― Un hotel bun, vă rog.

Supraveghetorul nu fu impresionat:

― Toate sînt bune. Numiţi unul.

― Cel mai apropiat, vă rog, spuse Gaal disperat.

Supraveghetorul atinse un buton. În clipa aceea, se formă o linie subţire de lumină pe pardoseală, răsucindu-se printre altele care străluceau, cînd mai aprins, cînd mai stins, în diferite culori şi nuanţe. Gaal se trezi ţinînd în mînă un tichet care lumina slab.

Supraveghetorul preciza:

― Unu virgulă doisprezece.

Gaal se cotrobăi prin buzunare după monede şi întrebă:

― Unde merg?

― Urmează lumina. Tichetul va străluci atîta vreme cît mergi în direcţia corectă.

Gaal ridică privirea şi porni. Sute de oameni circulau prin sală, fiecare urmîndu-şi drumul, cernîndu-se şi filtrîndu-se prin puncte de intersecţie pentru a ajunge la destinaţiile lor.

Cînd drumul său se sfîrşi, un bărbat îmbrăcat într-o uniformă lucitoare şi nouă, confecţionată din material plasto-textil în culori stridente de galben şi albastru, întinse mîinile şi-i luă cele două valize.

― Linie directă către Luxor, spuse el.

Bărbatul care-l urmărea pe Gaal îl auzi pe acesta spunînd: „Foarte bine", şi-l văzu urcîndu-se în vehiculul cu bot teşit.

Taxiul se ridică drept în sus. Gaal rămase cu ochii pironiţi pe fereastra transparentă curbată şi, uimit de senzaţia de zbor în interiorul unei structuri închise, se agăţă instinctiv de scaunul pilotului. Nemărginirea se contractă şi oamenii deveniră furnici într-o distribuţie aleatorie. Scena continuă să se micşoreze şi începu să alunece înapoi.

În faţă se afla un zid. Pornea de undeva, de sus, şi se extindea spre înalt, pînă cînd ochiul nu-l mai putea zări. Era străpuns de găuri ca nişte guri de tunel. Taxiul lui Gaal se îndreptă spre una dintre ele, apoi plonjă înăuntru. Pentru o clipă, Gaal se întrebă cum de putea pilotul să aleagă un tunel anume dintre atîtea altele.

Acum era întuneric, doar cîte o licărire trecătoare a vreunui semnal mai strălumina bezna. Aerul vibra sonor în viteza vehiculului.

Mai apoi, Gaal se aplecă în faţă, împotriva decelerării, şi taxiul ţîşni afară din tunel, coborînd din nou la nivelul solului.

― Hotel Luxor, făcu, inutil, pilotul. Îl ajută pe Gaal să-şi care bagajele, acceptă un bacşiş de o zecime de credit cu un aer preocupat, luă un pasager care aştepta şi se înălţă iarăşi.

În tot acest timp, din clipa debarcării, nu văzuse un crîmpei de cer.

TRANTOR ― ... La începutul celui de-al treisprezecelea mileniu, această tendinţă atinse apogeul. Ca centru al Guvernului imperial, vreme de sute de generaţii, şi situat în regiunile centrale ale Galaxiei, printre cele mai populate şi cele mai avansate lumi ale sistemului, era imposibil să nu fie cea mai densă şi bogată aglomerare de umanitate pe care o cunoscuse vreodată Rasa.

Progresînd în mod constant, urbanizarea sa atinsese ultimele limite. Toată suprafaţa de şaptezeci şi cinci milioane de mile pătrate a planetei Trantor era o singură metropolă. Într-un moment culminant, populaţia depăşise cu mult patruzeci de miliarde de oameni. Această populaţie enormă se ocupa aproape exclusiv de treburile administrative ale Imperiului şi era mai tot timpul insuficientă pentru a face faţă dificultăţilor acestei sarcini.(Este demn de amintit că imposibilitatea administrării judicioase a Imperiului Galactic sub neinspirata conducere a ultimilor împăraţi a constituit un factor esenţial al prăbuşirii sale). Zi de zi, flote întregi de nave, ce puteau fi numărate cu zecile de mii, aduceau produsele a douăzeci de lumi la mesele locuitorilor de pe Trantor.

Dependenţa sa de lumile exterioare pentru asigurarea hranei, de fapt, pentru asigurarea tuturor celor necesare traiului, a făcut ca Trantor să devină din ce în ce mai vulnerabil în faţa unei cuceriri prin asediere. În ultimul mileniu al Imperiului, numeroase revolte, ce izbucneau cu o frecvenţă deja plictisitoare, i-au făcut pe împăraţi să înţeleagă, rînd pe rînd, această vulnerabilitate şi politica imperială a fost dedicată aproape exclusiv protejării sensibilei aorte a planetei Trantor...

