Era de-a dreptul remarcabil că ne putuserăm păstra seriozitatea numindu-i pe potenţialii criminali.
— Dintre toţi aceştia, tu crezi că o femeie este ucigaşa?
Thomas şi-a scos ceasul de buzunar.
— Trebuie să desluşim cazul cât de curând, indiferent cine este vinovatul. De îndată ce vom ajunge pe ţărmurile Americii, criminalul – sau criminala – ne va scăpa din gheare.
TREIZECI,
CEL MAI GROZAV TRUC DIN LUME
Atelierul lui Mefistofel
RMS Etruria
7 ianuarie 1889
Ridicasem mâna ca să bat când uşa atelierului de lucru al lui Mefistofel s-a deschis, speriindu-mă atât pe mine, cât şi pe sărmanul Andreas, pe când ne ciocneam. Ghicitorul s-a uitat rapid la mine, apoi şi-a aruncat mâinile în sus, retrăgându-se.
— Nu mă lovi, domnişoară! Te rog! Ţi-am spus că oglinda este mai bună decât cărţile de tarot. Dar tu nu m-ai ascultat!
— Eu… ce? am întrebat, neştiind dacă trebuia să mă simt jignită. Oare ai fost pălmuit de atât de mulţi oameni după şedinţele de spiritism? Credeam că suntem prieteni… Am exersat trucul cu cartea. Cea care se schimbă brusc? Îţi aminteşti?
Mefistofel chicotea de undeva din cabină, iar Andreas s-a strâmbat.
— Curaj, prietene! Dacă ai fi scos oglinda aia blestemată, domnişoara Wadsworth ţi-ar fi tras un şut.
Maestrul a apărut în pragul uşii, aşezându-şi o mână pe umărul ghicitorului.
— O singură privire în oglinda aia murdară le face pe fetele isteţe să trimită degrabă după menajere şi produse de curăţenie. Acum, a zis el, întorcându-se spre artist, dă-i broşa înapoi şi fugi de aici!
— Ce…
Mi-am pipăit mantia şi mi-am dat seama că acul dispăruse.
— Dar cum?
— Poftim!
Andreas mi-a împins broşa şi şi-a înşfăcat mantia dintr-un cui de lângă uşă, pufăind.
— Oglinda ghiceşte viitorul. Şi nu este nimic în neregulă cu ea. Este veche – patina timpului îi dă caracter. Spiritelor le place.
— Orice ai face, a zis Mefistofel, nu-i repeta prostiile astea lui Harry. Ştii ce crede el despre cei care susţin că pot vorbi cu spiritele sau că prevăd viitorul. Şi de câte ori trebuie să-ţi spun să nu mai furi de la clienţi? Dăunează afacerii.
— Harry Houdini este un prost, iar ea nu mai este tocmai o clientă, nu-i aşa?
Andreas i-a aruncat maestrului o privire mândră înainte să dispară în lumina dimineţii.
— Este puţin sensibil în legătură cu relicva lui magică bavareză.
Mefistofel mi-a făcut semn să intru înainte de a închide uşa. Fire de praf se răsuceau ca sclipiciul în razele dense de soare.
— Pun pariu că a furat-o din vreun magazinaş, din cine ştie ce orăşel german.
— Asta este tot ce ai de spus? Cum rămâne cu broşa mea?
M-am răsucit, înclinându-mi capul.
— Andreas are obiceiul de a fura?
— Nu, îşi câştigă pâinea din asta.
Mefistofel s-a îndreptat spre biroul lui şi şi-a făcut de lucru cu nişte piese pentru o colivie mecanică la care tocmai meşterea.
— Înainte să întrebi, i-am verificat deja cabina, căutând indicii, cuţite sau alte semne incriminatoare. Camera lui este un dezastru, dar nu am găsit urme de sânge sau vreun cadavru.
— Ei bine, eu nu am încredere în el.
— Este o deducţie înţeleaptă din partea ta. Aşadar, ar trebui să fii înspăimântată de mine.
După tonul lui, nu aş fi zis că glumea pe de-a întregul.
— Se zvoneşte că a fost găsit un alt cadavru în dimineaţa asta. De aceea mă binecuvântezi cu prezenţa ta?
— Cum ai aflat? am întrebat. Ai făcut alte târguri la miezul nopţii cu spioni?
— Eşti geloasă?
