Bărbatul mi-a întins un măr. Zâmbetul lui batjocoritor s-a preschimbat în ceva ce semăna cu respectul pe când am luat mărul fără pic de ezitare.

— Puneţi-l pe cap! Şi NU TE MIŞCA!

Mi-am înghiţit nodul din gât, privind de jur-împrejurul salonului şi căutând un soi de încurajare. Un gest cât de mărunt. Aveam nevoie de cel mai bun prieten al meu. Doar că Thomas nu se zărea nicăieri.

— Eu…

— Domnişoară Wadsworth, mi-a zis Mefistofel, cuprinzându-mi repede mâna şi strângând-o a consolare, fii curajoasă!

Am păşit, ca prin ceaţă, spre ţintă. Mintea mea se mişca mai repede decât acrobaţii înveşmântaţi în argintiu, cocoţaţi pe picioroange, care tocmai intraseră în salon şi învârteau ceşti în vârful unor beţe. Dacă Thomas plecase…

Am ajuns la ţintă şi mi-am aşezat mărul roşu ca sângele pe creştetul capului. Nu mă gândeam decât parţial la propria mea siguranţă. Liza. Pesemne că Thomas descoperise ceva despre verişoara mea sau era prea furios ca să stea cu mâinile în sân în timp ce eu eram pe scenă? Poate că se temea că Mefistofel şi cu mine pregătiserăm propriul nostru număr şi gândul îi făcuse rău.

Jian dădea comenzi publicului, dar eu nu simţeam decât căldura reflectoarelor, trosnetul flăcărilor care aproape că acoperea sextetul de coarde pe măsură ce începea următoarea melodie şi haosul care îmi zumzăia în urechi şi în piept. Un bob de sudoare mi s-a rostogolit printre omoplaţi. Ceva era în neregulă. M-am uitat pe furiş la vesta lui Jian. Haina era cam ciudată având în vedere vestimentaţia obişnuită a artiştilor din trupa de circ. Pânza era ţesută cu imaginea unei păduri magice, de basm, cu liane şi copaci şi constelaţii. Mai văzusem materialul şi în altă parte…

Un cuţit a traversat aerul şi a aterizat lângă urechea mea. Un alt pumnal l-a urmat repede şi s-a înfipt adânc în lemn, pe partea opusă. Pulsul îmi zvâcnea nebuneşte. Îmi scăpase ceva. Un lucru care captase atenţia lui Thomas. Puteam jura că machiajul mi se topea pe faţă sub luminile arzătoare. Un alt cuţit s-a oprit lângă capul meu. Thomas se uitase la oglindă, dar nu putea fi Andreas cel care o răpise pe verişoara mea şi îi retezase degetul. Tânărul era chiar acolo, făcând trucuri cu cărţi cu Houdini, care se eliberase deja.

Pulpa mărului a stropit în jurul meu, iar sucul lipicios şi dulce mi s-a prelins pe faţă şi pe gât. Mulţimea s-a ridicat în picioare, aplaudând. Cavalerul îi uimise cu pumnalele lui. Eu însă nu mă puteam concentra la ce se petrecea în jurul meu.

Andreas şi-a ridicat masca şi a sorbit, pe furiş, o gură de apă. Jian a făcut o plecăciune lentă, privindu-mă cu atenţie.

Cassie mi-a zâmbit de sus. Masca ei scânteia ca o sabie. Mi-am înghiţit nodul din gât, privind-o pe Anishaa, care legăna două şiruri gemene de flăcări şi apoi le-a suflat în apropierea mea. Fiecare dintre ei era splendid, însă periculos. Şi poate că erau cu toţii vinovaţi.

Am traversat scena împleticindu-mă. Cercetam indiciile în minte aşa cum ciorile cercetează un stârv proaspăt. Am simţit brusc un braţ care mi-a cuprins umerii, trăgându-mă aproape.

— Este totul în regulă, domnişoară Wadsworth? a întrebat Mefistofel. Dacă nu zâmbeşti şi nu faci plecăciune, o să sperii publicul.

Eram pe cale să mă supun, când, în sfârşit, mi-am amintit unde văzusem vesta lui Jian.

— Materialul furat…

— Mai târziu! a zis Mefistofel. Te rog să faci o plecăciune şi să îţi ocupi locul!

— Nu! am şoptit. Jian este criminalul. Trebuie să îl scoatem de pe scenă. Acum!

— Poftim?

— Jian este criminalul! aproape am urlat.

În colţul opus al scenei, Jian şi-a înclinat capul, răsucind un cuţit în mână, ca şi cum ar fi fost un pistol.

— Ce-ai spus?

