Nu faceţi zgomot, cetăţeni atenieni! împliniţi-mi rugămintea ce v-am făcut, de a nu murmura şi a-mi da ascultare cât voi vorbi. Socotesc, de altfel, că dacă m-aţi asculta aţi trage şi folos. Am de gând să vă spun şi altele, care vor stârni poate şi strigăte; eu vă rog să nu faceţi asta.
Aşadar, să ştiţi bine că, dacă mă veţi osândi la moarte fiindcă sunt astfel precum v-am spus, nu mie îmi veţi aduce vătămare, ci vouă înşivă. Mie nici Meletos nici Anytos nu-mi pot aduce vreo pagubă, căci d n-ar putea. Nu cred că dreptatea divină a orânduit astfel, încât un bărbat mai bun să fie păgubit de altul mai rău. M-ar putea osândi la moarte, m-ar putea surghiuni, mi-ar putea răpi cinstea cetăţeniei, lucruri pe care şi Meletos şi oricare altul le socotesc nenorociri mari; eu însă nu le consider aşa; eu cred că mult mai mare nenorocire e să faci decât
să
26
APĂRAREA LUI SOCRATE
înduri o nedreptate, cum este aceea ce se încearcă acum să se facă, adică să se omoare pe nedrept un om.
Acum, bărbaţi ai Atenei, sunt departe de a face o apărare pentru mine însumi, cum ar crede cineva. Nu; eu vorbesc pentru voi, ca nu cumva să cădeţi în greşeală şi să vă arătaţi, printr-un vot împotriva mea, nerecunoscători faţă de darul Zeului. De mă veţi osândi la moarte, nu veţi mai găsi uşor pe altul cum am fost trimis eu de Zeu pentru acest oraş. Ca să fac o comparaţie mai veselă, eu am fost pentru voi cum e musca1 pentru un cal mândru şi de rasă, care din cauza frumuseţii sale este cam leneş şi simte nevoia de îmboldire. Se pare că
Zeul de aceea m-a hărăzit oraşului: să vă trezesc, să vă învăţ, să vă dojenesc pe fiecare în parte, fără încetare, ziua întreagă, mergând prin tot locul. Nu veţi găsi uşor, atenieni, un astfel de om; ascultaţi-mă şi mă cruţaţi!
Se poate să fiţi supăraţi pe mine; aşa se supără cei ce dorm când sunt treziţi de cineva. Se poate să mă şi bateţi, dacă ascultaţi de Anytos; în sfârşit, se poate să mă şi omorâţi cu uşurinţă. Dar atunci iarăşi vă veţi petrece restul vieţii dormind, afară numai dacă Zeul, îngrijindu-se de voi, nu v-ar trimite pe altcineva, la fel.
Că sunt un om trimis oraşului de către Zeu, aţi putea-o înţelege şi din aceasta: nu seamănă unui fapt omenesc nepăsarea mea faţă de toate lucrurile ce mă privesc personal şi faptul că de atâţia ani îngădui să-mi fie lăsată în părăsire gospodăria, pentru a mă îngriji numai de ale voastre, pentru a mă apropia de fiecare în parte ca un tată
sau frate mai mare, cercetând mereu să vă conving că trebuie să vă îngrijiţi de virtute. Dacă aş fi avut vreun folos din acestea, dacă le-aş fi făcut pentru bani, aş fi avut de spus vreun cuvânt; vedeţi însă că şi pârâtorii mei, cu toate că m-au învinuit fără ruşine pentru multe şi de toate, n-au cutezat totuşi să mă vorbească în această privinţă; n-au putut să aducă un martor că am primit sau am cerut vreodată plată.
Cât despre mine, aduc un martor puternic că şi aici spun adevărul; este sărăcia mea.
1 Cuvântul înseamnă şi ţânţar şi pinten. Există însă o „muscă de cal" specială, deosebită de musca obişnuită; credem că de aceasta-i vorba aici.
27
31a
i
32a
PLATON
De ce Socrate n-a făcut politică?
Poate vi se pare ciudat că eu numai în chip particular umblu pe la unul şi altul, şi-mi fac de lucru şi vă sfătuiesc, iar în chip public nu îndrăznesc să mă înfăţişez în faţa mulţimii, ca să dau sfaturi statului; pricina este tot ceea ce m-aţi auzit adeseori spunând, că am în mine ceva divin, un spirit1, despre care Meletos a scris şi în actul de învinuire, pentru a mă batjocori.
Duhul acesta este sădit în mine încă de copil, şi-mi apare ca un glas. îndată ce se arată, mă împiedică de la ce am de gând să fac, însă nu mă împinge niciodată la ceva. El m-a oprit de a face politică; şi mi se pare că-i foarte bine venită această împotrivire. în adevăr, bărbaţi ai Atenei, vă spun cu siguranţă: dacă m-aş fi apucat să fac politică, de mult aş fi fost pierdut şi nu v-aş mai fi fost de folos nici vouă întru nimic, nici mie însumi.
