Contorul de aer devenea de un portocaliu ameninţător. Tom şi-a pus rucsacul între genunchi şi a deschis trusa cu unelte. A luat un colac mic de tub de cauciuc. Punctuleţe purpurii i-au apărut la marginea câmpului vizual pe când folosea cuţitul cu mâner să taie o bucată din furtunul îngust de cauciuc.
A îndesat un capăt în valva măştii. Sigiliul a rezistat, dar conţinutul tubului l-a împroşcat în gură, făcându-l să se sufoce şi să tuşească.
Nu era timp pentru subtilităţi. S-a căţărat pe rădăcină ca să ajungă la deschizătura din vegetaţie. Tom a strâns puţin tubul sub celălalt capăt, dar a ţâşnit o apă amară, uleioasă, când a îndreptat colacul. Filtrul măştii avea să purifice lichidul… dacă fluxul nu era prea puternic. Şi-a întors faţa, dar a înghiţit oricum un pic. Avea un gust mizerabil.
Tom a ridicat braţul şi a împins tubul la suprafaţa micii deschizături, unde fulgerele bătăliei trimiteau raze de lumină în adâncuri. A supt cu putere din furtun, scuipând mizerie cu un intens gust metalic, încercând cu disperare să-l cureţe.
Una dintre exploziile arzătoare a luminat mai aproape ca oricând, pârlindu-i degetele de sub apă. S-a luptat cu instinctul care îi spunea să ţipe sau să-şi retragă mâna. Simţea că-şi pierde cunoştinţa, împreună cu voinţa de a-şi ţine mâna stângă în căldura aceea teribilă.
A aspirat cu forţă şi, într-un final, a fost răsplătit cu un firicel de aer umed. L-a supt cu frenezie. Aerul cald, aburind, avea gust de fum, dar era preţios. A expirat în mască, încrezător în capacitatea ei de a reţine acel oxigen atât de greu obţinut.
Durerea din plămâni s-a mai calmat, ca şi cea de la mână. Tocmai când se gândea că nu va mai rezista acolo, căldura arzătoare de deasupra s-a potolit, lăsând în urma ei o scânteiere opacă pe cer.
La câţiva metri distanţă era o altă gaură în alge, unde ar fi putut propti tubul între două rădăcini groase fără să se expună. Tom a mai luat câteva guri de aer, apoi a strâns tubul de cauciuc ca să-l închidă. Dar, înainte să poată continua pregătirile, apa s-a umplut de o lumină albastră intensă, mai strălucitoare ca oricând, care arunca peste tot umbre orbitoare. S-a auzit o explozie teribilă, apoi marea a început să-l azvârle de colo colo ca pe o păpuşă de cârpă.
Ceva enorm a lovit oceanul şi l-a tulburat. Rădăcina de care se ţinea Tom a ieşit din pământ şi el a căzut într-un vârtej de liane şfichiuitoare.
Valul i-a luat rucsacul. S-a întins după el şi a prins capătul unei curele, dar l-a lovit ceva în ceafă, ameţindu-l. Rucsacul a dispărut în zgomot şi umbre strălucitoare.
Tom s-a ghemuit, ţinând marginea măştii cu antebraţele ca să nu i-o agaţe lianele.
***
Fusese un alt vârtej – de nisip şi vânt arzător. Aerul de pe Venus, mult mai gros ca apa, îi sfâşiase costumul fragil şi casca, iar strânsoarea sălbatică în care îi ţinea pieptul făcea fiecare respiraţie preţioasă. Nu după mult timp, încetase să mai meargă, se poticnea, se târa printre dune. În cele din urmă, se ghemuise într-un loc ferit, la baza unui pinten crestat de bazalt, şi îşi aşteptase moartea. Delirase o oră sau un eon, după care vederea îi revenise pe neaşteptate.