Dansatoare de cancan au ieşit din spatele lui, ridicându-şi picioarele sus de tot. Fustele lor erau stacojii, verde-aprins şi de culoarea cobaltului. Pete de culoare pe paleta argintie. Şi îl împiedicau momentan pe Jian să înainteze spre mine. Bărbatul şi-a făcut loc printre dansatoare, ferindu-se din calea picioarelor lor, privindu-mă ameninţător pe când se înălţa deasupra mea.

— Nu ai nicio dovadă care să îţi susţină acuzaţia, aşa e? a zis Jian, poruncitor.

Mefistofel a reuşit să ne tragă cumva în spatele dansatoarelor şi al fustelor lor voluminoase, aproape ca şi cum ar fi prezis ceea ce se întâmpla şi dorise să ascundă scena de privirile spectatorilor.

— Materialul vestei tale a fost furat acum câteva zile, am zis, arătând spre haina lui. Credem că criminalul se face vinovat de furt. Şi iată-te, purtându-l în faţa tuturor! Seara asta este marele tău final, aşa-i?

Jian s-a uitat la vesta de pe el, clipind ca şi cum abia acum o observa.

— A fost un cadou.

— De la cine? am întrebat, deloc convinsă, deşi durerea din ochii lui era evidentă.

Jian şi-a aruncat privirea la Mefistofel pe când dansatoarele se retrăgeau în spatele cortinei.

— De la…

— Doamnelor şi domnilor, a răsunat în salon o voce cu un puternic accent. Vă rog să vă îndreptaţi atenţia spre cel mai spectaculos număr al nostru de până acum. Vă prezint… Spânzuratul!

Mefistofel, Jian şi cu mine ne-am uitat unul la celălalt cu ochii plini de groază pe când luminile din salon s-au stins ca la un semn.

TREIZECI ŞI NOUĂ,

UN SPECTACOL INCREDIBIL

Salonul-restaurant

RMS Etruria

8 ianuarie 1889

Un reflector a lucit aproape de capătul scenei, luminând într-o rază fantomatică, de un alb-albăstrui, un colţ umbrit al sălii. Lângă oglinda veche, doctorul Arden se legăna uşurel în ştreang. Ochii îi erau bulbucaţi, iar limba neagră îi ieşea dintre buzele desfăcute. Braţul lui stâng fusese retezat de la cot. Toate zgomotele din încăpere au încetat şi chiar şi viorile îndurerate au scârţâit, oprindu-se. Privirea mea se agăţa însă de o scenă cu mult mai înfricoşătoare, iar sângele mi-a îngheţat în vene văzând grozăvia.

Thomas se afla cu faţa la oglinda magică, legat la ochi şi cu un ştreang în jurul gâtului. Mâinile îi erau legate la spate. Ghicitorul trebuie să îl fi ademenit pe scenă, un truc care pesemne că nu fusese prea dificil, având în vedere cât de mult îşi dorea Thomas să fie alături de mine pentru marele final.

— Dacă mişcă cineva, a zis Andreas încet, vocea lui răsunând dintr-un dispozitiv mecanic, tânărul acesta va muri.

Mefistofel s-a mişcat lângă mine, dar şi-a ridicat mâinile, oprindu-i pe artişti să facă vreo mişcare bruscă. Mi-am aruncat iar privirea la Jian şi la cuţitele pe care le avea încă în mână. Bărbatul avea maxilarul încordat şi îl fixa cu privirea pe prietenul lui. Nu ştiam dacă Jian era cumva implicat, dar, având în vedere şocul sincer şi durerea trădării, care îi umbreau chipul, aş fi zis că Andreas fusese persoana care îi dăruise vesta.

— Tu, i-a poruncit Andreas Anisheei, stinge încet flăcările!

Fachirul s-a uitat la Mefistofel cu ochii mari.

— Nu el dă ordinele aici! Fă aşa cum am zis sau îl voi ucide pe dată!

Anishaa nu a mai ezitat, s-a năpustit asupra unor găleţi cu apă şi a scufundat torţele înăuntru. Fâsâitul focului era singurul zgomot din sală. În afară de bubuitul inimii mele.

— Cuţitele! Aruncă-le de pe scenă, ţinându-le de lame! Acum!

Jian s-a conformat fără să protesteze, în timp ce Andreas stătea în spatele lui Thomas, strângându-i ştreangul în jurul gâtului, cu chipul lipsit de emoţie. Voiam să păşesc spre el, dar m-am abţinut. Era necesar să rămân calmă sau să mor încercând. Nu exista o altă opţiune.

— Andreas! am zis încet. Te rog, lasă-l pe Thomas în pace! El nu a făcut nimic rău.

— Vom începe sesiunea de divinaţie a viitorului pentru domnul Cresswell, domnişoară Wadsworth. Destinul îşi alege semnul, a replicat Andreas. Unii oamenii au încredere în oglinda magică. Ea i-o va arăta pe viitoarea mireasă, căci Thomas crede în iubirea adevărată, scrisă în stele. Aşa cum am crezut şi eu odată.