Arthur SchopenhauerArta de a avea întotdeauna dreptate
CUPRINS:
1. Exagerarea
2. Jocul de cuvinte
3. Generalizarea
4. Camuflarea intenţiilor
5. Argumentele false ale adversarului
6. Afirmaţia peremptorie
7. Încâlceala totală
8. Provocarea furiei adversarului
9. Amestecarea pistelor
10. Prin antiteză
11. Inducţia
12. Titulatura sforăitoare
13. Contrastul îmbietor
14. Triumful proclamat
15. Ieşirea din încolţire
16. Incitarea la autodiscreditare coerentă
1 7. Introd ucerea unei distincţii
18. Detu m abcdefghijklmnopqrstuvwxyzşţăââa rea conversaţiei
19. G en er a l iz a r e a
20. Conchiderea
21. La o întrebare stupidă, u n răs p u nss t u pid
22. Pe tit i o p r i ne i pii
23. Respingerea exagerărilor
2 4. Forţare a tezei
2 5. G ăs i re a u nei excepţii
2 6. Î n toarcerea a rgu m e n t ul u i
2 7. Ag ravarea furiei adversarului
28. Ridiculizarea autorităţii contând pe naivitatea auditoriului
29. Crearea unei diversiuni
30. Mistificarea
31. Declararea incompetenţei
32. Introducerea unei asocieri degradante
33. Opunerea teoriei şi practicii
34. Insistarea pe momentul de derută
35. A-l sugera că-şi taie craca de sub picioare
36. Năucirea cu vorbe
37. Respingerea prin anularea probei
38. Ultima stratagemă: injuria
Mai întâi, esenţialul în orice controversă este ca în prealabil o teză să fie afirmată de către adversar (sau de noi înşine, prea puţin contează). Pentru a o respinge, există astfel două căi posibile:
1. Modurile: a.ad rem1 b.ad hominem2 sau ex concessis – altfel spus, demonstrăm fie că: a. această teză nu e în acord cu natura lucrurilor, adevărul obiectiv absolut; b. fie că ea contrazice alte afirmaţii sau concesii ale adversarului, adică adevărul subiectiv relativ. În acest ultim caz, nu e vorba decât de o dovadă relativă care nu are nimic de-a face cu adevărul obiectiv.
1Potrivit cu adevărul după natură, obiectiv;
2Aici, adevăr subiectiv (v. nota din infra).
2. Metodele: a. respingerea directă b. şi cea indirectă a. Respingerea directă atacă teza în fundamentele ei, b. cea indirectă, în consecinţe.
A. Cea directă demonstrează că teza nu e adevărată, b. cea indirectă, că ea nu poate fi adevărată.
Iată baza oricărei controverse. Însă toate acestea pot avea loc în chip real sau numai în aparenţă. Şi cum nu e uşor să ai certitudini în materia aceasta, dezbaterile pot fi lungi şi înverşunate. Nu se poate şti cu certitudine cine are obiectiv dreptate, iar lucrul acesta nu poate fi hotărât decât prin controversă.
În rest, în orice controversă sau argumentaţie, e nevoie să te sprijini pe ceva, un principiu plecând de la care vei judeca problema supusă: nu se va putea discuta cu cineva care contestă aceste principii.
Stratageme
1. Exagerarea.