Pentru a-ţi înţelege sistemele de apărare, este esenţial să înţelegi cine te atacă. Aşa cum am mai spus, pentru majoritatea fiinţelor vii, nu eşti o persoană, ci un peisaj acoperit de păduri, mlaştini şi oceane, plin de resurse bogate, conţinând o mulţime de locuri în care s-ar putea stabili pentru a-şi întemeia o familie. Eşti o planetă, un cămin.
Majoritatea microorganismelor care pătrund accidental în interiorul tău sunt eliminate destul de rapid, deoarece nu sunt pregătite pentru măsurile brutale de apărare ale corpului tău. Astfel, majoritatea organismelor vii care te înconjoară provoacă cel mult mici neplăceri sistemului tău imunitar.
Adevăraţii inamici fac parte dintr-un grup de elită, care a găsit moduri eficiente de a-ţi neutraliza mijloacele de apărare. Unii dintre aceştia chiar s-au specializat în fiinţe umane sau se folosesc de acestea ca parte esenţială a ciclului lor de viaţă – inamici, cum ar fi, de exemplu, virusul rujeolei, care s-au decis să devină extrem de agasanţi pentru specia noastră. Sau bacteria Mycobacterium tuberculosis, care pare să fi evoluat împreună cu noi încă de acum 70.000 de ani şi continuă să ucidă anual în jur de două milioane de oameni. Alţii, precum noul coronavirus, responsabil de boala numită COVID-19, dau peste noi accidental şi nu le vine să creadă ce noroc au.
În lumea modernă în care trăim, când vorbim despre lucruri care ne îmbolnăvesc, ne gândim în primul rând la bacterii şi la virusuri. Pe lângă acestea, în ţările în curs de dezvoltare, protistele, „animale“ unicelulare responsabile de boli precum malaria, care ucide anual aproape jumătate de milion de oameni, continuă să reprezinte o problemă serioasă.
Orice invadator care pune la treabă sistemul imunitar se numeşte patogen – ceea ce, în mod just, înseamnă „cel care produce suferinţă“. Aşadar, orice microorganism care provoacă o boală este un patogen, indiferent de specie, indiferent cât este de mare sau de mic. Practic, orice microorganism poate deveni patogen în anumite condiţii. De exemplu, o bacterie obişnuită, care-şi are sălaşul pe pielea ta, s-ar putea să nu te supere în vreun fel, dar poate deveni un patogen dacă eşti supus chimioterapiei şi eşti imunocompromis, situaţie în care te-ar putea invada cu uşurinţă. Prin urmare, de câte ori citeşti cuvântul „patogen“, aminteşte-ţi că înseamnă „ceva care te îmbolnăveşte“.
Sistemul tău imunitar „ştie“ că există multe tipuri de patogeni, a căror eliminare presupune mijloace foarte diferite. În consecinţă, el a dezvoltat o mulţime de arme şi de răspunsuri împotriva oricărui tip de invadator. Să le discutăm pe toate la un loc ar fi cam mult şi ar face şi mai greu de înţeles un sistem imunitar deja destul de complex. Prin urmare, vom vorbi despre complexele mecanisme defensive pe care le posezi folosindu-ne de inamicii tăi. Îi vom lua pe rând, unul câte unul. Ceva mai târziu, vei putea afla mai multe despre anumite maladii şi despre felul în care îţi pot afecta viaţa, iar la final ne vom opri asupra pericolelor din interior, cum ar fi cancerul, alergiile şi bolile autoimune.
În partea a doua a acestei cărţi ne vom ocupa de microorganisme cu care sistemul tău imunitar are de-a face frecvent: bacteriile. Bacteriile se numără printre cele mai vechi entităţi vii de pe planetă şi o ţin tot într-o petrecere de miliarde de ani. Sunt cele mai mici lucruri pe care le putem considera vii, fără să ne apuce durerea de cap. Aşa cum ne-am imaginat mai devreme, dacă o celulă ar fi de dimensiunea unui om, o bacterie de dimensiuni medii ar fi cât un iepuraş. La fel ca propriile tale celule, bacteriile sunt roboţi proteici unicelulari, care există într-o diversitate de forme şi mărimi şi sunt controlate de chimie şi de codul lor genetic. O prejudecată destul de frecvent întâlnită referitoare la bacterii este aceea că ar fi primitive, doar pentru că sunt mai mici şi mai puţin complexe decât celulele noastre.
