Dorea să se ducă la sala de gimnastică, înainte de masajul programat pentru după amiază, iar micul dejun cu prietenul lui Jeff făcea imposibil acest lucru.

Deşi dorea să fie singură pentru un timp, Jen a decis că ar fi „drăguţ"

să spună daş\ să se ducă la micul dejun. Şi-a argumentat această alegere, spunându-şi că prietenul lui Jeff va sta în oraş doar pentru câteva săptămâni şi că asta va fi, poate, singura ocazie de a-l întâlni. A continuat să-şi justifice hotărârea, gândindu-se că nu i-ar plăcea ca cineva să nu-i permită ei să-şi vadă unul dintre prietenii de departe - deci, cum ar fi putut refuza cererea lui Jeff? Şi-a spus: „Ce rău poate să fie într-o oră pierdută pentru micul dejun?

în marea schemă a lucrurilor, această alegere chiar nu contează".

Dar, la câteva minute după ce spusese da, Jan s-a supărat şi a regretat că a renunţat atât de uşor la timpul ei de singurătate, pentru a-i face pe plac partenerului. Făcând asta, şi-a ignorat nevoia ei profundă de a-şi programa weekendul după cum voia. A intrat în tiparul cunoscut, conform căruia a pus nevoile celorlalţi înaintea nevoilor ei. înainte ca micul dejun să se încheie, Jan se simţea deja lipsită de putere şi copleşită de resentimente. Şi, aşa cum se întâmplă de ceie mai multe ori, nu era supărată numai pe ea însăşi, dar şi pe Jeff, pentru că nu a simţit intuitiv ce dorea ea. jen nu a putut să se bucure

măcar de masajul de după amiază, deoarece era supărată pe ea însăşi şi era dezamăgită că renunţase la dorinţele ei.

Mai târziu, în timp ce stătea ia piscină, Jan şi-a amintit de întrebările Potrivite. întrebarea care i-a venit imediat în minte a fost: „Sunt stăpână pe mine, sau încerc să mulţumesc pe altcineva?" A închis ochii şi a rememorat evenimentele, pentru a vedea dacă, în cazul în care şi-ar fi pus întrebarea înainte de a-i spune da lui Jeff, ar fi văzut unde urma s-o ducă această

alegere. Şi-a reamintit de momentul în care s-au trezit dimineaţă, cu senzaţia plăcută că nu trebuiau să se ducă nicăieri şi că nu trebuiau să facă ceva anume. Şi-a amintit de angajamentul ei de a avea un weekend în care să se relaxeze complet şi în care să facă numai acele lucruri ce o puteau reechilibra şi restabili. Apoi s-a gândit ia propunerea Iui Jeff şi şi-a pus întrebarea:

„Acţiunea de a mă îmbrăca şi de a mă duce la micul dejun îmi va fi benefică, sau voi face asta pentru a mulţumi pe altcineva?" Când a pus problema în această manieră, Jen a putut vedea clar că acea alegere era, de fapt, o violare a propriilor ei nevoi - şi a înţeles de ce se simţea chiar mai epuizată decât înainte. Făcând alegerea de a nu fi fidelă propriilor dorinţe, Jan a renunţat la puterea de a avea grijă de ea însăşi. Dacă Jen şi-ar fi pus această întrebare Potrivită, ceea ce n-ar fi durat mai mult de treizeci de secunde, atunci şi-ar fi respectat nevoile proprii şi ar fi schimbat complet direcţia weekend-ului care era atât de important pentru ea.

De ce Jen n-a fost conştientă de acest lucru, înainte de a trece prin orele de chin şi de resentimente? Este destul de simplu. Primul ei angajament este să fie „drăguţă"; să aibă grijă de ceilalţi şi să fie egoistă. în mintea ei, a alege ceea ce este bine pentru ea e un act de egoism, deci, în mod automat alege să pună nevoile celorlalţi înaintea dorinţelor sale. Unii dintre voi aţi putea crede că a făcut alegerea corectă - că nevoile prietenului ar trebui puse înaintea dorinţelor ei. Dar, de fiecare dată când renunţăm la noi pentru altcineva, stricăm, în final, exact relaţia cu acea persoană.

Această întrebare Potrivită ne permite să fim stăpâni pe noi şi să fim clari în ceea ce priveşte priorităţile noastre. Dacă opţiunea mea este de a mă

ignora atunci când simt nevoia disperată de a avea grijă de mine, voi ajunge să am resentimente exact faţă de cei pe care i-am considerat a fi mai importanţi decât mine. Chiar dacă voi încerca toată ziua să fiu fericit(ă) şi plăcut(ă), în subconştient, eu sunt supărat(ă), deoarece am făcut o alegere care mi-a răpit din forţă. Acest sentiment ascuns va ieşi în mod inevitabil la suprafaţă, oricât de mult aş încerca să neg ceea ce simt.

