Slade s-a trezit în această celulă de sub hambar, unde a fost ținut de atunci.
Barry trage un scaun spre geam și se așază.
Helena parcurge perimetrul celulei.
Slade îi privește.
Nu i-au spus despre motivul pentru care se află aici. Nici despre cronologiile anterioare sau despre scaunul de memorie. Nimic.
Slade se ridică din pat și se apropie de sticlă, privindu-l pe Barry. Poartă pantaloni de sport și nu are bluză. Barba îi e ciufulită, părul încurcat și nespălat, ochii temători și furioși deopotrivă.
În timp ce Barry îl privește prin sticlă, nu se poate abține să nu simtă milă pentru acest om, în ciuda a tot ce a făcut în cronologiile mai vechi. Nu are nici cea mai vagă idee de ce se află aici. Barry și Helena l-au asigurat de mai multe ori că nu au nicio intenție să îi facă rău, dar acele promisiuni au fost în zadar, fără nicio îndoială.
Dacă este să fie sincer, Barry se simte extrem de inconfortabil cu ceea ce fac. Dar între previziunea Helenei și faptul că a construit scaunul de memorie cu capacitatea sa incredibilă, alege să aibă încredere în soția lui. Chiar și când i-a spus că ar fi trebuit să răpească un bărbat pe nume Marcus Slade înainte să moară de supradoză în apartamentul său din Dogpatch.
— Ce e? întreabă Slade. Ați venit aici ca să îmi spuneți, în sfârșit, de ce faceți asta?
— În câteva clipe, spune Helena, vei înțelege totul.
— Ce dracului înseamnă…
Lui Slade i se prelinge sânge din nas. Se clatină înapoi, ținându-se cu mâinile de tâmple, cu chipul schimonosit de durere. Imediat, o agonie pulsatilă îl izbește pe Barry în spatele ochilor, făcându-l să se aplece pe scaun.
A sosit aniversarea cronologiei și ambii bărbați gem în timp ce recuperează cronologiile anterioare.
•
Slade stă acum la marginea patului. Teama a dispărut din ochii lui. Chiar și limbajul trupului său s-a schimbat, reflectând acum o încredere interioară și o stăpânire care înainte nu existau.
Zâmbește, încuviințând din cap.
— Barry, spune el. Helena, mă bucur să te revăd.
Barry se clatină. Una este să ți se fi spus ce s-a întâmplat în toate celelalte cronologii, cu totul altceva este să deții amintirile fiicei tale moarte și să privești cum lumea se autodistruge din nou și din nou. Când a murit în mijlocul pajiștii din Central Park, lovit de o undă de șoc. Nu și-a amintit acea cronologie încă. Helena i-a spus că, aparent, această idee i-a venit în Scoția, dar amintirile revin încet ca o perfuzie.
Barry se uită la Slade și spune:
— Mai ții minte hotelul tău din Manhattan?
— Desigur.
— Îți amintești noaptea în care ai murit acolo? Ce i-ai spus Helenei înainte?
— S-ar putea să am nevoie de o reîmprospătare în privința asta.
— I-ai spus că amintirile moarte din cronologiile mai vechi ar putea fi anulate dacă ar ști să călătorească așa cum știai tu.
— Ah, zâmbește Slade. Voi v-ați construit propriul scaun.
— După ce ai murit în hotelul tău, a venit DARPA și a luat totul. La început, lucrurile au fost în ordine, dar pe 16 aprilie 2019, exact cu șase cronologii în urmă, tehnologia a scăpat de sub control. Scaunele de memorie erau folosite în toată lumea. Schemele au fost publicate pe Wikileaks. Realitatea a început să se schimbe constant. M-am întors cu treizeci și trei de ani în urmă, ca să încep o nouă cronologie și ca să am o șansă să găsesc o cale de a opri amintirile moarte. Dar ele vin mereu. Lumea își amintește mereu scaunul, indiferent de ce facem noi.
— Deci căutați o modalitate de a ieși din această buclă? O resetare?
— Da.
— De ce?
— Pentru că se va întâmpla exact ceea ce ți-am spus. A fost deschisă cutia Pandorei. Nu știu cum s-o închid.
Slade se duce la chiuvetă și se stropește cu apă pe față.
Apoi se întoarce din nou la geam.
— Cum oprim amintirile moarte? întreabă Helena.
— Într-o viață, m-ai ucis. În alta, m-ai răpit. Așadar, dă-mi voie să te întreb – de ce te-aș ajuta?
— Poate pentru că încă mai ai o undă de decență?
— Omenirea merită o șansă să evolueze dincolo de închisoarea timpului. Merită o șansă la progres real. Opera vieții tale a fost scaunul. A mea a fost să-l ofer omenirii.
Barry observă că este cuprins de furie.
— Marcus, ascultă-mă, spune el. Nu are loc niciun progres. Lumea își amintește chiar acum de existența scaunului de memorie, iar acele amintiri moarte vor declanșa o apocalipsă nucleară.
— De ce?
— Din cauză că dușmanii noștri cred că SUA modifică istoria.
