— Să stingem torţele! Trebuie să mă odihnesc şi cred că şi tu ai nevoie de somn.

Tânăra s-a aplecat şi mi-a mirosit părul.

— Cred că vei vrea să te îmbăiezi în seara asta; părul îţi miroase a gaz. Nu vei putea ascunde mirosul de Thomas sau de unchiul tău.

Am încuviinţat, cu mintea aiurea, şi am urmat-o pe Anishaa spre o găleată cu apă care ne fusese adusă. Am afundat torţa în apă, iar flăcările s-au stins, fâsâind şi înălţând o coloană de abur. Mă deranja ceva în legătură cu insistenţele lui Houdini, care susţinea că ar fi fost nevinovat. Artistul părea sincer, iar chipul lui era chinuit de durere. Fie era un mincinos priceput, fie spunea adevărul. Sau o versiune a adevărului. Asta însemna că exista o posibilitate destul de mare ca maestrul de ceremonii să fi fabricat o altă iluzie. O altă minciună pe care o puteam adăuga listei care se tot lungea. Poate că nu de Houdini trebuia să scape Liza, până la urmă.

Câteva ore mai târziu, m-am strecurat afară din camera mea, sperând că trecuse suficient timp ca să mă întâlnesc cu persoana pe care o căutam. Maestrul de ceremonii nu era la prova, ceea ce însemna că la acea oră putea fi în doar alte două locuri.

Am privit peste umăr, asigurându-mă că eram singură, apoi m-am îndreptat spre casa scărilor. Am coborât în fugă. Metalul îmi pişca uşor călcâiele, amintindu-mi cât de vie eram şi cât de trecătoare era viaţa.

Am dat buzna în magazia animalelor, iar Mefistofel a tresărit un pic, dar şi-a revenit repede. M-a cercetat din umbră şi eu i-am răspuns făcând la fel. Masca era la locul ei, deşi cămaşa maestrului era puţin şifonată şi umedă. Arăta la fel de oribil pe cât mă simţeam eu.

— M-ai minţit!

L-am privit cu atenţie, căutând vreo fisură în armura pe care o purta la fel de des ca şi masca.

— În legătură cu scrisoarea lui Houdini. Îi scria mamei lui, aşa e?

Mefistofel nici nu a clipit. Privirea lui s-a mutat de la ochii mei la gura mea, zâmbind îngâmfat când a văzut că mă încrunt.

— Nu am minţit, draga mea. Nu am susţinut niciodată că Houdini ar avea o iubită secretă, dacă îţi aminteşti acea noapte. Am spus aşa ceva?

— Oh? Nu ai spus? am pufnit. Atunci presupun că am scrijelit de una singură scrisoarea pe jumătate distrusă şi am inventat o poveste care să se potrivească.

Mefistofel mă aţintea cu privirea. Pe chipul lui nu se mai citea nici umbră de amuzament.

— Consideră că aceasta este prima ta lecţie adevărată de prestidigitaţie, domnişoară Wadsworth. Jocul cu vorbele este o unealtă la fel de utilă pentru orice magician sau om de spectacol. Minţile noastre sunt scamatori minunaţi, capabili de vrăji nesfârşite. Ceea ce am menţionat şi ceea ce ţi-am arătat în acea noaptea nu a fost decât o scrisoare pe jumătate distrusă. Mintea ta a fabricat o poveste, a ajuns la propriile concluzii. Nu am spus niciodată că Houdini ar avea o iubită secretă. Nu am susţinut nimic altceva decât că îi scrie unei alte persoane şi că îi trimite o scrisoare din fiecare oraş.

Am clătinat din cap, dorindu-mi să-l fi putut zgâlţâi pe omul din faţa mea.

— Dar mi-ai spus că o iubeşte.

Mefistofel a încuviinţat.

— Aşa este! îmi imaginez că Houdini îşi iubeşte foarte mult mama.

— Ai spus că Liza nu ştie nimic despre scrisori sau despre vreo femeie. M-ai făcut să cred că este altceva la mijloc, tu…

Mi-am reamintit noaptea în care încheiaserăm târgul şi stomacul mi se răscolea cu fiecare amintire a conversaţiei noastre. Mefistofel nu mă minţise. Doar că nu îmi spusese tot adevărul.

— Eu, ce? a întrebat el. Ţi-am prezentat faptele, domnişoară Wadsworth. Tu ai presupus că m-am referit la o iubită. Ai presupus că Harry nu este demn de încredere, judecându-l doar pe baza profesiei noastre. Prejudecăţile pe care le ai au intervenit în calea abilităţii tale de a cerceta mai atent, de a pune întrebări mai precise, de a separa realitatea de imaginaţie. Ai avut ocazia de a clarifica totul; nu te-aş fi minţit. Aceea a fost o alegere pe care tu ai făcut-o şi… am beneficiat oare de pe urma ei? Bineînţeles că da. Nu neg faptul că m-am mai folosit de această metodă şi altă dată şi că probabil o voi face din nou în viitor. Dacă vrei să fii mânioasă pe cineva, ar trebui să-ţi îndrepţi furia şi asupra ta. Tu ai creat o iluzie a adevărului pe care voiai să îl vezi.

