A face plăcere celorlalţi este un obicei pe care unii dintre noi l-au căpătat din copilărie. Am învăţat că, dacă făceam ceva anume - dacă eram drăguţi, dansam, eram politicoşi, sau luam note bune la şcoală - puteam obţine afecţiunea şi aprobarea pe care o doream. Unii dintre noi au învăţat să renunţe la propriile nevoi, pentru binele familiei. Neam păstrat opiniile pentru noi. Am tăcut, chiar dacă de-abia aşteptam să ne spunem părerile.
Am preferat să urmăm mai degrabă turma, decât să facem valuri. Pentru cei mai mulţi dintre noi, acest tipar comportamental a fost determinat de interacţiunile cu părinţii. Acum, acest obicei este adânc gravat în psihicul nostru. Am învăţat să renunţăm la puterea noastră, pentru a primi aprobarea celorlalţi. Ne negăm darul de a vorbi, de a ne spune părerile şi de a ne exprima în mod autentic. Obligaţiile, impunerile care încep cu „ar trebui" şi vinovăţia, devin cei care ne dictează faptele.
Atunci când suntem blocaţi în tiparul de a face plăcere celorlalţi, nu avem posibilitatea să facem alegeri clare. Suntem stăpâniţi de dorinţa de a satisface dorinţele celorlalţi, ca să fim iubiţi. Pentru a fi stăpâni pe puterea noastră, trebuie să avem posibilitatea de a spune nu. Trebuie să renunţăm la a mai avea nevoie de aprobarea celorlalţi şi la dorinţa a-i face pe ceilalţi fericiţi. Adevărul este că nu vom fi plăcuţi de toată lumea şi nici nu este treaba noastră să-i facem pe alţii fericiţi - la fel cum nu este nici treaba lor să
ne facă pe noi fericiţi.
E atât de uşor să ne cedăm puterea pentru a le face plăcere partenerilor, sau pentru a ne alina familiile. Dar, dacă alegerile pe care le facem ne fură prea mult din timpul nostru, dacă ele ne privează de bucurie sau de pacea interioară, sau dacă ne împiedică să ne exprimăm darurile noastre creatoare, atunci ele sunt încălcări pe care continuăm să le facem împotriva sufletului nostru. Aceste încălcări, nu numai că ne afectează întrun mod negativ, dar îi afectează pe toţi cei din jur. Atunci când nu avem grijă
de noi, deoarece încercăm să-i facem pe alţii fericiţi, ne umplem de resentimente exact faţă de persoanele pe care încercăm să le mulţumim.
Recent, prietena mea Jen a trăit acest tip de experienţă, într-o perioadă în care îşi rezervase timp pentru ea.
După ce lucrase douăzeci şi unu de zile fără întrerupere, Jan se simţea epuizată şi slăbită. A spus hotărât familiei, colegilor de serviciu şi prietenilor că dorea o perioadă de linişte, în care să-şi hrănească sufletul şi să se odihnească. împreună cu prietenul ei, Jeff, s-a dus să petreacă o noapte la un hotel dintr-o staţiune din apropiere, pentru odihnă şi relaxare. Jen s-a trezit a doua zi dimineaţă, cu senzaţia plăcută că putea să-şi facă programul după
cum voia. Avea o zi întreagă în faţa ei şi era liberă să facă tot ce-şi dorea.
Apoi, Jeff a întrebat-o dacă ar fi de acord să ia masa împreună cu un prieten de-al lui. Prima reacţie a lui Jen a fost: „Categoric nu. Astăzi e ziua mea".
Dorea să se ducă la sala de gimnastică, înainte de masajul programat pentru după amiază, iar micul dejun cu prietenul lui Jeff făcea imposibil acest lucru.
