— Nu este singurul lucru enorm cu care mă pot lăuda.

— Lăsând la o parte asta, vrei să spui că, dacă am fi într-o poveste, tu ai fi eroul, corect?

— Nu fi ridicol! a răspuns Thomas, părând sincer jignit. Sunt sumbru şi misterios şi pot la fel de bine să te sărut sau să te ucid dintr-o toană. Ţi se pare eroic? Nu mulţi eroi sunt genii cu chipuri angelice. Eu totuşi îmi folosesc talentele macabre pentru a înfăptui binele.

— Ah! înţeleg acum, a replicat Mefistofel pe când buzele i-au tresăltat. Eşti nebun!

— Prefer să mi se spună că sunt „imprevizibil”. Sună mai bine.

Mi-am dres glasul.

— Sincer, sunteţi amândoi infantili. Ne putem concentra, vă rog frumos, la biata femeie din bazinul cu apă?

Din fericire, Jian, Houdini şi Andreas au apărut chiar atunci pe scenă. Fiecare dintre ei a pălit văzând cadavrul, dar, spre meritul lor, au reuşit să-şi mute privirile şi să îşi stăpânească greaţa. Am observat-o pe Anishaa, care se ascundea în spatele cortinei, alături de Sebastián şi de Cassie. Pe chipurile lor se citea şocul, groaza.

Harry s-a uitat ţintă la Mefistofel.

— Toată lumea zice că ar vrea să se dea la fund până la New York şi dup’aia să plece de tot.

Chipul maestrului era sumbru. Părea aproape resemnat în faţa faptului că visurile lui erau departe de a mai fi salvate acum.

Ceva îmi dădea ghes în adâncul inimii, îndemnându-mă să repar situaţia. Am făcut un pas în faţă, înainte ca Mefistofel să spună ceva.

— Suntem foarte aproape de rezolvarea cazului, am zis, vorbind tare cât să mă audă cu toţii şi sperând că păream mai plină de speranţă decât mă simţeam. Am descoperit deja profesia fetei la care lady Crenshaw se referă în scrisoarea ei. Nu ar trebui să mai dureze mult până vom pune cap la cap mai multe informaţii.

Mi-am trecut privirea de la un artist la altul, apoi m-am uitat la Mefistofel. Îmi era greu să îi citesc chipul de după mască, însă aş fi putut jura că în ochii lui se citea recunoştinţa.

— Spectacolul trebuie să continue, am zis. Cu asta vă ocupaţi! Oferiţi-le pasagerilor puţină speranţă şi ocazia de a uita – au nevoie de asta, de voi, mai mult ca niciodată. Hai să facem un ultim spectacol de pomină!

TREIZECI ŞI PATRU,

UN SUSPECT INCREDIBIL

Puntea de promenadă, clasa întâi

RMS Etruria

7ianuarie 1889

— Nu, nu, nu!

Anisha şi-a mişcat câţiva centimetri mai jos mâna înmănuşată.

— Dacă ţii bagheta prea aproape de flacără, îţi vei da singură foc. Fustele costumelor noastre sunt foarte inflamabile din cauza tulului. Trebuie să o ţii aproape de capăt. Bun! Acum mişc-o lent de jur-împrejur, ca şi cum ai picta cerul cu flăcări.

Mi-am ridicat o sprânceană.

— Ca şi cum aş „picta cerul cu flăcări”? Sună ca o scenă foarte dramatică.

Pe chipul Anisheei s-a iţit, încet, un zâmbet. Trecuseră doar câteva ore de la descoperirea cadavrului doamnei Crenshaw, iar nervii tuturor erau încă întinşi.

— Pictam înainte ca viaţa mea să devină ceea ce vezi, a zis Anishaa pe când zâmbetul ei începea să dispară. Ai mei mi-au încurajat creativitatea, deşi nu au fost niciodată de acord cu activitatea mea în trupa de circ.

Au trecut câteva momente de tăcere, întrerupte doar de pocnetul focului. Dacă nu aş fi ţinut o torţă, aş fi îmbrăţişat-o pe tânăra din faţa mea.

— Ei bine, acum eşti o operă de artă în carne şi oase. Şi este incredibil…

— Am citit scrisoarea! Cum poţi să negi? a răsunat vocea stridentă a Lizei.

Mi-am închis o clipă ochii. Nu eram surprinsă, dar mă temeam de faptul că verişoara mea se dezlănţuia tocmai acum. Eram aşa de aproape de New York; dacă s-ar mai fi putut abţine puţin!

— S-a terminat! Relaţia noastră s-a sfârşit! Nu vreau să te mai văd sau să îţi mai vorbesc vreodată!

— Da’ n-am scris nimănui!

Cu chipul aproape stacojiu, Liza a traversat tropăind salonul-restaurant ignorând încercările lui Houdini de a o opri din drum. Anishaa şi cu mine ne-am uitat neliniştite una la cealaltă, dar ne-am ţinut gurile închise. Îmi doream să fi fost înapoi pe trapez, cu Sebastián şi Cassie, departe de artificiile care se aprindeau în spatele scenei. O privire în direcţia Anisheei mi-a fost de ajuns să înţeleg că şi tânăra simţea la fel ca mine; înghiţitoarea de flăcări privea cu jind la cortine, dorindu-şi probabil să poată evada, aşa cum făcea Houdini.

— Liza, singura femeia căreia îi scriu este mama! Tre’ să mă crezi…

— Nu, Harry, nu „tre’” să fac nimic!

Liza a ajuns în capătul sălii şi şi-a aruncat masca la picioarele tânărului.

— Ia-ţi minciunile şi vinde-le altcuiva! Am încheiat discuţia!

— Jur…

Mefistofel a intrat în sală, alături de Jian şi de Andreas, şi s-a oprit când ne-a văzut pe mine şi pe Anishaa ţinând torţele aprinse şi pe Liza şi pe Houdini făcând zarvă.

— Gâlceava dintre iubiţi nu este permisă în timpul antrenamentelor. Vă rog să păstraţi dramatismul pentru un spectacol privat, mai târziu!

Liza i-a aruncat o privire ucigătoare maestrului de ceremonii şi şi-a înălţat bărbia.

— Am terminat! Asigură-te că stă departe de mine sau te vei confrunta cu un altfel de spectacol!

Zicând asta, verişoara mea a trântit uşa, făcând să zăngăne paharele care fuseseră deja aşezate pe mese pentru seara următoare. Harry a dat să plece pe urmele Lizei, dar Mefistofel l-a oprit, aşezându-i mâna pe piept.

— Las-o să se calmeze! Nu e înţelept să sâcâi o persoană supărată.

— Da’ n-am greşit cu nimic!

— Hai să bem ceva!

Mefistofel şi-a trecut un braţ pe după umerii artistului şi l-a însoţit, printre mese, spre ieşire.

— Trebuie să fim uniţi acum! Spectacolul are nevoie de tine în cea mai bună formă.

Privindu-mă peste umăr, Mefistofel l-a scos pe Houdini din sală. Anishaa clătina din cap.