A doua zi a invitat-o pe Maggie la prânz, i-a spus că regretă cele întâmplate şi i-a cerut iertare. Amândouă au plâns şi au recunoscut cât de greu Ie-a fost să poarte această povară a resentimentelor - cât de greu Ie-a fost să fie atât de aproape din pună de vedere fizic şi, totuşi, atât de departe una de inima celeilalte.

Nu numai că aveau mai multă energie şi entuziasm, dar întregul birou a sărbătorit împăcarea lor. Toţi s-au bucurat de atmosfera de încredere reînnoită, de spiritul de colaborare şi de libertatea de exprimare care domnea în birou. Nici una dintre ele nu realizase în ce măsură resentimentele reduseseră vitalitatea celor din jurul lor.

Cedarea energiei noastre este o opţiune. Renunţarea la resentimente şi iertarea celor care ne-au dezamăgit, este o opţiune. Resentimentul ne fură

forţa vitală. în zilele noastre, acesta ar putea fi unul dintre criminalii cei mai mari ai spiritului uman. Avem puterea de a alege să ne rupem de trecut, să

mergem înainte şi să ne revendicăm energia - acum.

Această întrebare Potrivită ne permite să beneficiem de toată energia care este disponibilă pentru noi, în fiecare moment. Ea ne provoacă să fim atenţi la fiecare alegere pe care o facem, pentru a vedea dacă aceasta ne sporeşte sau ne micşorează focul interior. Nu putem face alegeri care ne slăbesc focul şi să ne aşteptăm ca acesta să rămână puternic.

Forţa vitală este cea care ne face legătura cu entuziasmul şi cu vitalitatea noastră. Când această forţă este puternică/avem energia, puterea şi încrederea de a ne respecta obligaţiile zilnice şi de a ne urmări visele.

Când forţa noastră vitală este puternică, emanăm în exterior strălucirea si frumuseţea adevăratei noastre naturi.

9.

VOI FOLOSI ACEASTĂ SITUAŢIE CA PE UN CATALIZATOR

SPRE CREŞTEREA ŞI EVOLUŢIA MEA, SAU O VOI FOLOSI PENTRU A MĂ

PEDEPSI?

Transpunerea viselor noastre în realitate înseamnă să învăţăm sa transformăm negativul în pozitiv. Este o capacitate de o importanţă vitală

care, atunci când este practicată, poate transforma durerea în pace şi tulburarea într-un triumf. în vieţile noastre, toţi am trecut prin evenimente şi circumstanţe care ne-au oprit din drum şi ne-au împiedicat să mergem mai departe. Toţi am trecut prin perioade dificile, am trăit tragedii şi alte evenimente neplăcute, care ne-au împiedicat să vedem frumuseţea şi dreptatea existente în toate lucrurile. Aceste evenimente sunt inevitabile.

Ele fac parte din experienţa umană. în timp ce nu putem împiedica apariţia acestor evenimente de viaţă nedorite, putem transforma rănile noastre emoţionale în înţelepciune şi putem folosi fiecare eveniment ca pe un catalizator care să ne aducă o mai mare capacitate de înţelegere.

Ca fiinţe umane avem capacitatea unică de a alege modul cum vom interpreta şi procesa fiecare eveniment ce are loc în vieţile noastre. Am fost binecuvântaţi cu darul extraordinar al liberului arbitru. Liberul arbitru ne oferă puterea de a alege modul în care ne privim experienţele de viaţă.

Liberul arbitru ne permite să ne folosim de evenimentele din vieţile noastre, pentru a creşte şi a evolua, sau pentru a ne pedepsi.

Această întrebare Potrivită: „Voi folosi această situaţie ca pe un catalizator spre creşterea şi evoluţia mea, sau o voi folosi pentru a mă

pedepsi?", ne cere să îmbrăţişăm adevărul care ne spune că viaţa ne va aduce, în mod inevitabil, şi unele experienţe mai dificile. Şi acestea nu au loc întotdeauna din vina noastră. Atunci când are loc un incident sau un eveniment care aduce cu el suferinţă, tristeţe, pierderi, sau regrete, nu trebuie să ascundem sau să negăm aceste sentimente.