ENCICLOPEDIA GALACTICA

3

GAAL NU ERA SIGUR dacă soarele strălucea, mai bine-zis, dacă era zi sau noapte. Nu îndrăznea să întrebe, întreaga planetă părea să trăiască sub o carapace de metal. Masa pe care abia o servise fusese etichetată drept prinz, dar erau multe planete care trăiau conform unui orar-standard, ce nu acorda nici cea mai mică atenţie alternanţei, probabil supărătoare, dintre zi şi noapte. Vitezele de rotaţie ale planetelor erau diferite, iar el nu ştia nimic despre Trantor.

La început, urmase sîrguincios inscripţiile pînă la „încăperea Soarelui" şi nu descoperi decît că aceasta era o sală destinată bronzării sub radiaţii artificiale. Zăbovi cîteva clipe, apoi se întoarse în holul principal al Luxorului.

Se adresă funcţionarului de la recepţie:

― De unde aş putea cumpăra un bilet pentru un tur planetar?

― Chiar de aici.

― Cînd va pleca?

― Tocmai l-aţi pierdut. Următorul va fi mîine. Puteţi cumpăra un bilet şi vă vom rezerva un loc.

― Of, mîine va fi prea tîrziu. Va trebui să merg la Universitate. Nu există vreun turn de observaţie ori ceva de genul acesta? Vreau să zic, în aer liber.

― Bineînţeles! Vă vînd un bilet, dacă doriţi. Permiteţi-mi, mai întîi, să verific dacă nu cumva plouă. Apăsă o clapă aflată la îndemînă şi citi textul care defila pe un ecran. Gaal citi o dată cu el.

Funcţionarul spuse:

― Vreme bună. Dacă stau să mă gîndesc bine, acum este sezonul secetos. Adăugă plin de solicitudine: Nu prea mă interesează ce se întîmplă pe-afară. Ultima oară am ieşit în aer liber acum vreo trei ani. Vezi o dată, şi cam asta-i tot, înţelegeţi? Poftiţi biletul! Liftul special din spate. Scrie pe el: „Spre turn". Acela e.

Liftul era un model nou, care funcţiona pe baza respingerii gravitaţionale. Gaal intră, urmat de alţi oameni. Operatorul închise un contact şi Gaal se simţi suspendat în aer în clipa în care gravitaţia deveni zero; apoi, în timp ce liftul accelera, îşi mai recapătă din greutate. Urmă decelerarea şi picioarele i se desprinseră de pe podea. Scoase un sunet acut de surpriză.

Operatorul i se adresă cu un glas răguşit:

― Fixaţi picioarele sub bară. N-aţi citit anunţul?

Ceilalţi făcuseră întocmai. Îi zîmbiră în timp ce el încerca disperat şi zadarnic să coboare, ţinîndu-se de perete. Pantofii lor erau prinşi sub barele de crom care traversau podeaua în linii paralele, la distanţă de două picioare una de alta. Observase barele acelea cînd intrase, dar le ignorase.

Apoi, o mînă întinsă îl trase în jos.

Mulţumi dintr-o răsuflare, moment în care liftul se opri.

Păşi pe o terasă deschisă, scăldată într-o strălucire orbitoare care îi făcu să închidă ochii. Bărbatul din partea căruia primise acea mînă salvatoare se afla chiar în spatele lui. Acesta îi spuse amabil:

― Locuri din belşug.

― Aşa se pare. (Porni spre scaune ca un automat, apoi se opri.) Dacă nu vă supăraţi, voi rămîne o clipă lîngă balustradă. Aş vrea să arunc o privire.

Bărbatul îi făcu un semn aprobator, plin de înţelegere, iar Gaal se aplecă peste balustradă, care-i venea pînă la umăr, şi sorbi din ochi panorama ce se deschidea în faţa lui.

Pămintul era pierdut în păienjenişul din ce în ce mai dens de structuri făcute de om. Nu putu vedea decît un orizont din metal întinzîndu-se pe cer, cenuşiu şi uniform, şi înţelese pe dată că aşa arăta întreaga suprafaţă a planetei. Nu detectă nici o mişcare ― cîteva nave de agrement se profilau leneşe pe cer ― dar, cu toate acestea, reuşi să înţeleagă că traficul nebunesc al miliardelor de oameni se desfăşura dedesubtul învelişului metalic al lumii.

Nu se vedea nimic verde ― nici iarbă, nici sol, nici un fel de viaţă, în afară de cea umană. Undeva, pe această lume, pricepu el confuz, se afla palatul Împăratului, aşezat în mijlocul unei suprafeţe de o sută de mile pătrate de sol natural, înverzit, cu copaci, presărat cu flori în toate culorile curcubeului, o mică insulă în mijlocul unui ocean de oţel; poate era chiar la zece mii de mile depărtare, însă nu putea fi văzută de aici.

Va trebui să facă turul acela cît de curînd!

Suspină adînc şi înţelese că se afla, în sfîrşit, pe Trantor, pe planeta care era centrul întregii Galaxii şi sîmburele rasei umane. Nu văzu nave cu alimente. Nu putea percepe vulnerabila aortă care lega cele patruzeci de miliarde de locuitori de pe Trantor de restul Galaxiei. Era conştient doar de fapta cea mai măreaţă a omului: sfidătoarea cucerire totală şi irevocabilă a unei lumi.