent, şi pe măsură ce am devenit comunicator în domeniul ştiinţei, explicarea lucrurilor complexe a ajuns să fie scopul meu în viaţă. Cam cu opt ani în urmă am iniţiat Kurzgesagt – In a Nutshell, un canal de YouTube dedicat prezentării informaţiei într-un mod uşor de înţeles şi elegant, fără a altera însă adevărul ştiinţific. La începutul lui 2021, echipa Kurzgesagt ajunsese la patruzeci de oameni care lucrau la această viziune, în timp ce canalul se bucura de peste paisprezece milioane de abonaţi şi atrăgea în jur de treizeci de milioane de vizionări în fiecare lună. Şi totuşi, din moment ce această platformă masivă exista deja, de ce am mai trecut prin procesul oribil de a scrie o carte? Ei bine, deşi unele dintre cele mai de succes înregistrări video pe care le-am postat au fost despre sistemul imunitar, m-a indispus întotdeauna faptul că n-am putut să explorez acest minunat subiect în profunzimea pe care o merită. O înregistrare video de zece minute pur şi simplu nu este mediul cel mai potrivit pentru aşa ceva. Această carte este, aşadar, o cale de a transforma relaţia mea de iubire de mai bine de un deceniu cu sistemul imunitar în ceva tangibil care va reprezenta, sper, un mod util şi amuzant de a învăţa despre acest lucru complex, uluitor şi minunat, care te ajută zi de zi să supravieţuieşti.
Din nefericire, sistemul imunitar este foarte complicat, iar aici ne-ar trebui poate un cuvânt chiar mai puternic. A spune că sistemul imunitar este complicat echivalează cu a spune că a urca muntele Everest este o agreabilă plimbare prin natură. Să afirmi că sistemul imunitar este intuitiv e ca şi cum ai spune că cititul unei traduceri în chineză a codului fiscal german reprezintă o după-amiază plăcută de duminică. După sistemul nervos, sistemul imunitar este cel mai complex sistem biologic pe care îl cunoaştem.
Cu cât este mai vast manualul de imunologie pe care-l citeşti, cu atât se acumulează mai multe niveluri de detaliu, apar mai multe excepţii la fiecare regulă, întregul sistem devine din ce în ce mai alambicat şi pare că posedă răspunsuri din ce în ce mai specifice pentru orice eventualitate. Fiecare dintre multiplele sale componente are mai multe roluri şi domenii de expertiză care se suprapun şi se influenţează reciproc. Şi chiar dacă reuşeşti să treci peste toate aceste provocări şi îţi doreşti în continuare să înţelegi sistemul imunitar, te vei confrunta cu o nouă problemă: oamenii care îl descriu.
Prin muncă tenace şi curiozitate fără limite, cercetătorii au pus bazele minunatei lumi moderne de care ne bucurăm, şi pentru asta le datorăm multă recunoştinţă. Dar, din nefericire, mulţi oameni de ştiinţă nu se prea descurcă atunci când trebuie să aleagă nume adecvate, sau să ofere un limbaj accesibil pentru lucrurile pe care le descoperă. Din acest punct de vedere, ştiinţa imunologiei se face mai vinovată decât celelalte discipline ştiinţifice. Un domeniu deja şocant de complex este presărat cu astfel de cuvinte precum „complexul major de histocompatibilitate de clasă I şi II“, celule T de tip gama delta, interferon alfa, beta, gama şi kappa şi sistemul complement, la rândul său reprezentat de factori cu nume precum complexul C4b2a3b. Sunt lucruri care nu contribuie la plăcerea de a deschide un manual şi a învăţa pe cont propriu despre sistemul imunitar. Dar chiar şi în absenţa acestui obstacol, relaţiile complexe dintre numeroşii actori distincţi ai sistemului imunitar, caracterizate de nenumărate excepţii şi reguli neintuitive, constituie prin ele însele o provocare. Imunologia este dificilă chiar şi pentru cei care lucrează în domeniul sănătăţii publice, chiar şi pentru cei care studiază imunologia, chiar şi pentru cei mai proeminenţi experţi din domeniu.
