Î:  Acţionaţi în numele cuiva?

R:  Nu sînt în solda nimănui, domnule avocat.

Î:  Sînteţi întru totul dezinteresat? Serviţi ştiinţa?

R:  Da.

Î:  Atunci să vedem cum o serviţi. Poate fi schimbat viitorul, doctore Seldon?

R:  Evident. Acest tribunal ar putea sări în aer în următoarele ore, dar s-ar putea să nu se întîmple aşa ceva... Dacă s-ar întîmpla, viitorul ar fi neîndoielnic schimbat în cîteva aspecte minore.

Î:  Vă îndepărtaţi de la subiect, doctore Seldon. Poate fi schimbată istoria integrală a rasei umane?

R:  Da.

Î:  Cu uşurinţă?

R:  Nu. Cu mare greutate.

Î:  De ce?

R:  Tendinţa psihoistorică a unei planete atît de dens populate conţine o mare inerţie. Pentru a şi-o modifica, trebuie să întîlnească ceva care să posede o inerţie similară. Fie că vor fi implicaţi un număr la fel de mare de oameni, fie că numărul lor va fi relativ mic, va trebui luată în calcul o perioadă extrem de lungă de timp pentru a efectua schimbarea, înţelegeţi?

Î:  Cred că da. Deci, Trantor nu va deveni o ruină dacă foarte mulţi oameni hotărăsc să acţioneze în aşa fel încît să împiedice acest lucru.

R:  Exact.

Î:  O sută de mii de oameni?

R:  Nu, domnule. Sînt prea puţini.

Î:  Sînteţi sigur?

R:  Ţineţi seama că Trantor are o populaţie de patruzeci de miliarde de locuitori. Ţineţi apoi seama că tendinţa care conduce la ruină nu aparţine numai planetei Trantor, ci Imperiului ca întreg, iar Imperiul conţine aproximativ un cvintilion de fiinţe umane.

Î:  înţeleg. Atunci, probabil că o sută de mii de oameni pot schimba tendinţa dacă ei şi urmaşii lor trudesc vreme de cinci sute de ani.

R:  Mă tem că acest lucru nu este posibil. Cinci sute de ani e prea puţin.

Î:  În cazul acesta, doctore Seldon, nu ne rămîne decît să tragem concluziile din declaraţiile dumneavoastră. Aţi strîns o sută de mii de oameni în cadrul Proiectului. Aceştia sînt insuficienţi numeric pentru a schimba istoria următorilor cinci sute de ani ai planetei Trantor. Cu alte cuvinte, ei nu pot împiedica distrugerea planetei, indiferent ce ar face.

R:  Din nefericire, aveţi dreptate.

Î:  Iar pe de altă parte, cei o sută de mii nu sînt folosiţi în scopuri ilegale.

R:  Exact.

Î:  (rar şi plin de satisfacţie) În cazul acesta, doctore Seldon, vă rog să ascultaţi cu atenţie, pentru că vrem un răspuns bine cumpănit. Ce scop urmăresc cei o sută de mii de oameni ai dumneavoastră?

Vocea avocatului devenise stridentă. Aranjase capcana; îl încolţise pe Seldon; îl îndepărtase pe acesta cu şiretenie de la orice posibilitate de a da un răspuns.

La auzul acestor cuvinte, rumoarea crescîndă a comentariilor trecu ca un val prin rîndurile publicului şi invadă chiar şirul de comisari. Se aplecară unul spre altul, în uniformele lor auriu-stacojii; doar şeful rămase netulburat.

Hari Seldon stătea nemişcat. Aştepta ca rumoarea să se stingă.

R:  Să micşoreze efectele acestei distrugeri.

Î:  Şi ce vreţi să spuneţi cu asta, mai exact?

R:  Explicaţia este simplă. Inevitabila distrugere a planetei Trantor nu este un eveniment în sine, izolat, în schema dezvoltării umane. Va fi punctul culminant al unei drame care a început cu secole în urmă şi care îşi accelerează ritmul în mod continuu. Mă refer, domnilor, la declinul, în plină desfăşurare, şi la decăderea Imperiului Galactic.

Rumoarea deveni de astă-dată un vacarm abia reţinut. Avocatul urlă dezlănţuit:

― Declaraţi în mod deschis că... şi se opri, căci strigătele de „Trădare!" din partea publicului arătau că demonstraţia fusese făcută şi fără ajutorul altor presiuni.

Comisarul-şef ridică încet ciocănelul de lemn şi-l lăsă să cadă pe masă. Sunetul fu asemănător dangătului unui gong. Cînd reverberaţiile se stinseră, sporovăială publicului încetă şi ea. Avocatul respiră adînc.