Nu vă supăraţi că vă spun acest adevăr. Nu este om care s-a împotrivit cu hotărâre marii mulţimi — aceasta sau alta — care să fi înlăturat mai multe nedreptăţi şi călcări de lege în statul său şi care să fi scăpat cu viaţă. Este, prin urmare, o necesitate ca, dacă cineva într-adevăr se luptă pentru dreptate şi vrea să fie teafăr oricât de puţină
vreme, să lucreze ca simplu particular, nu ca om politic.
Puternice dovezi vă voi aduce în sprijin; şi nu vorbe, ci tocmai ce preţuiţi mai mult, fapte. Ascultaţi ce mi s-a întâmplat, ca să vedeţi că pentru nimic în lume eu nu ies din calea dreptăţii; că pentru ea nu mă tem nici de moarte — căci era gata să pier, fiindcă nu m-am supus unei nedreptăţi. Sunt lucruri supărătoare, privitoare la judecăţi, însă lucruri adevărate.
Eu, cetăţeni atenieni, n-am cârmuit niciodată; n-am avut nici o slujbă de stat; am fost însă o dată senator. S-a întâmplat că tribul Antiohis2, din care fac parte, era de rând în pritaneu; tocmai atunci aţi hotărât să judecaţi deodată pe cei zece căpitani de oştire — ceea ce era
1 Daimonion; acest „înger păzitor", după expresia unora, nu poate fi altceva decât personificarea propriei sale conştiinţe.
2 Phyle Antiohis; fiecare din cele zece triburi trimiteau câte cincizeci de senatori în bouleuterion; o secţie din acestea era în slujbă treizeci şi cinci de zile pe an, în care timp se numea prytaneia; clădirea unde se întruneau pritanii era numită prytaneion sau tholos; cei cincizeci de pritani luau masa în tholos.
APĂRAREA LUI SOCRATE
o călcare de lege1 —, fiindcă n-au înmormântat soldaţii căzuţi în lupta pe mare2; voi înşivă aţi recunoscut călcarea de lege, ceva mai târziu. Eu singur dintre pritani m-am împotrivit vouă, ca să nu se calce legea; avocaţii voştri se pregăteau să mă tragă în judecată, să mă urmărească; voi eraţi aţâţaţi şi ţipaţi împotriva mea; eu am rămas însă nestrămutat în părerea că mai degrabă trebuie să înfrunt orice primejdie împreună cu legea şi dreptatea, decât să merg cu nedreptele voastre hotărâri de teama lanţurilor sau morţii.
Acestea s-au întâmplat pe vremea stăpânirii populare3; când a venit însă la cârmă stăpânirea celor puţini, „cei treizeci" ne-au trims poruncă mie şi la alţi patru, în sala pritanilor, să aducem din Salamina pe Leon
Salamineanul4, spre a fi omorât; au dat şi alte porunci la fel multor cetăţeni, voind să acopere de păcate pe cât mai mulţi. Eu şi atunci le-am arătat, nu cu vorba, ci cu fapta, că nu-mi pasă de moarte — nu ştiu dacă nu vorbesc cam aspru —, dar că grija mea de căpetenie era numai să nu săvârşesc ceva nedrept sau nelegiuit. Nu m-a înspăimântat acea cârmuire, deşi foarte puternică; n-am săvârşit de frică o nedreptate; căci îndată ce am ieşit din pritaneu cei patru au apucat spre Salamina să-1 aducă pe Leon, iar eu m-am dus drept acasă. Din această pricină
aş fi fost desigur osândit la moarte, dacă nu se întâmpla să cadă în scurtă vreme stăpânirea aceea5.
Multe dovezi îmi stau la îndemână să vă conving de aceasta. Credeţi oare că aş fi dus-o până la vârsta asta, dacă
aş fi făcut politică, dacă aş fi cârmuit statul cu vrednicie, ca un om cinstit, dacă m-aş fi pus de-a curmezişul, pentru ocrotirea tuturor afacerilor drepte, şi mi-aş fi îndreptat întreaga luare-aminte, precum se cuvine, numai pentru astfel de pricini? Departe de mine, bărbaţi ai Atenei, să cred aşa ceva.
1 După lege, ei trebuiau judecaţi individual, nu colectiv. Cf. Xenofon, Hell., I, 7; Apomn.,\, 1,38.
2 După lupta navală din insulele Arginoussai (46(1), în care atenienii au biruit pe spartani, cei zece generali atenieni au fost învinuiţi că n-au îngropat trupurile celor căzuţi în luptă.
3 Aşadar, înainte de lupta din Aigos Potamos, când Lisandru a cucerit Atena şi a dat-o pe mâna celor treizeci de tirani (în 404).
4 Leon Salaminios, făcând mare avere, a fugit în Salamina de frica celor treizeci; el era cetăţean atenian.
5La400î.d.H.
28
