Şi o stradă largă va fi trasată
Care se va numi Calea Legii.
Cei necuraţi nu vor putea să o folosească.
Ea va fi rezervată Copiilor Luminii
Ca ei să treacă Râul Etern spre locul ascuns
Unde se înalţă Arborele Vieţii,
Iar copiii oamenilor vor reveni pe Pământ,
Şi vor intra în Grădina Infinită
Cântând, şi cu o infinită bucurie deasupra capetelor
Ei vor cunoaşte bucuria şi fericirea,
Departe de regrete şi tristeţe.
Şi în ultimele zile se va întâmpla,
Ca muntele unde se înalţă sălaşul lui Dumnezeu
Să domine toţi ceilalţi munţi
Şi să se înalţe peste dealuri,
Şi Fiii Oamenilor se vor scurge spre el.
Şi mulţi vor merge şi vor spune:
„Veniţi, să mergem spre muntele Domnului,
La templul Sfintei Legi
Şi sfinţii îngeri ne vor învăţa
Căile Tatălui Ceresc
Şi ale Maicii Pământeşti.
Şi noi vom merge pe cărările celor drepţi,
Căci din Grădina Fraternităţii
Apar Legea
Şi Cuvântul Domnului spre Copiii Luminii.
Şi Domnul va judeca noroadele,
Şi va dojeni un mare număr de oameni,
Şi ei îşi vor transforma săbiile în pluguri,
Şi lănciile în prăjini de adunat fructe.
Nici un norod nu va mai ridica sabia împotriva celuilalt,
Nimeni nu va mai învăţa arta războiului.
Ascultaţi vocea Fraţilor
Care strigă în deşert:
Pregătiţi calea Legii!
Neteziţi în deşert cale largă Dumnezeului nostru!”
Văile vor fi înălţate,
Munţii şi dealurile vor fi micşoraţi,
Drumurile întortocheate – îndreptate,
Şi neregularităţile – netezite.