— Asta mai lipsea…
— Am vrut să-i spun lui Takkata-Jim cu puţin timp înainte să fim în aer când exploda, l-a lămurit Charlie jenat. Însă nu mi-aş face prea multe griji. M-am uitat pe harta făcută de Dennie cavernei de sub insulă. Cred că sunt cincizeci la sută şanse că nu se prăbuşească, dar ştii tu… Şi-a ridicat braţele.
Toshio a oftat. Oricum aveau să moară. Din fericire, se pare că această ultimă turnură a evenimentelor nu urma să aibă implicaţii cosmice.
94
STREAKER
— Suntem gata.
Anunţul a fost făcut pe un ton sec.
Gillian şi-a ridicat privirea de pe ecranul holografic. Hannes Suessi a salutat-o cu două degete din cadrul uşii. Lumina care venea de pe coridor desena un trapez pe podeaua camerei slab luminate.
— Cum sunt legăturile de impedanţă…? a întrebat Gillian.
— Totul e perfect. De fapt, când vom ajunge pe Pământ, sugerez să cumpărăm de la thennanini nişte nave vechi ca să ne putem repara toate Snark-urile. Nu vom decola prea repede din cauza apei din traveea principală, dar Streaker se va ridica, va zbura şi se va întoarce. Şi ne va trebui o forţă al naibii de mare ca să străpungem învelişul extern.
Gillian şi-a pus un picior pe birou.
— Hannes, acolo, afară, e o putere.
— Streaker va zbura. Cât despre restul… Inginerul a ridicat din umeri. Te rog doar să-i laşi o oră pe tehnicieni sub maşinile somnului dacă nu vrei să ne prăbuşim când decolăm. În afară de asta, totul depinde de tine, doamnă comandant.
Suessi a întrerupt-o înainte ca Gillian să poată vorbi.
— Şi să nu ne ceri sfaturi, Gillian. Până acum ai făcut o treabă excelentă, iar eu şi Tsh’t nu vom spune decât „da, să trăiţi” şi să-ţi executăm ordinele.
Gillian a închis ochii şi a încuviinţat din cap.
— În regulă, a spus ea cu o voce joasă.
Hannes a aruncat o privire în laborator prin uşa deschisă. Ştia de cadavrul antic. Îl ajutase pe Tom Orley să-l aducă la bordul navei. A văzut cu coada ochiul profilul unei siluete într-o casetă de sticlă, s-a cutremurat şi s-a uitat în altă parte.
Ecranul holografic al lui Gillian arăta o reprezentare a planetei Kithrup cam cât o minge de ping-pong şi câteva bile mici care erau lunile. Două aglomerări de puncte roşii şi albastre erau însoţite de litere mici, coduri suspendate în spaţiu.
— Nu cred c-au mai rămas mulţi ticăloşi, a remarcat Suessi.
— Sunt doar navele din spaţiul învecinat. Dacă te uiţi în profunzime, la circa un astron cub, o să vezi două armate de Galactici încă numeroase. Evident că nu putem identifica flotele, dar computerul de luptă atribuie culorile în funcţie de mişcarea lor. Jos, acolo, încă se mai schimbă alianţele.
— Mai sunt şi mulţi supravieţuitori ascunşi pe luni.
Suessi şi-a strâns buzele. Se pregătea să pună întrebarea la care se gândeau toţi, dar s-a abţinut. Însă Gillian a răspuns.
— Încă nu avem nicio veste de la Tom. Şi-a privit mâinile. Până acum nu ne-ar fi folosit informaţia, dar acum… S-a oprit.
— Dar acum trebuie să ştim dacă decolarea ar fi sinucidere curată, a concluzionat Suessi. A văzut că Gillian se uita din nou pe ecran. Încerci să-ţi dai seama şi singură, nu-i aşa?
Gillian a ridicat din umeri.
— Hannes, du-te să te întinzi o oră, trei sau zece. Spune-le finilor tăi să doarmă la posturile lor şi leagă-le dispozitivele de somn de puntea de comandă. Pe când se uita la punctuleţele în derivă s-a încruntat. Poate mă înşel. Poate o să alegem răul cel mai mic… să ne ascundem aici, jos, până ni se fac gingiile albastre de la intoxicaţia cu metale sau inaniţie. Am senzaţia că va trebui să acţionăm rapid.
A scuturat din cap.
— Dar Toshio şi Hikahi, şi ceilalţi?
Gillian nu i-a răspuns. Nu era nevoie. După o clipă, Suessi s-a întors şi a ieşit. A închis uşa după el.
Puncte. Senzorii pasivi ai navei Streaker arătau doar acele puncte în derivă care uneori se strângeau în roiuri strălucitoare, iar alteori se separau. Computerul de luptă examina schemele şi trăgea concluzii provizorii. Dar răspunsul care îi trebuia lui Gillian nu apărea nicăieri.
— Flotele care vor supravieţui vor rămâne indiferente la apariţia neaşteptată a unui crucişător thennanin dat deja dispărut sau îşi vor uni forţele pentru a-l alunga din cer? Ea trebuia să ia hotărârea. Gillian nu se mai simţise niciodată atât de singură.
Unde eşti, băiete? Ştiu că eşti în viaţă. Îţi aud respiraţia din depărtare. Ce faci acum?
în stânga ei a început să pâlpâie o lumină verde.
— Da, a răspuns ea în comunicator.
— Doctoriţă Baskin! Era vocea lui Wattaceti de pe puntea de comandă. Hikahi vă sss-sună! E la releu! Şi cu ea e Creideiki!
— Dă-mi-o!
S-a auzit un şuierat când operatorul a amplificat puterea semnalului slab.
— Gillian, tu eşti?
— Da, Hikahi! Slavă cerului! E totul bine? Creideiki mai e la releu?
