Zâmbetul Wandei se topi. Ultimele reportaje de pe Santanni spuneau că acolo aveau loc lupte. Reducerea fondurilor Imperiale se făcea simţită în primul rând printre cetăţenii din Provincii. Aveau un acces limitat la Suburbii, care erau mai bogate şi mai bine populate şi le era din ce în ce mai greu să-şi vândă produsele proprii pentru importuri absolut necesare. Hipernavele Imperiale care veneau şi plecau de pe Santanni se împuţinau, iar acea lume îndepărtată se simţea izolată de restul Imperiului. Pe toată planeta izbucniseră focare de rebeliune.
― Bunicule, sper că totul este în regulă, spuse Wanda.
În vocea ei se făcea simţită teama.
― Nu-ţi face griji, dragă. La urma urmelor, nimic nu li s-a întâmplat, din moment ce Raych ne-a putut trimite un mesaj.
Se aşezară în faţa holo-ecranului. Seldon formă un cod la tastatură după care aşteptară câteva secunde pentru stabilirea conexiunilor intragalactice. Încet, ecranul păru să se afunde în perete, ca şi cum se formase un tunel... şi din tunel, la început ca prin ceaţă, apăru figura familiară a unui bărbat îndesat şi bine făcut. Pe măsură ce conexiunea se îmbunătăţea, trăsăturile omului deveniră mai clare. Atunci când Seldon şi Wanda reuşiră să distingă mustaţa dahlită a lui Raych, figura prinse viaţă.
― Tată! Wanda! spuse holograma tridimensională a lui Raych proiectată din Santanni în Trantor. Ascultaţi, nu am prea mult timp.
Tresări, ca şi cum fusese întrerupt de un zgomot puternic:
― Lucrurile s-au cam înrăutăţit pe-aici. Guvernul a căzut şi puterea a fost preluată de un consiliu provizoriu. Vă imaginaţi că e o zăpăceală cumplită. De-abia am reuşit să le îmbarc pe Manella şi pe Bellis spre Anacreon. Le-am spus să ia legătura cu voi de acolo. Numele navei este Arcadia VII. Să o fi văzut pe Manella, tată. S-a înfuriat cumplit din cauză că a trebuit să plece. N-am reuşit s-o conving decât după ce i-am spus că e spre binele lui Bellis. Ştiu ce credeţi. Sigur că ar fi trebuit să plec cu ele... dacă aş fi putut. Dar nu era spaţiu suficient. Să fi văzut prin ce am trecut eu până să le îmbarc pe ele.
Raych scoase la iveală unul dintre zâmbetele sale, care plăceau atât de mult lui Seldon şi Wandei, apoi continuă:
― De altfel, din moment ce sunt aici trebuie să ajut la păzirea Universităţii... aici este un loc pentru învăţat, pentru creat, şi nu pentru distrus. Îţi spun, dacă vreunul dintre rebelii ăia santannieni cu creierul aburit se apropie de echipa noastră...
― Raych, interveni Hari, cât de gravă este situaţia? Se dau lupte în apropierea voastră?
― Tată, eşti în pericol? întrebă Wanda.
Aşteptară câteva secunde pentru ca mesajul lor să călătorească cei nouă mii de parseci care îi despărţeau de Raych, prin Galaxie.
― N-n-n-am reuşit să disting prea bine ce aţi spus, răspunse holograma. Pe aici se duc nişte mici încăierări. De fapt, este chiar palpitant.
Raych zâmbi din nou:
― Acum trebuie să întrerup. Nu uitaţi, interesaţi-vă de Arcadia VII care se îndreaptă spre Anacreon. Am să vă cer relaţii imediat ce rezolv aici. Nu uitaţi, eu...
Transmisia se întrerupse şi holograma dispăru. Tunelul din holo-ecran se contractă în sine însuşi, şi după scurtă vreme Wanda şi Seldon se treziră fixând un perete alb.
― Bunicule, spuse Wanda, ce crezi că vroia să spună?
― N-am nici o idee, dragă. Însă ştiu un lucru, şi anume că tatăl tău este în stare să-şi poarte singur de grijă. Mi-e milă de orice rebel care va încasa loviturile lui Raych!... Haide, să ne întoarcem la acea ecuaţie, şi după câteva ore vom întreba de Arcadia VII.
― Comandante, nu ai nici o idee ce s-a întâmplat cu nava? Hari Seldon era din nou angajat într-o conversaţie intragalactică, dar de data aceasta cu un comandant militar a cărui navă se afla staţionată pe Anacreon. Pentru această comunicaţie, Seldon se folosea de vizi-ecran... mai puţin fidel decât un holo-ecran, dar mult mai simplu.