Trebuie să simţim aceste emoţii, să ne recunoaştem durerea şi, apoi, să luăm decizia de a folosi acel eveniment pentru a ne face vieţile mai bune.

Trebuie să studiem incidentul în sine şi să vedem cum putem să-l interpretăm. Apoi, putem alege o nouă perspectivă.

Perspectivele noastre dau formă realităţii noastre. O perspectivă nouă, amplă, poate spori, mai degrabă, valoarea vieţilor noastre, în loc să ne împiedice să e creăm un viitor plin de iubire, demnitate şi linişte a minţii.

Această întrebare Potrivită ne cere să privim ceea ce ni se întâmplă, din perspectiva că fiecare persoană şi situaţie din viaţă se comportă exact de maniera în care trebuie să se comporte, în acel moment dat. Dacă într-o situaţie când o persoană ne respinge, cineva ne aduce veşti proaste, sau nu ne îndeplineşte dorinţele, sau un copil vrea să ne atragă atenţia prin acţiunile lui, ne punem întrebarea: „Ce aş putea învăţa din această întâlnire? Cum pot folosi acest lucru pentru a evolua şi a-mi schimba viaţa?", ni se vor deschide noi posibilităţi în viaţă. Cealaltă opţiune ar fi: „Ce am făcut să merit asta?", sau „Ce nu fac bine?" Prima opţiune ne va permite să observăm puncte de vedere pe care nu le-am putut vedea înainte; a doua ne va ţine prinşi în capcana realităţii dureroase de a fi victime şi nu vom avea altă alternativă

decât să ne desconsiderăm şi să ne pedepsim, lată cele două opţiuni pe care ni le oferă această întrebare Potrivită.

Tot ceea ce există şi se întâmplă în această viaţă poate fi utilizat pentru a ne transforma, pentru a ne aduce mai aproape de esenţa noastră spirituală

şi de visele noastre.

Cu alte cuvinte, ori folosim viaţa în favoarea noastră, ori împotriva noastră. Asta vrea să spună şi zicala: „Viaţa este un profesor pentru cel înţelept şi un duşman pentru prost". Dacă vedem viaţa ca pe un profesor, ne

depăşim durerea şi suferinţa. Astfel, putem să ne cheltuim energia pentru a crea ce ne dorim - nu să o pierdem, gândindu-ne mereu la trecut.

Întrebarea Potrivită ne va transforma imediat perspectiva, de la una de îndoială de sine sau de reproş, la una deschisă, din care să învăţăm. Ea dezamorsează criza şi face trecerea de la a demonstra cât de dificilă este situaţia, la a ne întreba cum putem acţiona în mod pozitiv şi cum să obţinem un rezultat benefic.

Perspectiva noastră asupra situaţiilor, influenţează şi modul în care îi vedem pe ceilalţi şi pe noi înşine. Ea acţionează ca nişte lentile prin care noi privim lumea.

Dacă ne angajăm să folosim fiecare eveniment, relaţie sau experienţă

de viaţă ca pe o ocazie de a creşte şi a evolua, dacă suntem dispuşi să căutăm căile prin care fiecare incident să ne susţină în dorinţa noastră de a deveni cele mai bune fiinţe umane cu putinţă, atunci, în mod sigur, vom vedea noi posibilităţi în situaţiile care, iniţial, păreau fără ieşire.

Atunci vom putea extrage înţelepciunea din toate aceste evenimente, înţelepciune care va constitui combustibilul de care avem nevoie, pentru a depăşi aceste piedici şi pentru a putea merge înainte. Când privim viaţa prin aceste lentile, accesăm un nou nivel de înţelegere. Iar ceea ce este şi mai important, atunci când ne punem această întrebare, ne deplasăm fără

efort către viitorul pe care ni-l dorim.