Î:  (cu un ton teatral) Înţelegeţi, doctore Seldon, că vorbiţi despre un imperiu care a rezistat douăsprezece mii de ani, în ciuda tuturor vicisitudinilor trăite de generaţii întregi şi care este susţinut de dorinţele de bine şi de dragoste ale unui cvintilion de fiinţe umane?

R:  Sînt conştient atît de statutul actual cît şi de istoria trecută a Imperiului. Fără a da dovadă de lipsă de respect, trebuie să pretind că am cunoştinţe cu mult mai vaste despre această problemă decît oricare altă persoană din această sală.

Î:   Şi preziceţi ruina sa?

R:  Este o precizere pe baze matematice. Eu nu dau verdicte morale şi, personal, regret această perspectivă. Chiar dacă s-ar admite că Imperiul e un lucru dăunător (idee la care nu ader), starea de anarhie ce va urma prăbuşirii sale va fi şi mai periculoasă. Proiectul meu s-a angajat să lupte împotriva acestei stări. Prăbuşirea Imperiului este, domnilor, un proces gigantic, şi nu-i uşor să lupţi împotrivă-i. O dictează creşterea birocraţiei, scăderea iniţiativei, îngheţarea socială în caste, zăgăzuirea curiozităţii şi o sută de alţi factori. Acest proces se desfăşoară, aşa cum am declarat, de secole, ca o mişcare prea maiestuoasă şi masivă pentru a putea fi oprită.

Î:  Nu ştie toată lumea că Imperiul este la fel de puternic precum a fost dintotdeauna?

R:  Totul în jur dă impresia de putere. Ar părea să dureze o veşnicie. Cu toate acestea, trunchiul putred al copacului are înfăţişarea de putere dintotdeauna, exact pînă în clipa în care dezlănţuirea furtunii îl frînge în două. Furtuna şuieră chiar şi acum printre ramurile Imperiului. Ascultaţi cu urechile psihoistoriei şi-i veţi auzi scrîşnetul.

Î:  (pe un ton nesigur) Doctore Seldon, nu ne aflăm aici pentru a as...

R:  (ferm) Imperiul se va nărui, şi o dată cu el şi tot binele pe care l-a produs. Cunoştinţele acumulate vor decădea şi ordinea pe care el a impus-o se va risipi ca un fum. Războaiele interstelare vor fi nesfîrşite; comerţul interstelar va decădea; populaţia va scădea; lumile vor pierde contactul cu partea principală a Galaxiei şi situaţia va rămîne astfel.

Î:  (o voce pierită într-o mare de linişte) Pentru totdeauna?

R:  Psihoistoria, care poate anticipa prăbuşirea, poate face predicţii referitoare la epocile întunecate care vor urma. Domnilor, Imperiul, aşa cum s-a spus, a rezistat douăsprezece mii de ani. Epocile întunecate care vor veni vor dura nu douăsprezece, ci treizeci de mii de ani. Se va ridica un nou Imperiu, dar între el şi civilizaţia noastră se vor afla o mie de generaţii de oameni care vor suferi. Împotriva acestui lucru trebuie să luptăm.

Î:  (pe un ton oarecum mai vioi) Vă contraziceţi. Mai devreme aţi declarat că nu puteţi împiedica distrugerea planetei Trantor, prin urmare, probabil, prăbuşirea ― aşa-zisa prăbuşire a Imperiului.

R:  Nu spun acum că putem împiedica prăbuşirea. Dar nu este prea tîrziu să acţionăm în vederea scurtării intervalului care va urma. Domnilor, dacă grupului meu i se permite să acţioneze acum, devine posibilă reducerea perioadei de anarhie la un singur mileniu. Ne aflăm într-un moment delicat al istoriei. Masa uriaşă, de neînvins, a evenimentelor trebuie deviată doar puţin, foarte puţin. Nu se poate face prea mult, dar devierea trebuie să fie suficientă pentru a elimina douăzeci şi nouă de mii de ani de mizerie din istoria umană.

Î:  Şi cum vă propuneţi să realizaţi acest lucru?

R:  Salvînd cunoaşterea rasei. Suma cunoaşterii umane depăşeşte posibilităţile unui om; ba chiar şi pe cea a o mie de oameni. O dată cu distrugerea legăturilor sociale, ştiinţa se va sparge într-un milion de bucăţi. Indivizii vor cunoaşte multe dintre nenumăratele faţete minuscule a ceea ce este de cunoscut. Fragmentele de cunoaştere, lipsite de sens, nu vor fi transmise mai departe. Se vor pierde de-a lungul generaţiilor. Dar, dacă pregătim acum un sumar gigantic al întregii cunoaşteri, el nu se va pierde niciodată. Generaţiile viitoare vor construi pe baza lui şi nu vor trebui să descopere singure totul. Un mileniu va face munca a treizeci de mii de ani.

Î:   Toate acestea...