— Sunt sincer.
Mefistofel a zâmbit.
— Eşti iritată de faptul că îţi face plăcere compania mea. Eu te fac să gândeşti, să-ţi dezvolţi teoriile ştiinţifice şi ideile. M-am vârât pe sub pielea ta şi urăşti lucrul acesta.
— Da, am fost eu de acord, dând din cap. Mi te-ai vârât pe sub piele. Ca un bisturiu.
— Ceea ce înseamnă că sunt fin şi precis ca o lamă.
Mefistofel a ridicat din umăr.
— Vrei să bem ceaiul în timp ce discutăm şi despre celelalte calităţi atrăgătoare pe care le posed? Sau să trecem direct la sărutat? Trebuie să recunosc că m-am gândit neîncetat la momentul când aproape ne-am sărutat. O să-l înec pe Houdini când îl întâlnesc data viitoare. Deşi poate că tu ţi-ai găsit altă ocupaţie. Să fiu sincer, Cresswell este chipeş, deşi sunt un concurent pe măsură. De vină este înfăţişarea mea misterioasă şi solemnă. De asemenea, nu poate concura cu masca.
— Sincer?
Mi-am frecat tâmplele.
— Eşti cea mai enervantă persoană pe care am întâlnit-o vreodată.
— Îmi faci o altă onoare, a zis Mefistofel şi s-a înclinat adânc. Sunt sigur că domnul Cresswell va fi supărat şi de această declaraţie. Locul al doilea nu este, totuşi, locul întâi, nu? Deşi va trebui să se obişnuiască, din moment ce îmi stă atât de mult prin preajmă. Cred că va avea nevoie de ceva consolare. Sărmanul! Va trebui să văd dacă Isabella este disponibilă. L-a menţionat de câteva ori.
Mefistofel mă privea ca un uliu ce-şi pândeşte potenţiala pradă. Am numărat, în gând, până la zece, dar nu am spus nimic. Mefistofel încerca să scoată adevărul de la mine, dar avea nevoie de ceva mai mult efort ca să reuşească.
— Îmi distragi atenţia.
— Este problema majorităţii femeilor – dar şi a unor bărbaţi – cu care am de-a face.
Amuzamentul i s-a stins brusc în priviri, ca o lumânare.
— Te-am avertizat să nu te laşi văzută aici jos, nu? Ai idee ce fel de necazuri ai fi cauzat dacă… La dracu’!
Mi-am aruncat privirea peste umăr, să văd ce anume îl făcuse să înjure. Andreas şi Jian veneau pe culoar, discutând şoptit. Mi se părea bizar să-i văd în pantaloni şi cămăşi obişnuite, căci costumele lor sclipitoare erau rezervate scenei.
Înainte să mai pot observa şi alte detalii, Mefistofel m-a cuprins repede cu un braţ, m-a tras aproape, apoi mi-a pecetluit buzele cu un sărut cast. Am auzit scrâşnetul lemnului pe metal şi mi-am dat seama că maestrul muta încetişor cufărul cu săbii la locul lui, folosindu-se de pretextul sărutului nostru.
Am închis ochii şi am încercat să nu mă gândesc la cât de plăcute erau buzele lui – moi şi delicate, atât de diferite de lăudăroşenia limbii lui ascuţite. Un moment mai târziu, Mefistofel s-a retras şi m-a privit. În ochii lui se citeau plăcerea diabolică şi o slabă undă de părere de rău. Mă întrebam dacă arătam la fel de speriată şi de confuză pe cât erau gândurile ce-mi alunecau prin minte.
Maestrul de ceremonii le-a zâmbit alene artiştilor, fără a-şi lua braţul din jurul taliei mele, ceea ce era un lucru bun, căci nu eram singură că nu m-aş fi îndepărtat de el. Maestrul m-a strâns uşor, a avertizare.
— E cam devreme să fiţi aici. După cum vă daţi seama, nu mă aşteptam să mai găsesc pe cineva aici pentru ceva vreme. Sau, mai corect, noi nu aşteptam. Tocmai ce îi ofeream domnişoarei Wadsworth un tur.
— Sigur? a întrebat Jian, fără a se obosi să-şi ascundă amuzamentul din glas. Făceaţi turul recuzitei? Pun pariu că data viitoare veţi face turul toaletelor!
