Acum fie, cetăţeni! Ce-am avut de zis în apărarea mea am spus; sunt, cred, destule şi ar fi de prisos oricâte aş

mai înşira, de acelaşi fel.

S-ar putea însă ca unul dintre voi, aducându-şi aminte de te-miri-ce împrejurare proprie, să mă ţină de rău, zicând cum el, într-un proces mai mic decât acesta, a fost nevoit să se roage de judecători cu multe lacrimi, pentru a stârni mila, cum şi-a adus la judecată copilaşii, prieteni mulţi şi rude. Iar eu, într-o pricină cât se pare de cea mai mare primejdie, să nu întrebuinţez nici unul din aceste mijloace? Cugetând în sine acestea, cineva s-ar înăspri poate faţă de mine, s-ar mânia şi m-ar osândi cu ciudă în faţa urnei.

Dacă deci este vreunul dintre voi — ceea ce n-aş crede —, dar dacă în sfârşit este, aş fi în drept să-i răspund următoarele: „Am şi eu, preabunule, ceva rude, căci, vorba lui Homer: N-am răsărit din stejar şi 1 Nu e vorba de oratorul adversar al lui Demostene, care a trăit mai târziu. Ct. Diogene Laertiu, II, 7.

2 Toţi elevi şi amici ai lui Socrate.

31

34a

PLATON

nu m-am născut din o stâncă^, ci din oameni". Am şi eu, cetăţeni atenieni, rude; am şi trei copii2. Unul acum e mare, iar doi sunt încă mici... cu toate acestea nu voi aduce aici pe nici unul, pentru a vă ruga să mă scăpaţi prin voturile voastre. De ce nu voi face una ca asta? Nu

e fiindcă sunt mândru, bărbaţi ai Atenei, nici fiindcă vă dispreţuiesc; şi nu este vorba nici dacă întâmpin moartea cu vitejie sau cu frică. Pentru cinstea mea, a voastră şi a întregului stat, eu nu găsesc de cuviinţă să fac asta, la vârsta mea, cu trecutul şi numele meu, adevărat sau mincinos; doar e ştiut lucru că Socrate se deosebeşte prin ceva de

35a ceilalţi oameni.

Ar fi ruşinos, în adevăr, dacă s-ar purta astfel şi acei dintre voi care se cred deosebiţi prin înţelepciune, bărbăţie sau altă virtute. Am văzut adeseori pe mulţi în felul acesta. Deşi în sine erau foarte încrezuţi, când au apărut la judecăţi s-au umilit în chip necrezut, socotind poate că, dacă mor, îndură o groaznică suferinţă; sau, dacă voi nu i-aţi fi osândit la moarte, ar fi rămas nemuritori! Acest fel de oameni îmi pare că fac b statul nostru de ocară

până într-atât, că şi străinii au ajuns să spună că la atenieni oamenii cei mai renumiţi prin virtute, chiar cei puşi de ei înşişi în fruntea dregătoriilor şi celorlalte locuri de cinste, nu se deosebesc întru nimic de femei.

Aceasta, bărbaţi ai Atenei, nu se cuvine să o facem nici noi, cei ce părem a fi ceva; nici voi n-ar trebui să ne îngăduiţi, dacă noi am vrea să facem; dimpotrivă, să arătaţi că mult mai iute aţi osândi pe cel ce joacă asemenea piese de teatru, cu scopul de a stârni mila voastră (dar care de fapt face de râs oraşul), decât pe acela care aşteaptă în linişte hotărârea voastră.

Lăsând deoaprte însă faima fiecăruia, eu nu găsesc, atenieni, că-i drept să te rogi de judecător şi să scapi prin rugăminţi, ci să-1 înveţi şi să-1 convingi; că doar nu de aceea sade judecătorul acolo, ca să jertfească dreptatea pentru hatâruri, ci ca să judece după ea; el ajurat nu că va face pe placul cui i se va părea, ci că va judeca după

legi. De aceea, nici noi nu trebuie să vă îmbiem să juraţi strâmb, nici voi să nu vă lăsaţi târâţi de noi; nici unii, nici ceilalţi n-am respecta pietatea.