Din toate aceste motive, sistemul imunitar este cumplit de greu de explicat. Dacă încerci să simplifici excesiv lucrurile, vei priva cititorul de frumuseţea şi simţul miracolului pe care le evocă geniul evolutiv al acestei complexităţi aparent neţărmurite, care rezolvă probleme dintre cele mai critice cu care se confruntă omenirea. Dar dacă incluzi prea mult detaliu, devine rapid extrem de dificil să ţii pasul. Să treci în revistă absolut totul, fiecare componentă a sistemului imunitar, este pur şi simplu prea mult. Ar fi ca şi cum i-ai spune cuiva povestea vieţii tale de la prima întâlnire: ar fi copleşitor şi foarte probabil, drept rezultat, acea persoană va fi mai puţin interesată să iasă cu tine în continuare.
Aşadar, scopul meu pentru această carte este să dansez cu grijă în jurul acestor probleme. Voi folosi un limbaj obişnuit şi voi recurge la termeni complicaţi doar dacă va fi necesar. Acolo unde este posibil, procesele şi interacţiunile vor fi simplificate, fără a ne abate însă de la adevărul ştiinţific. Gradul de complexitate va fi diferit de la un capitol la altul, astfel încât după ce vei fi hrănit cu o cantitate mare de informaţie vor urma părţi mai lejere, care-ţi vor permite să te relaxezi puţin. La intervale regulate, vom sintetiza ceea ce am învăţat. Îmi doresc ca această carte să permită oricui să-şi înţeleagă sistemul imunitar şi să se şi distreze puţin în timpul acestui demers. Şi din moment ce această complexitate şi frumuseţe sunt profund corelate cu sănătatea şi supravieţuirea ta, s-ar putea ca în acest fel să înveţi ceva util. Şi, desigur, data viitoare când vei fi bolnav sau vei avea de-a face cu boala, sper că vei putea să-ţi priveşti corpul dintr-o altă perspectivă.
În sfârşit, avertismentul obligatoriu: nu sunt imunolog, ci comunicator în domeniul ştiinţei şi sunt un entuziast al sistemului imunitar. Această carte nu-i va face fericiţi pe toţi imunologii – un lucru care mi-a fost foarte clar de la începutul cercetărilor mele a fost acela că există multe idei şi concepte diferite cu privire la detaliile sistemului imunitar şi o mulţime de dezacorduri între oamenii de ştiinţă cu privire la aceste idei (dar, până la urmă, acesta este modul în care funcţionează ştiinţa!). De exemplu, unii imunologi consideră anumite celule drept fosile inutile, în timp ce alţii cred despre ele că au roluri importante în apărarea organismului. Pe cât a fost posibil, această carte s-a bazat pe conversaţii cu oameni de ştiinţă, pe literatura actuală folosită la predarea imunologiei şi pe articole ştiinţifice apărute în reviste de specialitate.
Cu toate astea, la un moment dat în viitor, această carte va trebui să fie actualizată. Ceea ce e un lucru bun! Ştiinţa imunologiei e un domeniu dinamic, în care se petrec o mulţime de lucruri uimitoare, iar ideile şi teoriile se află într-un flux al schimbării. Sistemul imunitar reprezintă un domeniu viu, în care continuă să aibă loc descoperiri importante. Ceea ce este excelent, pentru că astfel învăţăm mai multe despre noi şi despre lumea în care trăim.
Bine! Înainte să plonjăm în explorarea a ceea ce face sistemul imunitar, hai să definim premisa de la care plecăm, pentru a începe de pe teren solid. Ce este sistemul imunitar, care este contextul în care operează şi care sunt minusculele componente care muncesc cu adevărat? După ce vom acoperi aceste lucruri fundamentale, vom explora ce se întâmplă când te răneşti şi cum intervine sistemul imunitar pentru a te salva. Apoi îţi vom explora părţile cele mai vulnerabile şi vom vedea cum întregul tău corp se mobilizează pentru a te proteja de o infecţie severă. În sfârşit, ne vom uita la diferitele disfuncţii ale sistemului imunitar, cum ar fi alergiile şi bolile autoimune, şi vom discuta despre modul în care poate fi întărit. Dar acum, hai să ne îndreptăm atenţia către începutul poveştii.
