Tom a râs pe înfundate pe când se gândea la un joc de cuvinte care putea fi redat doar în galactica doisprezece şi pe care Soro cu siguranţă nu l-ar fi înţeles.
99
GILLIAN
Ceva determinase flotele să se mişte dintr-odată. Mici detaşamente se îndepărtau de navele distruse şi se alăturau grupurilor mici ale lunilor lui Kithrup, toate îndreptându-se spre planetă. Pe când se întâlneau, grupurile se învârteau şi mici explozii luau locul luminilor individuale.
Ce naiba se întâmpla? Orice ar fi fost, Gillian simţea o rază de speranţă.
— Doctore Bassskin! Gillian! Vocea lui Tsh’t se auzea la interfon. Recepţionăm semnal radio de la suprafaţa planetei. Essste de la un singur emiţător, dar mesajele sunt în diferite limbi galactice! Dar jjjjur că toate sunt redate de aceeaşi voce!
Gillian s-a întins şi a apăsat un comutator.
— Tsh’t, vin sus! Te rog să-i chemi la staţie pe jumătate dintre cei care nu sunt în tură. Să-i lăsăm pe ceilalţi să se mai odihnească puţin. A închis unitatea.
Of, Tom, s-a gândit ea pe când ieşea grăbită pe uşă. De ce aşa? N-ai putut să te gândeşti la ceva mai elegant? Ceva mai puţin disperat?
Evident că nu a putut, şi-a reproşat ea pe când alerga pe coridor. Haide, Jill. Măcar nu fi cârcotaşă. În câteva clipe era pe punte, ascultând şi ea.
100
TOSHIO
încercuit, Toshio nu putea nici să se caţere în copac. Erau prea aproape şi aveau să sară pe el imediat ce se va mişca.
Îi putea auzi cum se apropiau, strângând laţul. Băiatul şi-a apucat strâns pistolul cu ace şi a hotărât că era mai bine să atace el primul, înainte ca ei să fie capabili să se sprijine reciproc. Practic, pistolul lui mic de mână avea să acţioneze împotriva maşinăriilor blindate şi a laserelor puternice, iar el nu era un trăgător atât de iscusit ca Tom Orley. De fapt nu trăsese niciodată într-o fiinţă conştientă. Dar era mai bine decât să aştepte acolo…
S-a ghemuit şi a început să se târască în dreapta, spre linia ţărmului. A încercat să nu rupă vreo crenguţă, dar, la un minut după ce şi-a părăsit ascunzătoarea, a speriat un animal mic care a zbughit-o cu zgomot în tufişuri.
A auzit imediat zgomotul făcut de maşinăriile care se apropiau. Toshio s-a ascuns repede într-un tufiş des, însă doar ca să dea cu ochii de laba lată a unui păianjen.
#Te-am prins! Te-am prins!#
S-au auzit nişte strigăte victorioase. Şi-a ridicat privirea şi a văzut ochiul de nebun al lui Sreekah-pol. Finul s-a uitat lacom la el pe când i-a ordonat păianjenului să-şi ridice piciorul.
Toshio s-a rostogolit într-o parte pe când maşinăria s-a împlântat acolo unde-i fusese capul. A schimbat direcţia, evitând o lovitură. Păianjenul s-a dat înapoi, aducându-şi ambele picioare în faţă. Toshio nu mai vedea pe unde s-o ia. A tras cu pistolul lui mic spre burta blindată a maşinăriei, şi o serie de ace mici au ricoşat fără niciun efect în pădure.
Fluieratul victorios era pur primitiv.
#Te-am prins! #
Apoi insula a început să se cutremure.
Pământul se zgâlţâia ba în sus, ba în jos. Toshio tot se izbea în dreapta şi în stânga, lovindu-se ritmic cu capul de pământ. Păianjenul se clătina, apoi a căzut cu zgomot pe spate, în pădure.
Cutremurul s-a intensificat. Toshio s-a rostogolit cumva pe burtă. Se străduia din răsputeri să se ridice în picioare.
S-a auzit un trosnet când doi păianjeni-mergători au intrat clătinându-se în luminiş. Unul a trecut panicat pe lângă Toshio. Însă celălalt l-a văzut şi a strigat furios.
Băiatul a încercat să ţintească cu pistolul cu ace, dar insula se zgâlţâia cumplit. Era o adevărată încleştare între el şi delfinul nebun: cine ţintea şi trăgea primul.
Apoi amândoi s-au speriat de un strigăt cu ecouri în mintea lor.
+Rău! –
Răilor! +
+Lăsaţi-ne –
+În pace! –
Un strigăt de respingere l-a făcut pe Toshio să geamă şi să-şi frece tâmplele. Pistolul cu ace i-a scăpat din mână şi a căzut pe pământul care se clătina.
Delfinul a fluierat strident pe când păianjenul se prăbuşea cuprins de convulsii. Se tânguia.
#Îmi pare rău! Îmi pare rău!
#Stăpâne iartă-mă!
#Iartă-mă! #
Toshio a înaintat împleticindu-se.
— Eşti iertat, a reuşit el să îngaime pe când trecea grăbit. Nu putea să reziste transformării sinistre a finului. Vino pe aici dacă poţi! a strigat şi el pe când încerca să ajungă la mal. Zgomotul din capul lui era ca un cutremur.
Cumva băiatul a reuşit să rămână în picioare şi să meargă împleticindu-se prin pădure.
Când a ajuns la marginea movilei, marea de jos era înspumată. Toshio s-a uitat în dreapta şi în stânga, dar nu credea că există un loc care să arate mai bine.