Dar bacteriile evoluează de foarte mult timp şi sunt exact atât de complexe cât trebuie să fie. Şi au un succes extraordinar pe Pământ! Bacteriile sunt experte în supravieţuire şi pot fi găsite oriunde se află nutrienţi. Iar acolo unde nu există, ele îşi pot produce proprii nutrienţi, inventând metode de a se hrăni cu radiaţie sau cu alte lucruri la fel de indigeste. Bacteriile se află în număr imens în solul pe care calci, pe suprafaţa biroului pe care lucrezi şi plutesc în aerul din jurul tău. Ele se află pe paginile cărţii pe care o citeşti chiar acum. Unele dintre ele pot coloniza mediile cele mai ostile, cum ar fi izvoarele hidrotermale aflate la mii de metri adâncime pe fundul oceanului, în timp ce altele preferă locuri mai agreabile, cum ar fi pleoapele tale.
A existat o dispută în ceea ce priveşte amploarea biomasei totale a bacteriilor de pe planetă, dar, chiar dacă luăm în considerare estimarea cea mai conservatoare, ea este de cel puţin zece ori mai mare decât masa însumată a tuturor animalelor. Într-un singur gram de sol se află în jur de cincizeci de milioane de bacterii care îşi văd de treaba lor. Într-un singur gram de placă luată de pe dinţii tăi îşi duce traiul un număr de bacterii mai mare decât cel al tuturor oamenilor care trăiesc în prezent pe Pământ (poţi să foloseşti această imagine dacă ai nevoie de un argument pe care să-l oferi copiilor tăi ca să se spele pe dinţi, dar e posibil să le dea şi coşmaruri).
Într-un mediu propice, o singură bacterie se poate divide în alte două bacterii la fiecare douăzeci, până la treizeci, de minute. Prin urmare, după circa patru ore de astfel de diviziuni, se va ajunge la aproximativ 8.000 de bacterii. Câteva ore mai târziu vor fi milioane. Iar în câteva zile, vor fi suficiente bacterii încât să umple în întregime toate oceanele lumii. Din fericire, această progresie matematică nu funcţionează chiar aşa în lumea reală, din lipsă de spaţiu şi de nutrienţi. În plus, nu toate speciile de bacterii se pot reproduce atât de repede, dar am vrut să ilustrez ce ar fi posibil la modul teoretic.
Ideea este că acest potenţial ciclu reproductiv extrem de rapid reprezintă o provocare uriaşă pentru sistemul tău imunitar. Deoarece sunt atât de omniprezente pe planetă, eşti efectiv complet acoperit de bacterii în fiecare moment şi nu ai nici o şansă să te descotoroseşti de ele. Prin urmare, corpurile noastre sunt nevoite să se obişnuiască cu această situaţie şi să-i facă faţă cu succes. O viaţă fără bacterii este imposibilă. Mai mult, majoritatea bacteriilor nu sunt doar inofensive, ci au făcut cu strămoşii noştri un târg care ne este chiar convenabil. Mii de miliarde de bacterii joacă rolul de vecini cumsecade şi chiar complici ai noştri şi ne ajută să supravieţuim îndepărtând bacteriile ostile şi digerând pentru tine anumiţi nutrienţi, iar în schimb primesc un loc de trai şi hrană pe gratis. Dar nu de astfel de bacterii ne vom ocupa în această carte.
Există o multitudine de bacterii agresive, patogene, care încearcă să-ţi invadeze corpul şi să te îmbolnăvească. Ele provoacă o gamă vastă şi înfricoşătoare de boli, de la diaree şi tot felul de tulburări digestive, la tuberculoză şi pneumonie, şi chiar până la lucruri cu adevărat grave, cum ar fi ciuma, lepra sau sifilisul. Ele vor profita de orice oportunitate şi îţi vor infecta ţesuturile atunci când te răneşti, iar interiorul tău este expus mediului în care proliferează aceste bacterii. Înainte de apariţia antibioticelor, până şi unele răni uşoare puteau să ducă la boli grave şi chiar la deces.9
Chiar şi în ziua de azi, cu toată magia medicinei moderne, infecţiile bacteriene sunt responsabile de o bună parte din decese în fiecare an. Cu alte cuvinte, ele constituie un punct perfect de plecare în cunoaşterea sistemului tău imunitar! Hai să vedem ce se întâmplă atunci când câteva bacterii reuşesc să se strecoare în corpul tău. Dar pentru aceasta, ele trebuie mai întâi să depăşească o barieră greu de trecut: Regatul Deşertic al Pielii.
