📚Revolta Pe Atlantic - Jack London

Auzii, în liniştea aceea apăsătoare pasul său greu, oare se îndreptă spre partea de dinainte a corăbiei. Deodată, îndoita de­tunătură a două revolvere zgudui tăcerea.

Apoi, nimic. Se făcu linişte desăvîrşită.

Îmi împlinii quart-ul pînă la răsăritul soarelui şi aşteptai za­darnic. Mr. Pike nu se înapoie.

Eram încă pe dunetă, cînd se ivi Marguerite, care-mi spuse voios bună-dimineaţa.

—- Ce-i nou viteazule marinar? mă întrebă.

Bolborosi:

—      Ce-i nou, scumpă prietenă? E nou... că a dispărut Mr. Pike!

Îi istorisii pe scurt ce se întîmplase şi adăugai:

—      Nu pot părăsi dunetă, pînă la înapoierea lui Mr. Pike. Fii bună şi trimite-mi aici gustarea.

La amiază, eram tot la postul meu şi Marguerite îmi aduse ea însăşi mîncarea. În tot timpul zilei, nu se întîmplă nimic deosebit.

Văzui doar pe Shorty, strîmbîndu-se de departe şi dîndu-ne peste cap, ca de obicei, pe Maltez prinzînd un albatros şi pe gre­cul Tony pescuind un rechin. Monstrul era atît de mare şi de greu, încît nu putu să fie ridicat pe bord. Zadarnic trăgeau toţi de funie, la capătul căreia rechinul se zbătea cu furie! Pînă la urmă, funia se rupse şi rechinul se prăvăli în mare...

Spre seară, Marguerite mă văzu istovit din cale-afară şi, înarmîndu-se cu revolverul tatălui ei îmi spuse că îmi va ţine locul pe dunetă în timpul nopţii, ca să mă pot odihni.

Harry, unul dintre corăbieri şi stewardul, înarmaţi cu topoare şi cuţite de bucătărie urmau să vegheze în preajmă-i, spre a preîntîmpina vreun, atac al vrăjmaşilor, oricînd cu putinţă.

A doua zi, situaţia era aceeaşi. În zori, venii să înlocuiesc pe Marguerite. Ea se duse să doarmă şi seara îmi luă iar locul, ca în ajun.

Îi ţinură tovărăşie unul dintre reparatorii de pînze care avea un ciocan greu, sortit la nevoie să joace rolul de măciucă, Tom Spink înarmat cu o cange şi Wada, înarmat cu un ţepuş de fier cu vîrful ascuţit, făurit de el însuşi într-un chip foarte dibaci.

Nici în noaptea aceea, nu se întîmplă nimic.

În ziua următoare, se iviră în partea de dinainte a corăbiei cîteva capete, care se uitau spre dunetă ca să afle ce se petrece.

Luai arma la ochi —şi curajoşii pieriseră numaidecît.

Ceea ce-mi dădea necontenit de gîndit era putinţa unui atac nocturn.

După un timp, mă hotărîi să umplu o căldăruşă mare cu substanţe care se aprind uşor şi luminează dintre acelea folosite pe corăbii pentru semnalizările de noapte. Din fericire, găsii în odaia cea mare de la urma corăbiei o sumedenie de rachete, arti­ficii, focuri de Bengal, albastre, roşii şi verzi şi praf de puşcă.

Cîlţi, îmbibaţi cu petrol şi pregătiţi din vreme, urmau să aprindă în clipa potrivită tot conţinutul căldăruşei.

Spaima pricinuită vrăjmaşilor îi va face să dea îndărăt şi dacă totuşi nu va putea fi înlăturată o încăierare, cel puţin ea nu se va mai desfăşura pe întuneric.

CAPITOLUL XXXIV

„Să ştim să fim neînduplecaţi!”

Vremea rămîne minunat de frumoasă şi plăcută, nu se produ­ce nici un atac şi oamenii mei nu mai sînt necăjiţi. Fără să se îngrijoreze prea mult de ceea ce ar urma să se întîmple, ei mănîncă şi beau cît pot, se îngraşă mereu şi se încumetă să aţipească pe dunetă chiar atunci cînd sînt de veghe.

Dacă nu-i stăpînesc aşa cum se cuvine, s-ar putea în curînd să nu mai fiu ascultat.

Cu deosebire Tom Spink dă semne supărătoare de nesupunere şi îndrăzneală, de la dispariţia lui Mr. Pike. Şi Margurite şi-a dat seama şi mi-a vorbit ieri de lucru acesta.

—      E un marinar bun, mi-a spus, dar e cam zăpăcit. Daca nu luăm măsuri va strica şi pe ceilalţi.

—      Şi eu cred aşa, îi răspunsei. La prima năzbîtie, îl voi pe­depsi cu străşnicie!

—      Da! da! Fii neînduplecat cu cei pe care-i conduci acum.

„Nietsche a spus că în viaţă trebuie, atunci cînd cer împre­jurările, să ştim să fim neînduplecaţi. E o poruncă de neînlăturat, dacă nu vrem să fim distruşi noi înşine!”

Singurul lucru neplăcut este că eu n-am fost obişnuit ca Mr. Pike, deprins de multă vreme cu meşteşugul acesta, care este de a stăpîni pe semenii mei şi a le impune cu sila voinţa mea.

E lesne de spus „Să fii neînduplecat”, dar o astfel de însuşi­re e anevoioasă în fapt.

Cu atît mai mult, cu cît Tom Spink nu e un om rău. Dar dis­pariţia pe rînd a căpitanul West şi a lui Mr. Pike l-a năucit cu desăvîrşire.

El se îndoieşte de priceperea mea de a-i înlocui, de a înfrîna răzvrătirea şi de a conduce „Elseneura” cu bine în port.

Amatorul de mine nu-i spune nimic în stare să-l încurajeze. Astfel încît e îndemnat în chip firesc să nu-mi dea prea multă ascultare şi să nu mă respecte.

Buckwheat, asiaticii şi Louis cel gras privesc zîmbind lucruri­le. Pe de altă parte, Tom Spink n-a săvîrşit încă vreo greşeală atît de gravă, ca să i se cuvină o pedeapsă aspră. Aştept, deci, prilejul.

*

* *

El s-a ivit azi-dimineaţă.