29
― Ce surpriză... prietenul meu Hari!
Figura lui Agis îi zâmbi lui Seldon prin holo-ecran:
― Mă bucur să primesc veşti de la tine, deşi de obicei apelezi la audienţele personale, care sunt mai protocolare. Haide, mi-ai trezit interesul. Care este urgenţa?
― Sire, începu Seldon, fiul meu, Raych, împreună cu soţia şi fiica, trăiesc pe Santanni.
― A, Santanni, spuse Împăratul şi zâmbetul îi pieri. O adunătură de nemernici pe care dacă...
― Sire, vă rog, îl întrerupse Seldon uimindu-l pe Împărat cu încălcarea flagrantă a protocolului Imperial. Fiul meu a reuşit să le urce pe Manella şi pe Bellis într-o hipemavă, Arcadia VII, cu destinaţia Anacreon. Însă el a trebuit să rămână. Asta s-a întâmplat acum trei zile. Nava nu a aterizat pe Anacreon. Iar fiul meu parcă a dispărut. Apelurile către Santanni au rămas fără răspuns, iar acum liniile de comunicaţie au fost distruse. Vă rog, Sire, mă puteţi ajuta?
― Hari, după cum ştii, toate legăturile dintre Santanni şi Trantor au fost avariate. Totuşi, păstrez o influenţă în anumite sectoare din Santanni. Cu alte cuvinte, mi-au rămas câţiva loiali care nu au fost descoperiţi. Deşi nu pot lua direct legătura cu vreunul dintre oamenii mei operativi de acolo, îţi pot arăta toate rapoartele pe care le primesc. Ele sunt, desigur, strict confidenţiale, dar având în vedere situaţia ta şi relaţia noastră îţi voi permite accesul la acele informaţii care te-ar putea interesa. Aştept un raport ce trebuie să apară până într-o oră. Dacă vrei, voi lua din nou legătura cu tine după ce soseşte. Între timp, voi pune pe unul dintre funcţionarii mei să parcurgă toate rapoartele primite din Santanni în ultimele trei zile şi să caute ceva referitor la Raych, Manella, sau Bellis Seldon.
― Vă mulţumesc, Sire. Aveţi umila mea recunoştinţă.
Hari Seldon înclină capul, în timp ce imaginea Împăratului dispărea de pe holo-ecran.
Şaizeci de minute mai târziu, Hari Seldon stătea tot la birou, aşteptând veşti de la Împărat. Ultima oră fusese una dintre cele mai grele din viaţa sa. Mai grele nu fuseseră decât orele de după distrugerea lui Dors.
Faptul că nu ştia îl ucidea pur şi simplu. Îşi făcuse o carieră din a şti ― viitorul, ca şi prezentul. Iar acum nu avea nici o idee despre trei dintre fiinţele pe care le iubea cel mai mult.
Holo-ecranul bâzâi uşor şi Hari, ca răspuns, apăsă un contact. Agis îşi făcu apariţia.
― Hari, începu Împăratul.
Din tenta de tristeţe a vocii Împăratului, Hari ştia că această veste avea să fie proastă.
― Fiul meu, spuse Hari.
― Da, răspunse Împăratul. Raych a fost omorât, ieri dimineaţă, într-un bombardament asupra Universităţii Santanni. Am aflat că Raych ştia de bombardament, dar a refuzat să-şi părăsească postul. Ştii, un mare număr dintre rebeli erau studenţi şi Raych a crezut că dacă ei ar afla de prezenţa lui acolo, atunci nu ar mai... Dar ura a învins raţiunea. Vezi tu, Universitatea este o Universitate Imperială. Rebelii au senzaţia că trebuie să distrugă toate lucrurile Imperiale, pentru ca apoi să reconstruiască altele. Idioţii! De ce...
Agis se opri aici, dându-şi seama că lui Seldon nu-i păsa de Universitatea Santanni sau de planurile rebelilor... cel puţin, nu acum.
― Hari, dacă asta te face să te simţi mai bine, află că fiul tău a murit încercând să apere cunoaşterea. Nu pentru Imperiu a luptat şi murit Raych, ci pentru umanitatea însăşi.
Seldon ridică privirea, cu ochii plini de lacrimi. Întrebă cu o voce de-abia auzită:
― Şi Manella, şi micuţa Bellis? Cu ele ce s-a întâmplat? Aţi dat de Arcadia VII?
― Căutarea n-a dat nici un rezultat, Hari. Arcadia VII a plecat de pe Santanni, aşa cum ţi s-a spus. Dar se pare că a dispărut. Poate a fost deturnată de rebeli, sau poate a făcut o întoarcere de urgenţă... În momentul ăsta, nu ştim nimic.
Seldon dădu din cap:
― Îţi mulţumesc, Agis. Deşi mi-ai adus veşti tragice, cel puţin mi le-ai adus. Era mai rău dacă nu ştiam. Eşti un adevărat prieten.
― Acum prietene, spuse Împăratul, te las... împreună cu amintirile tale.
Imaginea lui Agis dispăru. Hari încrucişă braţele pe birou, puse capul jos, şi plânse.
