SOCRATE: Atunci tu nici pe sofişti nu-i socoti învăţători virtuţi ?
95a
381
J
96a
PLATON
MENON: Nu m-aş putea rosti, Socrate. Sunt şi eu un om ca toţi ceilalţi: câteodată zic da, alteori ba.
SOCRATE: Şi şti că nu numai voi — tu şi oameni politici — treceţi de la o părere la alta asupra aceleiaşi chestiuni, câteodată zicând că virtutea se învaţă, altă dată că nu. Află că şi poetul Theognis face la fel.
MENON: în ce poezii? SOCRATE: în elegi . Iată într-una ce zice: „Bea şi mănâncă cu-aceia şi numai cu dânşii petrece; Fă-le când poţi şi pe plac; mari îs puterile lor. Numai cei buni sunt în stare să-ţi dea cele bune, cu răi Dacă te-amesteci cumva, pierzi şi mintea ce ai". Vezi cum vorbeşte în aceste versuri despre virtute, ca de ceva ce se învaţă.
MENON: Aşa se pare.
SOCRATE: Dar şi în alte versuri, de mergi puţin mai departe: „Dac-ai putea făuri raţiunea — cam aşa
se rosteşte el — şi dacă ai putea-o împlânta în om, ce mari, ce numeroase ar fi răsplăţile pe care le-ar primi cei care ar avea puterea să facă o ispravă ca asta". Şi cei care ar avea să facă o ispravă ca asta: „Nu poate naşte un tată cinstit păcătoase odrasle, îndeosebi când copilul ascultă de bunele sfaturi; însă din omul cu naştere rea tu să nu tragi nădejde C-ai să formezi vreodată copil de o fire aleasă"^. îţi dai seama cum se contrazice, vorbind în două feluri asupra aceluiaşi subiect?
MENON: Vezi bine.
SOCRATE: Oare mai există un caz în care să se poată spune, ca aici, că cei ce se declară profesori nu numai că nu sunt în stare să predea şi altora, dar nici măcar n-au şti nţa cuvenită în propria specialitate, ci sunt nişte ignoranţi? Şi unde mai vedem în altă parte că oameni care mărturisesc competenţa într-o materie afirmă uneori că acea materie se învaţă, alteori că nu? Poţi susţine că nişte oameni şovăitori într-un grad
1 Theognis, v. 33 — 36 şi 434—438. în ultima grupă de versuri este o inversiune faţă de text.
382
MENON
aşa de mare sunt în stare să fie profesori suverani asupra unui obiect, oricare ar fi el?
MENON:PeZeus,nu.
SOCRATE: Atunci, dacă nici sofişti , nici cei ce se socot virtuoşi nu pot fi învăţători specialităţi lor, nu-i învederat că nimeni altul n-ar putea fi?
MENON: Este învederat, cred.
SOCRATE: Şi dacă nu există profesori, cum o să fie şcolari?
MENON: Cred că ai dreptate.
SOCRATE: Prin urmare am mărturisit împreună că nu poate fi învăţată o materie unde nu sunt nici profesori, nici şcolari?
MENON: Am mărturisit.
SOCRATE: Nu-i aşa că virtutea n-are profesori?
MENON: Aşa este.
SOCRATE: Desigur nici şcolari?
MENON: Se vede.
SOCRATE: Putem încheia deci că virtutea nu poate fi învăţată?
Părere adevărată: iată ce-i virtutea
MENON: Dacă am călăuzit bine cercetarea noastră, lucrul nu pare că se învaţă. Dar acum, Socrate, eu mă mir şi mă întreb de există ori nu oameni virtuoşi; şi apoi, admiţând că există, în ce chip devin ei astfel?
SOCRATE: Mi-e teamă, Menon, să nu fim nişte bărbaţi slabi. Mi-e teamă că nu ne-au pregătit îndeajuns învăţăturile predate ţie de Gorgias, mie de Prodicos. Ar trebui să fim mai cu luare-aminte asupra noastră înşine şi să căutăm a găsi pe cineva care să ne facă virtuoşi cel puţin printr-un singur mijloc. Spunând aceasta, mă gândesc la cercetarea de adineauri: cum am putut uita până la ridicol că
pentru a izbuti cineva în diferite împrejurări există şi alte căi decât cele drepte indicate de şti nţă. Iată
de ce nu izbutim să ştim în ce chip se pregătesc oameni virtuoşi.
MENON: Ce vrei să spui cu asta, Socrate?
SOCRATE: Lucrul următor. întâi faptul, pe care l-am convenit între noi, că oameni virtuoşi trebuie să
fie cu drept şi folositori, al doilea că lucrul nu poate fi altfel. Sau nu?
MENON: Ba da.
383