— Eşti un om îngrozitor!

— Sunt un om îngrozitor de bun la a citi alţi oameni. Schimbă-le comportamentul, domnişoară Wadsworth, şi îmi voi schimba şi eu tacticile!

— M-ai făcut să frâng inima Lizei fără vreun motiv.

— Serios? Nu poţi găsi nici măcar un motiv pozitiv?

Mefistofel şi-a înclinat capul.

— Chiar crezi că locul ei este lângă un artist al evadărilor, într-un circ ambulant? Sau este doar o toană cu grave consecinţe? I-ai făcut un favor verişoarei tale, domnişoară Wadsworth. Dar, uneori, binele este amar. În cele din urmă, Houdini i-ar fi frânt oricum inima sau poate ea i-ar fi frânt-o lui. Alegerea cea mai bună nu este întotdeauna şi cea mai uşoară.

Mefistofel s-a înclinat politicos.

— Sper că într-o bună zi vei înţelege asta. Noapte bună!

— Oh, nu, am zis, tropăind în urma lui şi întorcându-l spre mine. Nu poţi să faci aşa ceva!

— Ce să fac?

— Să torni gaz pe foc şi să pleci când temperatura devine prea ridicată pentru gusturile tale.

Mefistofel s-a sprijinit de cuşca leului. Părea gânditor. Speram că leul voia o gustare târzie. Era un gând nesăbuit şi groaznic, ştiind că bestia consumase cel puţin o parte dintr-o victimă pe care încă nu o identificaserăm. M-am cutremurat. Mefistofel şi-a scos fracul şi şi l-a aruncat peste umeri. Catifeaua brodată, stacojie, îmi amintea puţin de culoarea sângelui.

— Folosesc ştiinţa şi studiez mintea umană aşa cum faci şi tu, a răspuns el calm. Nu fi mânioasă că ai ales calea plictisitoare, tradiţională. Ai putea încă să alegi altceva. Dacă vrei să-ţi incendiezi lumea, o să-ţi dau chibriturile.

— „Plictisitoare”? am repetat. Iartă-mă că nu găsesc amuzantă posibilitatea de a distruge o viaţă din cauza unei toane. Poate că ar trebui să-ţi vezi de costumele de carnaval.

— Dacă vrei să te alături permanent trupei mele şi să-ţi pui ideile geniale în serviciul nostru, nu trebuie decât să îmi ceri!

— Eşti nebun de legat dacă crezi că mi-aş dori să mă alătur ţie sau metodei tale „ştiinţifice” depravate. Spectacolele tale sunt violente şi sălbatice. Nu fac decât să arate ce loc oribil poate fi lumea.

Exasperată, i-am aruncat mâinile în lături când l-am văzut zâmbind.

— De ce ţi se pare amuzant?

— Vehemenţa ta mi se pare simpatică.

— Iar lipsa ta de compasiune mi se pare înfricoşătoare, am zis. Tu eşti vreodată serios?

— Bineînţeles. Sunt cea mai onestă persoană pe care o cunosc, a spus el, pe un ton frustrant de calm. Adevărul este o sabie groaznică şi rece. Taie. Uneori, când este folosit fără cap, poate să şi rănească. Spectacolele noastre nu fac decât să scoată acest lucru la iveală şi nu avem de ce să ne scuzăm. Îţi mai spun o dată, tu eşti furioasă pe tine însăţi. Ce adevăr ai descoperit pe când bazinul ăla ieşea de sub cortină?

— În afară de cadavru? Am descoperit că eşti gata să mergi prea departe pentru o trupă idioată de circ.

— Asta e tot?

Mefistofel a zâmbit strâmb.

— Ţi-a făcut plăcere? Pun pariu că inima ta a bătut puţin mai repede. Palmele ţi s-au umezit din cauza fricii şi a suspansului. Cu toţii suntem fascinaţi de moarte – este singurul lucru pe care îl avem cu toţii în comun. Indiferent de statutul nostru social, cu toţii murim. Şi nu ştim niciodată când ne vine sfârşitul. A vedea pe cineva aproape înecat nu este, în sine, înspăimântător sau intimidant. Adevărul şi revelaţia lucrurilor care ne fac inimile să palpite sunt cele tulburătoare.

— Nu sunt sigură că ştiu unde vrei să ajungi cu asta.

— Oare? a spus el retoric, înclinându-şi capul. Spune-mi, domnişoară Wadsworth. Imaginează-ţi următoarele: când cortina cade în jurul bazinului cu apă şi ceasul începe să ticăie, gonind secundele acelea suficient de răsunătoare cât să provoace o aritmie, ce îţi spune vocea şoptită dintre fiecare bătaie de inimă? Te rogi, în secret, ca Houdini să scape cu viaţă? Speri ca, în ciuda şanselor minuscule, Harry să învingă moartea? Sau rămâi acolo, cu pumnii strânşi pe sub masă, temându-te şi anticipând cu nerăbdare posibilitatea că vei asista la ceea ce ne înspăimântă pe toţi? Care dintre variante este mai captivantă? Mai terifiantă?