Şi să-i desfacă sigiliile?”
Şi nici o fiinţă din ceruri, nici de pe pământ, nici de sub pământ
N-a fost capabilă să deschidă cartea, nici să-i desfacă sigiliile.
Şi eu am plâns că n-a putut fi deschisă cartea,
Nici nu eram capabil să citesc ce era scris.
Iar unul dintre bătrâni mi-a spus: „Nu mai plânge.
Ridică-ţi mâna, şi ia cartea,
Iată, chiar cartea cu şapte sigilii, şi deschide-o.
Pentru că ea a fost scrisă pentru tine,
Cel mai de jos dintre cei de jos,
Şi totodată cel mai de sus dintre cei de sus”.
Şi am întins mâna şi am apucat cartea.
Şi iată, coperta s-a deschis,
Şi mâinile mele au atins paginile aurite,
Şi ochii mei contemplară misterul celor şapte peceţi.
Şi am contemplat şi am auzit vocea multor îngeri
Din jurul tronului,
Iar numărul lor era de zece mii de ori zece mii
Şi mii de mii, spunând cu voce răsunătoare:
„Toată gloria, şi înţelepciunea, şi puterea,
Şi energia în vecii vecilor,
Aceluia care va revela misterul misterelor”.
Şi am văzut vârtejul de nori de lumină aurie
Întinzându-se ca o punte fierbinte între mâinile mele,
Şi mâinile celor treisprezece bătrâni,
Şi picioarele Aceluia care şedea pe tron,
Şi a cărui faţă era ascunsă.
Şi eu am deschis primul sigiliu.
Şi am văzut, şi am contemplat Îngerul Aerului.
Şi între buzele sale curgea suflul vieţii,
Şi el îngenunche pe Pământ
Şi dădu omului suflurile Înţelepciunii.
Şi omul inspiră.
Iar când el expiră cerul se întunecă,
Şi dulcele aer deveni respingător şi fetid,
Şi nori de fum rău atârnau în părţile joase ale Pământului
Şi mi-am întors faţa de la această privelişte cu ruşine.
Şi am deschis cel de-al doilea sigiliu.
Şi am văzut şi am contemplat Îngerul Apei.
Şi între buzele sale curgea apa vieţii,
