Mallow nu dădu importanţă constatării.
― Şi dacă-i învingi pe cei din Korell, zise el, ce faci cu Imperiul? Acesta este adevăratul duşman.
Un zîmbet şiret se iţi pe chipul lui Sutt.
― A, nu, constatările tale din cursul vizitei la Siwenna au fost complete. Pe viceregele Sectorului Normannic îl interesează să creeze disensiuni la Periferie în folosul său, dar numai ca o problemă secundară. N-are intenţia de a risca totul organizînd o expediţie către marginea Galaxiei, unde are cincizeci de vecini ostili şi un Împărat împotriva căruia trebuie să se ridice. Parafrazez propriile-ţi cuvinte.
― Da, s-ar putea, Sutt, dacă-şi închipuie că sîntem îndeajuns de puternici pentru a fi periculoşi. Şi s-ar putea să fie încredinţat de asta dacă distrugem Korellul prin forţa unui atac direct. S-ar cuveni să fim cu mult mai înţelepţi.
― De exemplu?
Mallow se rezemă de spătarul scaunului.
― Sutt, îţi voi oferi o şansă. Aşa că-ţi voi spune toată istoria, şi atunci poţi fie să mi te alături, şi vei primi un post într-un guvern de coaliţie, fie să-ţi joci rolul de martir pînă la capăt, şi vei putrezi în puşcărie.
― Ai mai încercat stratagema asta o dată.
― Nu m-am străduit, Sutt. Abia acum a sosit timpul. Ascultă, spuse el şi-l fixă cu privirea.
― Când am sosit prima oară pe Korell, începu el, l-am mituit pe Commdor cu podoabe şi jucărioare care fac parte din rezervele obişnuite ale unui neguţător. Din capul locului, aceste daruri erau menite să-i faciliteze accesul într-o turnătorie de oţel. Nu vedeam mai departe de atât, dar planul mi-a reuşit. Am obţinut ceea ce voiam. Însă abia după prima mea vizită în Imperiu mi-am dat seama exact în ce armă teribilă aş putea transforma acest negoţ.
Ne confruntăm cu o Criză Seldon, Sutt, şi crizele Seldon nu sînt rezolvate de indivizi, ci de forţe istorice. Atunci cînd Hari Seldon a plănuit cursul istoriei viitoare, el nu s-a bazat pe eroisme eclatante, ci pe largul avînt al economiei şi al sociologiei. De aceea, soluţiile diferitelor crize trebuie obţinute prin aportul forţelor pe care le avem la îndemînă în momentul respectiv. În cazul de faţă, Comerţul!
Sutt ridică sceptic sprîncenele şi profită de momentul de tăcere:
― Cred că nu posed o inteligenţă subnormală dar prelegerea ta este neclară şi needificatoare.
― Gîndeşte-te numai, spuse Mallow, că pînă acum puterea comerţului a fost subestimată. S-a considerat că trebuie să ţinem preoţimea sub controlul nostru strict pentru a o transforma într-o forţă puternică. Nu este aşa, şi aceasta este contribuţia mea la situaţia din Galaxie. Comerţ fără preoţi! Doar comerţ. El e îndeajuns de puternic. Să gîndim simplu şi la obiect. Korell este acum în stare de război cu noi. Prin urmare, comerţul nostru cu ei a încetat. Dar, te rog să observi că voi reduce totul la o simpă operaţie de adunare. În ultimii trei ani, Korell şi-a bazat economia din ce în ce mai mult pe tehnicile atomice pe care le-am introdus noi şi pe care numai noi le putem furniza în continuare. Ce crezi că se va întîmpla de îndată ce minusculele generatoare atomice vor înceta să funcţioneze unul după altul?
Întîi vor cădea micile ustensile de bucătărie. După jumătate de an de expectativă, pe care tu o deteşti, cuţitul de bucătărie al gospodinei nu va mai funcţiona. Soba de gătit va începe să-i joace feste. Maşina de spălat nu va mai face treaba cum se cuvine. Aparatul de climatizare din locuinţa ei îşi va da obştescul sfîrşit într-o zi toridă de vară. Ce se întîmplă?
Făcu o pauză, aşteptînd un răspuns, iar Sutt preciza netulburat:
― Nimic. Oamenii suferă multe în vreme de război.
― Foarte adevărat. Suferă. Îşi vor trimite fiii în război, unde vor avea parte de o moarte groaznică pe navele spaţiale distruse. Vor suporta orice sub bombardamentul inamic, chiar dacă asta înseamnă că vor trebui să se hrănească cu pîine mucegăită şi să bea apă nefiltrată în adăposturi săpate la jumătate de milă adîncime. Numai că este foarte greu să suporţi lucruri chiar minore atunci cînd nu există avîntul patriotic născut dintr-un pericol iminent. Vom alege expectativa. Nu vor fi victime, bombardamente sau bătălii. Doar cuţite care nu vor mai tăia, sobe care vor refuza să încălzească şi case care vor deveni gheţării iarna. Aceste lucruri vor fi supărătoare. Iar oamenii vor murmura.
Sutt, plin de uimire, silabisi:
― Şi în asta îţi pui toate speranţele, omule? Ce anticipezi? O revoltă a gospodinelor? O jaquerie?*. (Jacquerie ― asociaţie si revoltă a ţăranilor francezi împotriva nobilimii în timpuî captivităţii regelui Ioan (l358) şi, prin extensie, revoltă a claselor sărace împotriva claselor avute (n.t.)) Iscarea din senin a unei răscoale a măcelarilor şi băcanilor înarmaţi cu satîre şi cuţite de pîine strigînd: „Daţi-ne înapoi maşinile atomice şi automate de spălat Super-Clar?".
