― Ce să facem, domnule Palver? Eu nu ştiu ce să fac. De când tatăl meu...
Înghiţi greu, ca şi cum îi era dificil să vorbească:
― ... a murit, iar mama şi sora mea au dispărut, nu pot face decât să-l dau jos din pat dimineaţa. Ca să-ţi spun adevărul, şi eu sunt foarte afectată. Înţelegi, nu?
Îl privi în ochi şi îşi dădu seama că o înţelegea.
― Domnişoară Seldon, spuse încet Palver, îmi pare teribil de rău pentru pierderile suferite. Dar dumneavoastră şi cu Profesorul Seldon sunteţi în viaţă şi trebuie să continuaţi munca la psihoistorie. Profesorul pare că s-a dat bătut. Speram că poate dumneavoastră... noi... am putea face ceva pentru a-i reda speranţa. Ştiţi, un motiv pentru a merge mai departe.
Ah, domnule Palver, gândi Wanda, poate că bunicul are dreptate. Mă întreb dacă există într-adevăr vreun motiv pentru care să continuăm.
Însă spuse:
― Îmi pare rău, domnule Palver, dar nu-mi trece nimic prin cap.
Arătă spre pământ cu lopăţica:
― Iar acum, după cum vedeţi, trebuie să mă întorc la buruienile astea enervante.
― Nu cred că bunicul dumneavoastră are dreptate. Cred că există un motiv care să ne facă să mergem mai departe. Trebuie doar să-l descoperim.
Cuvintele o loviră în plin. De unde ştia el ce gândise? Doar dacă nu cumva...
― Puteţi manevra minţile, nu-i aşa? întrebă ea ţinându-şi răsuflarea de parcă i-ar fi fost frică să audă răspunsul lui Palver.
― Da, pot, răspunse tânărul. Cred că dintotdeauna am putut. Nu îmi amintesc să fi existat o vreme când nu am putut. Jumătate din timp nici măcar nu sunt conştient de puterea mea... Însă aflu ce gândesc oamenii... sau ce au gândit. Uneori primesc străfulgerări care provin de la o altă persoană. Însă întotdeauna se află în mulţime şi nu-mi pot da seama cine este. Dar ştiu că mai sunt oameni ca mine... ca noi... în jurul nostru.
Wanda îl prinse emoţionată de mână. Unealta ei de grădinărit zăcea neluată în seamă.
― Vă daţi seama ce înseamnă asta? Pentru bunicul, pentru psihoistorie? Unul ca noi, de unul singur, nu poate face prea mult, dar amândoi, împreună...
Wanda porni spre Clădirea Psihoistoriei, lăsându-l pe Palver locului, pe aleea pietruită. Aproape de intrare se opri şi se întoarse. Haide, domnule Palver, trebuie să-i spunem bunicului, spuse ea fără să deschidă gura. Da, cred că asta trebuie să facem, răspunse Palver îndreptându-se spre ea.
31
― Vrei să-mi spui că am căutat în întreg Trantor-ul o persoană care să aibă puterile tale, şi că această persoană a fost în toate aceste luni aici lângă noi, şi n-am ştiut?
Lui Hari Seldon nu-i venea să creadă. Moţăia în solarium, când Wanda şi Palver îl scuturaseră pentru a-l trezi şi a-i împărtăşi nemaipomenita veste.
― Da, bunicule. Gândeşte-te. Nu am mai avut niciodată până acum ocazia să-l întâlnesc pe Stettin. Erai cu el în special atunci când nu te ocupai de Proiect, iar eu mi-am petrecut majoritatea timpului închisă în biroul meu, lucrând cu Primul Radiant. Când să ne fi întâlnit? De fapt, cu singura ocazie în care ne-am întâlnit, rezultatele au fost semnificative.
― Când a fost asta? întrebă Seldon scotocindu-şi prin memorie.
