Şi se va mai întâmpla.
Am văzut holocaustul care va cotropi pământul,
Şi marea distrugere
Care va îneca toate popoarele sale în oceane de sânge.
Şi am văzut, de asemenea, eternitatea omului
Şi iertarea infinită a Atotputernicului.
Şi am văzut sufletele oamenilor ca pagini albe în carte
Totdeauna gata pentru ca un nou cântec să fie scris.
Şi mi-am ridicat faţa
Către cei şapte îngeri ai Maicii Pământeşti
Şi cei şapte îngeri ai Tatălui Ceresc,
Şi mi-am simţit picioarele atingând sfânta frunte a Maicii Pământeşti,
Şi degetele mele atingând sfintele picioare ale Tatălui Ceresc,
Şi am înălţat un imn de Recunoştinţă:
„Îţi mulţumesc Ţie, Tată Ceresc,
Că m-ai condus la izvoarele râurilor curgătoare,
La un izvor viu într-un ţinut al uscăciunii,
Alimentând cu apă Grădina Eternă a minunilor,
Arborele Vieţii, mister al misterelor,
Care-şi înalţă ramurile nemuritoare în creştere eternă
Şi îşi trage seva prin rădăcinile sale din râul vieţii
Provenind dintr-o sursă eternă.
Şi Tu, Tată Ceresc,
Protejează fructele sale
Cu îngerii zilei şi ai nopţii
Şi cu flăcările Luminii Eterne care arde orice cale.”
Dar vocea vorbi iarăşi,
Şi iarăşi ochii mei fură covârşiţi
De splendorile împărăţiei luminii: „Atenţie, O, Omule,
Tu poţi păşi pe calea dreaptă
Şi poţi merge în prezenţa îngerilor.
Tu poţi cânta Maicii Pământeşti în timpul zilei
Şi Tatălui Ceresc în timpul nopţii.
Şi, prin fiinţa ta, poţi parcurge calea de aur a Legii.
Dar îi vei lăsa tu pe fraţii tăi
Să se cufunde în vâltoarea de sânge,
În timp ce pământul se cutremură de durere şi geme
Sub lanţurile sale de piatră?
Poţi tu să bei din cupa vieţii eterne,
Când fraţii tăi mor de sete?”