Deşi dorea să fie singură pentru un timp, Jen a decis că ar fi „drăguţ"
să spună daş\ să se ducă la micul dejun. Şi-a argumentat această alegere, spunându-şi că prietenul lui Jeff va sta în oraş doar pentru câteva săptămâni şi că asta va fi, poate, singura ocazie de a-l întâlni. A continuat să-şi justifice hotărârea, gândindu-se că nu i-ar plăcea ca cineva să nu-i permită ei să-şi vadă unul dintre prietenii de departe - deci, cum ar fi putut refuza cererea lui Jeff? Şi-a spus: „Ce rău poate să fie într-o oră pierdută pentru micul dejun?
în marea schemă a lucrurilor, această alegere chiar nu contează".
Dar, la câteva minute după ce spusese da, Jan s-a supărat şi a regretat că a renunţat atât de uşor la timpul ei de singurătate, pentru a-i face pe plac partenerului. Făcând asta, şi-a ignorat nevoia ei profundă de a-şi programa weekendul după cum voia. A intrat în tiparul cunoscut, conform căruia a pus nevoile celorlalţi înaintea nevoilor ei. înainte ca micul dejun să se încheie, Jan se simţea deja lipsită de putere şi copleşită de resentimente. Şi, aşa cum se întâmplă de ceie mai multe ori, nu era supărată numai pe ea însăşi, dar şi pe Jeff, pentru că nu a simţit intuitiv ce dorea ea. jen nu a putut să se bucure
măcar de masajul de după amiază, deoarece era supărată pe ea însăşi şi era dezamăgită că renunţase la dorinţele ei.
Mai târziu, în timp ce stătea ia piscină, Jan şi-a amintit de întrebările Potrivite. întrebarea care i-a venit imediat în minte a fost: „Sunt stăpână pe mine, sau încerc să mulţumesc pe altcineva?" A închis ochii şi a rememorat evenimentele, pentru a vedea dacă, în cazul în care şi-ar fi pus întrebarea înainte de a-i spune da lui Jeff, ar fi văzut unde urma s-o ducă această
alegere. Şi-a reamintit de momentul în care s-au trezit dimineaţă, cu senzaţia plăcută că nu trebuiau să se ducă nicăieri şi că nu trebuiau să facă ceva anume. Şi-a amintit de angajamentul ei de a avea un weekend în care să se relaxeze complet şi în care să facă numai acele lucruri ce o puteau reechilibra şi restabili. Apoi s-a gândit ia propunerea Iui Jeff şi şi-a pus întrebarea:
„Acţiunea de a mă îmbrăca şi de a mă duce la micul dejun îmi va fi benefică, sau voi face asta pentru a mulţumi pe altcineva?" Când a pus problema în această manieră, Jen a putut vedea clar că acea alegere era, de fapt, o violare a propriilor ei nevoi - şi a înţeles de ce se simţea chiar mai epuizată decât înainte. Făcând alegerea de a nu fi fidelă propriilor dorinţe, Jan a renunţat la puterea de a avea grijă de ea însăşi. Dacă Jen şi-ar fi pus această întrebare Potrivită, ceea ce n-ar fi durat mai mult de treizeci de secunde, atunci şi-ar fi respectat nevoile proprii şi ar fi schimbat complet direcţia weekend-ului care era atât de important pentru ea.
De ce Jen n-a fost conştientă de acest lucru, înainte de a trece prin orele de chin şi de resentimente? Este destul de simplu. Primul ei angajament este să fie „drăguţă"; să aibă grijă de ceilalţi şi să fie egoistă. în mintea ei, a alege ceea ce este bine pentru ea e un act de egoism, deci, în mod automat alege să pună nevoile celorlalţi înaintea dorinţelor sale. Unii dintre voi aţi putea crede că a făcut alegerea corectă - că nevoile prietenului ar trebui puse înaintea dorinţelor ei. Dar, de fiecare dată când renunţăm la noi pentru altcineva, stricăm, în final, exact relaţia cu acea persoană.
