— Ce îmi scapă? am întrebat cu voce tare. Ce le leagă pe toate? Ce poveste spun cărţile acestea şi semnificaţiile lor?
M-am gândit la comportamentul bizar al doctorului Arden, la cum ne împiedicase să discutăm cu judecătorul Prescott, cum ne minţise pe faţă. Oare de cine sau de ce se ascundea pe sine şi familia Prescott? Şi de ce refuza încă să comunice cu noi, chiar şi după moartea fiicei lui?
Un judecător şi un doctor. O femeie de viţă nobilă, cu o conştiinţă încărcată. Doi posibili martori. Două feluri diferite de cărţi, ambele cu semnificaţii secrete ce trebuiau desluşite. Mi-am muşcat buza de jos, concentrându-mă din răsputeri pe măsură ce o idee îşi făcea uşor loc în mintea mea. Dacă Thomas avea dreptate, atunci lady Crenshaw întâlnise cel mai probabil o fată care vindea ceva demn de atenţia ei. Panglicile nu păreau însă mai impresionante decât ceaiul. Dacă ar fi fost să găzduiesc o petrecere luxoasă, sau măcar să o fac să treacă drept una scumpă, aş fi cumpărat câte flori mi-aş fi permis. Mi-aş fi arătat, astfel, bogăţia, mai ales dacă florile erau de seră. Pulsul a început să îmi bată ceva mai tare. Era cel mai plauzibil scenariu.
Familiile Crenshaw şi Prescott primiseră gratis călătoria la bordul Etruriei şi se cunoşteau de dinainte ca nava să plece în voiaj. Dacă lady Crenshaw îşi supărase soţul destul de mult, era logic ca el să se fi dus la prietenul său, judecătorul, pentru a depune o plângere împotriva florăresei. Oare nu îi oferiseră fetei un proces cinstit şi o trimiseseră, în schimb, la munca silnică, unde condiţiile erau probabil cu mult mai rele decât cele de pe străzile unde se chinuia să supravieţuiască?
Dar ce legătură avea doctorul Arden? Am tras o carte de tarot din pachetul pe care mi-l dăduse Mefistofel, trasând cu degetul marginile în filigran ale cărţii ce reprezenta Moartea. Mă gândeam. Un om care practica medicina trebuia să aibă grijă de toţi pacienţii, chiar şi de aceia care comiseseră infracţiuni. Poate că el fusese doctorul închisorii şi administrase un tonic care ucidea, în loc să salveze. Poate că moartea fetei nu fusese un accident. Poate că unul dintre prietenii lui bogaţi îi ceruse un favor, iar el acceptase. Oare erau toţi implicaţi într-un complot mai mare, menit să le ascundă propriile crime? Aşa s-ar fi explicat de ce doctorul Arden încerca să îi împiedice pe toţi să vorbească. Cu cât spuneau mai puţine lucruri, cu atât riscul de a fi învinovăţiţi era mai scăzut.
M-am uitat de jur-împrejur în cabină. Se făcea suficient de târziu pentru ca Liza să se întoarcă din clipă în clipă, iar ultimul lucru de care avea nevoie era să fie înconjurată şi de alte traume. Am strâns teancul de dovezi pe care le adunasem şi l-am înghesuit în noptieră, păstrând la final pachetul de tarot. Verişoara mea trecuse prin destule şi… Pe când închideam sertarul, am observat o cutie mică, legată cu o panglică. Sângele mi-a îngheţat în vene când am observat Optul de Spade de sub ea. Îmi venea să smulg cutia şi să o arunc în colţul opus al camerei, ţipând până venea cineva. Logica şi curiozitatea mea nu suportau însă gândul de a distruge dovezile. Cineva lăsase cutia dinadins în noptiera mea şi nu credeam că o făcuse din amabilitate.
Cu inima bătându-mi ca nebuna, m-am întins şi mi-am aşezat cu grijă cutia în poală. Obiectul nu era foarte mare, dar tot ezitam să îl deschid. Un sentiment macabru m-a cuprins pe dată. Conţinutul cutiei, oricare ar fi fost el, nu era unul plăcut. M-am uitat la cartea de tarot, îngăduindu-mi o clipă de răgaz ca să îmi fac curaj. O femeie legată la ochi era prinsă într-o cuşcă din săbii. Tot trupul ei era legat cu mătăsuri, arătând că nu avea scăpare. Imaginea părea o metaforă potrivită pentru corabia pe care mă aflam.
