96
TOM ORLEY
A ascultat radioul un pic, dar, deşi a recunoscut după voce anumite specii, mare parte din trafic venea de la intercomputer şi nu prea afla multe în acel fel.
E bine, şi-a zis el. Să ne dăm seama cum se spune corect. Sper să reuşesc.
97
SCHIFUL
Dennie nu-şi găsea cuvintele la care se gândise atâta vreme. A încercat să reformuleze, dar Hikahi a oprit-o.
— Doctoriţă Sudman, nu insissstaţi! Oricum ne vom opri pe insulă. Îl luăm pe Toshio dacă nu a plecat deja. Şi poate ne ocupăm şi de Takkata-Jim. Plecăm imediat ce termină Creideiki.
Dennie a expirat parcă toată tensiunea acumulată. Acum nu mai depindea nimic de ea. Profesioniştii se vor ocupa de toate. Cel mai indicat era să se relaxeze.
— Cât timp…?
Hikahi a scuturat din cap.
— Creideiki nu se aşşşteaptă să se descurce mai bine decât ultimmma dată. Nu ar trebui să mai dureze mult. Între timp, de ce nu te duci cu Sah’ot să vă odihniţi?
Dennie a încuviinţat din cap şi s-a întors să găsească un loc unde să se întindă.
Sah’ot înota prin jur.
— Dennie, dacă tot încercăm să ne relaxăm, nu vrei să ne masăm reciproc pe spate?
Femeia a râs.
— Bine, Sah’ot. Numai să nu te ia valul, în regulă?
***
Creideiki încerca din nou să ajungă la un numitor comun cu ei.
: Suntem Disperaţi: Ca Şi Voi Odată: Le Oferim Celor Mici Speranţă Pe Această Lume: Speranţa Să Crească Puternici:
: Duşmanii Noştri Vă Vor Face Rău Cu Timpul:
: Ajutaţi-ne:
Drept răspuns s-a auzit electricitatea statică pulsând. Aducea cu ea o senzaţie oarecum psihologică de încheiere, de presiune şi căldură topită. Era un cântec claustrofobic care lăuda piatra dură şi metalul curgător.
+Încetaţi
— Pace +
+Terminaţi!! –
— Izolare +
Tăcerea s-a lăsat brusc după scârţâitul sinistru al unei maşinării. Vechiul robot care rămăsese atâta vreme prins la doi kilometri adâncime în puţul îngust al copacului-burghiu fusese distrus.
Creideiki a lansat o propoziţie asemănătoare în trinară.
— Şi ceea ce e…*
Era tentat să intre din nou în Vis. Dar nu era timp la acest nivel al realităţii.
La acest nivel al realităţii se afla datoria. Poate mai târziu. Mai târziu avea s-o viziteze din nou pe Nukapai. Poate că-i va arăta lucrurile incredibile pe care le-a auzit pe căile vagi ale preştiinţei.
S-a îndreptat din nou spre camera de compensare a minusculei nave spaţiale. Văzându-l că se apropie, Hikahi a început să încălzească motoarele.
98
TOM ORLEY
— … un grup mic de delfini la câteva sute de paktaari nord de această zonă! Se deplasează rapid spre nord. Poate că au venit aici să vadă de ce se luptă toţi. Grăbiţi-vă! Acum e timpul să lovim.
Tom a pus jos receptorul. Îl durea capul. Se concentrase ca să vorbească repede galactica zece. Nu că s-ar fi aşteptat ca Fraţii Nopţii să creadă că era vocea unuia dintre cercetaşii lor dat dispărut. Oricum nu prea conta pentru planul lui. Voia doar să le stârnească interesul înainte de lovitura finală.
A schimbat frecvenţa şi şi-a făcut gura pungă pentru a vorbi galactică doisprezece.
De fapt, era amuzant! Mai uita de oboseală şi de foame, iar simţul estetic îi era satisfăcut, chiar dacă asta însemna că toată lumea şi clientul lui îl vor căuta aici jos.
— … războinici Paha! Paha-ab-Kleppko-ab-puber ab-Soro ab-Hul! Daţi de ştire stăpânei Soro că avem veşti!