PARTEA 1
FĂ CUNOŞTINŢĂ CU SISTEMUL TĂU IMUNITAR
1. Ce este sistemul imunitar?
Povestea sistemului imunitar începe odată cu povestea vieţii, cu aproape 3,5 miliarde de ani în urmă, într-o baltă ciudată de pe suprafaţa unei planete ostile şi aproape complet pustii. Nu ştim ce făceau aceste prime fiinţe vii sau cum arătau, dar ştim că destul de repede au început să se poarte urât unele cu celelalte. Dacă crezi că viaţa e grea pentru că trebuie să te trezeşti dimineaţa devreme ca să-ţi pregăteşti copiii pentru şcoală sau pentru că burgerul pe care l-ai comandat a fost doar călduţ, primele celule vii de pe suprafaţa Pământului ar dori cu siguranţă să-ţi adreseze vreo două cuvinte. Pe măsură ce încercau să transforme chimia din jurul lor în chestii pe care să le poată folosi şi în acelaşi timp să-şi procure energia necesară pentru a supravieţui, unele dintre aceste prime celule au luat-o pe o scurtătură. De ce să te speteşti muncind tu însuţi din greu, când poţi să furi de la altcineva? S-a dovedit că existau mai multe moduri de a face acest lucru, cum ar fi să înghiţi cu totul o altă fiinţă sau să-i produci nişte găuri prin care să-i sorbi interiorul. Dar asta putea fi periculos şi, în loc să obţii o masă gratuită, puteai să ajungi în postura de cină pentru prezumtiva ta victimă, în special dacă era mai mare şi mai puternică decât tine. Prin urmare, o altă metodă de a obţine ce vrei într-un mod mai puţin riscant ar fi putut fi cea de a te strecura înăuntrul ei pentru a-ţi face acolo un sălaş confortabil. Să mănânci ce mănâncă ea şi să rămâi protejat de calda ei îmbrăţişare. Destul de frumos, dacă n-ar fi atât de oribil pentru gazdă.
Pe măsură ce exploatarea altora a devenit o strategie viabilă, nevoia de a te apăra de astfel de paraziţi a ajuns să fie o necesitate evolutivă. Şi astfel, în următoarele 2,9 miliarde de ani, microorganismele au concurat şi au luptat unele cu altele cu arsenale echilibrate. Dacă ai avea o maşină a timpului şi te-ai putea întoarce să asişti la această minunată competiţie, te-ai plictisi, de fapt, destul de repede deoarece n-ar fi fost mare lucru de văzut, cu excepţia unor vagi urme de biofilme bacteriene pe câteva roci ude. Pământul a fost un loc destul de anost în primele câteva miliarde de ani. Până când viaţa a făcut, fără îndoială, cel mai mare salt în complexitate din întreaga sa istorie.
Nu ştim exact ce a declanşat acest salt de la organismele unicelulare, ce vieţuiau, în majoritatea lor, pe cont propriu, la uriaşele aglomerări de celule care colaborau îndeaproape şi începeau să se specializeze.1
Acum 541 de milioane de ani, numărul formelor de viaţă animale multicelulare a explodat şi acestea au devenit brusc vizibile. Dar, mai mult decât atât, ele au început extrem de rapid să se diversifice exponenţial. Lucru care, desigur, a creat o problemă strămoşilor noştri rezultaţi în urma acestui proces evolutiv. Timp de miliarde de ani, în lumea lor minusculă, microbii concuraseră şi luptaseră pentru spaţiu şi pentru resurse în fiecare ecosistem disponibil. În definitiv, ce reprezintă animalele pentru bacterii dacă nu ecosisteme extrem de atrăgătoare? Ecosisteme umplute de la un capăt la celălalt cu nutrienţi disponibili. Astfel, chiar de la început, intruşii şi paraziţii au constituit un pericol existenţial pentru formele de viaţă multicelulare.
Doar organismele multicelulare care au descoperit modalităţi de a se apăra de acest pericol au reuşit să supravieţuiască şi să devină şi mai complexe. Din nefericire, ca urmare a faptului că nici celulele şi nici ţesuturile nu se conservă timp de sute de milioane de ani, nu ne putem uita astăzi la fosile ale sistemului imunitar. Dar, datorită magiei ştiinţei, putem privi vastul arbore al vieţii, precum şi animalele care trăiesc în ziua de azi, iar lor le putem studia sistemele imunitare. Cu cât sunt situate mai departe în arborele vieţii două specii care prezintă aceeaşi caracteristică a sistemului imunitar, cu atât mai veche trebuie să fie acea caracteristică.
