2 Aristofan, Norii, v. 218 sqq.
3 Norii, de Aristofan, jucată cu douăzeci şi patru de ani înainte (martie, 423).
4 în această piesă, Socrate apare, printr-o tehnică de scenă, în mijlocul norilor şi zice: Străbat, cum vezi, văzduhul, privesc şi eu la soare, v.
225
s Gorgias (în fizică, discipolul lui Empedocle), socotit „părintele" retoricii; se zice că a făcut avere din lecţii.
APĂRAREA LUI SOCRATE
Prodicos din Keos1, Hippias din Elis^.
Fiecare dintre aceştia, judecători, merge din oraş în oraş; atrage pe tinerii care au libertatea de a se întâlni cu oricare dintre concetăţenii lor şi-i înduplecă să lase întâlnirile cu localnicii şi să-i urmeze; în schimb, ei primesc bani şi recunoştinţă. Tot astfel este în Atena un alt bărbat, de fel din Păros3, om înţelept, despre care iată cum am aflat că a venit aici: întâmplător m-am întâlnit cu un prieten care a cheltuit cu sofiştii mai mulţi bani decât toţi ceilalţi la un loc, anume cu Callias al lui Hipponicos4. Pe acesta, care avea doi copii, l-am întrebat: „Callias, dacă
cei doi copii ai tăi ar fi mânji sau viţei, nu-i aşa că ar trebui să le iei un supraveghetor, pe care-1 vei plăti? în schimb, el ţi-i va face frumoşi şi destoinici, le va dezvolta cele mai deosebite însuşiri. Desigur, acela va trebui să
fie om priceput în ale cailor şi agriculturii. Acum însă, copiii tăi fiind oameni, te gândeşti sau nu să le iei povăţuitor? în acest caz, cine este cel ce se pricepe în pregătirea unui tânăr cu adevărata virtute de om şi cetăţean? Socotesc că, de vreme ce ai copii, te vei fi gândit şi la asta. Aşadar, este cineva sau nu? — Cum de nu, răspunse. — Cine? De unde? Pe ce preţ învaţă? — Evenos din Păros, zise, şi pe preţ de cinci mine5, Socrate".
Şi eu... l-am fericit pe Evenos, dacă în adevăr poate să cunoască acest meşteşug şi să înveţe pe alţii cu un preţ aşa de mic!
Prin urmare, şi eu m-aş mândri şi m-aş înălţa, dacă aş cunoaşte această artă. însă, bărbaţi atenieni, eu nu o cunosc!
în ce constă înţelepciunea lui Socrate?
Poate că unul dintre voi să mă întâmpine: „Bine, Socrate, de ce ţi se întâmplă ţie un astfel de necaz? De unde aceste clevetiri împotriva ta? De n-ai fi făcut nimic mai mult decât cealaltă lume, nu s-ar fi făcut în 1 Prodicos, retor şi fizician, discipolul lui Protogora. Despre Prodicos se spune că pretindea cincizeci de drahme pe o serie de cursuri
rezumate (Platan, Cratil, p. 384 b). ■ Protagora cerea o sută de mine pentru cursul întreg (Diogene Laertiu, IX, 52).
2 Hippias din Elis, retor şi filosof.
3 Evenos din Păros, poet elegiac şi sofist.
4 Callias a şi fost de altfel supranumit „cel bogat".
5 Vreo cinci sute de franci.
20a
12
13
21a
PLATON
jurul tău atâta vâlvă, nici atâta vorbă; trebuie să fi făcut ceva deosebit de lumea cealaltă; spune-ne ce, ca să nu te judecăm cu nesocotinţă".
Pe drept mi-ar putea rosti cineva astfel de cuvinte; de aceea voi încerca să vă arăt pentru care pricină mi s-a făcut un nume şi-o ponegrire ca aceasta. Fiţi deci cu luare-aminte, chiar cei care credeţi că vorbesc în glumă; e bine să
ştiţi că nu vă voi spune decât adevărul.