Deci aveau dreptate… se gândise cu mintea încă înceţoşată, privind în sus cum o flacără de lumină adevărată străpungea ceaţa fierbinte de culoarea cernelii de pe Venus, înfigându-i pumnale în ochii neadaptaţi, umplându-i cu lacrimi. Cei din vechime aveau până la urmă dreptate. Când vine moartea, e ca un înger…
Îngerul se aplecase spre el. În spatele măştii brodate cu diamante, părul blond înconjura o faţă pe care ştia vag că ar trebui s-o recunoască. O faţă cunoscută, pe care o ştia parcă de jumătate de viaţă…
Buzele ei s-au mişcat. Deci tu eşti acel Orley. Vocea ei amplificată fusese alinătoare, deşi mai fermă decât cea a unui înger. Nu-i prea mult de văzut în comparaţie cu poza ta. Dar nu o să-mi exprim o părere până nu vei fi curăţat de mizerie.
„Au-u-u-“, a bâiguit el pe când nişte mâini îl trăgeau pe o targă, iar ea nu-şi lua ochii de la el. Tom simţise că viaţa s-ar scurge din el dacă ea nu l-ar mai fi privit. Punându-i perfuzii cu doctorii în vene, ea a continuat să şoptească: Acum o să fie totul bine… Spune, nu mă recunoşti? N-am făcut niciodată cunoştinţă, dar ne-au tot bătut la cap să ne întâlnim şi să ne căsătorim.
De atunci, când o văzuse de prima dată sub cerul infernal al lui Venus, nu-şi mai pierduse niciodată cunoştinţa din cauza ei. Dar acum, tot ce avea era amintirea de care să se agaţe. Conştiinţa se scurgea din el ca aerul amar, irecuperabil.
Primul lui gând când şi-a recăpătat cunoştinţa a fost o uimire vagă faţă de faptul că încă respira. Tom s-a gândit apoi că furtuna bătăliei continua încă, până şi-a dat seama că tremurul pe care îl simţea era al propriului său corp. Bubuitul din urechile lui era doar acolo, în urechile lui.
Braţul stâng, care îi pulsa, era încolăcit în jurul unui ciot gros, în poziţie orizontală. Apa verde cu spumă îi ajungea până la bărbie, clipocind lângă masca lui cu aripioare. Plămânii îl dureau şi aerul era stătut.
A ridicat mâna dreaptă tremurândă şi şi-a tras masca în jos, lăsând-o să-i atârne de gât. Filtrele eliminaseră duhoarea de ozon, iar el a inspirat adânc, cu recunoştinţă. În ultimul moment, probabil că preferase să moară repede decât să fie asfixiat şi se avântase către suprafaţă. Din fericire, bătălia se terminase cu o clipă înainte.
Tom a rezistat tentaţiei de a se freca la ochii care îl mâncau; mizeria de pe mâinile lui nu le-ar fi făcut deloc bine. Lacrimile i-au umplut la o comandă de feedback biologic, eliminând mare parte din secreţiile care îi lipeau pleoapele. S-a uitat în sus de îndată ce a fost în stare să vadă din nou.
La nord, vulcanul fumega în continuare, ca de obicei. Pătura de nori se spărsese un pic, dând la iveală numeroase fuioare răsucite de fum în toate culorile. Peste tot în jurul lui Tom, fiinţe mici, târâtoare ieşeau din vegetaţia pârjolită şi reîncepeau să mănânce sau să fie mâncate. În cer nu mai erau nave de război care să se lupte cu raze la fel de fierbinţi ca novele.
Pentru prima oară Tom s-a bucurat de topografia monotonă a covorului de alge. Nu trebuia să se ridice în apă ca să vadă mai multe coloane de fum ieşind din epavele ce se scufundau încet. În timp ce se uita, resturile unei nave din depărtare au explodat. Sunetul s-a auzit după câteva secunde într-o serie de pocnituri şi pârâituri estompate, întrerupte la intervale diferite de fulgere. Forma neclară s-a scufundat şi mai mult. Tom şi-a ferit ochii de explozia finală. Când s-a uitat din nou, n-a văzut decât nori de vapori. Un şuierat slab se răspândea în tăcerea deplină.
În altă parte erau resturi care pluteau. Tom s-a întors încet, în cerc, în jurul lui, oarecum speriat de atâtea distrugeri. Erau cam multe pagube pentru o încăierare de dimensiuni medii.