Această întrebare Potrivită ne permite să fim stăpâni pe noi şi să fim clari în ceea ce priveşte priorităţile noastre. Dacă opţiunea mea este de a mă
ignora atunci când simt nevoia disperată de a avea grijă de mine, voi ajunge să am resentimente exact faţă de cei pe care i-am considerat a fi mai importanţi decât mine. Chiar dacă voi încerca toată ziua să fiu fericit(ă) şi plăcut(ă), în subconştient, eu sunt supărat(ă), deoarece am făcut o alegere care mi-a răpit din forţă. Acest sentiment ascuns va ieşi în mod inevitabil la suprafaţă, oricât de mult aş încerca să neg ceea ce simt.
Pierdem, ori de câte ori ne cedăm puterea şi minimalizăm importanţa propriilor noastre nevoi. Mulţi oameni cu care lucrez consideră că ei înşişi nu
contează prea mult. Ei cred că e bine să renunţe la ei înşişi, atâta timp cât fac pe altcineva fericit. îşi spun că sunt suficient de puternici pentru a suporta faptul că se neglijează pe ei, atâta timp cât fac acest lucru pentru fericirea altcuiva. Sau îşi spun că asta e menirea lor - de a se sacrifica. Deseori, asta ni se spune când suntem tineri şi acest lucru ne face să renunţăm la noi şi să
jucăm rolul martirului. De fiecare dată când ne ignorăm dorinţele pentru a face pe plac altcuiva, întrerupem legătura cu capacitatea noastră de a ne iubi şi hrăni sufletele.
Vă rog reţineţi că a mulţumi pe cineva nu înseamnă a avea grijă de acel cineva. Este important de reţinut că nu putem avea grijă de altcineva, dacă
nu avem grijă mai întâi de noi. Când ne vom întreba, dacă alegerile pe care le facem provin dintr-o poziţie de putere personală, sau din dorinţa noastră
de a mulţumi pe altcineva, vom fi forţaţi să ne confruntăm cu modurile subtile - şi uneori nu chiar atât de subtile - prin care ne agresăm propria persoană.
întrebarea Potrivită vă ajută să vă revendicaţi puterea în toate domeniile vieţii. S-ar putea ca, în unele sectoare ale vieţii, să vă situaţi pe poziţii de forţă personală, dar sigur vor apărea oameni sau situaţii care, temporar, vă vor abate din drum. Exact în aceste momente vă invit să
respiraţi adânc, să priviţi în interiorul vostru şi să vă puneţi această întrebare importantă.
7.
MĂ GÂNDESC LA CE ESTE BINE, SAU LA CE ESTE RĂU?
întrebarea: „Mă gândesc la ce este bine, sau la ce este rău?" are puterea de a transforma un moment de disperare, într-unui de bucurie.
Atunci când căutăm binele, focalizăm conştient lentilele percepţiilor noastre.
Dintr-o dată, putem vedea binele din orice situaţie şi din orice persoană.
Pentru cei mai mulţi dintre noi, a căuta binele nu este modul normal de a privi lumea. De fapt, suntem pregătiţi pentru a observa răul din orice relaţie sau situaţie. Dar atunci când alegem să căutăm binele, o realitate complet nouă ni se dezvăluie.
Oamenii care au succes în viaţă, caută binele. Să vă dau un exemplu.
Există mai mult de şapte sute de agenţi imobiliari în oraşul Lajolla, California, în care locuiesc eu şi probabil sunt mai puţin de douăzeci cei care fac majoritatea afacerilor. Am avut privilegiul de a lucra cu unul dintre aceşti douăzeci, un bărbat pe nume Ozstar Dejourday. De fiecare dată când sunam,
şi intram pe căsuţa vocală, mă întâmpina vocea lui entuziastă: „Vă
mulţumesc pentru telefon. Ce viaţă minunată avem noi cei care locuim în frumosul orăşel La Jolla, California!" Doar auzindu-i vocea simţeam nevoia să
