Şi inima mea a devenit grea de compasiune,
Şi eu am privit, şi, iată,
A apărut o mare minune în ceruri:
O Femeie îmbrăcată în soare şi cu luna sub picioare,
Şi pe capul Său o coroană de şapte stele.
Şi eu am ştiut că este izvorul apelor curgătoare
Şi Mama Pădurilor.
Şi am mers pe nisipul mării,
Şi am văzut o sălbăticiune ridicându-se din apa mării,
Iar din nările sale adia un aer respingător şi scârbos,
Şi unde se ridica din mare, apele limpezi se transformau în noroi.
Corpul său era acoperit cu o carapace neagră şi fumegândă,
Iar Femeia îmbrăcată cu soarele
A întins braţele sale spre fiara
Care se apropia şi a prins-o în braţe.
Pielea Ei se înfiora sub suflul viciat al animalului,
Căruia îi sfărâmă spatele între braţele Ei de stâncă,
Şi acesta se cufundă în mâl cu lacrimi de sânge.
Şi din gura fiarei ieşiră armate de oameni
Agitându-şi săbiile şi luptând unul cu altul.
Şi ei luptară între ei cu o teribilă furie,
Şi-şi tăiară membrele, şi-şi scoaseră ochii,
Până ce căzură într-o groapă de mâl
Urlând în agonie şi durere.
M-am apropiat de marginea hăului, şi mi-am băgat mâna în el,
Şi am putut să văd un vârtej de sânge,
Şi oameni în interior, prinşi asemenea unor muşte în pânză de păianjen,
Şi am vorbit cu voce tare spunând:
„Fraţilor, lăsaţi săbiile din mâini şi prindeţi-mi mâna
Încetaţi să mai murdăriţi şi să profanaţi pe Aceea
Care v-a dat naştere,
Şi pe Acela care v-a lăsat moştenirea,
Pentru că zilele târguielilor voastre au trecut
Şi trecute, de asemenea, sunt zilele voastre de vânătoare şi ucidere,
Iar acela care ţine în captivitate va avea parte de captivitate,
Şi acela care omoară cu sabia trebuie să moară de sabie,
Şi negustorii Pământului vor plânge şi vor jeli,
Căci nimeni nu va mai cumpăra nimic.
Negustori de aur, argint, de pietre preţioase,
De perle şi de lenjerie fină, de purpură, de mătăsuri şi de vopsele,