Pierdem, ori de câte ori ne cedăm puterea şi minimalizăm importanţa propriilor noastre nevoi. Mulţi oameni cu care lucrez consideră că ei înşişi nu

contează prea mult. Ei cred că e bine să renunţe la ei înşişi, atâta timp cât fac pe altcineva fericit. îşi spun că sunt suficient de puternici pentru a suporta faptul că se neglijează pe ei, atâta timp cât fac acest lucru pentru fericirea altcuiva. Sau îşi spun că asta e menirea lor - de a se sacrifica. Deseori, asta ni se spune când suntem tineri şi acest lucru ne face să renunţăm la noi şi să

jucăm rolul martirului. De fiecare dată când ne ignorăm dorinţele pentru a face pe plac altcuiva, întrerupem legătura cu capacitatea noastră de a ne iubi şi hrăni sufletele.

Vă rog reţineţi că a mulţumi pe cineva nu înseamnă a avea grijă de acel cineva. Este important de reţinut că nu putem avea grijă de altcineva, dacă

nu avem grijă mai întâi de noi. Când ne vom întreba, dacă alegerile pe care le facem provin dintr-o poziţie de putere personală, sau din dorinţa noastră

de a mulţumi pe altcineva, vom fi forţaţi să ne confruntăm cu modurile subtile - şi uneori nu chiar atât de subtile - prin care ne agresăm propria persoană.

întrebarea Potrivită vă ajută să vă revendicaţi puterea în toate domeniile vieţii. S-ar putea ca, în unele sectoare ale vieţii, să vă situaţi pe poziţii de forţă personală, dar sigur vor apărea oameni sau situaţii care, temporar, vă vor abate din drum. Exact în aceste momente vă invit să

respiraţi adânc, să priviţi în interiorul vostru şi să vă puneţi această întrebare importantă.

7.

MĂ GÂNDESC LA CE ESTE BINE, SAU LA CE ESTE RĂU?

întrebarea: „Mă gândesc la ce este bine, sau la ce este rău?" are puterea de a transforma un moment de disperare, într-unui de bucurie.

Atunci când căutăm binele, focalizăm conştient lentilele percepţiilor noastre.

Dintr-o dată, putem vedea binele din orice situaţie şi din orice persoană.

Pentru cei mai mulţi dintre noi, a căuta binele nu este modul normal de a privi lumea. De fapt, suntem pregătiţi pentru a observa răul din orice relaţie sau situaţie. Dar atunci când alegem să căutăm binele, o realitate complet nouă ni se dezvăluie.

Oamenii care au succes în viaţă, caută binele. Să vă dau un exemplu.

Există mai mult de şapte sute de agenţi imobiliari în oraşul Lajolla, California, în care locuiesc eu şi probabil sunt mai puţin de douăzeci cei care fac majoritatea afacerilor. Am avut privilegiul de a lucra cu unul dintre aceşti douăzeci, un bărbat pe nume Ozstar Dejourday. De fiecare dată când sunam,

şi intram pe căsuţa vocală, mă întâmpina vocea lui entuziastă: „Vă

mulţumesc pentru telefon. Ce viaţă minunată avem noi cei care locuim în frumosul orăşel La Jolla, California!" Doar auzindu-i vocea simţeam nevoia să

mă scol în picioare, să zâmbesc şi să respir cu recunoştinţă. Ozstar este omul care caută binele.

într-o zi, i-am cerut lui Ozstar să-mi spună ce îl însufleţeşte într-atât, încât îi molipseşte pe toţi cei pe care-i întâlneşte, cu atitudinea lui pozitivă. Am vrut să descopăr ce lentile speciale foloseşte el, de vede viaţa ca pe o sărbătoare magică. S-a uitat la mine şi, cu un zâmbet larg pe faţă, mi-a spus: „Ochii, mintea şi inima ţi-au fost date pe gratis, la fel şi aerul, apa şi strălucirea soarelui. Cum să nu fii recunoscător pentru toate aceste daruri preţioase! De aceea, cuvântul mulţumesc este cel mai important cuvânt din orice timbă. Atunci când spunem „Mulţumesc", suntem acolo pentru toate darurile noastre şi pentru iubirea pe care o împărtăşim."

Perspectiva luminoasă adoptată de Ozstar mi-a amintit de unul dintre citatele mele preferate, din Marcel Proust: „Adevărata aventură a descoperirilor constă nu în-a vizita peisaje noi, ci în a le vedea cu ochi noi."