30
Wanda Seldon îşi potrivi centura salopetei, strângând-o în jurul taliei. Apucând o lopăţică de mână, atacă unele buruieni care crescuseră în mica grădină de flori a Clădirii de Psihoistorie de la Streeling. În general, Wanda îşi petrecea cea mai mare parte a timpului în biroul său, lucrând cu Primul Radiant. Îşi găsea o consolare în statistica lui precisă şi elegantă; ecuaţiile statornice erau cumva liniştitoare, în acest Imperiu care înnebunise. Dar atunci când gândurile la iubitul său tată, la mama, la sora sa deveneau prea greu de suportat, când nici chiar munca de cercetare nu o puteau face să-şi ia mintea de la oribilele pierderi pe care le suferise de curând, Wanda ieşea invariabil aici, afară, săpând pământul, ca şi când ajutând câteva plante să trăiască, îşi alina întrucâtva durerea.
De la moartea tatălui său, acum o lună, şi de la dispariţia Manellei şi a lui Bellis, Wanda, care întotdeauna fusese subţirică, pierduse şi mai mult în greutate. Iar Hari Seldon, care acum câteva luni ar fi fost îngrijorat de pierderea poftei de mâncare a nepoatei sale, nici nu observa acest lucru, cufundat în propria sa durere.
Hari şi Wanda Seldon suferiseră o profundă schimbare... ca şi cei câţiva membri rămaşi la Proiectul de Psihoistorie. Hari părea că se dăduse bătut. Acum îşi petrecea cea mai mare parte a timpului aşezat în fotoliu, la solarium, privind domeniile Universităţii, încălzit de becurile strălucitoare de deasupra. Din când în când, membri ai Proiectului îi spuneau Wandei că garda lui de corp, un om pe nume Stettin Palver, încerca să-l convingă să facă o plimbare afară, sub cupolă, sau să poarte o discuţie despre viitor.
Wanda se retrase şi mai adânc în studiul fascinantelor ecuaţii ale Primului Radiant, pentru a cărui formă finală bunicul său muncise din greu atât de mult timp; şi avea dreptate: Enciclopediştii trebuie să se stabilească pe Terminus; ei vor fi Fundaţia.
Iar Secţiunea 33A2D17, ei bine, în ea se putea vedea ceea ce Seldon numise A Doua, sau Secreta Fundaţie. Dar cum? Fără interesul activ al lui Seldon, Wanda nu ştia cum să meargă mai departe, Iar durerea provocată de pierderea familiei era atât de adâncă încât parcă nu avea puterea să încerce de una singură.
Membrii Proiectului, cele aproximativ cincizeci de suflete care munceau din greu, îşi continuară munca în măsura posibilităţilor. Majoritatea erau Enciclopedişti, cercetând materialele de referinţă necesare pentru a le copia şi cataloga în vederea eventualei mutări pe Terminus... atunci când şi dacă vor obţine acces deplin la Biblioteca Galactică. În acest moment, nu lucrau decât din devotament. Profesorul Seldon îşi pierduse biroul particular la Bibliotecă, astfel încât şansele ca alţi membri ai Proiectului să primească o aprobare specială erau foarte reduse.
Restul membrilor Proiectului erau analişti istorici şi matematicieni. Istoricii interpretau acţiunile şi evenimentele trecute şi prezente ale omenirii, transmiţând rezultatele matematicienilor care, la rândul lor, puneau diferitele piese în marea Ecuaţie Psihoistorică. Era o muncă migăloasă şi istovitoare.
Mulţi plecaseră, pentru că recompensele erau mici... psihoistoricii erau ţinta multor glume şi răutăţi pe Trantor, iar fondurile limitate îl obligaseră pe Seldon să micşoreze drastic plăţile. Dar prezenţa permanentă şi reconfortantă a lui Hari Seldon reuşise ― până acum ― să depăşească dificultăţile cu care se confrunta Proiectul. Într-adevăr, cei care rămăseseră făcuseră asta din respect şi devotament pentru Profesorul Seldon.
Acum, gândi Wanda Seldon cu amărăciune, ce motiv ar mai avea ca să mai rămână? O adiere uşoară îi aruncă o şuviţă din părul blond peste ochi; o împinse înapoi, absentă, şi continuă cu săpatul.
― Domnişoară Seldon, îmi puteţi acorda un moment din timpul dumneavoastră?
Wanda se întoarse şi ridică privirea. Un tânăr ― ea aprecie că se apropia de treizeci de ani ― stătea pe aleea pietruită, lângă ea. Îl simţi imediat: puternic şi deosebit de inteligent. Bunicul ei făcuse o alegere înţeleaptă. Se ridică pentru a-i vorbi.
― V-am recunoscut. Sunteţi garda de corp a bunicului meu. Stettin Palver, nu-i aşa?
― Da, aveţi dreptate, domnişoară Seldon, spuse Palver îmbujorându-se uşor ca şi cum era încântat că o fată atât de frumoasă îl remarcase. Domnişoară Seldon, aş dori să vorbim despre bunicul dumneavoastră. Sunt foarte îngrijorat din cauza lui. Trebuie sa facem ceva.