Este uşor să rămânem blocaţi în drama circumstanţelor actuale din viaţa noastră şi, în loc să folosim un anumit eveniment ca pe un catalizator care să ne ajute să evoluăm, considerăm că ce ni s-a întâmplat semnifică ceva rău la adresa noastră şi folosim această situaţie ca pe o pedeapsă. Cei mai mulţi dintre noi nu au nevoie de altcineva pentru a se pedepsi, deoarece noi ne pedepsim, în mod constant, pe noi înşine. Există multe, multe moduri prin care putem să ne pedepsim pe noi înşine, sau pe alţii. Ne pedepsim, atunci când ne refuzăm dreptul de a obţine ceea ce ne dorim cu adevărat, sau când acţionăm în moduri ce ne vor duce, într-un final, la suferinţă - ca în cazul muncii în exces, sau al supraalimentării. Ne pedepsim, atunci când ne lăsăm în voia comportamentelor de care ne ruşinăm ulterior. Ne pedepsim pe noi înşine, de fiecare dată când nu ne recunoaştem meritele. Ne pedepsim, atunci când ne gândim în continuu la un eveniment din trecut, analizând unde am greşit şi ce-am fi putut face altfel. Ne pedepsim, când ne irosim energia noastră preţioasă, încercând să ne dăm seama ce-am fi putut face pentru a evita întreaga situaţie. Nu contează dacă vorbim despre o întâlnire la care nu am ajuns, sau despre un telefon pe care trebuia să-l dăm, sau

despre ruperea unei relaţii; avem întotdeauna posibilitatea de a folosi fiecare eveniment pentru a învăţa şi a evolua, sau pentru a-l îndrepta împotriva noastră.

Lisa şi Howard erau împreună de aproape un an şi chiar se gândeau să

se mute împreună. Lisa se îndrăgostise până peste cap de Howard, încă din prima clipă în care-l întâlnise. El era fermecător, sexy şi era foarte plăcut să

fii în preajma lui.

Howard avea un mod special de a o ţine în şah pe Lisa. Deseori, se întreba ce simţea ei cu adevărat pentru ea. Pe parcursul relaţiei, avusese destule semnale de avertizare care-i spuneau că, poate, Howard nu era jumătatea ei. Avea privirea alunecoasă şi mania jocurilor de noroc, lucruri care o făceau să nu se simtă în largul ei. Dar Lisa a rămas în această relaţie şi au mers împreună la consilieri de cuplu, sperând să depăşească diferenţele dintre ei şi să-şi stabilească priorităţile. Intr-un final, a sosit ziua în care Lisa a auzit de la una din prietenele ei, că Howard se întâlnise cu o altă femeie.

Deşi a fost distrusă, a rupt relaţia şi nu a mai privit niciodată înapoi.

în săptămânile care au urmat, Lisa şi-a amintit de semnalele de avertizare pe care le ignorase şi de ocaziile de a se întâlni cu alţi bărbaţi, pe care le pierduse cât timp fusese cu Howard. A regretat anul pierdut din viaţă

şi toată energia risipită cât timp a investit în viitorul ei cu Howard. Ulterior, într-o dimineaţă rece de iarnă, pe când îşi făcea plimbarea de dimineaţă. Lisa a realizat că avea de luat o decizie extrem de importantă în ceea ce privea modul ei de a se raporta la situaţie.

Se putea folosi de despărţirea de Howard pentru a se pedepsi în continuare, sau ar fi putut să o folosească ca pe un catalizator pentru a creşte şi a evolua, şi pentru a se apropia mai mult de relaţia pe care şio dorea.

Lisa şi-a luat jurnalul şi a început să scrie febril ce a învăţat în anul petrecut cu Howard. Lista ei arăta astfel:

-

Am învăţat că merit să fiu cu un bărbat care să fie foarte îndrăgostit de mine.

-

Am învăţat să am încredere în instinctele mele şi să fiu mai atentă la semnele pe care le primesc de la ceilalţi şi care arată cine sunt ei cu adevărat.

-