― Vă spun că nu am primit nici o cerere din partea acelei hipernave pentru a intra în atmosfera Anacreon-ului. Desigur, comunicaţiile cu Santanni au fost întrerupte câteva ore. De fapt, au fost sporadice în ultima săptămână. Este posibil ca nava să fi încercat să ia legătura cu noi pe un canal diferit. Dar mă îndoiesc că s-a întâmplat aşa ceva. Nu, este mult mai probabil ca Arcadia VII să-şi fi schimbat destinaţia. Voreg, poate, sau Sarip. Aţi încercat una din lumile astea, Profesore?
― Nu, spuse nervos Seldon, dar nu văd motivul pentru care nava, dacă se îndrepta spre Anacreon, să nu meargă spre Anacreon. Comandante, este vital să pot localiza nava.
― Desigur, se aventură comandantul, este posibil ca Arcadia VII să nu fi reuşit. Să treacă, vreau să spun. Se dau multe lupte. Rebelilor ălora nu le pasă în cine trag. Ţintesc cu laserele lor şi pretind că trag în Împăratul Agis. Vă spun, Profesore, aici, la Periferie, se duce un cu totul alt joc.
― Pe acea navă se află nora mea împreună cu fiica ei, comandante, spuse Seldon.
― O, îmi pare rău, Profesore, spuse comandantul. Voi lua legătura cu dumneavoastră imediat ce aud ceva despre ele.
Dezamăgit, Hari închise contactul vizi-ecranului. Cât de obosit sunt, gândi el. Dar nu mă surprinde... ştiam de aproape patruzeci de ani că aici se va ajunge.
Chicoti cu amărăciune în sinea sa. Probabil comandantul acela avusese impresia că îl şoca, impresionându-l cu detalii picante despre viaţa la "periferie". Dar Seldon ştia totul despre periferie. Pe măsură ce periferia va intra în agitaţie, întregul ansamblu se va destrăma ca un tricotaj, până la capăt: Trantor.
Auzi un bâzâit uşor. Era semnalul de la uşă:
― Da?
― Bunicule, spuse Wanda intrând în birou, mi-e frică.
― De ce, dragă? întrebă îngrijorat Seldon.
Încă nu vroia să-i spună ce aflase ― sau, mai degrabă, ce nu aflase ― de la comandantul de pe Anacreon.
― De obicei, deşi sunt atât de departe, îi simt... îi simt aici, spuse ea arătând spre cap, şi aici, spuse arătând spre inimă. Dar acum, astăzi, nu-i simt. Îi simt mai slab, ca şi cum se sting, ca becurile din cupolă. Şi vreau să opresc acest lucru. Vreau să-i trag înapoi, dar nu pot.
― Wanda, cred că este doar imaginaţia ta, din cauza grijilor pe care ţi le faci din cauza rebeliunii. Ştii că revolte apar mereu, pretutindeni în Imperiu... mici erupţii care eliberează tensiunile. Haide, ştii că există prea puţine şanse ca Raych, Manella, şi Bellis, să păţească ceva. Tatăl tău ne poate chema oricând ca să ne spună că este bine; mama ta şi cu Bellis vor ateriza pe Anacreon şi se vor bucura de o mica vacanţă. Noi suntem de compătimit... suntem înfundaţi aici, până la urechi, în munca noastră! Aşa că, iubito, du-te şi te bagă în pat şi să ai numai gânduri frumoase... Îţi promit că mâine, sub cupola însorită, lucrurile vor părea mult mai roz.
― Bine, bunicule, spuse Wanda care nu părea pe deplin convinsă. Dar mâine... dacă nu primim nici o veste... va trebui să... să...
― Wanda, ce altceva putem face decât să aşteptăm? o întrebă cu blândeţe Hari.
Wanda se întoarse şi plecă. Greutatea grijilor ei parcă o apăsa pe umeri. Hari o privi cum pleacă, după care permise propriilor griji să iasă la suprafaţă.
Trecuseră trei zile de la convorbirea cu Raych. De atunci... nimic. Iar astăzi, comandantul naval de pe Anacreon spusese că nu auzise nimic despre vreo navă numită Arcadia VII.
Hari încercase mai devreme să ia legătura cu Raych pe Santanni, dar toate reţelele de comunicaţie cu Santanni erau distruse. Ca şi cum Santanni ― şi Arcadia VII ― se rupseseră pur şi simplu de Imperiu, ca o petală de floare.
Seldon ştia ce trebuia să facă acum. Imperiul era poate la pământ, dar nu pierise. Puterea sa, dacă era bine mânuită, putea fi încă uluitoare. Seldon trimise un mesaj urgent spre Împăratul Agis XIV.