Bărbaţi ai Atenei! Numele ce mi-am căpătat, prin nimic altceva nu-1 merit decât printr-un soi de înţelepciune a mea. Vreţi să ştiţi de ce fel este această înţelepciune? Este, desigur, o înţelepciune omenească; şi eu sunt acum primejduit pentru o astfel de înţelepciune, pe când cei de care am vorbit adineauri au pe buze cu uşurinţă o înţelepciune mai presus decât cea omenească; despre aceasta eu nu vă pot spune nimic, căci nu o cunosc; cine zice că o cunosc, minte, şi vorbeşte întru ponegrirea mea.
Nu murmuraţi, bărbaţi atenieni, căci am să vă spun un lucru ce vi se va părea şi mai plin de semeţie; nu-1 voi spune însă de la mine, ci voi lăsa pe cineva mai vrednic de încrederea voastră. Asupra înţelepciunii mele, dacă
este, şi de ce fel este anume, vă voi aduce martor pe însuşi zeul din Delfi. Cred că îl cunoaşteţi pe Cherefon1; mi-este prieten încă dinjinereţe, desigur şi celor mai mulţi dintre voi; doar şi el a fost surghiunit2, şi s-a întors o dată
cu voi. Ştiţi prin urmare ce fel de om era acest Cherefon; cât de aprig la ce se apuca.-Odată s-a dus la Delfi şi a îndrăznit să întrebe pe oracol — să nu vă supere, judecătorilor, ce-am să vă spun, 1-a întrebat dacă este cineva mai înţelept decât mine. Pythia a răspuns că nimeni nu-i mai înţelept. Chgrefona murit, însă despre acest răspuns vă poate mărturisi fratele lui, care tocmai se află aici.
Aţi înţeles de ce v-am spus aceasta? Vreau să vă arăt de unde s-a iscat ura împotriva mea. Căci eu, dacă am auzit aşa ceva, îmi tot ziceam în minte: ce-o fi vrând Zeul să zică, ce-o fi vrând să înţeleagă prin aceste vorbe? Cât ştiu eu, în mintea mea, nu sunt un înţelept, nici mare nici mic. Ce-o fi vrut deci să zică prin cuvintele că aş fi cel mai înţelept? Să spună neadevărul, nu se poate, căci nu-i legiuit unui zeu.
1 Asupra lui Cherefon se poate citi în Platon, Charmides, 153 b şi în Xenofon, Memorabilia, 11,3.
2 Este vorba de „surghiunul" democraţilor, care în anul 404 au fugit de frica celor „treizeci de tirani".
14
APĂRAREA LUI SOCRATE
Multă vreme am stat aşa, nedumerit; ce-o fi vrut să zică? în sfârşit, m-am întors cu luare-aminte să cercetez lucrul în chipul următor: m-am dus la unul dintre cei ce se cred înţelepţi, ca să dovedesc acolo, de mi-ar fi fost cu putinţă, neadevărul oracolului şi să-i întorc vorba astfel: „Ai spus că sunt cel mai înţelept, şi iată unul care e mai înţelept decât mine". Am cercetat deci pe acest om — nu-i nevoie să-i dau numele în vileag, era un om politic —
şi vă voi spune doar ce părere mi-am făcut din cercetarea lui; m-am încredinţat, dintr-o convorbire cu dânsul, că
acest bărbat pare multor oameni, dar mai ales sieşi, a fi înţelept, însă de fapt nu este. Am încercat după aceea să-i arăt că el credea numai că este înţelept, însă nu era. Prin aceasta mi-am atras ura lui şi totodată pe a multora dintre cei de faţă.
Plecând de acolo, ziceam în mine însumi că tot eu trebuie să fiu mai înţelept decât acel om, deoarece deşi nici unul nu pare să fi cunoscut frumosul şi binele, totuşi el crede că le-a cunoscut, când de fapt e neştiutor, iar eu nici nu le-am cunoscut, nici nu pretind aşa ceva. Aşadar, cu oricât de puţin, tot eu rămân mai înţelept decât acesta, fiindcă ceea ce nu ştiu nu pretind că ştiu.
