Şi el a îngenunchiat pe Pământ
Şi i-a dat omului un ocean de Iubire.
Şi omul s-a băgat în apele limpezi şi strălucitoare.
Şi când el a atins apa râurile limpezi s-au întunecat,
Şi apele cristaline au devenit groase ca noroiul,
Şi peştele s-a sufocat în întunecimea respingătoare,
Şi toate creaturile au murit de sete.
Şi mi-am întors faţa de la această privelişte cu ruşine.
Şi am deschis cel de-al treilea sigiliu.
Şi am văzut şi am contemplat Îngerul Soarelui.
Şi între buzele sale curgea lumina vieţii,
Şi el a îngenunchiat pe Pământ,
Şi a dat omului focurile Puterii,
Şi puterea soarelui a intrat în inima omului,
Şi a luat puterea şi a făcut cu ea un soare fals,
Şi prin aceasta el a răspândit focurile distrugerii,
Arzând pădurile, lăsând pustii văile verzi,
Lăsând numai oasele carbonizate ale fraţilor săi.
Şi mi-am întors faţa de la această privelişte cu ruşine.
Şi am deschis cel de-al patrulea sigiliu,
Şi am văzut şi am contemplat Îngerul Bucuriei.
Şi între buzele sale curgea muzica vieţii,
Şi el a îngenunchiat pe Pământ,
Şi a dat omului muzica Păcii.
Şi pacea şi bucuria au înflorit în sufletul omului,
Ca o muzică,
Dar el a auzit numai discordanţele neînduplecate ale tristeţii şi nemulţumirii,
Şi el şi-a ridicat sabia,
Şi a tăiat mâinile făcătorilor de pace,
Şi a mai ridicat-o încă o dată,
Şi a tăiat capetele cântăreţilor.
Şi mi-am întors faţa de la această privelişte cu ruşine.
Şi am deschis cel de-al cincilea sigiliu.
Şi am văzut şi am contemplat Îngerul Vieţii.
Şi între buzele sale
Curgea sfânta alianţă între Dumnezeu şi Om,
Şi el a îngenunchiat pe Pământ,
Şi i-a dat omului darul Creaţiei.
Şi omul a creat o seceră din fier de forma unui şarpe,
Iar recolta pe care a adunat-o a fost foametea şi moartea.