A râs de acea ironie, deşi l-au durut plămânii epuizaţi. Galacticii veniseră cu toţii să investigheze un fals semnal de alarmă şi aduseseră cu ei duşmăniile lor de moarte într-o misiune ce ar fi trebuit să fie de caritate. Acum erau morţi, iar el era încă în viaţă. Acesta nu părea să fie rezultatul unui capriciu întâmplător al lui Ifni. Semăna prea mult cu o lucrare misterioasă a lui Dumnezeu.
Asta înseamnă că sunt singur din nou? s-a întrebat el. Asta ar fi prea mult. Toate aceste focuri de artificii şi o umilă fiinţă umană să fie singurul supravieţuitor?
Dar poate nu pentru prea mult timp. Din cauza bătăliei îşi pierduse toate proviziile pe care încercase din răsputeri să le recupereze. Tom s-a încruntat brusc. Bombele cu mesaje! Şi-a dus mâinile la centură, iar lumea a părut să se năruiască în jurul lui. Îi rămăsese doar una dintre sfere! Celelalte probabil îi căzuseră când se luptase dedesubt cu lianele agăţătoare.
Când mâna dreaptă nu i-a mai tremurat, a întins-o cu grijă şi a băgat-o sub centură, scoţând bomba psi, ultima lui legătură cu Streaker… cu Gillian.
Era confirmarea… aceea că el ar fi trebuit să o detoneze dacă era sigur că planul Calului Troian Marin trebuia să fie pus în aplicare. Acum trebuia să decidă dacă s-o lanseze sau nu. Nu putea spune altceva în afară de Da sau Nu.
Tare aş vrea sa ştiu ale cui erau navele care au deschis focul asupra acelei a rasei Tandu.
A pus deoparte bomba şi şi-a continuat întoarcerea lentă în jurul său. O epavă la orizont, spre nord-vest, părea un ou cu coaja parţial spartă. Ieşea încă fum din ea, dar focul se stinsese. Nu erau explozii şi, din câte se părea, nu se mai scufunda.
E bine, s-a gândit Tom. E bună ca obiectiv. Pare destul de intactă ca să ofere unele posibilităţi. Poate sunt acolo echipamente şi mâncare ce se pot recupera. Cu siguranţă poate fi un adăpost, în caz că nu e prea radioactivă.
Părea la numai vreo cinci kilometri, dar aparenţele pot fi înşelătoare. O destinaţie i-ar da măcar ceva de făcut. Avea nevoie de mai multe informaţii, iar epava ar fi putut să-i spună ce avea nevoie să ştie.
Tom s-a întrebat dacă ar trebui să o ia „pe uscat”, bazându-se că picioarele lui obosite puteau să străbată terenul cu vegetaţie sălbatică, sau să încerce drumul subacvatic, înotând de la o gaură cu aer la alta şi provocând fiinţele necunoscute din adâncuri.
A auzit deodată un zumzet intermitent în spatele lui. S-a întors şi a văzut o mică navă spaţială la circa un kilometru distanţă; se îndrepta încet spre nord, înaintând şovăielnic la câţiva metri de suprafaţa oceanului. Scuturile scânteietoare pâlpâiau. Motoarele i se gripau, părând obosite.
Tom şi-a pus masca şi s-a pregătit să se scufunde, dar micuţa navă nu venea în direcţia lui. Trecea spre vest şi scotea scântei din flanşele scurte de stază. Dâre negre, urâte îi pătau carena şi o porţiune din ea se umflase şi dispăruse.
Tom şi-a ţinut respiraţia când a trecut pe lângă el. Nu văzuse niciodată un model de acest fel, dar ştia mai multe rase al căror stil ar fi fost compatibil cu un asemenea design.
Nava de recunoaştere cobora cu motoarele pe moarte. Zumzetul puternic al generatorului de gravitate a început să scadă în intensitate.
Evident că echipajul ştia că nava era pierdută. A virat ca să schimbe ruta spre insulă. Tom tot îşi ţinea respiraţia, neputând să nu-l simpatizeze pe pilotul extraterestru disperat. Micuţa navă a trecut razant peste ierburi, apoi a dispărut în spatele muntelui.