― Nu, domnule, spuse Mallow scos din sărite, nu. Mă aştept totuşi la un murmur general de nemulţumire care va putea fi mai apoi folosit de persoane mai importante.
― Şi care ar fi aceste persoane mai importante?
― Producătorii, proprietarii de întreprinderi, industriaşii de pe Korell. După ce vor trece cei doi ani de expectativă, maşinile din întreprinderi vor începe, una după alta, să nu mai funcţioneze. Industriile pe care noi le-am modificat de la un capăt la celălalt cu noile noastre invenţii atomice vor fi foarte curînd distruse. Dintr-o lovitură, industriile grele se vor trezi în întregime proprietare ale unor utilaje care nu mai funcţionează, numai bune de dat la fier vechi.
― Mallow, întreprinderile funcţionau destul de bine înainte de a merge tu acolo.
― Da, Sutt, funcţionau cu un profit de zero virgulă zero la sută, chiar dacă nu iei în calcul costurile reconversiunii la starea originală, preatomică. În condiţiile în care i se vor opune atît industriaşii şi marea finanţă, cît şi omul simplu, cît crezi că va mai rezista Commdorul?
― Atîta timp cît va dori, de îndată ce-i va trece prin minte să obţină noi generatoare atomice de la Imperiu.
Auzind acestea, Maliow rîse copios:
― N-ai înţeles Sutt, n-ai înţeles nici cît Commdorul. N-ai priceput că Imperiul nu poate înlocui nimic. Imperiul a fost dintotdeauna un domeniu cu resurse colosale. Au calculat totul în planete, în sisteme stelare, în sectoare întregi de Galaxie. Generatoarele lor sînt gigantice, întrucît gîndeau la modul gigantesc. Însă noi ― noi, mica noastră Fundaţie, lumea noastră solitară şi lipsită de resurse metalice ― am fost siliţi să lucrăm cu zgîrcenie brutală. A trebuit ca generatoarele noastre să aibă mărimea unor degetare, pentru că acesta era metalul de care dispuneam. A trebuit să creăm noi tehnici şi noi metode cu care Imperiul nu poate ţine pasul pentru că a decăzut atît de mult încît nu mai poate face nici un progres ştiinţific cu adevărat vital.
Cu toate scuturile lor atomice, îndeajuns de mari pentru a proteja o navă, un oraş, o lume întreagă, n-au fost niciodată în stare să construiască unul care să apere un singur om. Pentru aprovizionarea cu apă şi energie electrică a unui oraş au motoare mari cît o clădire cu şase etaje ― le-am văzut doar ―, pe cînd ale noastre ar încăpea într-o cameră ca aceasta. Şi cînd i-am spus unuia dintre specialiştii lor că un container de plumb de mărimea unei nuci avea înăuntru un generator atomic, aproape că s-a sufocat pe dată de indignare. Păi nici nu-şi mai înţeleg singuri propriii coloşi. Instalaţiile funcţionează automat din generaţie în generaţie şi îngrijitorii lor constituie o castă ereditară care ar rămîne cu mîinile încrucişate dacă un singur tub din toată structura aceea vastă s-ar arde.
Războiul acesta este o confruntare între două sisteme ― între Imperiu şi Fundaţie, între cel mare şi cel mic. Pentru a prelua controlul asupra unei lumi, ei mituiesc cu nave imense care pot purta războaiele, dar care sînt total lipsite de importanţă economică. Pe de altă parte, noi mituim cu lucruri minuscule, inutile în război, dar vitale pentru obţinerea prosperităţii şi profiturilor.
Un rege sau un Commdor pot să primească aceste nave şi să ducă războaie. De-a lungul întregii istorii au existat conducători arbitrari care au negustorit bunăstarea supuşilor lor pentru ceea ce au luat drept onoare, glorie şi cucerire'. Cu toate acestea, lucrurile mărunte sînt cele care contează în viaţa de zi cu zi, iar Asper Argo nu va rezista crizei economice care va pustii Korellul peste doi sau trei ani.
Sutt era la fereastră acum, cu spatele către Malîow şi Jael. Se înserase şi puţinele stele care se puteau vedea aici, exact la marginea Galaxiei, străluceau profilate pe fundalul înceţoşat al formei lenticulare care cuprindea rămăşiţelea acelui Imperiu, încă uriaş, care lupta împotriva Fundaţiei
Sutt spuse, sceptic:
― Nu. Nu eşti omul potrivit.
― Nu mă crezi?
― Vreau să spun că nu am încredere în tine. Eşti alunecos şi vorba ţi-e înşelătoare. M-ai tras pe sfoară şi atunci cînd eram sigur că te aflai cu totul sub controlul meu, cu prilejul primei tale călătorii spre Korell. Cînd mi-am închipuit că te încolţisem la proces, te-ai strecurat cu abilitate şi ai cucerit postul de primar prin demagogie. Ai un caracter plin de ascunzişuri şi ocolişuri: nu oferi nici un argument dincolo de care să nu se afle un altul; orice afirmaţie de-a ta poate fi înţeleasă în trei feluri. Să presupunem că ai fi trădător. Să spunem că vizita în Imperiu ţi-a adus o subvenţie şi promisiuni de putere. Într-un asemenea caz, acţiunile tale ar fi exact cele pe care le întreprinzi acum. Ai provoca un război după ce ai oferit întăriri duşmanului. Ai obliga Fundaţia la inacţiune şi ai propune o explicaţie plauzibilă în legătură cu tot ce faci atît de convingătoare, încît ai cuceri toată lumea de partea ta.
― Vrei să spui că nu există cale de compromis? întrebă calm Mallow.
― Vreau să spun că trebuie să pleci de bună-voie sau cu forţa.
― Ţi-am pus în vedere că singura ta alternativă e să cooperezi.