9. Hai să dăm puţină greutate acestei remarci făcute în trecere şi să ne amintim că bunicii noştri aveau o viaţă cu adevărat dificilă. Date culese în 1941 într-un spital din Boston arată că 82% din infecţiile bacteriene ale sângelui duceau la deces. Cu greu ne putem imagina oroarea pe care o ilustrează acest număr – o zgârietură şi o cantitate minusculă de murdărie puteau însemna literalmente sfârşitul vieţii tale. Astăzi, în ţările dezvoltate, mai puţin de 1% din aceste infecţii sunt mortale. Faptul că nu ne mai gândim prea mult la acest lucru ne demonstrează cât de repede uită şi se adaptează oamenii şi cât de fericiţi ar trebui să fim că trăim în prezent şi nu în trecut.
6. Regatul deşertic al pielii
Pielea este învelişul interiorului tău, acoperind cam tot ce înseamnă graniţe cu exteriorul. Dintre toate părţile corpului tău, ea are contactul cel mai direct cu lumea. Din acest motiv este esenţial ca pielea să fie o barieră cât mai eficientă pentru a te proteja împotriva diferiţilor microbi care încearcă să pătrundă înăuntru. În plus, ca urmare a simplului fapt de a exista, ea este permanent deteriorată şi lezată, astfel încât are nevoie de o constantă regenerare. Din fericire, Regatul Deşertic al Pielii este extrem de bun la toate acestea! El foloseşte o diversitate de strategii care îl fac aproape impenetrabil pentru un invadator. Prima este aceea că pielea este tot timpul pe moarte. Ar trebui să-ţi imaginezi pielea nu ca un zid, ci mai curând ca o bandă rulantă a morţii. Pentru a înţelege de ce, va trebui să plonjăm în profunzime, acolo unde este generată pielea ta.
Viaţa celulelor pielii începe cam la un milimetru adâncime. Aici este situat Complexul Industrial al Pielii. În stratul bazal, celulele stem nu fac nimic altceva decât să se multiplice în linişte. Ele se clonează zi şi noapte, producând noi celule care încep o călătorie dinspre interior spre exterior. Celulele care se nasc aici sunt speciale, pentru că ele au o misiune dificilă. Pentru a fi dură la modul concret, pielea ta produce în cantităţi mari keratină – o proteină foarte rezistentă care alcătuieşte partea tare a pielii, unghiilor şi părului. Prin urmare, celulele pielii tale sunt nişte chestii dure, umplute cu un material special care le conferă rezistenţă la rupere.
Imediat după naştere, ele trebuie să-şi părăsească domiciliul. Celulele stem generează permanent noi celule ale pielii, iar fiecare nouă generaţie o împinge în sus pe cea anterioară. Astfel, celulele pielii tale sunt permanent împinse în sus de celulele mai tinere care apar dedesubtul lor. Cu cât ajung mai aproape de suprafaţă, cu atât trebuie să fie mai pregătite să devină apărători eficienţi. Prin urmare, pe măsură ce se maturează, încep să le apară nişte ţepi lungi şi se interconectează cu celulele învecinate, dând naştere unui zid dens şi impenetrabil. În continuare, celulele pielii tale încep să producă corpi lamelari, pungi minuscule care ejectează grăsime, generând un înveliş impermeabil şi hidrofob care acoperă celulele şi umple spaţiile minuscule rămase între ele.
Acest înveliş face trei lucruri: acţionează ca o altă barieră fizică extrem de greu de trecut, facilitează eliminarea celulelor moarte şi conţine antibiotice naturale numite defensine, care se pot ocupa pe cont propriu de invadatori. Pe parcursul unei călătorii epice de doar un milimetru, celulele tale progresează de la statutul de bebeluş nou-născut, la cel de apărător bine antrenat.10
Pe măsură ce celulele pielii sunt împinse mai aproape de suprafaţă, ele încep să se pregătească pentru ultima lor misiune: moartea. Ele devin mai plate şi mai mari şi încep să se lipească unele de altele din ce în ce mai strâns, până când fuzionează sub forma unor ghemotoace inseparabile. Iar apoi îşi varsă apa din interior şi se sinucid.