Mi-am mutat privirea brusc la cutie. Abia mai respiram. Ar fi trebuit să alerg la unchiul meu şi să o deschid acolo, dar ora era târzie şi, în plus, cu ce m-ar fi putut ajuta, în afară de a-mi oferi ajutor moral? Desigur, dacă el sau Thomas ar fi primit cutia, nu ar fi ezitat să o deschidă pe loc. Aşadar, am luat o gură de aer şi, încet şi cu grijă, am desfăcut panglica. Înainte de a-mi pierde curajul, am ridicat capacul. Înăuntru, pe un pat de catifea, se afla un deget.
Am clipit, pe când sunetele din cameră păreau să se amplifice. Deodată, puteam auzi fiecare ticăit al ceasului, fiecare val care se prelingea tăcut de pe coca navei. Ba auzeam chiar şi scârţâiturile de dincolo de uşă, acolo unde doamna Harvey părea să se fi trezit. Totul era mult prea zgomotos. M-am concentrat la propria respiraţie. Voiam să arunc cutia din cameră, dar ar fi fost un gest neglijent şi extrem. Un deget tăiat nu îmi putea face rău.
Sub deget era o bucată de hârtie. Puţin sânge era mânjit pe cartonul crem. Ca şi cum degetul nu m-ar fi tulburat suficient, văzând biletul, am simţit cum mă cuprinde un nou val de panică. O scrisoare de la un criminal nu era niciodată un semn bun. Mâinile îmi tremurau când am scos hârtia din cutie, cu grijă să nu ating noua dovadă. Am desfăcut biletul. Bine că eram deja aşezată. Dacă aş fi stat în picioare, sigur m-aş fi prăbuşit pe loc.
Am recitit mesajul de ameninţare. Inima îmi alerga mai repede decât gândurile.
Liza.
Liza era în pericol.
Ucigaşul o avea pe verişoara mea şi ştiam cu fiecare fibră a fiinţei mele că biletul nu minţea. Criminalul îi mutilase deja biata mână. Avea să o omoare şi să-i etaleze cadavrul ca şi pe celelalte. Şi era doar vina mea. Mi-am apăsat palmele pe ochi până am văzut scântei. Nu puteam aştepta întoarcerea în siguranţă a Lizei cu mâinile în sân. Era contrar tuturor credinţelor mele. Dar nu puteam nici să îmi dau de gol intenţia de a o căuta.
M-am ridicat şi am început să umblu agitată de colo, colo prin cabina mică. Nu mă mai simţisem niciodată ca o pasăre prinsă într-o colivie din metal. Nu puteam înţelege cum o corabie putea cuprinde atâtea unghere, nişe şi locuri întunecate potrivite pentru a săvârşi fapte mârşave. Am dat fuga la clopoţel şi am sunat după un steward. Trebuia să trimit pe cineva după singura persoană care mă putea ajuta în situaţia aceasta.
Am scrijelit locul de întâlnire pe un bilet. Îmi pusesem deja paltonul şi mănuşile groase când a sosit menajera.
— Ia asta imediat! Spune-i, te rog, că este urgent!
Fata a încuviinţat şi a plecat la fel de repede pe cât sosise. Incapabilă să mai aştept, am ieşit în noapte şi am fugit spre unicul loc în care mă simţeam eliberată de pereţii ce se strângeau în jurul meu.
TREIZECI ŞI ŞASE,
ÎNTÂLNIRE LA MIEZUL NOPŢII
Puntea de promenadă, clasa întâi
RMS Etruria
8 ianuarie 1889
Am cercetat întinderea vastă a oceanului, pe când pustiul se preschimba într-un monstru atât de înfricoşător, încât nimic nu ar fi reuşit să scape din calea lui. Inima mea galopa de-a dreptul. Îmi era greu să mă gândesc acum că, la începutul săptămânii, îmi închipuisem acest voiaj ca fiind unul de vis.
