Houdini a deschis uşa cabinei şi ne-a privit obosit. Eram surprinsă că îl găseam singur – prin preajmă nu se aflau nici Jian, nici Andreas şi nici măcar Mefistofel. Pe o măsuţă de lângă pat era deschisă o carte cu desene şi diagrame. Majoritatea păreau să fie maşinării care ar fi făcut până şi moartea să se cutremure.

— Vei face, până la urmă, numărul cu celula de tortură? am întrebat, intrând în cabina încăpătoare, pe când Harry ne poftea înăuntru cu un gest larg din mână.

Mai multe cufere şi mese erau aşezate în teancuri dezordonate. Din ele se revărsau cărţi de joc, cătuşe şi lanţuri.

— Nu mă las de afacerea asta. Nu contează câte cadavre mai apar; nu mă dau bătut.

Houdini a mijit ochii.

— Liza v-a trimis aici?

Auzindu-i numele, am simţit cum mii de ace îmi împung trupul. Houdini nu aflase încă. Nu puteam să îi răspund. Thomas a păşit în faţă.

— Nu, a zis el pe un ton suficient de cordial cât să sune a avertizare, dar domnişoara Wadsworth te va arunca peste bord dacă mai continui să vorbeşti aşa.

Văzând nedumerirea de pe chipul lui Houdini, Thomas a adăugat:

— Ea este bătăuşul. Eu sunt, evident, cel fermecător.

Houdini a scuturat din cap, ca şi cum ar fi vrut să izgonească absurditatea ideii.

— Dacă nu v-a trimis Liza, atunci de ce aţi venit?

— Am câteva întrebări despre cărţile de joc, am zis, întrerupându-l pe Thomas înainte să ne binecuvânteze cu o nouă doză de şarm. Din moment ce eşti Regele Cărţilor, m-am gândit că eşti persoana perfectă pentru a răspunde la ele.

Houdini m-a privit precaut, dar, în final, a încuviinţat.

— Ce vrei să ştii?

Am scos cărţile găsite împreună cu sau în apropierea victimelor şi le-am aşezat pe masă. Mă simţeam uşor prost că le păstrasem. În mod normal, nu m-aş fi gândit niciodată să sustrag o dovadă. Nu ştiam dacă ordinea în care fuseseră găsite conta în vreun fel, dar am încercat să le înşir pe masă în funcţie de momentele în care le descoperisem.

— Cinci de Cupă, As de Treflă, As de Pică, Şase de Romb, a zis el, ridicându-şi privirea. Unde sunt restul?

— Acestea sunt toate, am zis, arătându-i prima carte. Au vreo semnificaţie?

Houdini nu a dat vreun semn că sesizase uşoara ezitare din glasul meu. Artistul a ridicat cărţile, cercetându-le cu atenţie pe fiecare parte.

— Păi, pentru început, acestea sunt din setul personal al lui Mefistofel.

Thomas a înlemnit lângă mine.

— Cum poţi fi aşa de sigur?

Houdini a lovit cu degetul arătător în ceva de pe carte.

— Vedeţi asta?

M-am aplecat să văd mai bine spinii ţesuţi în jurul marginilor fiecărei cărţi.

— Şi asta?

Houdini ne-a arătat nişte cuvinte care formau micile forme rotunde de pe spatele cărţilor.

— Vincere Vel Mori.

— „Cucereşte sau mori?” am întrebat, mulţumindu-i în sinea mea directorului Moldoveanu pentru că ne obligase să ne împrospătăm cunoştinţele de limba latină.

— Dacă zici tu, a spus Houdini, ridicând din umăr. Nu-mi pasă ce înseamnă.

— Şi de ce te face asta să crezi că sunt cărţile lui Mefistofel?

— Spinii şi cuvintele latineşti sunt pe toate lucrurile lui. Sigur le-ai observat în sala de antrenamente.

Houdini a zâmbit larg.

— Erau şi pe fântâni, în seara când ai dansat cu Zâna Verde. S-ar putea să nu-ţi aminteşti însă, căci ai băut.

Am simţit privirea lui Thomas îndreptându-se asupra mea şi mi-am dat seama că începea să pună informaţiile cap la cap. Era evident că îi ascunsesem unele lucruri, iar prietenul meu nu arăta deloc mulţumit. Cunoscându-l însă, aş fi pus rămăşag că era mai supărat pentru că nu reuşise să deducă singur adevărul.

— Ce altceva ne mai poţi spune despre cărţi? am întrebat. Cum ar putea avea ele vreo semnificaţie?

Houdini s-a uitat iar la cărţi, adâncit în gânduri.

— Şasele de Romb este cunoscut pentru că face referire la problemele sentimentale, scandaluri şi certuri între îndrăgostiţi, conform verişoarei tale.

— Liza ţi-a spus asta? am întrebat, încruntată.

Ştiam că verişoarei mele îi plăceau şedinţele de spiritism, dar habar nu aveam că se pricepea să dea în cărţi. I-aş fi putut cere sfatul în tot acest timp.

— I-am spus că este o prostie. Ea mi-a zis: „Aşa cum e şi flirtul cu alte fete”, apoi a ieşit ca o furtună.

Houdini a ridicat Asul de Pică, întorcându-l pe o parte, apoi pe cealaltă.

— Asta înseamnă ghinion. Uneori, şi un sfârşit dificil.

Harry a mişcat Asul de Pică şi Cinciul de Cupă.

— Nu sunt sigur în legătură cu astea două. Sebastián, Andreas sau chiar Anishaa v-ar putea ajuta, dacă Liza nu vrea. Dar nu vă faceţi prea multe speranţe, chestiile astea nu înseamnă nimic. Sunt doar nişte cărţi.

— Şi Anishaa cunoaşte cartomanţie? am întrebat. Credeam că ştie să dea doar în cărţile de tarot.

Houdini m-a privit ciudat.

— Ea este cea care i-a spus lui Mefistofel că trebuie să învăţăm cu toţii – că ne-am putea extinde afacerea dacă am avea mai mulţi ghicitori. Înainte să apară ea, Andreas era singurul care îşi făcea numărul cu oglinda magică. Şi, ca să fiu sincer, nu îi mergea prea bine.

Gândurile mi se învârtejeau în minte, însufleţite de noi posibilităţi. Dacă Anishaa era aşa de bună la ghicitul în ambele tipuri de cărţi, atunci putea fi chiar persoana pe care o căutam. Poate că sentimentele ei pentru Mefistofel nu erau cele pe care le bănuisem. Credeam că era posibil ca maestrul să fi încheiat cu familiile lovite de necaz un soi de înţelegere care nu era pe placul Anishei.

Houdini a ridicat din sprâncene, uimit probabil de entuziasmul care sigur mi se citea pe chip.