Obrajii îmi ardeau, dar nu am îndrăznit să îl contrazic. Jian şi-a coborât ochii negri asupra mea. Nu puteam decât să ghicesc ce eram eu pentru el. O altă fetişcană proastă, prinsă în plasa de iluzii a lui Mefistofel? Sau socotea că m-ar fi putut adăuga pe lista lui de victime?
Mi-am mutat privirea la Andreas, al cărui chip era aproape la fel de roşu pe cât fusese al Lizei, mai devreme. Nu îmi dădeam seama dacă bărbatul era jenat pentru mine sau din cauza incidentului pe care maestrul şi cu mine îl puseserăm la cale. Poate că era dezamăgit că ignorasem avertismentele cărţilor de tarot şi nu mă îndepărtasem de Magician.
— Este o chestiune de semantică.
Mefistofel mi-a cuprins mâna, scoţându-mă din cală ca într-un soi de paradă.
— Vă aştept pe amândoi în salon, până în ora unsprezece! Avem nevoie de ajutor pentru spectacolul de astăzi. Şi continuaţi să exersaţi ce v-am arătat pentru spectacolul final. Trebuie să îi ajutăm pe oamenii ăştia să uite de crime şi să-şi aducă aminte doar de „Carnavalul Clarului de Lună”.
Fără să mai spunem vreun cuvânt, i-am lăsat pe artişti să-şi strângă lucrurile. Pe când păşeam pe coridor, mă gândeam la cei doi tineri, încercând să decid care dintre ei putea fi criminalul pe care îl căutam. Andreas părea tăcut şi timid, dar, într-un grup de magicieni, poate că tocmai aceasta era iluzia lui.
— Ei bine? a zis Mefistofel, de îndată ce ne îndepărtaserăm suficient pe următorul coridor. Ai găsit ceva util sau a fost o mare pierdere de timp? Nu că sărutul nostru nu ar fi meritat deranjul. A fost plăcut. Nu eşti de acord?
— Depinde dacă ăsta este sau nu al tău.
Thomas a apărut de după colţ, ţinând în palmă un inel cu sigiliu: un cap de leu înconjurat de spini şi cu rubine sângerii în loc de ochi. Bijuteria era superbă, iar apariţia ei părea să-l fi şocat pe maestru, căci acesta a înlemnit deodată. Nu credeam că reacţia lui se datora apariţiei bruşte a prietenului meu.
— Este ciudat că spadasinul tău ţinea asta în cufărul lui. Este încă şi mai ciudat că ai trimis-o pe domnişoara Wadsworth direct la locul faptei şi că apoi ai urmărit-o până acolo.
Mefistofel arăta de parcă ar fi fost în stare să-l trântească pe Thomas la pământ ca să-şi recupereze inelul, dar a reuşit să stătea locului.
— Asta este emblema familiei tale, nu? Ori poate că este o altă identitate furată pe care ţi-ai asumat-o?
— Este al meu! a mârâit maestrul. Şi nu am furat nimic, domnule Cresswell.
Mi-am scos braţul de după al lui Mefistofel. Nu mă îndoiam de metodele lui Thomas; dacă el ştia sigur cui îi aparţinea inelul, atunci şi eu eram la fel de sigură.
— Ţi-ai pus inelul în cufărul acela ca să-l găsesc eu? Ce fel de joc este acesta?
— Poate că joc rolul omului rău, a zis Mefistofel în şoaptă, dar nu înseamnă că şi sunt aşa. Poate ar trebui să te întrebi următorul lucru: dacă nu sunt eu criminalul, atunci cine? Cine ar putea dori să arunce suspiciunile asupra mea? Cine ar avea de câştigat dacă trupa de circ ar fi bănuită de rele?
Mefistofel a clătinat din cap. Lumina îi sclipea pe mască.
— A judeca o persoană înainte de a o cunoaşte te face incapabil să vezi adevăratul rău. Nu eu sunt diavolul în povestea asta, indiferent de cât de mult ai încerca să mă portretizezi astfel. Inelul mi-a fost furat la începutul săptămânii. Nu am dorit să împărtăşesc această informaţie.