1 Homer, Odiseea, XIX, 163. Astfel întreabă Penelopa pe Odiseu, pe care încă nu-1 recunoscuse. Aici versul este aproape întreg, numai verbele sunt schimbate, la persoana I în loc de a H-a.

2 Lamprocles, Sofroniscos şi Menexenos.

APĂRAREA LUI SOCRATE

Nu-mi cereţi deci, bărbaţi ai Atenei, să fac ce nu socot vrednic, drept şi sfânt, pe Zeus, mai ales sfânt, când sunt învinuit de acest Meletos şi pentru călcarea religiei!

E limpede lucru că, dacă v-aş îndupleca să fiţi de partea mea, dacă prin rugăminţi v-aş sili la aceasta, deşi aţi jurat, v-aş învăţa chiar eu să nu credeţi în fiinţa zeilor şi atunci, o dată ce nu cred în zei, voind să mă apăr, m-aş

învinui singur. însă cu totul altfel este adevărul. Eu, cetăţeni atenieni, respect pe zei ca nici unul dintre pârâtorii mei; las deci în seama voastră şi-n a Zeului să judece cum e mai bine şi pentru mine şi pentru voi.

(După cele mai plauzibile calcule, au votat 502 juraţi. Diogene Laertiu spune [II, 41] că Socrate a fost declaratvinovat cu 281 de voturi.

Cel osândit ia din nou cuvântul la discutarea pedepsei).

Partea a doua SOCRATE PROPUNE O PEDEAPSĂ

Discutarea diferitelor pedepse

Cetăţeni ai Atenei! Că nu m-am neliniştit de ceea ce s-a întâmplat cu osândirea mea, multe dovezi v-ar sta la îndemână, dar mai cu seamă faptul că nu mi-a venit deloc pe neaşteptate. De un lucru mai ales mă minunez foarte mult: de numărul voturilor de o parte şi de alta. N-aş fi crezut că va fi o deosebire atât de mică, ci cu mult mai mare. Şi iată că, pe cât se pare, treizeci de voturi numai să fi căzut altfel şi aş fi fost acum liber. Dar şi aşa, eu tot am scăpat... măcar de Meletos. Mai mult: pe cât îmi pare, nu numai că am scăpat de el, dar e lămurit pentru fiecare că de n-ar fi avut alături pe Anytos şi Lycon ar fi trebuit să

d

e 36a

32

33

PLATON

primească o amendă de o mie de drahme, căci n-ar fi dobândit nici a b cincea parte din voturi'.

Aşadar, acest bărbat cere împotriva mea pedeapsa cu moartea. Fie. Eu însă, atenieni, ce să cer la rândul meu?2

Nu este firesc să vă cer ceva după merit? în acest caz, ce aş putea cere? Ce sunt vrednic să dobândesc sau să

plătesc, fiindcă în cursul vieţii, în loc să trăiesc în linişte, învăţam pe alţii? Fiindcă am nesocotit lucrurile de care se îngrijesc cei mai mulţi: avere şi rânduială în casă, putere militară, oratorie populară, atâtea şi atâtea dregătorii, ba chiar conspiraţiile şi răzvrătirile în statul c nostru? Fiindcă m-am socotit de fapt destul de cinstit ca să nu-mi caut mântuirea în acestea? Fiindcă nu m-am amestecat în lucruri din care n-ar fi ieşit nici un folos, nici pentru voi, nici pentru mine? Fiindcă pe cale particulară am pătruns în viaţa fiecăruia căutând a le aduce, precum socotesc, cel mai mare bine? Fiindcă am încercat să conving pe unul câte unul că nu e bine să se îngrijească de afacerile lui mai înainte de a se fi îngrijit de el însuşi spre a deveni cât mai bun şi mai înţelept, nici de treburile statului mai înainte ca de însuşi statul, şi cu atât mai mult de treburile altora?

d Fiindcă, deci am fost aşa, ce plată mi s-ar cuveni? O bună răsplată, bărbaţi ai Atenei, dacă trebuie să fiu preţuit după merit. O astfel de răsplată poate fi binevenită pentru mine numai dacă este potrivită trebuinţelor mele. Ce-i trebuie deci unui om sărac, care a binemeritat şi care are nevoie să trăiască în linişte pentru îndreptarea voastră? Nimic "mai nimerit, bărbaţi atenieni, decât ca pe un astfel de om să-1 hrăniţi în pritaneu!