Faptul că celulele tale se sinucid nu reprezintă un eveniment deosebit: în fiecare secundă cel puţin un milion de celule din corpul tău suferă un proces de sinucidere controlată. De regulă, când celulele tale se sinucid, ele o fac în aşa fel încât cadavrele lor să fie uşor de curăţat. Dar în cazul celulelor pielii, aceste cadavre sunt de fapt foarte folositoare. Ai putea chiar să afirmi că scopul vieţii lor este să moară acolo unde trebuie şi să devină nişte carcase utile. Zidul de cadavre fuzionate ale celulelor pielii tale este împins permanent în sus. Partea moartă a pielii tale, care în mod ideal ar trebui să-ţi acopere întreg corpul, este alcătuită din până la cincizeci de straturi de celule moarte şi fuzionate, dispuse unele peste altele.
Când te uiţi în oglindă, ceea ce vezi cu adevărat este un strat subţire de moarte, care acoperă părţile tale vii. Pe măsură ce acest strat mort al pielii tale este deteriorat şi uzat în viaţa ta de zi cu zi, el este permanent îndepărtat şi înlocuit de noi celule pornite la drum de la nivelul profund al celulelor stem ale pielii. În funcţie de vârsta pe care o ai, celulele pielii tale sunt înlocuite o dată la treizeci, până la cincizeci de zile. În fiecare secundă împrăştii în jurul tău aproximativ de 40.000 de celule moarte ale pielii. Prin urmare, zidul extern de graniţă al corpului tău este permanent generat, scos la suprafaţă şi apoi eliminat. Gândeşte-te ce apărare ingenioasă şi uimitoare este aceasta. Pe lângă faptul că zidurile Regatului de Graniţă al Pielii sunt permanent înlocuite şi reparate, pe măsură ce se apropie de suprafaţă ele sunt acoperite de un strat de grăsime care conţine antibiotice naturale pasive. Şi chiar dacă inamicii reuşesc să-şi facă un cămin şi încep să se hrănească cu celulele moarte ale pielii, ei sunt permanent aruncaţi în afara corpului odată cu acestea, ceea ce face extrem de dificil să-şi menţină sălaşul în piele.11
Atunci când le este cald, oamenii transpiră din abundenţă, ceea ce ne răcoreşte, dar mai şi transportă o cantitate mare de sare către suprafaţa corpului. Mare parte din această sare este reabsorbită, dar ceea ce rămâne e suficient să facă din pielea ta un loc destul de sărat, ceea ce nu le place multor microbi. Ca şi cum asta n-ar fi suficient, transpiraţia conţine şi un număr de antibiotice naturale, care la rândul lor pot ucide în mod pasiv microbii.
Prin urmare, pielea ta face tot ce poate pentru a deveni un iad pentru microbi. Din perspectiva unei bacterii, ea este un deşert uscat şi sărat, plin de gheizere care ejectează fluide toxice şi elimină inamicii.
Dar nici asta nu este totul. O altă apărare pasivă eficientă a pielii tale constă în faptul că este acoperită de un strat acid foarte subţire, numit pe bună dreptate mantaua acidă, care constă dintr-un amestec de transpiraţie şi alte substanţe secretate de glandele aflate sub pielea ta. Mantaua acidă nu este într-atât de aspră încât să te irite, ea face doar ca pH-ul pielii sa fie uşor scăzut şi deci uşor acidic, ceea ce nu le place multor microorganisme. Imaginează-ţi că patul tău ar fi udat cu acid de baterie. Probabil că ai supravieţui nopţii petrecute în el, dar ai suferi arsuri chimice şi n-ai fi deloc fericit în această situaţie, şi exact la fel se simt şi bacteriile.12
Mantaua acidă mai are un efect pasiv major, îndreptat în special împotriva bacteriilor: interiorul şi exteriorul corpului tău au valori diferite ale pH-ului. Prin urmare, dacă o bacterie se adaptează la mediul acid al pielii tale şi apoi i se oferă oportunitatea de a intra în fluxul tău sangvin, de exemplu printr-o rană deschisă, ea va avea o problemă: sângele tău are un pH mai ridicat. Astfel, bacteria respectivă se va găsi deodată într-un mediu la care nu este adaptată, având la dispoziţie foarte puţin timp pentru a face acest lucru, ceea ce reprezintă o provocare substanţială pentru multe specii bacteriene.
