376
MENON
SOCRATE: De ce vorbeşti aşa, Antyos? Ce, din toată lumea asta care ştie să devină folositoare şi altora cât de cât, adică numai ei se deosebesc aşa de mult de toţi? Şi nu numai că nu-s de nici un folos celor care le sunt încredinţaţi, dar dimpotrivă le sunt chiar o primejdie de nimicire. Ceva mai mult, ei au îndrăzneala să le ceară şi bani! Cât pentru mine, nu ştiu zău cum ţi-aş putea da crezare. Cunosc şi eu pe unul numit Protagora, care a agonisit din această înţelepciune mai multă avere decât Fidias (maestrul care a sculptat aşa de frumoase opere) şi decât alţi zece sculptori împreună! Adevărate minunăţi sunt poveştile tale. Te-miri-ce cârpaci de ghete vechi, niscaiva croitori de straie proaste n-ar putea, cred, să înşele lumea treizeci de zile de piaţă, dac-ar înapoia hainele sau ghetele mai proaste decât le primiseră. Ar muri de foame în scurtă vreme, de s-ar purta astfel. Protagora, dimpotrivă, a fost în stare să înşele Grecia întreagă şi să strice pe toţi cei ce s-au apropiat de dânsul, trimiţându-i acasă
mai răi decât îi primise — şi aceasta vreme de peste patruzeci de ani! Că, după cât ştiu, a murit puţin înainte să fi împlinit şaptezeci de ani, adică după o activitate în meserie de patruzeci de ani! în tot acest timp, până în ziua de astăzi, n-a încetat să fie bine văzut. Şi Protagora nu-i singurul. Mulţi alţi au făcut la fel, înainte sau după el, dintre care uni trăiesc încă. Putem spune că o făceau cu voinţă şi şti nţă, atunci când stricau sau, cum zici tu, când înşelau tineretul? Ori poate lucrau astfel fără să-şi dea ei înşişi seama? Putem crede că au înnebunit în aşa grad, ei, de care atâţia spun că sunt cei mai înţelepţi dintre oameni?
ANYTOS: Nu ei sunt nebuni, Socrate; departe de asta! Cred că nebuni erau mai degrabă tineri care-i plăteau cu bani buni. Şi, mai mult decât dânşii, erau desigur părinţi lor, cei care aveau supravegherea copi lor lor şi care îi încredinţau acelora. Dar, mai mult decât toţi, eu consider ca lipsite de minte înseşi statele care-i lăsau să intre, în loc să izgonească fără milă pe oricine se îndeletnicea cu această
meserie, străin sau concetăţean.
SOCRATE: Se vede, Anytos, că vreun sofist ţi-a făcut o nedreptate, că eşti aşa de supărat pe dânşii.
ANYTOS: Pe Zeus, eu n-am stat niciodată cu vrenul dintr-înşii! Şi nu voi îngădui niciodată vreunuia dintre ai mei să stea.
SOCRATE: Atunci eşti cu totul străin de aceşti oameni?
ANYTOS: O, de nu i-aş cunoaşte în veci!
377
92a
J
PLATON
93a
SOCRATE: Şi cum poţi şti, minunate prieten, dacă această meserie este sau nu lucru bun ori rău, câtă
vreme eşti cu totul străin de ea?
ANYTOS: Uşor. Pe aceştia îi cunosc acum cine sunt: fie că-s străin de dânşii, fie că nu.
SOCRATE: Ghicitor poate eşti, Anytos; astfel, după spusele tale, mă mir cum i-ai putut cunoaşte în această privinţă. Şi apoi ce ne-a interesat pe noi nu este să ştim care-s învăţători ce strică pe Menon, dacă-i urmează. Pot ei să fie sofişti , dacă tu vrei. Altceva interesează: să arăţi pe aceia la care, dacă
Menon se duce (şi-i faci un bine acestui prieten al tău din părinţi — spunându-i), poate deveni în privinţa virtuţi un om vrednic de consideraţie într-un stat aşa de mare.
ANYTOS: Şi de ce nu i-ai spus tu?
SOCRATE: Dar eu i-am spus cine sunt cei pe care i-am socotit în stare să fie învăţători în această
direcţie. Se pare numai că, după cuvântul tău, n-am grăit mare lucru; şi poate că ai dreptate. Haide,
spune acum şi din partea ta, către care atenieni să-şi îndrepte el paşii: rosteşte un nume, al oricui vrei.
ANYTOS: Dar ce trebuie să cităm un nume? N-are decât să întâmpine pe cel dintâi atenian, bineînţeles pe cel dintâi dintre oameni distinşi, sub raportul virtuţi . Nu-i unul între dânşii care să nu-l facă mai bun dacă-l ascultă, decât o fac sofişti .
SOCRATE: Bine, dar aceşti oameni distinşi ca virtute singuri s-au făcut astfel? N-au învăţat nimic de la nimeni? Şi sunt ei în măsură să înveţe şi pe alţi lucruri pe care nu le-au învăţat singuri?
ANYTOS: Cred că şi ei au învăţat de la cineva: de la acei înaintaşi ai lor care trebuie să fi fost virtuoşi.
Ce, nu găseşti că în oraşul acesta s-au născut destui oameni cumsecade?
SOCRATE: Eu găsesc, Anytos, că la noi sunt mulţi oameni aleşi sub raport politic, că şi în trecut au existat tot aşa de mulţi şi că există încă în vremea noastră. întrebarea este: fost-au ei şi pentru alţi buni învăţători ai virtuţi lor? Aceasta-i problema, nicidecum dacă există sau nu la noi oameni de treabă, sau dacă au fost altădată. Pe noi ne interesează să ştim (de aceea doar ne batem capul de atâta vreme) dacă se poate sau nu învăţa virtutea. Ţinta către care năzuim în cercetarea noastră este: oameni aleşi din punctul de vedere al virtuţi , cei de acum ca şi cei de altădată, avut-au putinţa să
împărtăşească şi altora virtutea
378
MENON
ce se sălăşluia în ei? Sau, din contră, virtutea este un lucru pe care omul nu-l poate împărtăşi altuia şi n-o poate primi de la altul? Asta-i cercetarea ce vrem să facem de atâta vreme, eu şi Menon.
Câteva pilde
Fii acum cu luare-aminte să te întreb ceva; dar să-mi dai un răspuns după propria-ţi gândire.
Temistocle, după părerea ta, n-a fost sub raportul virtuţi un om ales?
ANYTOS: Nici vorbă, şi încă cum!
SOCRATE: Prin urmare, dacă a existat cineva în stare să împărtăşească şi altora vitutea sa proprie, nu se poate zice şi de el aşa ceva?
ANYTOS: De asta sunt încredinţat, dacă ar fi dorit s-o facă.
SOCRATE: Şi cum, crezi că n-ar fi vrut să-i pregătească şi pe alţi a fi virtuoşi? De pildă, pe copilul său? Ce, poţi bănui că din gelozie a procedat faţă de el astfel, ca să nu-i împărtăşească unui fiu al său marea însuşire pe care el însuşi o avusese? N-ai auzit că Temistocle a făcut din copilul său, Cleofant, un călăreţ desăvârşit? Că stătea în picioare pe cal, că arunca suliţa din această poziţie şi că săvârşea încă şi alte minunăţi , pe care le învăţase de la tată-său? Ca buni profesori, Temistocle şi-a dat osteneala să scoată din fiu-său un om desăvârşit? N-ai auzit asta de la bătrâni?
