— Sigur că da.
Ozzie formă numărul şi-i dădu receptorul judecătorului.
— E Noose, zise Harry Rex, întinzându-i telefonul lui Jake.
— Alo?
— Te simţi bine, Jake?
— Nu tocmai. Astăzi nu mai vin acolo.
Noose se strădui să spună şi el ceva.
— Ce n-ai să faci?
— Am zis că nu vin azi la tribunal. Nu am chef.
— Păi, Jake, cu noi cum rămâne?
— Nu-mi pasă, zise Jake, sorbind din paharul cu margaritas.
— Eşti drăguţ să repeţi?
— Am spus că nu-mi pasă. Nu mă interesează ce faceţi acolo, oricum n-o să fiu de faţă.
Noose dădu din cap şi se uită la receptor.
— Ai fost rănit? întrebă el, vădit îngrijorat.
— A tras cineva vreodată în dumneavoastră, domnule judecător?
— Nu, Jake.
— Aţi văzut vreun om împuşcat, care ţipă de durere?
— Nu, Jake.
— Aţi văzut sângele cuiva ţâşnind şi murdărindu-vă hainele?
— Nu, Jake.
— Nu vin la tribunal.
Noose tăcu şi se gândi câteva clipe.
— Vino aici, Jake, să stăm puţin de vorbă.
— Nu. Nu ies din birou. Afară e periculos.
— Hai să stăm în pauză, până la ora unu. Crezi că te vei simţi mai bine, atunci?
— La ora aia o să fiu beat pulbere.
— Ce spui?!
— Am zis că voi fi criţă.
Harry Rex îşi acoperi ochii. Ellen se duse în bucătărie.
— Când crezi c-ai să te trezeşti? întrebă Noose sever.
Ozzie şi Buckley se uitară unul la altul.
— Luni.
— Dar mâine?
— Mâine e sâmbătă.
— Ştiu, dar m-am gândit să ţinem procesul şi mâine. E vorba de juriu.
— Bun. Voi fi gata mâine-dimineaţă.
— Mă bucur! Ce să le spun celor din juriu, acum? Stau şi ne aşteaptă în camera specială. Sala e plină-ochi. Clientul tău stă şi te aşteaptă singur. Ce să le spun oamenilor ăstora?
— Găsiţi dumneavoastră ceva, domnule judecător. Am încredere în dumneavoastră.
Jake puse receptorul jos. Lui Noose nu-i venea să creadă că avocatul îi închisese telefonul în nas. Până la urmă i-l întinse lui Ozzie.