Este, desigur, mult mai însemnat dacă cineva dintre voi ar fi câştigai premiul la jocurile olimpice3, cu un cal, cu o pereche, sau cu carul cel mare; un astfel de premiu vă dă o spoială de fericire, nu însă fericirea pe care v-o dau eu. Unul ca acela n-are nevoie de hrană; eu am.

1 Din cauza abuzurilor cu denunţurile — o adevărată meserie a sicofanţilor — s-au impus condiţii părătorului. Astfel, dacă nu câştiga o cincime din voturi, pedeapsa se întorcea asupra lui.

2 Când legea nu preciza, pârâtoml arăta şi pedeapsa ce trebuia să se dea celui condamnat; iar pârâtul, dacă juraţii votau în principiu osândirea, avea dreptul să-şi propună şi el o pedeapsă.

3 Cinstea de a fi hrănit în pritaneu se da numai celui ce binemerita ceva de la patrie, său cui câştiga un premiu olimpic.

34

APĂRAREA LUI SOCRATE

Dacă deci încuviinţaţi să fiu răsplătit drept, adică potrivit meritelor, eu e vă cer să-mi faceţi cinstea de a fi hrănit în pritaneu! 37a

Poate că, spunând acestea, vă par şi acum mândru, cum vă păream când v-aţi aşteptat din parte-mi la îndurare şi rugăminţi! Numai că, cetăţeni atenieni, adevărul e altul.

Sunt încredinţat că n-am făcut rău cu voinţă faţă de nimeni. De acest lucru nu v-am putut convinge şi pe voi, deoarece ne-a fost dat să dezbatem procesul într-un timp prea scurt. Dacă ar fi fost în legea b voastră, cum este în alte state, ca judecăţile ce aduc pedeapsa cu moarte să se facă nu numai într-o zi, ci în mai multe, atunci v-aş fi convins; acum însă nu este uşor să mă desprind, într-un timp aşa de scurt, de bârfeli aşa de vechi.

Fără îndoială, încredinţat că nu fac rău nimănui, cu atât mai mult nu-mi pot face rău chiar mie, fie vorbind împotriva mea însumi, că aş avea o vină pentru vreun rău, fie cerându-mi singur pedeapsa, ca un vinovat.

De ce m-aş teme? Să nu îndur ceea ce Meletos cere împotriva mea? Dar eu zic că nu ştiu nimic despre moarte, nici dacă e un bine, nici dacă e un rău. Atunci să-mi aleg, în loc de această răsplată nesigură, una despre care ştiu sigur că este rea? Care? Temniţa? Dar ce-mi trebuie o c viaţă în închisoare, ca rob plecat rând pe rând stăpânirii celor unsprezece? Atunci amenda? Să stau închis, până când o voi plăti? Dar este pentru mine acelaşi Jucru pe care vi l-am mai spus; căci n-am de unde plăti. Să vă cer surghiunirea? Poate mi-aţi da-o.

Dar... bărbaţi ai Atenei, mare lăcomie de viaţă ar trebui să mă stăpânească; prea mult mi-aş întuneca judecata ca să nu înţeleg că dacă voi, concetăţeni ai mei, n-aţi putut suferi vorba şi portul meu, ci v-au fost aşa de grele şi urâte încât căutaţi să scăpaţi de ele, putea-vor oare d alţii să le sufere cu uşurinţă? Departe de mine, atenieni, să

pot crede aşa ceva. Frumoasă viaţă mi-ar rămâne mie acum, atât de vârstnic, să ies din oraşul meu; apoi din altul şi iarăşi din altul, schimbând cât voi trăi oraşele, gonit din fiecare!