Se îndepărtă cu privirea pierdută în gol. Amicul său din lift îi arătă un scaun alăturat celui pe care stătea, şi Gaal se aşeză.

Bărbatul zîmbi:

― Mă numesc Jerril. Pentru prima oară pe Trantor?

― Da, domnule Jerril

― Eram sigur. Jerril e numele meu mic. Trantor te captivează dacă ai un temperament poetic. Totuşi, locuitorii lui nu urcă mai niciodată aici. Nu le place şi devin neliniştiţi, chiar nervoşi.

― Nervoşi! Apropo, numele meu este Gaal. De ce oare asemenea iritare? Mie mi se pare splendid.

― E doar o părere subiectivă, Gaal. Dacă te-ai născut într-un cubicul, ai crescut într-un coridor şi lucrezi într-o celulă, dacă îţi petreci concediul într-o sală de bronzare aglomerată, atunci faptul că urci aici şi nu mai ai nimic altceva deasupra capului decît cerul s-ar putea să-ţi declanşeze o criză de nervi. După ce împlinesc cinci ani, copiii sînt siliţi să urce aici o dată pe an. Nu-mi dau seama dacă asta le face bine, dar cînd ajung aici nu se mai satură privind şi în timpul primelor vizite plîng pînă ce fac convulsii. Serios. Ar trebui ca imediat ce sînt înţărcaţi să înceapă să facă o călătorie ca aceasta măcar o dată pe săptămină. Desigur, n-ar avea mare importanţă, urmă el. Dar ce-ar fi dacă n-ar mai veni deloc aici? Ei sînt fericiţi acolo, jos, unde conduc treburile Imperiului. Cît de sus crezi că sîntem?

― Jumătate de milă, spuse, şi se întrebă dacă asta trăda cumva naivitate. Trebuie să fi fost chiar naivitate, din moment ce Jerril chicoti.

― Nu, doar cinci sute de picioare.

― Poftim? Dar liftului i-au trebuit aproape...

― Ştiu. Dar i-a trebuit mult timp pînă să ajungă la nivelul solului. Trantor este o reţea de tuneluri la peste o milă sub suprafaţă. E ca un aisberg. Nouă zecimi rămîn nevăzute. La linia ţărmurilor, pătrunde chiar pînă la cîteva mile în subsolul oceanului. De fapt, am mers atît de adînc încît puteam utiliza diferenţa de temperatură dintre sol şi locuri situate la cîteva mile adîncime pentru a ne asigura toată energia necesară. Ştiai?

― Nu. Mi-am închipuit că folosiţi generatoare atomice.

― Le-am folosit cîndva. Această energie este mai ieftină.

― Aşa cred şi eu.

― Dar tu, ce părere ai? Pentru o clipă, amabilitatea bărbatului se transformă în şiretenie. Părea aproape perfid.

Gaal ezită, căutînd un răspuns:

― Splendid, spuse, repetîndu-se.

― În vacanţă? În călătorie? Într-un turneu?

― Nu chiar. Mai precis, am vrut dintotdeauna să vizitez Trantor, dar am venit aici în primul rînd pentru o slujbă.

― Aha!

Gaal se simţi dator să explice:

― O slujbă la Proiectul doctorului Seldon, de la Universitatea din Trantor.

― Raven Seldon?^l   (Raven ― corb (joc de cuvinte) (n. t.)

― A, nu. Cel la care mă refer este Hari Seldon, psihoistoricul Seldon. Nu cunosc nici un Raven Seldon.

― La Hari mă refer şi eu. I se spune Corbul. Prevesteşte mereu dezastre.

― Da? Gaal era sincer uimit.

― Bineînţeles, trebuie să ştii şi asta. (Jerril nu mai zîmbea.) Şi vii să lucrezi pentru el?

― Da, sigur, sînt matematician. De ce spuneţi că prezice dezastre? Ce fel de dezastre?

― Îmi pare rău, dar n-am nici cea mai vagă idee. Am citit ziarele pe care le publică doctorul Seldon şi grupul lui. Se ocupă de teorii matematice.

― Da, publică. (Gaal se simţi stînjenit.) Cred că mă voi duce în camera mea, spuse el. Sînt foarte încîntat că v-am cunoscut.

Jerril flutură indiferent mîna în semn de rămas bun.

Gaal găsi în camera sa un bărbat care-l aştepta. Fu atît de surprins pentru moment încît nu putu să pună obişnuita întrebare care-i veni pe buze: „Ce căutaţi aici?"

Bărbatul, cu ochii albaştri şi foarte strălucitori, se ridică. Era în vîrstă, aproape chel şi şchiopăta uşor. Cu o clipă înainte ca mintea dezorientată a lui Gaal să asocieze chipul cu imaginea pe care o văzuse de atîtea ori în filme, acesta spuse:

― Sînt Hari Seldon.

PSIHOISTORIA ― ...Gaal Dornick, folosind concepte non-matematice, a definit psihoistoria ca fiind ramura matematicii care se ocupă cu reacţiile conglomeratelor umane faţă de stimulii sociali şi economici daţi...

...În toate aceste definiţii, este implicată presupunerea că conglomeratul uman în discuţie trebuie să fie suficient de mare pentru a permite o tratare statistică valabilă. Mărimea necesară a unui astfel de conglomerat poate fi determinată cu ajutorul Primei Teoreme a lui Seldon, care... O altă presupunere necesară este ca conglomeratul uman să nu fie el însuşi conştient de analiza psihoistorică, pentru ca reacţiile sale să fie cu adevărat aleatorii...

Baza oricărei psihoistorii serioase o constituie dezvoltarea Funcţiilor Seldon, care evidenţiază proprietăţi congruente cu cele ale acelor forţe sociale şi economice care...

ENCICLOPEDIA GALACTICA

4

― BUNĂ ZIUA, domnule, spuse Gaal. Ştiţi, eu...

― Nu credeai că ne vom întîlni cu o zi mai devreme, aşa-i? În mod normal, n-ar fi trebuit, dar, dacă vrem să folosim serviciile tale, trebuie să acţionăm rapid. Devine din ce în ce mai greu să obţin recruţi.

― Nu înţeleg, domnule.

― Ai vorbit cu un bărbat în turnul de observaţie?

― Da. Numele lui mic e Jerril. Altceva nu mai ştiu despre el.

― Numele nu reprezintă nimic. E un agent al Comisiei pentru Siguranţa Publică. Te-a urmărit încă de la spaţioport.

― Dar de ce? Îmi pare rău, dar sînt tare nelămurit.

― Omul din turn nu ţi-a spus nimic despre mine?

Gaal ezită:

― V-a numit Seldon Corbul.

― Ţi-a explicat de ce?