― Ultima ta audiere... în faţa judecătoarei Lih, răspunse imediat Wanda. Adu-ţi aminte de martorul ocular care a jurat că tu şi cu Palver i-aţi atacat pe cei trei golani. Adu-ţi aminte că s-a pierdut şi a spus adevărul... deşi nici el nu ştia de ce. Dar Stettin şi cu mine ne uniserăm forţele. Amândoi îl forţam pe Rial Nevas să fie sincer. În prima sa declaraţie, fusese foarte ferm; mă îndoiesc că vreunul dintre noi ar fi reuşit să-l forţeze de unul singur. Dar împreună...
Aruncă o privire rapidă spre Palver:
― ... puterea noastră este uimitoare!
Hari Seldon cugetă la toate acestea, după care dădu să vorbească. Dar Wanda continuă:
― De fapt, avem de gând să petrecem toată după amiaza testându-ne capacităţile mentale, separat şi împreună. Din ceea ce am descoperit până acum, se pare că forţa lui Stettin este puţin mai slabă decât a mea... probabil cinci pe scara de notare. Dar cinci-ul său, combinat cu şapte-ul meu, dau adunate doisprezece! Gândeşte-te, bunicule. Fantastic!
― Nu vă daţi seama, Profesore? interveni şi Palver. Wanda şi cu mine suntem schimbarea pe care o căutaţi. Vă putem ajuta pentru a convinge lumea că psihoistoria este valabilă, putem descoperi alţii ca noi, putem ajuta la repunerea psihoistoriei pe drumul său firesc.
Hari Seldon îi privi pe cei doi tineri din faţa sa. Feţele lor străluceau de tinereţe, vigoare şi entuziasm. Îşi dădu seama că asta făcea bine inimii lui obosite. Poate că, la urma urmei, nu era totul pierdut. Nu crezuse că va supravieţui ultimei tragedii, moartea fiului său şi dispariţia norei şi nepoatei, dar acum putea vedea că Raych supravieţuise prin Wanda. Iar în Wanda şi în Stettin, ştia asta, trăia viitorul Fundaţiei.
― Da, da, fu de acord Seldon dând puternic din cap. Haideţi, ajutaţi-mă. Trebuie să mă întorc la birou pentru a plănui următorul nostru pas.
32
― Profesore Seldon, intraţi, spuse Bibliotecarul Şef Tryma Acarnio cu o voce de gheaţă.
Hari Seldon, însoţit de Wanda şi Palver, intră în biroul impunător al Bibliotecarului Şef.
― Mulţumesc, domnule Bibliotecar Şef, spuse Seldon aşezându-se într-un scaun şi privindu-l pe Acarnio de celalată parte a biroului. Să vă prezint pe nepoata mea Wanda şi pe prietenul meu Stettin Palver. Wanda este o membră deosebit de valoroasă a Proiectului de Psihoistorie, specializată în domeniul matematicilor. Iar Stettin, ei bine, Stettin este pe cale să devină un expert în psihoistoria generală... atunci când nu mă protejează de pericole fizice.
Seldon râse bine dispus.
― Da, bine, totul este bine şi frumos, Profesore, spuse Acarnio iritat de buna dispoziţie a lui Seldon.
Se aşteptase ca profesorul să intre umil, cerşind încă o şansa de a avea acces la privilegiile speciale ale Bibliotecii.
― Dar nu înţeleg care este motivul pentru care doriţi să discutăm, continuă el. Vă daţi seama că poziţia noastră este fermă: Nu putem permite ca Biblioteca să se asocieze cu o persoană atât de nepopulară. Suntem, la urma urmelor, o Bibliotecă publică şi trebuie să ne preocupăm de sentimentele publicului.
Acarnio se lăsă pe spate... poate că acum va începe să se milogească.
― Îmi dau seama că nu am fost în stare să determin schimbarea hotărârii dumneavoastră. Totuşi, m-am gândit că dacă aţi asculta doi membri tineri ai Proiectului ― psihoistoricii de mâine ― poate ca veţi sesiza mai bine rolul vital pe care Proiectul ― şi Enciclopedia, în special ― îl va juca în viitorul nostru. Vă rog să-i ascultaţi pe Wanda şi pe Stettin.