Marile întrebări sunt, aşadar, următoarele: prin ce diferă şi ce au în comun sistemele imunitare ale animalelor? Practic toate fiinţele vii care trăiesc în prezent posedă o anumită formă de apărare internă, şi, pe măsură ce organismele au devenit mai complexe, acelaşi lucru s-a petrecut şi cu sistemele lor imunitare. Putem deci afla multe lucruri despre cât de vechi sunt sistemele imunitare comparând modul în care se apără animalele cu grade de înrudire cât mai îndepărtate.
Chiar şi la scara celor mai mici dimensiuni, bacteriile posedă modalităţi de apărare împotriva virusurilor, astfel încât nici ele nu pot fi controlate de intruşi fără luptă. Spongierii, cele mai simple şi mai vechi dintre animale, care există de mai mult de jumătate de miliard de ani, posedă ceva ce ar reprezenta primul răspuns imun primitiv din lumea animală. Acest ceva se numeşte imunitate umorală. În acest context, „umoral“ provine de la un termen din greaca veche care înseamnă „fluide ale corpului“. Prin urmare, imunitatea umorală se referă la entităţi extrem de mici, alcătuite din proteine, care plutesc în fluidele interne ale corpului, dar în afara celulelor din care este alcătuit animalul. Aceste proteine vatămă şi ucid microorganismele care n-au ce căuta în interiorul animalului. Acest mod de apărare a avut atât de mult succes, încât îl posedă practic toate animalele care trăiesc în ziua de azi, incluzându-te şi pe tine. Cu alte cuvinte, evoluţia nu l-a eliminat ci dimpotrivă, l-a făcut să devină esenţial pentru orice sistem de apărare imunitară. În principiu, el nu s-a schimbat în jumătate de miliard de ani.
Dar acesta n-a fost decât începutul. Când eşti un animal multicelular ai avantajul de a te putea folosi de o diversitate de celule cu specializări diferite. Prin urmare, n-a durat probabil mult, la scară evolutivă, până când animalele au dobândit celule capabile de chiar acest lucru: să se specializeze în apărarea organismului. Această nouă imunitate mediată celular a fost o poveste de succes încă de la început. Chiar şi la viermi şi la insecte descoperim celule-soldat ale sistemului imunitar, care se pot deplasa liber în interiorul corpurilor lor minuscule, atacând frontal orice intrus. Cu cât ne uităm mai sus în arborele vieţii, cu atât mai sofisticate devin sistemele imunitare pe care le întâlnim. Dar la nivelul primelor ramuri ale arborelui în care apar vertebratele descoperim deja anumite inovaţii majore: primele organe imunitare specializate şi primele centre de antrenament pentru celulele imunitare, odată cu apariţia unuia dintre cele mai importante principii ale imunităţii – abilitatea de a recunoaşte inamici specifici, de a produce rapid o multitudine de arme specializate împotriva lor şi de a-i ţine minte pentru viitor!
Chiar şi cele mai primitive vertebrate, peştii fără maxilar cu aspect ridicol, au la dispoziţie aceste mecanisme. De-a lungul sutelor de milioane de ani, aceste sisteme de apărare au devenit din ce în ce mai sofisticate şi mai rafinate. Dar, în esenţă, acestea sunt principiile de bază şi ele funcţionează atât de bine încât foarte probabil existau deja într-o formă sau alta acum jumătate de miliard de ani. Aşadar, deşi modalităţile de apărare pe care le ai astăzi la dispoziţie sunt destul de eficiente şi de elaborate, mecanismele pe care se bazează sunt extrem de răspândite şi îşi au probabil originea cu mai multe sute de milioane de ani în urmă. Evoluţia n-a trebuit să reinventeze sistemul imunitar de mai multe ori – a descoperit un sistem eficient pe care a continuat să-l şlefuiască.
Iar asta ne aduce în sfârşit la specia noastră. Şi la tine. Te bucuri de rezultatul sutelor de milioane de ani de perfecţionare a sistemului imunitar. Te afli pe culmea dezvoltării sistemului imunitar. Dar, în realitate, sistemul tău imunitar nu este în interiorul tău. El este chiar persoana ta. Este o formă de exprimare a fiinţei tale biologice, care se protejează şi face posibilă supravieţuirea. Prin urmare, atunci când vorbim despre sistemul tău imunitar, vorbim de fapt despre tine.
