Nu sunt punctuală.

-

Nu mă ţin de angajamentele personale.

-

Spun că sunt stăpână pe situaţie când, de fapt, nu sunt.

-

Nu sunt alături de copiii mei.

-

Mă cert pe mine însămi, continuu, pentru toate obiceiurile proaste.

Citind lista, a fost uşor pentru Anne să vadă că-şi slăbea forţa vitală şi că o parte din ea murea în fiecare zi, deoarece alegea comportamente şi acţiuni care erau, de fapt, autodis-tructive. Ştia acest lucru de câtăva vreme, dar nu fusese capabilă să-şi modifice comportamentul. Când a privit obiceiurile din listă ca pe nişte lucruri care nu-i amplificau forţa vitală şi nu ca pe nişte dovezi ale lipsei ei de valoare, perspectiva a început să i se schimbe.

Examinând lista, Anne a început să se gândească: „Dacă aceste lucruri îmi fură energia şi, în consecinţă, disponibilitatea mea către schimbare, ce ar putea crea exact cpusul?" Cu mult curaj şi cu ajutor de la prieteni, Anne a făcut o nouă listă de alegeri care i-ar întări forţa vitală. Angajându-se să-şi

trăiască viaţa conform ideii ei de a fi o mamă şi o bunică extraordi-nară, a elaborat o listă de alegeri care s-o ajute în acest sens:

-

Să se lase de fumat.

-

Să se ducă la întâlnirile grupului Narcomanii Anonimi.

-

Să angajeze pe cineva care s-o îndrume în viaţă.

-

Să se hrănească cu alimente care s-o hrănească

corespunzător.

-

Să facă zilnic meditaţii.

-

Să se mute mai aproape de copii.

-

Să asculte, cu un interes real, care sunt nevoile copiilor şi să reacţioneze corespunzător.

-

Să petreacă mai mult timp cu nepotul ei.

în mai puţin de şase luni, viaţa Annei a început să se transforme. în loc să se considere o ratată şi să se urască pe sine, a început să revină la viaţă.

Copiii i-au răspuns cu generozitate, recunoscând transformările care avuseseră loc şi faptul că devenise o mamă mult mai bună şi o bunică

devotată.

Dacă păstrăm în minte această întrebare în timp ce ne planificăm acţiunile zilnice, vom vedea că, de fapt, avem nenumărate ocazii de a ne spori forţa vitală. Să stăm în preajma oamenilor şi locurilor pe care le iubim, să

facem lucruri care ne oferă o satisfacţie profundă, să medităm la ce ni se întâmplă în viaţă, să ne relaxăm mai mult, să spunem adevărul, să râdem mult, să mâncăm corespunzător, să facem exerciţii fizice în mod regmai, să

discutăm îndelung cu cei pe care-i iubim - acestea se numără printre cele mai bune moduri de alimentare a vitalităţii noastre. Forţa noastră vitală

înfloreşte, atunci când suntem complet ancoraţi în momentul prezent.

Atunci când avem nostalgia trecutului, ne furăm propria energie. Dacă

ne readucem în memorie situaţii, evenimente şi circumstanţe pe care nu avem puterea să le schimbăm, acest lucru ne diminuează capacitatea de a fi prezenţi aici şi acum. De fiecare dată când vă gândiţi la ce nu v-au oferit părinţii, la felul necorespunzător în care s-a comportat fostul/fosta iubi-t(ă), sau la modul în care v-a trădat prietenul cel mai bun, vă concentraţi pe trecut, în ţinutul fără cale de întoarcere şi energia voastră vitală se scurge.

Tradiţia toltecă ne spune că ne cedăm o parte din forţa vitală, atunci când continuăm să ne gândim la un eveniment dureros din trecut, ale cărui răni nu s-au vindecat încă. Emoţiile neprocesate care însoţesc aceste evenimente, ne împovărează şi ne afectează negativ inimile. Ele trebuie

înfruntate şi rezolvate, dacă vrem să avem acces la întreaga noastră

vitalitate. în final, vom descoperi că iertarea este cheia pentru a recupera forţa noastră vitală, blocată în durerile din trecut.

Maggie şi Sarah erau deja prietene foarte bune de cinci ani, când au ajuns să lucreze în aceeaşi firmă de publicitate. Deşi, de obicei, lucrau la contracte diferite, în timpul prânzului se ajutau reciproc cu idei. Entuziasmul şi camaraderia lor aveau un impact deosebit asupra celor din jurul lor, transformând locul de muncă, care fusese destul de tern înainte, într-un ioc plin de energie, de voie bună şi de vitalitate. Dar, la un moment dat, între cele două prietene s-a întâmplat ceva care a schimbat toate acestea.

într-un weekend, Sarah şi cu soţul ei au invitat-o pe Maggie la un grătar. Maggie i-a spus ceva soţului lui Sarah, ceva ce Sarah a considerat că

reprezenta o trădare enormă ia adresa prieteniei lor şi a încrederii pe care i-o acordase. Sarah î-a cerut lui Maggie să plece şi nu a mai vorbit cu ea în acel weekend. Luni la serviciu, tensiunea dintre cele două era palpabilă.

Resentimentele au persistat, întrucât fiecare sa închis în sine şi şi-a menţinut poziţia.

Zidul de piatră ridicat de tăcerea dintre ele, a rămas acolo timp de optsprezece luni. în tot acest timp au stat la birouri alăturate, dar nu şi-au vorbit niciodată. Când participau împreună la întâlniri, schimbau între ele numai priviri pline de răceală. Dacă uneia i se recunoşteau meritele, cealaltă

se mani-festa cu dispreţ. Sarah a început să deteste să se mai ducă la serviciu în fiecare zi. Se simţea nesigură când se exprima în prezenţa lui Maggie şi, în consecinţă, creativitatea şi performanţa ei au scăzut odată cu vitalitatea.

Sarah era la sfârşitul puterilor şi se gândea să-şi caute altă slujbă. Iubea firma la care lucra şi îşi amintea cât de bine se simţise înainte. Când am încurajat-o să se uite mai adânc, Sarah a văzut că singurul lucru care stătea în calea ei era resentimentul faţă de Maggie. Şi-a dat seama că această

duşmănie o costa foarte mult. îi afecta dispoziţia sufletească, bunăstarea mentală şi chiar rezultatele de la serviciu. Când i-am pus întrebarea Potrivită:

„Acest resentiment îţi sporeşte forţa vitală, sau ţi-o slăbeşte?", Sarah a văzut clar ce trebuia să facă. A adoptat soluţia plină de curaj de a renunţa la supărarea ei faţă de Maggie.