― Încetează! făcu el cu arţag.

― Ce?

― Moneda aceea nenorocită. Termină!

― Aha! (Hardin băgă în buzunar discul de metal.) Să-mi spui cînd termini, bine? Am promis că mă voi întoarce la întrunirea Consiliului Municipal înainte ca proiectul noului apeduct să fie supus la vot.

Pirenne oftă şi-şi îndepărtă scaunul de birou.

― Am terminat. Dar sper că n-ai de gînd să mă deranjezi cu treburi administrative. Ocupă-te singur de ele, te rog. Enciclopedia îmi răpeşte tot timpul.

― Ai auzit vestea? întrebă Hardin, flegmatic.

― Ce veste?

― Vestea pe care am recepţionat-o acum două ore prin ultraunde. Guvernatorul regal al Prefecturii Anacreon şi-a arogat titlul de rege.

― Şi ce-i cu asta?

― Înseamnă că sîntem izolaţi faţă de zonele interne ale Imperiului, răspunse Hardin. Ne aşteptam la aşa ceva, dar asta nu ne uşurează situaţia. Anacreon este situat exact în dreptul ultimei rute comerciale pe care o mai avem cu Santanni şi cu Trantor sau chiar cu Vega! De unde vom mai primi metal? N-am reuşit să mai aducem nici un transport de aluminiu sau de oţel de şase luni şi de-acum n-o să le mai putem procura deloc decît prin mila Regelui de pe Anacreon.

Nerăbdător să scape de Hardin, Pirenne se prefăcu a fi îndurerat şi spuse:

― Atunci, obţine-le prin intermediul lui.

― Dar cum? Ascultă, Pirenne, potrivit contractului care a stat la baza întemeierii Fundaţiei, Consiliul de Administraţie al Comisiei Enciclopediei deţine puteri administrative depline. Eu, ca primar al oraşului Terminus, sînt împuternicit doar să-mi suflu singur nasul şi probabil să strănut dacă tu semnezi un ordin prin care-ţi dai acordul. Depinde de tine şi de Consiliul tău. În numele oraşului, a cărui prosperitate atîrnă de comerţul neîntrerupt cu Galaxia, îţi cer să convoci o întrunire de urgenţă...

― Opreşte-te! Nu e cazul să-mi ţii un discurs electoral. Hardin, Consiliul Împuterniciţilor nu a respins ideea constituirii unui guvern municipal pe Terminus. Înţelegem că este necesar un asemenea guvern, avînd în vedere creşterea numărului de locuitori de la întemeierea Fundaţiei, în urmă cu cincizeci de ani, şi pînă acum, precum şi înmulţirea celor care se ocupă de alte probleme decît redactarea şi întocmirea Enciclopediei. Dar asta nu înseamnă că primul şi singurul scop al Fundaţiei ar fi altul decît publicarea Enciclopediei definitive a întregii cunoaşteri umane. Sîntem o instituţie ştiinţifică, sprijinită de stat, Hardin.Nu putem, nu trebuie, şi nu ne vom amesteca în politica locală.

― Politică locală! Pentru numele Galaxiei, Pirenne, aceasta-i o problemă de viaţă şi de moarte. Planeta Terminus nu poate susţine ea însăşi o civilizaţie mecanicistă. Nu are metale. Ştii bine acest lucru. N-are pic de fier, cupru sau aluminiu în rocile de suprafaţă şi al naibii de puţine alte substanţe. Ce crezi că se va întîmpla cu Enciclopedia dacă acestui fitecine Rege de pe Anacreon îi trece prin minte să ne atace?

― Pe noi? Uiţi că sîntem sub controlul direct al Împăratului? Nu facem parte din Prefectura Anacreon şi nici din altă prefectură. Ţine seama de asta! Aparţinem domeniului personal al Împăratului şi nimeni nu se va atinge de noi. Imperiul va proteja ceea ce-i aparţine.

― Atunci de ce nu l-a împiedicat pe Guvernatorul regal de pe Anacreon să-şi facă de cap? Şi măcar dacă Anacreon ar fi un caz izolat. Cel puţin douăzeci dintre prefecturile cele mai îndepărtate ale Galaxiei, întreaga Periferie, mai precis, au început să se conducă după bunul lor plac. Îţi spun cu mîna pe inimă că mă îndoiesc foarte tare de capacitatea Imperiului de a ne proteja.

― Truc de doi bani! Guvernatori regali, regi ― ce importanţă are? Într-o măsură mai mare sau mai mică, Imperiul a fost dintotdeauna măcinat de politicieni care au tras fiecare în partea lui. Unii guvernatori s-au răsculat şi, tot astfel, unii împăraţi au fost detronaţi sau asasinaţi şi pînă acum. Însă ce au toate acestea de a face cu Imperiul? Las-o mai moale, Hardin. Nu-i treaba ta. Întîi de toate, sîntem oameni de ştiinţă. Iar grija noastră de căpetenie este Enciclopedia. A, aproape că uitasem, Hardin.