Atunci când căutăm binele, invităm viaţa să ne inunde cu toate darurile ei multiple. Căutând binele, ne deschidem inimile şi putem trăi într-o stare de recunoştinţă pentru tot ce avem. Aceasta ne face să apreciem lucrurile mici care ne binecuvântează în fiecare zi. Ne face să nu mai considerăm că

darurile vieţii ni se cuvin de drept. Gândiţi-vă doar pentru cât de multe lucruri puteţi fi recunoscători! Faptul că citiţi această carte înseamnă că aveţi capacitatea de a citi şi, în acelaşi timp, că aveţi resursele financiare de a cumpăra o carte, sau de a intra într-o bibliotecă. Inima voastră pompează, plămânii voştri respiră şi aveţi capacitatea nepreţuită de a vedea, simţi, gusta şi mirosi. Acestea sunt daruri extraordinare! Starea de recunoştinţă se regăseşte în fiecare dintre noi şi, atunci când ne oprim şi punem această

întrebare, accesăm imediat nivelul acela de conştiinţă unde se găseşte iubirea şi recunoştinţa. Când căutăm binele, suntem un model de inspiraţie pentru copiii, prietenii, colegii noştri şi pentru comunitatea în care trăim.

A căuta binele, e o artă care cere practică. Dar iată răsplata: când căutăm binele, ne simţim puternici, buni şi merituoşi. Când căutăm răul, ne simţim prost, resemnaţi şi dezamăgiţi.

E uşor să cauţi ce este rău. Pentru cei mai mulţi, acesta este modul normal de a privi lumea. Suntem experţi în a descrie amănunţit ce nu e bine la serviciu, în relaţiile noastre, la profesorii, copiii, trupurile, guvernele şi conturile noastre din bancă. Căutăm să găsim ce e rău, alegem să ne trăim vieţile privind prin lentilele cele mai înguste posibil, concentrân-du-ne pe

zonele în care ni s-au înşelat aşteptările, în care ceilalţi nu ne-au îndeplinit dorinţele, în care lumea nu arată aşa cum am hotărât noi că ar trebui să

arate. Când privim la ce este rău, ochii noştri se concentrează pe defectele celorlalţi, subliniindu-le slăbiciunile şi incompetenţa.

în afară de a ne schimba imediat perspectiva asupra vieţii şi, în consecinţă, dispoziţia noastră sufletească, această întrebare ne arată că, poate - doar poate - ce este rău nu este „acolo", Ia ceilalţi. Poate că problema nu e în afara noastră, ci mai degrabă în propriile noastre lentile, cele prin care am ales să privim lumea. Putem să combatem uşor acest punct de vedere, spunând că sunt de vină partenerii noştri, şefii noştri şi chiar şi chelnerul care a adus salata pe care n-o doream. E absolut sigur că dacă în orice situaţie vom căuta ce este rău, îl vom descoperi. Atunci, experienţa pe care o vom trăi va fi una de dezamăgire şi nemulţumire.

în momentul în care descoperim ceva rău, în mod automat arătăm cu degetul, acuzând persoana sau situaţia vinovată. E uşor să dai vina pe alţii. A da vina pe ceilalţi este modul de dezvinovăţire al celor leneşi. Am făcut-o şi eu de un milion de ori până acum. l-am arătat cu degetul pe alţii, în loc să-mi asum responsabilitatea pentru realitatea pe care o văd. Am fost vinovată de a-mi fi acuzat şeful, prietenul, consilierul - şi chiar pe mama - pentru nemulţumirea mea.

A-i face pe ceilalţi vinovaţi este scuza noastră, atunci când trebuie să

ne justificăm capriciile şi comportamentul necorespunzăîor. Con-centrându-ne pe ceea ce este rău, evităm să ne asumăm responsabilitatea.

Luna trecută, am cerut unui grup de zece persoane să mediteze la această întrebare şi să observe de câte ori pe zi dau vina pe ei înşişi, pe o altei persoană, sau pe un anumit eveniment din vieţile lor. lată ce mi-au spus, ulterior:

Naomi a primit de la un prieten un e-mail, care conţinea o poză cu ea.

Uitându-se la poză, primul ei gând a fost: „Doamne, arăt întradevăr ca naiba".

Tot ce putea vedea erau defectele - dinţii strâmbi, ridurile de la ochi, pielea lăsată de pe gât. Nu-i plăcea nimic la poză. Naomi chiar l-a acuzat pe cel care-î făcuse poza că nu o fotografiase dintr-un unghi bun! Când şi-a dat seama că

se concentrase numai pe ce era rău la ea, Naomi a hotărât să petreacă aceiaşi timp uitându-se la ce era bun. A făcut o listă cu toate lucrurile pentru care îi era recunoscătoare corpului ei şi o listă cu tot ce îi plăcea la ea. Era recunoscătoare pentru faptul că era foarte sănătoasă, că avea un corp puternic şi o inimă caldă. Era recunoscătoare că zâmbeşte des şi că are nişte ochi strălucitori, plini de iubire, îi plăcea pielea ei bronzată şi frumosul ei păr

blond. Dispoziţia lui Naomi s-a schimbat dintr-o dată, în momentul în care a început să se uite la ce era bine.