Aşadar, pielea este asemenea unui deşert acoperit cu acid, sare şi defensine, iar solul este un cimitir de celule moarte care sunt îndepărtate permanent împreună cu orice are ghinionul să se găsească pe ele. După ce ai învăţat toate acestea, ai putea crede că microbilor le este imposibil să trăiască pe pielea ta. Dar asta este departe de a fi adevărat. În universul nesfârşit al microorganismelor, nu există spaţiu nelocuit. Orice loc reprezintă un posibil cămin gratuit, indiferent cât de ostil pare a fi. Dar corpul tău a găsit un mod de a se folosi de acest lucru şi de a-şi întări încă şi mai mult apărarea. După intestinele tale, care sunt practic făcute pentru bacterii invitate de corpul tău şi controlate de acesta, pielea ta este al doilea cel mai populat spaţiu din punct de vedere al oaspeţilor care sunt diferiţi de tine, dar care sunt cu adevărat bine veniţi. Pielea unui individ sănătos este gazda a aproape patruzeci de specii bacteriene, iar diferitele regiuni ale pielii tale constituie medii extrem de distincte, caracterizate de climate şi temperaturi specifice. Regiunile axilare, mâinile, faţa şi fesele sunt locuri foarte diferite şi găzduiesc oaspeţi diferiţi. În ansamblu, un centimetru pătrat al pielii tale reprezintă în medie cămin pentru în jur de un milion de bacterii. Aproximativ zece miliarde de bacterii prietenoase îţi populează chiar acum regiunile de graniţă. Şi chiar dacă nu găseşti prea agreabil acest gând, ai nevoie de ele!
Îţi poţi imagina aceste bacterii asemenea unor hoarde barbare aflate în faţa porţilor. Corpul tău a construit un imens zid de graniţă şi a invitat triburi barbare să se stabilească în faţa acestuia. Ele au permisiunea de a se hrăni şi de a se bucura de spaţiu şi de resursele locale pe gratis, cu condiţia să respecte graniţa. Câtă vreme se menţine echilibrul, Regatul de Graniţă şi triburile trăiesc nu doar în armonie, ci chiar în simbioză. Dar dacă barbarii vor încerca să intre în regat, de exemplu atunci când graniţa este străpunsă de o rană, soldaţii sistemului imunitar îi vor ataca şi îi vor ucide fără milă. Ce fac, deci, pentru tine aceste miliarde de celule barbare bacteriene? Cel mai important este faptul că ele ocupă spaţiul. Este mult mai greu să te stabileşti într-o casă părăsită daca dai peste oameni care deja trăiesc acolo.
Microbiomul pielii tale este destul de mulţumit cu mediul respectiv şi nu intenţionează să-l împartă cu străinii. Prin urmare, aceste bacterii nu se limitează să consume resursele disponibile şi să ocupe spaţiul, ci comunică, controlează şi interacţionează direct cu Regatul de Graniţă şi cu celulele imune care locuiesc de cealaltă parte a acestuia. De exemplu, unii dintre gardienii tăi bacterieni pot produce substanţe care dăunează oaspeţilor nepoftiţi. Mai mult chiar, se pare că ei sunt capabili să comunice cu celulele imune aflate dedesubtul pielii şi să le spună ce tipuri de substanţe dăunătoare să producă şi în ce cantităţi.
Odată ce ajungi la vârsta adultă, compoziţia microbilor de pe pielea ta va rămâne destul de stabilă pentru restul vieţii, ceea ce înseamnă că ar fi într-adevăr benefic atât pentru triburile barbare cât şi pentru corpul tău să găsească un echilibru şi să trăiască în pace. Este un acord pe care toţi cei implicaţi vor dori să-l respecte. Oamenii de ştiinţă nu înţeleg pe deplin cum se ajunge la acest acord, cum decide sistemul imunitar cine are permisiunea să se stabilească sau cum informează bacteriile sistemul imunitar cu privire la intenţiile lor. Dar ştim că această relaţie există şi că este foarte importantă.
În pofida acestor sisteme de apărare formidabile, regatul poate fi invadat. Celulele pielii pot fi dure, dar lumea înconjurătoare este şi mai dură. Şi vor exista mereu bacterii gata să profite de o ocazie, dacă li se oferă. Hai să urmărim sistemul imunitar în acţiune, pentru prima oară.
Înainte să ne adâncim în poveste, un scurt anunţ: modul în care vom descrie o infecţie şi răspunsul sistemului imunitar se referă la un exemplu idealizat. Astfel, lucrurile se vor petrece într-o anumită ordine, escaladarea măsurilor va avea loc treptat, fiecare nivel declanşând nivelul următor. Dar ar trebui să reţineţi următorul lucru – realitatea este mai complexă. Încercăm să simplificăm lucrurile fără să intrăm în prea multe detalii şi organizăm informaţia într-o manieră elegantă şi directă. Bun, acum că am făcut şi aceste menţiuni, hai să-ţi distrugem pielea şi să lansăm o provocare pentru sistemul tău imunitar!
