Kim a sesizat cum înrăutăţea lucrurile prin observaţii, aparent nesemnificative. într-o seară, avea o conversaţie plăcută cu soţul ei, când a început să observe modul în care el bea,. înghiţitură după înghiţitură, din paharul cu suc. S-a adâncit atât de mult în judecăţile ei referitoare la cât de des bea el din suc, că de-abia se mai putea concentra pe ceea ce fusese o conversaţie foarte interesantă. în loc să se uite la ce era bun la el, ea se concentrase pe singurul lucru care o deranja în acel moment. Kim şi-a dat brusc seama că, dacă se concentrează pe ce era rău, îşi fura plăcerea de a avea o seară de intimitate cu soţul ei. S-a oprit, a respirat adânc şi s-a uitat în ochii soţului ei. Şi-a amintit de tot ceea ce iubeşte la el şi a fost recunoscătoare pentru nenumăratele daruri pe care el le aduce în fiecare zi în viaţa ei. Punând întrebarea, a reuşit să transforme un moment de neplăcere şi frustrare, într-un moment de recunoştinţă si iubire sinceră.

Erin aşteptase şase ani ca să rămână însărcinată si să aibă familia pe care şi-o dorise din totdeauna. Când l-a născut pe Jonathan, era convinsă că

el era cea mai perfectă creatură de pe Pământ. Acum, la cinci ani, Jonathan se duce la grădiniţă, într-o zi, când Erin a ajuns la grădiniţa lui Jonathan, educatoarea a făcut o remarcă referitoare la obiceiul băiatului de a se scobi în nas. Erin era îngrozită. Ştia că, ocazional, Jonathan manifesta acest comportament neplăcut şi acasă, dar se simţea stânjenită şi ruşinată că făcea acelaşi lucru şi la şcoală. Pe măsură ce devenea tot mai preocupată de prostul obicei al fiului său, Erin pierdea din vedere imaginea generală - aceea că

fusese binecuvântată cu un copil sănătos, amuzant, creativ şi iubitor. Cu cât Erin îl mustra mai mult pentru comportamentul lui, cu atât mai mult Jonathan făcea acest lucru - uneori scobindu-se în nas chiar în faţa ei, pentru a-i atrage atenţia, într-un final, când Erin a realizat că se concentra doar pe părţile rele ale fiului ei, a hotărât să renunţe la a-i mai corecta comportamentul şi, în schimb, să se concentreze pe lucrurile bune ce-l caracterizau. înainte de culcare, după ce îi citea o poveste, Erin îl mângâia pe cap şi îi vorbea de toate lucrurile care îi plăceau la el. După câteva zile, Jonathan a încetat să-şi mai scobească nasul pentru a-i face în ciudă mamei lui şi, în schimb, părea extrem de fericit, atunci când ea avea numai cuvinte bune la adresa lui.

Fusese una dintre cele mai aglomerate săptămâni pentru Ed, un bărbat care lucrează ca director de producţie într-o companie de comerţ. Era în mijlocul activităţii de stabilire a miilor de detalii de dinaintea unui show prezentat de firma sa, când a primit un telefon de la şeful său, care-l ruga să

lase totul deoparte şi să vină la sediul firmei, pentru o scurtă întâlnire. Pe drumul spre întâlnire, Ed şi-a dat seama că dispoziţia i se schimbase brusc.

Mai devreme muncise cu plăcere, dar acum se simţea neliniştit şi supărat.

într-un moment de conştientă, Ed şi-a pus întrebarea: „Acum caut binele, sau răul?" Curând a înţeles de ce dispoziţia i se schimbase în mod radical. Nu numai că el considera întâlnirea ca ceva rău, dar îşi învinovăţea şeful pentru că-l chemase să fie prezent şi se învinovăţea şi pe el pentru că nu dorea să

meargă acolo. M-a sunat şi mi-a spus: „OK, Debbie, acum înţeleg. Văd ce fac şi ce mă determină să mă supăr. Şi, începând cu acest moment, hotărăsc să

văd numai binele dintr-o situaţie."

Ed a respirat adânc şi a făcut o nouă alegere - aceea de a declara că

este absolut perfect dacă se duce la o întâlnire în mijlocul zilei. El sa gândit la toate avantajele acestei schimbări bruşte de program: i-a oferit şansa de a ieşi din birou pentru un timp şi de a se întâlni cu colegii, înainte de spectacol.

Doar schimbând perspectiva de la rău la bine, Ed a putut să se simtă din nou mulţumit şi a putut să se relaxeze şi să se bucure pe durata întâlnirii.

S-ar putea ca aceasta să fie cea mai importantă întrebare pe care ne-o putem pune, dacă suntem într-adevăr hotărâţi să trăim o viaţă plină de linişte şi mulţumire. Abraham Lincoln ne aminteşte că, suntem exact atât de fericiţi pe cât hotărâm să fim. Căutarea răului ne împiedică să vedem perfecţiunea care există în vieţile noastre, în clipa prezentă. Trebuie să ne întrebăm ce s-ar întâmpla dacă ne-am schimba lentilele prin care privim lumea. Cum s-ar modifica vieţile noastre, dacă i-am privi pe colegii noştri de serviciu ca pe nişte fiinţe divine, care se află aici ca să ne împărtăşească din înţelepciunea lor? Ce s-ar întâmpla dacă ne-am considera vecinii ca fiind cei mai înţelepţi oameni din lume? Ni se vor părea mai altfel decât îi vedem acum?