Pe de altă parte, sistemul tău imunitar nu este un obiect singular. El constă dintr-o colecţie de sute de baze de antrenament şi recrutare, distribuite în tot corpul. Toate acestea sunt conectate printr-un supersistem de trafic, o reţea de conducte la fel de amplă şi de omniprezentă ca sistemul tău cardiovascular. Mai mult, în pieptul tău există un organ imun specializat, mare cât o aripă de pui, şi care devine din ce în ce mai puţin eficient pe măsură ce îmbătrâneşti.
Pe lângă toate aceste organe şi toată această infrastructură, zeci de miliarde de celule imune patrulează atât această reţea de conducte, cât şi fluxul tău sangvin, fiind gata să atace inamicul atunci când e necesar. Alte miliarde de celule stau de pază în ţesuturile care alcătuiesc graniţa corpului tău, aşteptând ca acestea să fie străpunse de invadatori. În afară de astfel de forme de apărare active, ai la dispoziţie şi alte sisteme defensive, mii de miliarde de arme alcătuite din proteine, pe care ţi le poţi imagina asemenea unor mine de luptă plutitoare, capabile de auto-asamblare. Sistemul tău imunitar are, de asemenea, şi universităţi specializate, în care celulele învaţă cum şi cu cine să se lupte. El posedă ceva echivalent cu cea mai mare bibliotecă din univers, capabilă să identifice şi să reţină orice potenţial invadator pe care l-ai putea întâlni în decursul vieţii tale.
În esenţă, sistemul imunitar este un instrument cu care poţi să-l distingi pe celălalt de tine însuţi. Nu contează dacă celălalt îţi vrea răul sau nu. Dacă celălalt nu se află pe o listă de oaspeţi extrem de exclusivistă care permite libera trecere, el trebuie să fie atacat şi distrus pentru că te-ar putea răni. În lumea sistemului imunitar, nu merită să-ţi asumi riscul, indiferent cine este „celălalt“. În absenţa acestei vigilenţe, ai fi mort în câteva zile. Aşa cum vom afla mai departe, atunci când, din nefericire, sistemul tău imunitar este prea puţin vigilent sau prea vigilent, consecinţele sunt moartea sau suferinţa.
Chiar dacă diferenţierea sinelui de celălalt constituie esenţa sistemului imunitar, acest lucru nu este, tehnic vorbind, şi scopul lui. Mai presus de toate, ţelul său este menţinerea homeostaziei: echilibrul dintre toate componentele şi celulele corpului. Un lucru pe care nu-l putem sublinia îndeajuns despre sistemul imunitar este cât de mult se străduieşte să fie în echilibru şi cu cât de multă grijă încearcă să se calmeze şi să nu reacţioneze exagerat. Să fie pace, cu alte cuvinte. O ordine stabilă care face viaţa plăcută şi uşoară. Acel lucru pe care îl numim sănătate. Temelia unei vieţi bune şi libere, în care putem face ceea ce ne dorim, fără a fi încorsetaţi de durere şi boală.
Cât de importantă este sănătatea devine cel mai evident atunci când ne lipseşte. Sănătatea este cu adevărat un concept abstract, deoarece ea se defineşte prin absenţa unor stări. Absenţa suferinţei şi a durerii, absenţa limitărilor. Când eşti sănătos, te simţi normal, te simţi aşa cum trebuie. Odată ce asişti la dispariţia stării de sănătate, chiar şi pentru scurt timp, este greu să mai uiţi cât eşti de fragil şi cât de limitat este timpul de care dispui. Boala este o parte inevitabilă a vieţii. Dacă ai avut noroc, încă nu te-ai întâlnit cu ea până în acest moment. Dacă tu sau cineva apropiat aţi avut însă de-a face cu ea, atunci ştii cu siguranţă că nimic nu este mai esenţial pentru o viaţă plăcută decât sănătatea. Pentru sistemul imunitar, aceasta înseamnă homeostază. Chiar dacă războiul cu boala este futil pe termen lung şi într-un final ne vom declara învinşi, continuăm totuşi să ne luptăm pentru a-i smulge câţiva ani, luni, zile sau ore. Iar asta pentru că, la urma urmei, e destul de bine să fii o fiinţă umană şi merită să experimentezi acest lucru încă puţin.