10. Defensinele sunt nişte bestii extrem de interesante. Există mai multe categorii de defensine, care sunt produse în special de celulele de graniţă ale corpului tău şi de anumite celule imune în timpul luptei. Cu ce anume se ocupă ele? Ei bine, ele produc mici orificii în diferite ţinte. Ai putea să ţi le imaginezi ca pe nişte ace minuscule, specifice pentru anumiţi invadatori, cum ar fi bacteriile şi fungii. Dacă aceste ace întâlnesc un microorganism, ele îl înţeapă şi generează un por. O mică rană, prin care victima sângerează într-un fel, puţin câte puţin. Un singur ac nu va ucide o bacterie, dar câteva zeci o vor putea face. Deoarece defensinele sunt atât de specifice, ele sunt complet inofensive pentru celulele corpului tău, dar pot ucide microorganisme fără vreun alt ajutor.
11. Vom vorbi mult mai detaliat despre virusuri în partea a treia a cărţii, dar dacă tot am ajuns aici, ar trebui să menţionăm că modul în care este alcătuită pielea o face practic imună la virusuri. Deoarece aceşti paraziţi minusculi pot infecta doar celule vii, iar suprafaţa pielii tale constă doar din celule moarte, practic ei nu vor găsi nimic de infectat! Doar foarte puţine virusuri au dezvoltat moduri de a-ţi infecta pielea, deci bacteriile şi fungii prezintă o ameninţare mult mai mare pentru piele.
12. Acizi şi baze: pH-ul este unul dintre lucrurile care sunt rareori suficient explicate şi adesea repede uitate. Aici oamenii de ştiinţă au găsit, măcar o dată, un nume excelent. pH este prescurtarea de la puterea hidrogenului, ceea ce sună palpitant şi uşor de reţinut. Dar apoi oamenii de ştiinţă s-au decis să-l abrevieze. Este cel puţin dezamăgitor. Fără să intrăm în prea multe detalii, puterea hidrogenului este o scală care descrie cât de mulţi ioni de hidrogen sunt prezenţi într-o soluţie apoasă. Doar ca să clarificăm conceptul de „putere“, în acest context, putere nu înseamnă că ionii de hidrogen sunt foarte puternici sau ceva de genul acesta. Aici întrăm în minunatul univers al matematicii. Este vorba despre „putere matematică“, numită în mod corect exponenţială. Prin urmare, dacă urcăm cu o unitate de putere pe scala pH-ului, înseamnă că avem de zece ori mai puţini ioni de hidrogen. Dacă urcăm cu 6 unităţi de putere pe scala pH-ului, înseamnă că avem de un milion de ori mai puţini ioni de hidrogen. De ce avem mai puţini ioni atunci când urcăm pe scala pH-ului? Pentru că scala este inversată – de ce să faci un lucru simplu, când poţi să-l faci complicat? O mulţime de ioni de hidrogen înseamnă ceva acid: gândeşte-te la o lămâie gustoasă sau la un acid de baterie mai puţin bun la gust. Un număr mic de ioni de hidrogen înseamnă ceva bazic, sau alcalin, cum ar fi săpunul sau înălbitorul, ambele nu prea gustoase. În general, nu vrei să ai prea mulţi sau prea puţini ioni de hidrogen într-o soluţie, pentru că aceştia vor dona sau vor capta protoni. Acizii slabi nu sunt o problemă, cum ar fi atunci când storci o lămâie peste mâncare pentru a-i îmbunătăţi gustul, dar dacă o substanţă este prea bazică sau prea acidă, ea va avea un efect coroziv asupra corpului tău. Asta înseamnă că va distruge şi va descompune structurile din care sunt alcătuite celulele tale şi îţi va produce arsuri chimice. Mici diferenţe în ceea ce priveşte puterea hirdogenului pot avea efecte majore în lumea microbilor.
7. Tăietura
Acţiuni mărunte pot avea consecinţe importante. Greşeli minore pot avea rezultate catastrofale. Un lucru de natură să provoace o simplă iritare la scara omului gigantic va declanşa o stare de urgenţă totală la scara celulelor tale.