Cum ar fi dacă ne-am privi partenerii ca pe nişte persoane a căror unică

menire este de a ne aduce nouă fericire şi bucurie? Ce am auzi? Ce am vedea?

Ce ar fi posibil?

Să căutăm binele poate fi o alegere care să ne îmbunătăţească viaţa -

o alegere care promite să ne asigure pacea, mulţumirea şi împlinirea.

8.

ACEASTĂ ALEGERE IMI VA ADUCE MAI MULTĂ ENERGIE VITALĂ, SAU

ÎMI VA FURA ENERGIA?

Forţa vitală este cheia supravieţuirii noastre. Fără ea, încetăm să mai existăm. Forţa vitală, pe care chinezii o denumesc chi, japonezii ki şi Ayurveda prana, a fost descrisă ca fiind energia care aduce viaţă în corpurile noastre.

Forţa vitală este păzitorul minţilor, trupurilor şi sufletelor noastre. Punând

această întrebare Potrivită: „Această alegere îmi va aduce mai multă energie vitală, sau îmi va fura energia?", putem să evaluăm dacă alegerea pe care o vom face ne va întări forţa vieţii şi ne va ajuta să ne păstrăm intensitatea, puterea şi strălucirea focului interior, sau va fura din energia vitală pe care o avem. Fiecare dintre noi putem alege şi, cu fiecare acţiune, ori ne alimentăm, ori ne slăbim forţa vitală. Această întrebare ne amin- teste, imediat, de faptul că fiecare alegere, decizie şi acţiune are un impact asupra sinelui nostru profund şi asupra senza- ţiei noastre de bine.

Cei mai mulţi dintre noi consideră că forţa vitală este un drept ce li se cuvine de la sine. în mod inconştient trecem prin viaţă gândind că suntem nemuritori, considerând că sănătatea este ceva care ni se cuvine şi ignorând nevoile trupurilor noastre. însă în momentele de conştientizare nu putem decât să simţim şi să fim recunoscători pentru măreţul dar care ni s-a încredinţat - darul de a fi în viaţă. Dacă fiecare dintre noi şi-ar da seama cât de preţioasă este forţa noastră vitală, am avea grijă de ea, la fel cum am face cu un nou năs-cut. Am trăi respectând miracolul existenţei noastre. Atunci când ne dăm seama de cât de preţioasă este viaţa, trecem prin ea fiind conştienţi de faptul că forţa vitali trebuie alimentată şi hrănită. în mod automat ne întrebăm cum putem să avem grijă şi să protejăm această

energie minunată. în fiecare zi ne confruntăm cu o multitudine de alegeri.

Hotărâm ce vom mânca, cât ne vom odihni şi cât exerciţiu fizic vom face pentru corpul nostru şi în ce ritm vom trece prin activităţile cotidiene. Fiecare alegere pe care o facem ori ne sporeşte forţa vitală, ori ne diminuează

vitalitatea. Pe scurt, ne dezvoltăm sau murim, ne extindem sau ne contractăm. De fiecare dată când facem alegerea de a ne alimenta forţa vitală, alegem viaţa. De fiecare dată când acţiunile noastre ne fură energia, ne micşorăm focul interior.

E atât de uşor să uităm că trupurile noastre sunt un dar delicat o casă

temporară pentru sufletele noastre. De obicei, doar în momentele de mare suferinţă - cum ar fi moartea unei persoane iubite, sau o boală gravă -

devenim conştienţi de efemerul vieţii. în aceste momente când suntem faţă

în faţă cu propria noastră mortalitate sau a celor pe care-i iubim, devenim cu adevărat conştienţi de importanţa de a face alegeri care să ne întărească şi nu să ne micşoreze forţa vitală.

Atunci când forţa vitală ne este ameninţată, căutăm cu disperare să ne refacem vitalitatea în lumea exterioară. Anne constituie un exemplu grăitor.

Ea şi-a petrecut ultimii şaptesprezece ani umblând fără scop de colo colo, încercând să-şi organizeze viaţa. Marcată de un sentiment intens de singurătate, a trecut de la un soţ la altul şi de la un prieten la altul, ajungând

la cincizeci de ani fără un partener. Timp de mulţi ani a fumat de marijuana şi ţigări, în încercarea de a amorţi durerea emoţională, profundă. Pe parcursul anilor, de fiecare dată când mă întâlneam cu ea, îi simţeam durerea.

Anne nu numai că se dezamăgise pe sine, dar dădea şi un exemplu foarte prost pentru cei doi copii ai ei, mari acum, pe care-i iubea foarte mult.

Dorinţa cea mai profundă a Annei era să fie o mamă bună şi ca cei doi copii să o respecte. Dar eşuase în a-şi atinge scopul. Când durerea a devenit prea mare pentru a o mai putea suporta, Anne s-a hotărât să se privească pe ea însăşi cu alţi ochi. Ştia că nu putea să-şi influenţeze în bine copiii, dacă

continua să facă alegeri care îi diminuau vitalitatea. A făcut o listă cu toate comportamentele care îi furau forţa vitală. Lista ei arăta astfel:

-

Mă scol târziu dimineaţa.

-

Trec de la o slujbă la alta, niciodată de ceva în mod definitiv.

-

Fumez marijuana în mod regulat.

-

Fumez ţigări.

-

îmi ascund obiceiurile faţă de copil- Amân achitarea facturilor.

-