Dar sănătatea este destul de greu de menţinut deoarece, în fiecare zi a vieţii tale, te afli în contact cu sute de milioane de bacterii şi virusuri care nu-şi doresc nimic mai mult decât să-şi facă sălaş în corpul tău, aşa cum am văzut că se întâmpla cu acele organisme unicelulare cu miliarde de ani în urmă. Pentru un microorganism eşti un ecosistem care aşteaptă să fie cucerit. Un continent nesfârşit, plin de resurse, zone de reproducere şi oportunităţi de a prospera, un cămin cu adevărat agreabil. Fără îndoială, la un moment dat tot vor reuşi, aşa cum se va întâmpla după moarte, când descompunerea corpului tău va fi intens accelerată de o armată de microbi dezlănţuiţi, scăpaţi de sub controlul sistemelor tale de apărare.
Şi nu trebuie să te îngrijoreze numai diversitatea de forme de viaţă care încearcă să-ţi pătrundă în corp, ci chiar şi sinele tău nesăbuit care poate să anuleze contractul social al corpului: cancerul. Una dintre misiunile cele mai importante ale sistemului tău imunitar este să se asigure că aşa ceva nu se întâmplă. De fapt, în timpul în care ai citit ultimele câteva pagini, undeva în interiorul tău, o celulă canceroasă recent apărută a fost discret eliminată de către celulele tale imune.
Dar sistemul tău de apărare poate şi el să eşueze sau să fie compromis. Atunci când este păcălit, sistemul tău imunitar poate să faciliteze răspândirea bolii sau să protejeze celulele canceroase de detecţie. Sau, dacă sistemul este defazat sau defect, poate să devină confuz şi să decidă că inamicul este chiar propriul corp. Poate să decidă că sinele este celălalt şi literalmente să atace celulele pe care ar trebui să le protejeze prin însăşi existenţa sa, declanşând o serie de boli autoimune care necesită o permanentă intervenţie medicamentoasă pentru calmare, adesea cu efecte adverse severe.
Sau să vorbim despre alergii, care reprezintă o reacţie extrem de intensă a sistemului tău imunitar împotriva unor lucruri de care n-ar trebui să-i pese. Şocul alergic demonstrează pregnant cât de puternic este cu adevărat sistemul tău imunitar şi cât de oribile devin lucrurile atunci când o ia razna: dacă unei boli îi poate lua câteva zile să te ucidă, sistemului tău imunitar îi trebuie doar câteva minute.
Dar chiar şi când sistemul tău imunitar funcţionează conform planului, pe cât este de util, în aceeaşi măsură poate constitui şi o povară: multe dintre simptomele neplăcute pe care le ai atunci când eşti bolnav sunt doar consecinţa faptului că sistemul tău imunitar, odată activat, îşi face treaba – sunt boli în care leziuni devastatoare sau chiar moartea sunt provocate ca urmare a răspunsului scăpat de sub control la prezenţa unui intrus. De exemplu, în cazul COVID-19 multe decese au fost cauzate de faptul că sistemul imunitar şi-a făcut treaba cu prea mult entuziasm.
Pagubele colaterale pe care ţi le provoacă reţeaua ta defensivă se pot acumula în timp, şi astăzi se crede că multe maladii mortale debutează ca o consecinţă a funcţionării normale a sistemului imunitar. Oricât de important ar fi pentru sănătatea ta să ai un sistem imunitar rapid şi necruţător, este la fel de important să poată fi ţinut în frâu şi împiedicat să scape de sub control, devenind astfel distructiv. Aşa se întâmplă şi în lumea oamenilor: dacă tot trebuie să mergi la război, măcar asigură-te că lupta se termină repede şi se încheie cu o victorie clară. Nu vrei să ai de-a face cu decenii de ocupaţie sau cu un conflict care îţi poate epuiza resursele şi distruge infrastructura.
Aşadar, pe „umerii“ sistemului tău imunitar se află o răspundere enormă, aceea de a te menţine în stare bună cât de mult timp posibil. Chiar dacă bătălia va fi cu certitudine pierdută până la urmă, ceea ce contează pentru tine este ca în acest moment ea să fie dusă corect şi cu simţ de răspundere.