— Ai jurat că nu o să mă săruţi!

— Ai parţial dreptate, a zis el, respirând greu şi ridicându-şi palmele, în semn de capitulare. Am spus că nu te voi săruta dacă o să arăţi ca şi cum nu ai vrea să o fac vreodată. Dar uneori, după cum te uiţi la mine… Nu ar fi trebuit să o fac, domnişoară Wadsworth. Ţi-am spus de la început că nu sunt nici onorabil, nici bun.

— Mincinosule! Escrocule! Roată de rezervă ce eşti! Hoţule!

Mi-am coborât privirea în pământ.

— Mefistofel, cine eşti tu cu adevărat?

Maestrul a deschis gura, dar l-am redus la tăcere, ridicând mâna.

— Nu te mai juca atât cu mine! Spune-mi cine eşti şi de ce ar trebui să te cred.

Mefistofel s-a apropiat uşurel, ţinând încă palmele ridicate, ca să le pot vedea, şi a oftat.

— Numele meu este Ayden Samir Baxter Thorne. Tatăl meu este conte, iar mama este un înger din Constantinopol, aşa cum se poate vedea şi pe chipul meu frumos.

Când a văzut că nu zâmbesc, maestrul şi-a coborât mâinile.

— După cum ai subliniat cu amabilitate, sunt al doilea fiu al părinţilor mei – moştenitorul de rezervă. Aş fi putut rămâne în Anglia şi să cheltuiesc bani fără cap sau aş fi putut să renunţ la tot şi să-mi îndeplinesc visul. Oricât de dezmăţat şi de josnic ar fi fost. Nu trebuie să îţi mai spun ce variantă am ales. M-am folosit de talentele mele de inginer şi de flerul meu pentru dramatism şi astfel s-a născut „Carnavalul Clarului de Lună”. Un adăpost sau sanctuar pentru cei oropsiţi, pentru aceia a căror soartă este mai rea decât a mea.

Numele lui îmi stârnise interesul cumva, apoi mi-am amintit de cărţile din cabina lui Houdini.

— Vincere Vel Mori.

— „Cucereşte sau mori”. Este deviza familiei mele de multe generaţii. Stră-stră-stră… nu sunt sigur al câtelea, dar unul dintre străbunicii mei a fost făcut cavaler de regele Richard Inimă-de-Leu. De acolo provin blazonul şi deviza, deşi nu cred că mai cucerim şi altceva în afară de inimi şi de jocuri de cărţi în zilele noastre.

Mefistofel părea pierdut în amintiri, dar şi-a revenit rapid.

— Se pare că eşti un detectiv mai bun decât am crezut.

Fiorii m-au cuprins precum mâinile îngheţate ale unor morţi. Am scos cartea pe care o luasem de la Houdini, privind cu mare atenţie expresia de pe chipul maestrului.

— Cred că sunt cărţile tale de vizită. Nu foarte subtil, dar este, cu siguranţă, o cale de a-ţi semna opera criminală.

Mefistofel părea mai degrabă confuz decât vinovat.

— Draga mea, poate că aceste cărţi au fost lăsate la locurile crimelor, dar nu de către mine. Mi-au fost furate cam tot pe când mi-a dispărut şi inelul.

Mefistofel a ridicat sprâncenele.

— Apropo de moşteniri de familie preţioase, unde este acum inelul meu; se află tot la Cresswell?

— Va sta într-un loc sigur până ce voi alege adevărul de minciuni.

Am întors cartea pe partea cealaltă, ignorând sentimentul de vină care îmi dădea ghes.

— Este ceva special la aceste cărţi? Ceva ce ar putea conţine un indiciu secret sau vreo semnificaţie? Nu contează cât de obscură este; orice ne este de ajutor.

— Să vedem!

Mefistofel a luat cartea.

— Vezi astea?

Am dat din cap. Micuţele înflorituri erau superbe, dar, judecând după iritarea care se citea pe buzele maestrului, aveau o însemnătate.

— Sunt simbolul infinitului.

— Ce înseamnă un semn dublu?

— Oh, o prostie romantică; ceva despre două destine legate pentru totdeauna.

Mefistofel a ridicat din umeri. Apoi s-a uitat la chipul meu, iar amuzamentul i-a pierit din glas.

— Ce s-a întâmplat?

— Cred că… cred că simbolul înseamnă ceva pentru criminal. Ce legătură au toate între ele?

Am luat cartea înapoi, întorcând-o iar şi iar pe când gânduri doar pe jumătate formate se lipeau, lent, unul de celălalt.

— Nobilimea. Un doctor. Un judecător. Ce îi leagă pe toţi? Două destine, unite pe vecie. Fiecare carte de joc are un simbol al infinitului şi fiecare carte de tarot are o semnificaţie care o adânceşte pe cea a celei de joc.

M-am apropiat de balustradă, ignorând valurile care se izbeau de cocă.

— Asul de Pică. Asul de Pică şi Şaptele de Spade răsturnat. Ce le uneşte, două destine, două poveşti împletite?

— Poate că ar trebui să te aşezi o clipă, a zis Mefistofel serios. Toată vorbăria asta despre amor trebuie să te fi obosit.

Maestrul şi-a dus o mână la frunte, privindu-mă serios.

— Şi eu simt la fel.

— Ce înseamnă Asul de Pică în cartomanţie?

Mefistofel mi-a cercetat privirea, crezând probabil că eram la fel de nebună precum criminalul. Şi-a frecat tâmplele.

— Din câte îmi aduc aminte, aşa, pe loc, Asul de Pică semnifică ghinionul sau un final dificil. Eşti sigură că te simţi bine?

Exact asta spusese şi Houdini. I-am făcut lui Mefistofel semn să mă lase în pace, ştiind că aveam o pistă, deşi era încă uşor neclară.

— Lady Crenshaw a fost motorul. Ea a pus totul în mişcare.

Am bătut cu degetul în carte.

— Şase de Romb. Houdini mi-a spus că semnifică certuri. Lordul şi lady Crenshaw s-au certat din cauza unei fete frumoase. Cărţile care au fost lăsate ne spun exact ce păcat au comis victimele. Cărţile de tarot reprezintă destinele victimelor, cele pe care şi le-au croit singure.

Mefistofel şi-a frecat obrajii cu o mână.