Liza fusese răpită, degetul ei era într-o cutie de catifea şi ne aflam pe o navă plină cu oameni misterioşi care avuseseră şi ocazia, şi motivul de a săvârşi crimele. Sigur că răspunsul se afla undeva, acolo, sclipind ca un ciob care reflecta lumina lunii, aşteptând să fie descoperit. Dacă aş fi putut să-l descopăr înainte să i se întâmple ceva rău verişoarei mele!
I-am simţit prezenţa înainte ca el să spună ceva şi m-am întors cu faţa. În beznă, nu era altceva decât o siluetă, care a păşit mai aproape.
— A-Ai descoperit ceva? m-am bâlbâit eu.
Thomas şi-a aşezat haina în jurul umerilor mei şi şi-a îndreptat privirea spre ocean.
— Căpitanul Norwood a dat ordin întregului echipaj să cerceteze nava. Caută în cele mai ascunse unghere – cred că furia unchiului tău este mai motivantă decât orice altceva. Dacă Liza…
Thomas a inspirat adânc şi a expirat zgomotos.
— Nu se vor opri până nu o găsesc.
Thomas m-a strâns lângă el, deşi căldura trupului său nu oprea fiorii reci care mă cuprinseseră. Liza era torturată în acea clipă. Eu îi făcusem asta. Blestemata mea dorinţă de a mă implica în anchetarea a fel de fel de crime făcuse acum din ea un personaj principal al uneia dintre ele. Tata avusese dreptate cu câteva luni în urmă. Oamenii cumsecade nu se coborau în măruntaiele necurate ale societăţii.
M-am uitat la valurile ondulate, la adăpostul braţelor lui Thomas. Am rămas aşa preţ de câteva momente, deşi o parte din mine tânjea să facă ceva. Voiam să fug din cabină în cabină, ţipând, până o găseam pe Liza. Dacă nu îmi redobândeam stăpânirea de sine şi nu îmi limpezeam mintea, nu aveam să îi vin deloc în ajutor verişoarei mele. Probabil că m-ar fi închis în celulă şi asta nu ar fi făcut decât să complice lucrurile.
Liza. Inima mi s-a strâns. Voiam să mă sparg ca un val, lovindu-mă de coca navei, şi să mă scufund pe fundul oceanului. În schimb, m-am scuturat de gânduri şi am zis:
— Am senzaţia că ne scapă ceva. Ce legătură au cărţile cu crimele?
Thomas s-a uitat la mine cu coada ochiului.
— În acest moment, nu sunt aşa sigur că mai contează.
— Totul contează şi ştii prea bine asta.
Am oftat.
— Jack Spintecătorul alegea femei obligate să se prostitueze, în cazul Dracula, criminalul a luat la ţintă, în mare parte, membri ai familiei Basarab. Care este povestea acestor femei? Trebuie să existe o legătură între ele în mintea ucigaşului. Cum se îmbină toate piesele de puzzle? Sau… mai bine zis, cine le cunoştea înainte de îmbarcarea pe Etruria? Şi de ce a răpit-o pe Liza? Ce legătură are ea cu toate acestea?
— Păi, se pare că se cunoşteau de dinainte de îmbarcarea pe navă. Cel puţin ştim asta în mod sigur despre doctorul Arden şi familia Prescott. Cât despre verişoara ta…
Thomas a tras adânc aer în piept.
— Probabil că o foloseşte drept monedă de schimb. Suntem aproape de adevăr, iar criminalului nu îi place asta. L-am călcat pe nervi, iar acum ea, sau el, reacţionează violent.
M-am ghemuit şi mai bine în paltonul lui Thomas pe când o briză rece mătura puntea.
— Este ceva ce mă deranjează la cărţi şi nu îmi dau seama ce.
Thomas a ridicat o sprânceană. Ochii îi sclipeau.
— Ai o idee, nu-i aşa?
— Vino, am zis, trăgându-l spre cabine, capabilă, în final, să îmi canalizez energia. Ştiu exact cine ne-ar putea da nişte răspunsuri!