― Poftim?

― Fă ceva cu ziarul acela al tău! Vocea lui Pirenne trăda supărarea.

― Jurnalul? Nu-i al meu. E un ziar particular. Dar ce s-a întîmplat?

― De cîteva săptămîni tot recomandă ca cea de-a cincizecea aniversare a întemeierii Fundaţiei să devină un prilej pentru serbări publice şi manifestări care nu-şi prea au rostul.

― Păi de ce nu? Ceasul cu radiu va deschide Prima Boltă peste trei luni. Aş zice că aceasta este o ocazie deosebită. Oare greşesc?

― Nu-i o ocazie pentru sărbători neroade, Hardin. Prima Boltă şi deschiderea ei privesc doar Consiliul de Administraţie. Vom comunica oamenilor ceea ce vom considera important. Asta e sigur, şi te rog să explici în Jurnal cum stau lucrurile.

― Regret, Pirenne, dar Carta oraşului garantează un drept aparent lipsit de importanţă, care se numeşte libertatea presei.

― Tot ce se poate, însă Consiliul de Administraţie nu garantează aşa ceva. Eu sînt reprezentantul Împăratului pe Terminus, Hardin, şi am puteri depline în această privinţă.

Expresia de pe chipul lui Hardin se schimbă; se vedea că încearcă să se controleze.

― În legătură cu statutul tău de reprezentant al Împăratului, mai am să-ţi dau o veste, spuse el sumbru.

― În legătură cu Anacreon? întrebă Pirenne, printre dinţi. Se simţea deranjat.

― Da. Va sosi un trimis special de pe Anacreon. Peste două săptămîni.

― Un trimis? Aici? De pe Anacreon? (Pirenne rămase pe gînduri.) Cu ce scop?

Hardin se ridică şi împinse scaunul spre birou:

― Îţi ofer şansa de a ghici singur.

Şi, cu un aer necuviincios, plecă.

2

ANSELM HAUT RODRIC ― „haut" însemnînd sînge nobil ―, subprefect al Pluemei şi trimis extraordinar al Înălţimii sale Regele Anacreonului ― la care se adăugau o suită întreagă de alte titluri ―, fu întîmpinat de Hardin la spaţioport cu întregul ritual prilejuit de o înaltă vizită de stat.

Cu un zîmbet reţinut şi cu o adîncă plecăciune, subprefectul îşi scosese dezintegratorul din toc şi i-l dăruise lui Hardin, înmînîndu-i-l astfel încît acesta să-l poată apuca de pat. Hardin răspunsese acestui compliment dăruindu-i, la rîndul său, un dezintegrator special împrumutat pentru această ocazie. Prietenia şi bunele intenţii erau astfel stabilite, şi chiar dacă Hardin observă o umflătură imperceptibilă la subsoara lui Haut Rodric, îşi reţinu prudent remarca pentru sine.

Vehiculul de teren pe care se îmbarcară ― precedat, flancat şi urmat de stolul inevitabil de funcţionari mărunţi ― se urni cu solemnitate către Piaţa Ciclopediei, fiind însoţit de-a lungul drumului de cuvenitele ovaţii ale unei mulţimi relativ entuziaste.

Subprefectul Anselm primi ovaţiile cu o indiferenţă rece, ca un soldat şi nobil ce era.

― Şi oraşul ăsta e toată lumea voastră? se adresă el lui Hardin.

Hardin trebui să ridice puţin vocea pentru a acoperi hărmălaia:

― Eminenţa voastră, sîntem o lume tînără. În scurta noastră istorie, pe sărmana noastră planetă nu am primit decît vizitele cîtorva membri ai marii nobilimi. De aceea şi entuziasmul acesta.

Aproape sigur, „marea nobilime" nu pricepu ironia, chiar dacă îi era adresată direct.

― Întemeiată acum cincizeci de ani. Hmm! făcu Anselm gînditor. Ai foarte mult teren neexploatat aici, primare. Nu te-ai gîndit să împărţi terenul în proprietăţi?

― Încă nu este cazul. Sîntem extrem de centralizaţi; aşa şi trebuie să fim, din cauza Enciclopediei. Probabil că, într-o bună zi, cînd populaţia va creşte...

― Ciudată lume! Nu aveţi ţărănime?

Hardin se gîndi că nu era nevoie de o minte prea ascuţită ca să-ţi dai seama că Eminenţa sa se dedicase, cam stîngaci, ce-i drept, culegerii de informaţii. Răspunse fără grabă:

― Nu. Şi nici nobilime.

Haut Rodric făcu ochii mari: