Eu privesc munţii şi, iată, ei tremură
Şi toate colinele se mişcă uşor.
Eu privesc şi, iată, nu zăresc nici un om.
Şi toate păsările cerului au plecat.
Eu privesc şi, iată, grădinile sunt o pustietate
Şi toate oraşele sunt prăbuşite
La prezenţa Domnului, prin mânia Sa grozavă.
Pentru că Domnul a spus:
„Întreg Pământul va fi pustiit,
Dar acesta nu va fi sfârşitul tuturor lucrurilor.”
Iată, braţul Legii nu s-a scurtat,
Nimeni nu se poate salva,
Nimic nu îi este prea greu urechii Legii
Să audă.
Din afara deşertului Eu aduc o sămânţă
Şi aceasta va fi plantată
În Grădina Fraternităţii,
Şi ea va încolţi,
Şi Copiii Luminii vor acoperi pământul pustiu
Cu iarbă înaltă şi pomi purtători de fructe.
Şi ei vor reconstrui, din ruine, locurile pustii:
Ei vor reclădi oraşele pustii,
Tristeţea multor generaţii.
Ei se vor numi cei care îndreaptă încălcările Legii
Şi restauratori ai căilor de urmat.
Ei vor fi încununarea gloriei Domnului
Şi o diademă regală în mâna Legii.
Sălbăticia şi locurile pustii
Vor fi vesele pentru ei
Şi deşertul se va bucura înfloritor ca un trandafir.
Va înflori abundent,
Şi se vor veseli cu bucurie şi cântece.
Ochii orbilor vor vedea,
Urechile surzilor vor auzi,
Şchiopii vor putea alerga precum cerbii,
Iar muţii vor putea să cânte.
În sălbăticie, apa va izvorî
Şi apele vor curge în deşert.
Se vor forma rezerve de apă subterană,
Izvoarele vor potoli setea pământului însetat.
